Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 18.03.2010 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosar nr. 8041/314/2009, a fost admisă cererea de divorţ formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâta G.L.A.. Drept urmare, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată de părţi, înregistrată în Registrul de stare civilă al Primăriei municipiului Suceava sub nr. 115 din 4.03.2000, din culpa exclusivă a pârâtei, s-a dispus ca pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, acela de „N.”, s-a încredinţat reclamantului spre creştere şi educare minora G.A., născută la 28.02.2001, iar pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorei de 100 euro, începând de la data introducerii acţiunii – 1.10.2009 şi până la majoratul acesteia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că relaţiile de căsătorie ale părţilor sunt iremediabil vătămate din culpa pârâtei, care a plecat în Spania să muncească pentru câteva luni, cu acordul reclamantului, însă de patru ani nu mai doreşte să revină în ţară şi nici nu i-a cerut soţului să o urmeze în străinătate; că în toată această perioadă minora s-a aflat în îngrijirea tatălui, care dispune de condiţii corespunzătoare, minora şi-a exprimat dorinţa de a rămâne cu tata, iar pârâta a manifestat dezinteres, nesolicitând încredinţarea copilului.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, arătând că nu a fost legal citată la prima instanţă. Fiind în străinătate, nu a cunoscut în timp util existenţa procesului, pentru a-şi putea angaja un apărător. Reclamantul a indicat drept domiciliu al său adresa din municipiul Suceava unde niciuna dintre părţi nu mai locuieşte din anul 2001, iar la rudele ei din localitatea Şaru Dornei a fost comunicată doar copia sentinţei.
A arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, însă din culpa reclamantului, care a manifestat dezinteres faţă de familie. După ce a locuit cu copilul circa 5 ani la rude, a fost nevoită să plece în străinătate la muncă pentru a-i asigura cele necesare traiului. Dacă nu i se poate încredinţa minora, doreşte stabilirea unui program de vizită a acesteia.
Prin decizia civilă nr. 225 din 21.09.2010, Tribunalul Suceava a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că la prima instanţă pârâta a fost citată prin afişare la uşa instanţei şi prin publicitate într-un ziar. În condiţiile în care, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a precizat că pârâta se află în Spania, demersurile întreprinse pentru aflarea domiciliului acesteia din ţară sunt insuficiente, în accepţiunea dispoziţiilor art. 95 al. 1 Cod procedură civilă. Procedând astfel, s-a încălcat principiul contradictorialităţii, componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 CEDO, cu atât mai mult cu cât pârâta, prin apelul declarat, a formulat cereri proprii în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor a arătat că a indicat primei instanţe adresa unchiului pârâtei din comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava, de la care, de altfel, aceasta a aflat în termen util de hotărâre şi a formulat apel în termen legal. Citarea pârâtei de la ultimul domiciliu, din municipiul Suceava s-a făcut de către prima instanţă din oficiu, iar nu la cererea sa. În realitate, pârâta a avut cunoştinţă de proces, dându-şi chiar acordul prealabil în urma discuţiilor telefonice cu reclamantul. În condiţiile date, prima instanţă a respectat întocmai dispoziţiile art. 95 Cod procedură civilă, iar cererile pârâtei privind încredinţarea minorei şi, respectiv, stabilirea unui program de vizită a acesteia pot fi soluţionate pe calea unei acţiuni distincte.
Pârâta, prin apărător, s-a opus recursului.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor indicate de reclamant, în raport de probele administrate în cauză, Curtea constată neîntemeiat recursul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 95 al. 1 Cod procedură civilă, instanţa poate încuviinţa citarea prin publicitate când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
În aplicarea acestor dispoziţii legale instanţa de judecată este ţinută să aprecieze, în raport de circumstanţele cauzei, dacă demersurile întreprinse de reclamant pentru aflarea datelor de contact a pârâtului sunt suficiente, simpla afirmaţie a părţii că nu cunoaşte astfel de date nefiind de natură a o exonera de obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 112 pct. 1 Cod procedură civilă.
În speţă, prin chiar cererea de chemare în judecată reclamantul a precizat că pârâta se află în Spania şi a solicitat ca aceasta să fie citată de la unchiul său, din comuna Şaru Dornei. Procedura de citare a pârâtei la această adresă a fost îndeplinită prin afişare. Prin cererea de chemare în judecată, ca şi prin precizările de la prima instanţă (fila 20 dosar fond) şi prin memoriul de recurs (fila 3 dosar recurs), reclamantul a arătat că în discuţiile telefonice purtate cu pârâta, aceasta şi-ar fi dat acordul cu privire la desfacerea căsătoriei. Aceste susţineri nu au fost confirmate de pârâtă şi nici prin alte dovezi administrate în cauză, astfel că nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii. Totuşi, ele relevă faptul că reclamantul avea posibilitatea de a afla datele necesare citării legale a pârâtei.
Cum corect a apreciat instanţa de apel, în aceste condiţii demersul primei instanţe privind citarea pârâtei la domiciliul identificat în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Populaţiei Suceava, unde este cert că nu mai locuieşte de câţiva ani, este insuficient.
