Drept procesual. Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură. Condiţii şi cerinţe legale.


Drept procesual. Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură. Condiţii şi cerinţe legale.

C. pr. civ. – art. 87 pct. 2, art. 921, art. 98, art. 100

Afişarea citaţiei reprezintă, chiar şi cu titlu de excepţie, o modalitate legată de îndeplinire a procedurii, iar procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de către legea de procedură.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă  nr. 1420/R  din 16 noiembrie  2006

Prin sentinţa civilă nr. 1103 din 05 iunie 2006, Tribunalul Arad,  prin judecătorul sindic a admis cererea formulată de A.N.A.F. Bucureşti şi a dispus deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 faţă de debitoarea societate comercială, a desemnat administratorul judiciar al debitoarei, urmând ca acesta să conducă integral activitatea debitoarei, a ridicat debitoarei, integral, dreptul de administrare, a dispus notificarea băncilor conform dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 64/1995, a  dispus debitoarei să depună la dosar actele şi informaţiile prevăzute de legea menţionată, a dispus indisponibilizarea părţilor sociale ale administratorului debitoarei C.A., deţinute de debitoare şi a numit administratorul al contului de acumulare pe numele Tribunalului Arad.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea societate comercială, solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 5 C. pr. civ.

Prin decizia civilă nr. 1420/R din 16 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul declarat de debitoare.

Curtea a reţinut că lucrările dosarului demonstrează, fără echivoc, că debitoarea a fost legal citată în modalitatea afişării prevăzută, chiar şi cu titlu de excepţie, de art. 921 C. pr. civ., citarea realizându-se la sediul societăţii, fapt de altfel necontestat de către aceasta.

Cât priveşte criticile din motivele de recurs referitoare la faptul că se impunea citarea debitoarei şi la punctul său de lucru, nu doar la sediu cum s-a procedat în cauză, acestea nu pot fi primite faţă de dispoziţiile exprese şi neechivoce ale art. 87 pct. 2 C. pr. civ., în raport de care persoanele juridice de drept privat vor fi citate la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei.

În speţă, debitoarea a fost citată la sediul declarat la O.R.C., iar în situaţia în care aceasta  nu mai desfăşoară activitate la acesta, este în culpă pentru nedeclararea modificării sediului la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, cum just a apreciat şi creditoarea intimată prin apărările formulate la motivele de recurs.

Nu în ultimul rând s-a constatat că procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, cuprinde toate menţiunile prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 100 C. pr. civ., inclusiv cea referitoare la afişarea actului de procedură pe uşa principală a locuinţei destinatarului.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele reţinute mai sus, nu s-a evidenţiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin. 5 C. pr. civ. şi nici motive de ordine publică, care să poată fi reţinute din oficiu de către instanţă.

1