Măsura asiguratorie. Citarea părţilor interesate.


Măsura asiguratorie. Citarea părţilor interesate.

Soluţionarea cererii în contra măsurii asiguratorii  luate în cursul procesului penal  se poate realiza doar cu respectarea dispoziţiilor imperative  prev. de art. 291 cod procedură penală  privind citarea tuturor părţilor interesate.

Secţia penală – Decizia penală nr. 258/11 aprilie 2006

Prin încheierea penală din 27 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 2261/2005 a fost admisă cererea formulată de partea civilă M.S. şi pe cale de consecinţă a  fost desfiinţată ordonanţa nr. 412/6 mai 2003  emisă de Parchetul  de pe lângă Judecătoria Oradea prin care s-a  dispus restituirea autoturismului către SC Ardaf SA sucursala Bihgor a unui autoturism AUDI A6 de culoare neagră, semn de înmatriculare B-31-AWE.

S-a dispus restituirea către partea civilă M.R. a  autoturismului sus menţionat aflat în posesia  SC Ardaf SA Oradea.

Pentru a  dispune astfel,  Tribunalul a reţinut în esenţă că în  realizarea scopului instituit de art. 169 cod procedură penală se impunea restituirea autoturismului în vederea ocrotirii intereselor dobânditorului de bună credinţă.

Împotriva încheierii a declarat recurs  în termen  persoana interesată SC Ardaf  SA Sucursala Bihor  aducându-i critici pentru nelegalitate  sub aspectul necitării sale pentru termenul la care s-a soluţionat cererea.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 291 cod procedură penală judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

Deşi în şedinţa publică din 27 februarie 2006, instanţa de fond a luat măsuri vizând interese legitime  are SC Ardaf Bihor – Oradea, pentru acest termen  nu a fost înştiinţată  recurenta, procedura fiind neîndeplinită în condiţiile legii.

În aceste circumstanţe, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 lit.c cod procedură penală  vizând casarea încheierii penale cu consecinţa  trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, Tribunalul Alba.