Acţiunea reclamantului a fost promovată la data de 29.11.2011, după intrarea în vigoare a OUG nr.62/2010 care, în art.III (la data formulării acţiunii) prevedea următoarele: „Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente…”.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Contestaţia în anulare de drept comun prevăzută de art.317 Cod pr.civilă se referă la situaţia în care „procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii”, precum şi la situaţia „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”.
Art. 317 alin.1 Cod pr. civilă se referă atât la situaţia în care procedura de citare a fost neregulat îndeplinită, cât şi la situaţia în care judecata a avut loc în lipsa totală a citării părţii.
Art. 317 alin.1 Cod pr. civilă se referă atât la situaţia în care procedura de citare a fost neregulat îndeplinită, cât şi la situaţia în care judecata a avut loc în lipsa totală a citării părţii.
Pornind de la aspectele sus relevate cuprinse în art. 317 Cod pr civilă, prima teză, şi având în vedere că legea face referire numai la neregularitatea procedurii de citare a părţii (în speţă pârâtul ANRP – CCSD) pentru ziua când s-a judecat pricina, aspect ce putea fi invocat doar în situaţia în care reclamantul nu ar fi fost legal citat la termenul când s-a rămas în pronunţare, Curtea reţine că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale acestei categorii de contestaţie în anulare, atât timp cât contestatorul reclamant uzitează de calea extraordinară, în numele şi pentru pârâta recurentă ANRP – CCSD, aspect neavut în vedere de legiuitor.
Pornind de la aspectele sus relevate cuprinse în art. 317 Cod pr civilă, prima teză, şi având în vedere că legea face referire numai la neregularitatea procedurii de citare a părţii (în speţă pârâtul ANRP – CCSD) pentru ziua când s-a judecat pricina, aspect ce putea fi invocat doar în situaţia în care reclamantul nu ar fi fost legal citat la termenul când s-a rămas în pronunţare, Curtea reţine că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale acestei categorii de contestaţie în anulare, atât timp cât contestatorul reclamant uzitează de calea extraordinară, în numele şi pentru pârâta recurentă ANRP – CCSD, aspect neavut în vedere de legiuitor.
OUG nr.62/2010
Art.317 Cod procedură civilă
La data de 20.01.2014 reclamantul […] a înţeles a formula în contradictoriu cu intimaţii A.N.R.P. şi COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 786/20.05.2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1317/36/2011*, indicând ca temei de drept aplicabil dispoziţiile cuprinse în art. 317 alin.1 Cod pr.civilă.
Motivând contestaţia în anulare, învederează contestatorul în esenţă că:
„Procedura de citare a recurentei COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, pentru data când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită potrivit legii”, deoarece:
La data când a fost pronunţată Decizia civilă nr.786, respectiv 20.05.2013, intrase în vigoare Legea nr.165/2013 care la alin.1 al art.17 statua că „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor”.
Mai mult chiar, potrivit prevederilor art.18 alin.3 din acelaşi act normativ, susţine contestatoarea a rezulta cu claritate faptul că, această Comisie Naţională preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Faţă de aceste prevederi legale, apreciază contestatorul a fi evident că, potrivit principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti care determină producerea efectelor hotărârii pronunţate într-un litigiu, numai faţă de părţile care au luat parte la judecată, era absolut necesar ca noua comisie, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să fie introdusă în cauză şi corect citată, pentru ca hotărârea pronunţată să-i devină opozabilă, iar prin citaţie, Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor trebuia să i se comunice „termenul până la care va putea să arate excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească” – această regulă prezentând aplicabilitate deosebită în cazul procedurii contencioase, deoarece avea obligaţia de a lua procedura în starea în care se află la momentul introducerii în proces, actele de procedură ulterioare urmând a fi îndeplinite şi faţă de aceasta.
Apreciază contestatorul că, în speţă, era obligatorie citarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, deoarece în materie civilă, hotărârea judecătorească nu este, în principiu, opozabilă acelor persoane care nu au participat la soluţionarea litigiului.
Solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate, cu consecinţa reluării judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate.
Prin întâmpinare intimata COMISIA NAŢIONALĂ pentru COMPENSAREA IMOBILELOR, în calitate de continuatoare a COMISIEI CENTRALE pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea contestaţiei în anulare ca fiind inadmisibilă, având în vedere faptul că contestaţia în anulare nu se încadrează în motivele prevăzute de Codul de procedură civilă, mai mult decât atât, lipsa procedurii de citare ar fi constituit temeiul unei asemenea contestaţii, dacă reclamantul însuşi nu ar fi fost în mod legal citat, pentru termenul stabilit de soluţionare a recursului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art.317 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii contestaţiei în anulare ca nefondată, pentru următoarele considerente, în esenţă:
Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată sub nr.1317/36/29.11.2011, reclamantul […] în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a solicitat:
– obligarea pârâtelor la emiterea Deciziei şi Titlului de conversie pentru plata de despăgubiri în cuantum de 13.074.120 lei, stabilit prin Raportul de evaluare nr.718/2011 la comanda pârâtei, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, cu motivaţia în esenţă că:
Prin cererea adresată Comisiei Locale de Fond Funciar, jud. Timiş, în baza Legii nr.18/1991 şi a Legii nr.247/2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 20,9673 ha situată în comuna Dumbrăviţa, jud. Timiş şi a fost validat pe anexa 23 prin Hotărârea Comisiei Judeţene Timiş, nr.33/68/2010.
Comisia Locală şi cea judeţeană, nemaiavând teren pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură, conform dispoziţiilor Legii nr.247/2005 Titlul VII, a înaintat dosarul, în vederea acordării de despăgubiri de către ANPR – CCSD.
Reclamantul mai arată că, deşi a întreprins mai multe demersuri pe lângă aceste autorităţi, în sensul urgentării şi soluţionării cererii sale conform legii, acestea au rămas fără rezultat, iar prin notificarea înregistrată sub nr.73/12.09.2011 a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004.
Totodată se arată că pârâtele refuză nejustificat emiterea deciziei şi a titlului de conversie pentru plata de despăgubiri în cuantum de 13.076.120 lei, stabilit prin Raportul de evaluare nr.718/2011 întocmit la cererea sa de S.C […] S.R.L., iar împrejurarea că, în cursul anului 2011 nu au fost convocate decât două şedinţe ale Comisiei Centrale, arată că procesul de acordare a despăgubirilor se desfăşoară necorespunzător, conducând la crearea de prejudicii persoanelor îndreptăţite.
Prin Sentinţa civilă nr.185/CA/05.04.2012, Curtea de Apel Constanţa admite în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtei COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 13.074.120 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respingând cererea reclamantului de emitere a titlului de conversie pentru plata de despăgubire de către A.N.P.R.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, criticând soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, recursul fiind înregistrat la ÎCCJ sub nr. 1317/36/18.05.2012.
Prin Încheierea nr.1686/25.02.2013, ÎCCJ a dispus în sensul scoaterii de pe rol a cauzei, trimiţând dosarul pe cale administrativă Curţii de Apel Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa devenită competentă să soluţioneze recursul, faţă de prevederile art.XXIII alin.2 şi alin.4 din Legea nr. 2/2013.
Primind cauza spre soluţionare, Curtea de Apel Constanţa a procedat la înregistrarea acesteia sub nr.1317/36/2011* la data de 02.04.2013, şi examinând motivele de recurs, a constatat că hotărârea instanţei de fond a fost atacată pentru următoarele motive:
În cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, urmată de etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului şi etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de Capitolul V, Secţiunea I intitulată “Valorificarea titlurilor de despăgubire”, introduse de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.
În speţă, a învederat recurenta că, după înregistrarea dosarului având nr. 23045/FFCC/2011, s-a procedat la analizarea dosarului din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură al terenului revendicat, iar ulterior dosarul a fost repartizat în şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, societăţii de evaluare S.C. […] S.R.L., pentru ca la data de 11.07.2011 raportul de evaluare să fi fost transmis şi înregistrat cu nr.23376/R/2011.
Arată recurenta pârâtă că, în urma verificărilor, s-a constatat că la raportul de evaluare nu s-au formulat obiecţiuni, astfel încât dosarul a fost inclus pe lista de propuneri de analiză în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru şedinţa Comisiei Centrale din 09.03.2012, când nu s-a întrunit cvorumul necesar finalizării, stadiul dosarului rămânând acelaşi, fiind înscris pe lista de propuneri pentru următoarea şedinţă a C.C.S.D.
Aşadar, dosarul reclamantului se află în derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, procedură ce se va finaliza prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei, reprezentând titlul de despăgubire.
Se arată, de asemenea, că potrivit OUG nr.4/13.03.2012, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor, pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr.247/2005.
În contextul în care trimiterea la evaluare şi emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată, recurenta pretinde că nu poate acţiona în afara cadrului legal, apreciind că instanţa de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, deşi executarea obligaţiei stabilite de instanţă, nu mai depinde în totalitate de această entitate, astfel cum rezultă şi din prevederile art.16 Titlul VII din Legea nr.247/2005 şi 16.12 – 16.14 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr.1095/2005.
Prin concluzii scrise intimatul reclamant […] a solicitat respingerea recursului CCSD şi admiterea recursului privind obligarea ANRP la emiterea titlului de conversie, deşi se constată că reclamantul nu a formulat cale de atac împotriva sentinţei civile nr.185/CA din 05.04.2012.
În recurs, instanţa a invocat din oficiu, în şedinţa publică din data de 13.05.2013, excepţia prematurităţii acţiunii, intimatul reclamant depunând concluzii scrise la dosar în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 786/20.05.2013, Curtea de Apel admite recursul, dispunând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul că s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii, respingându-se cererea de obligare a pârâtei la emiterea în favoarea reclamantului, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ca prematură. Totodată a menţinut soluţia în privinţa titlului de conversie, pentru următoarele considerente, în esenţă:
Acţiunea reclamantului, având ca obiect obligarea pârâtei COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de conversie, a fost promovată la data de 29.11.2011, după intrarea în vigoare a OUG nr.62/2010, care, în art.III (la data formulării acţiunii) prevedea următoarele: „Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente…”.
Se mai reţine că, la data pronunţării hotărârii, 05.04.2012, intrase în vigoare OUG nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care în cuprinsul articolului unic prevăd: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
În consecinţă, având în vedere şi faptul că precizarea reclamantului în legătură cu cadrul procesual şi obiectul acţiunii a intervenit ulterior intrării în vigoare a OUG nr.4/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr.117/2012, iar norma menţionată a fost luată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către CEDO în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, astfel cum rezultă din preambul, Curtea a apreciat că măsura suspendării emiterii titlurilor de despăgubire şi a titlurilor de conversie nu poate fi înlăturată, reţinând că o condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii civile şi pentru dobândirea calităţii de parte, este aceea a afirmării unui drept, dreptul trebuind să îndeplinească anumite condiţii: să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună-credinţă, să fie actual, să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive, adică să fie un drept corespunzător unei obligaţii exigibile.
În acest context, reţine instanţa de control că, dacă dreptul nu este actual, acţiunea este prematură şi poate fi exercitată numai la momentul împlinirii termenului sau condiţiei suspensive.
Conform prevederilor art.16 titlul VII din Legea nr.247/2005, incidente cauzei de faţă,
“Alin.1 – Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, …., se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale…
Alin.21 – Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,… .
Alin.4 – Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Alin.5- Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor …, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Alin.7- În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.
Reţine curtea că dosarul reclamantului nr.23045/FFCC/2011 se află în etapa ulterioară evaluării, pe lista de propuneri de analiză în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, procedură suspendată, astfel cum s-a arătat anterior şi, în consecinţă, obligaţia stabilită de lege în sarcina pârâtei COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR este, la momentul pronunţării hotărârii recurate, o obligaţie neajunsă la termen, ceea ce conferă dreptului corelativ al reclamantului, un caracter de drept afectat de modalitatea termenului suspensiv, care nu poate fi exercitat până la împlinirea acestui termen.
Împrejurarea că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.4/2012, reţine instanţa de control a nu prezenta relevanţă în cadrul analizei exercitării dreptului de a cere emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, atâta vreme cât, procedura evaluării şi a emiterii titlurilor de despăgubire a fost oprită temporar prin voinţa legiuitorului.
A proceda în sens contrar înseamnă a da naştere unor situaţii juridice discriminatorii între persoanele îndreptăţite aflate în situaţii similare, numai în raport cu momentul declanşării demersului judiciar, apreciază Curtea, sens în care s-au avut în vedere şi considerentele reţinute de instanţa de control constituţional în cadrul Deciziei nr.723/05.07.2012, conform cărora “soluţia legislativa criticata reprezintă o norma temporara (titlul ordonanţei precizând faptul că priveşte masuri temporare in vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005), care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei de 6 luni (prelungit prin Legea nr.117/2012), prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit sa suporte o sarcina excesiva si disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei ”.
Aşa fiind, arată instanţa de control, Curtea Constituţională a constatat că: “măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt in acord cu dispoziţiile constituţionale si convenţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat in criza economica – si sunt proporţionale, având in vedere marja mare de apreciere a statului in domeniul politicilor economice si sociale, precum si echilibrul realizat de către stat prin masurile respective “.
“Acordarea unui interval de timp in vederea identificării de către statul roman a unor soluţii financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor justifica adoptarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 4/2012 “, act emis in contextul implementării Hotărârii-pilot pronunţate de către CEDO in Cauza Maria Atanasiu si alţii împotriva României.
Faţă de argumentele expuse, Curtea a dispus în sensul admiterii recursului, modificând în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că a admis excepţia prematurităţii şi a respins cererea de obligare a pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca prematură, menţinând soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de obligare a ANRP la emiterea titlului de conversie, aceasta nefăcând obiectul criticii recurentei pârâte.
Acestea sunt condiţiile în care contestatorul […] a înţeles a deduce judecăţii contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 40/36/20.01.2014, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.317 alin.1 Cod pr.civilă, cu motivaţia sus relevată.
Procedând la examinarea susţinerilor făcute de contestator, prin prisma probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art.317 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii contestaţiei în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente, în esenţă:
Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestaţii în anulare, şi anume:
– contestaţia în anulare de drept comun, prevăzută de art.317 Cod pr.civilă şi
– contestaţia în anulare specială, prevăzută de art.318 Cod pr.civilă,
acestea deosebindu-se prin motivele pentru care pot fi introduse, precum şi prin condiţiile de admisibilitate.
Astfel, contestaţia în anulare de drept comun prevăzută de art.317 Cod pr.civilă se referă la situaţia în care „procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii”, precum şi la situaţia „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”.
În alin. final al art.317 Cod pr.civilă, reţine Curtea că legiuitorul a înţeles a statua asupra faptului că „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond”.
Aşa fiind, şi procedând la examinarea dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia în anulare, Curtea reţine :
Concluzionând, Curtea apreciază în sensul respingerii contestaţiei în anulare de drept comun, cu temei indicat art.317 alin.1 Cod pr. civilă, ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
