Dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001. Domiciliu ales. Legalitatea comunicării dispoziţiei
– Codul de procedură civilă – art. 93, art. 108 alin. (4)
Chiar dacă persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu a fost indicată expres, este legală comunicarea făcută la domiciliul ales, câtă vreme partea nu a indicat o altă adresă la care actele să-i fie comunicate.
Decizia civilă nr. 756/R din 14 martie 2012, Secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 4234/16.09.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2887/30/2011 a fost respinsă ca tardivă contestaţia formulată de reclamantul L. M. împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Timişoara şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Timiş.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamantul a chemat în judecată pârâta C., contestând hotărârea nr. 1/51 din 19.06.2006, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001; să constate că imobilele constând în apartamentul 1 (în prezent dezmembrat în apartamentul 1, apartament 1/A şi SAD) şi apartamentul 2 situate în Timişoara, […] au fost preluate fără titlu valabil de Statul Român; să dispună restituirea în natură către reclamant a apartamentului 2 şi a SAD-ului subapartamentat din apartamentul 1 şi să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru ap. 1 şi ap. 1/A, subapartamentate din apartamentul 1, cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciara.
În motivare, a arătat că această hotărâre a fost comunicată, potrivit confirmării de primire, pe adresa Aleea A., nr. 2-6, Timişoara, spre ştiinţă lui B. C., iar nu reclamantului.
Reclamantul a învederat că, potrivit art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii; domiciliul reclamantului la data comunicării acestei hotărâri era în Germania, Nurnberg, şi, întrucât dispoziţia nu i-a fost comunicată la domiciliu, iar prin notificare nu a specificat că avocatul este şi însărcinat cu primirea actelor de procedură, termenul de 30 de zile în care poate formula contestaţie nu a început să curgă.
La primul termen de judecată, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei.
Astfel, hotărârea 1/51 din 19.09.2006 contestată în cauză a fost comunicată cu confirmare de primire pe adresa Aleea A, nr. 2-6, Timişoara, după cum a arătat reclamantul prin cererea de chemare în judecată şi după cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 9 şi 10 dosar.
Conform aceloraşi înscrisuri, comunicarea s-a făcut în luna februarie 2007, destinatar al comunicării fiind reclamantul, iar în cuprinsul comunicării arătându-se că aceasta este făcută şi spre ştiinţă B. C, avocat al reclamantului pe perioada desfăşurării procedurilor administrative.
Tribunalul a reţinut că atât în notificarea formulată de reclamant cât şi în contestaţie, reclamantul şi-a indicat domiciliul ales în Timişoara, Aleea A., nr. 2-6, la avocat B. C. Astfel fiind, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 93 C. proc. civ., întrucât prin arătarea numelui avocatului la care şi-a ales domiciliul, reclamantul a indicat implicit persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, condiţii în care comunicarea hotărârii contestate a fost făcută corect la adresa din Timişoara, Aleea A, nr. 2-6.
Pe de altă parte, în cadrul dosarului administrativ reclamantul nu a indicat niciunde adresa sa din Germania, Nurnberg, la care pretinde că ar fi trebuit să-i fie comunicată hotărârea contestată, în toate actele depuse făcând referire exlusiv la domiciliul procesual ales la avocatul său.
Reţinând legala comunicare a hotărârii contestate către reclamant în luna februarie 2007, tribunalul a apreciat că formularea contestaţiei în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 (invocate de reclamant ca temei al introducerii cererii) la 27.04.2011 este făcută cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de acest articol, excepţia tardivităţii fiind admisă.
Împotriva sentinţei a declarat apel (calificat de instanţă ca fiind recurs) reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la primă instanţă.
În motivare, a invocat că dispoziţia contestată nu i-a fost comunicată lui, ci avocatului său, persoană care nu era însărcinată să primească şi corespondenţa, în mod greşit reţinând prima instanţă acest aspect, dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. fiind încălcate.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041, art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut că tribunalul a respins ca tardivă cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, reţinând că, deşi dispoziţia contestată a fost comunicată avocatului acestuia în luna februarie 2007, prezenta cerere a fost formulată în luna aprilie 2011, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Corespunde realităţii că, potrivit dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea nu a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se face la domiciliul părţii.
Se observă, însă că, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cuprinsul actelor depuse la dosarul administrativ al cererii formulate în baza legii speciale, reclamantul nu a făcut referire la domiciliul din Germania invocat pe calea cererii adresate instanţei ci a indicat domiciliul ales şi împrejurarea că actele sunt întocmite prin avocat B. C.
Sunt neîntemeiate ca temeiuri de casare a sentinţei susţinerile recurentului potrivit cu care din înscrisurile depuse în cauză – înscrisuri ce nu ar reprezenta întregul dosar administrativ – nu rezultă că nu şi-ar fi indicat şi domiciliul din Germania, câtă vreme reclamantul nu a combătut probatoriul administrat de pârâte cu alte probe din care să rezulte contrariul.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod legal că singura adresă de corespondenţă indicată este cea a apărătorului ales, neindicarea domiciliului din Germania neputând fi imputată intimatei ci reprezentând o neregularitate pricinuită prin propriul fapt al reclamantului în sensul art. 108 alin. ( 4) C. proc. civ.
