Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 17 aprilie 2015, sub nr. 3047/182/2015, reclamanta A F a solicitat evacuarea pârâtului II C din imobilul situat în R nr. 62, jud. Maramureş.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul locuieşte cu aceasta în casă însă este violent şi agresiv, bătându-o şi ameninţându-o. Reclamanta a mai susţinut că pârâtul consumă băuturi alcoolice, distruge lucrurile din casă, îi vinde din bunuri, o loveşte şi a scos-o de multe ori din casă.
În continuare, reclamanta a arătat că a formulat plângere împotriva pârâtului la Poliţia RC, însă nimic nu-l opreşte pe pârât din comportamentul său.
În fine, reclamanta a arătat că solicită evacuarea pârâtului întrucât acesta nu are niciun drept de proprietate pe casă şi din cauza comportamentului său nu mai poate locui liniştită în casă.
Din coroborarea adeverinţei eliberate de comuna Remetea Chioarului (f. 18), cu extrasul C.F. (f. 20) şi sentinţa civilă nr. 2658/1976 (f. 30) rezultă că aceasta este proprietara imobilului locuinţă situat în localitatea R, com. RC.
Conform art. 1.041 C. proc. Civ. ,,dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu”.
Noţiunea de ocupant este definită de art. 1.034 alin. 2 lit. e C. proc. Civ. ca fiind ,,oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduinţa proprietarului;”
Raportat la probatoriul administrat în cauză, prima instanţa reţine că pârâtul are statutul unui ocupant în imobilul în cauză, locuirea acestuia în imobil fiind tolerată de către reclamantă în considerarea relaţiilor de familie existente între părţi. Faptul că momentan pârâtul nu locuieşte în imobilul în cauză, fiind plecat temporar la muncă în străinătate, nu face să înceteze calitatea acestuia de ocupant, având în vedere că actele sale de identitate sunt eliberate pe aceeaşi adresă şi că la întoarcerea în ţară, cel mai probabil, se va întoarce la acelaşi imobil. Sub acest aspect, instanţa apreciază că deţine calitatea de ocupant nu doar persoana care ocupă faptic imobilul locuinţă la momentul formulării cererii de evacuare ci şi persoana care deşi la momentul formulării cererii nu se mai află în fapt în imobil, însă într-o perioadă anterioară a locuit în imobil şi există posibilitatea de ca pe viitor să se întoarcă. O interpretare contrară ar presupune a admite că ocupantul poate paraliza orice acţiune în evacuare formulată de către proprietar prin părăsirea imobilului imediat anterior formulări cererii ori chiar în cursul procesului, doar pentru ca ulterior respingerii cererii să revină în imobil şi să-l pună pe proprietar în imposibilitatea de a se bucura de atributul folosinţei bunului său.
Totodată, prima instanţă reţine că în cazul cererii de evacuare a unui ocupant manifestarea unilaterală de voinţă a proprietarului în sensul evacuării ocupantului este condiţia necesară şi suficientă pentru a dispune evacuarea.
Faţă de aceste motive, prima instanţă apreciază ca întemeiată cererea reclamantei de a dispune evacuarea pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ivan Ioan Călin prin care acesta a solicitat în principal pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea acesteia cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de evacuare.
În motivarea cererii, apelantul a învederat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la prima instanţă întrucât a fost plecat din ţară pe întreaga durată a procesului, iar reclamanta a cunoscut această împrejurare.
Analizând cererea de apel prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Tribunalul reţine următoarele:
Apelantul a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului.
În concret, apelantul a învederat că procedura de citare în ceea ce-l priveşte în faţa primei instanţe a fost viciată întrucât a fost plecat în străinătate, împrejurare cunoscută reclamantei.
Cererea de apel este întemeiată.
Tribunalul reţine că, din probaţiunea administrată a rezultat faptul că pârâtul a fost plecat din ţară pe parcursul soluţionării cererii de către prima instanţă. Dovada de comunicare a citaţiei de la fila 43 dosar, conţine această menţiune efectuată de către agentul procedural învestit cu comunicarea actului de procedură. Cu toate acestea, prima instanţă a dispus citarea în continuare a pârâtului la adresa din sat Remecioara nr. 62, jud. Maramureş, imobil din care s-a solicitat evacuarea pârâtului, în care locuia doar reclamanta.
Potrivit art. 153 Cod procedură civilă, instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.
Raportat la cele reţinute anterior, Tribunalul apreciază că, faţă de menţiunile consemnate de agentul procedural, se impunea ca reclamanta să indice adresa pârâtului din străinătate pentru citarea acestuia conform normelor de procedură în materie, ori, în cazul în care adresa din străinătate nu îi era cunoscută reclamantei, prima instanţă urma a analiza oportunitatea desemnării unui curator special în cauză, în temeiul prevederilor art. 58 coroborate cu dispoziţiile art. 167 Cod procedură civilă, iar citarea pârâtului trebuia efectuată atât la domiciliul indicat cât şi prin publicitate, respectiv prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul instanţei, doar astfel, fiind respectat dreptul de apărare al pârâtului.
În acest context, se reţine că pârâtul nu a avut cunoştinţă despre proces, iar prima instanţă a încălcat prevederile art. 153, Cod procedură civilă, pronunţând hotărârea apelată în lipsa părţii ce nu a fost legal citată, vătămarea astfel produsă pârâtului neputând fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură săvârşit de către instanţă în acest context, conform art. 175 alin. 2 Cod procedură civilă
