În conformitate cu art.21 alin.2 ?i art.7 alin.2 din Legea nr.85/2006, în mod legal judecătorul sindic a dispus citarea în cauză doar a persoanelor interesate, respectiv a contestatorilor şi a lichidatorului judiciar a cărui măsură a fost contestată, nefiind necesară citarea celorlalţi creditori.
Pe fond, prin Sentinţa civilă nr.1310/14.04.2014 pronunţată în dosarul nr.3408/118/2014 al Tribunalului Constanţa, irevocabilă, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de administratorul judiciar şi s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009. Deoarece imobilul nu se mai afla în proprietatea pârâtei, fiind înstrăinat anterior, instanţa a dispus obligarea acesteia să restituie averii debitoarei SC […] SRL suma de 259.456,30 lei fără TVA – echivalentul a 61.809,16 euro.
Contestatoarea a îndeplinit obligaţia de plată, însă lichidatorul judiciar, după ce i-a solicitat depunerea unei cereri de declarare a creanţei, i-a respins cererea pe considerentul că ar fi fost de rea credinţă în cursul soluţionării acţiunii în anulare.
Dispoziţiile art.83 din Legea 85/2006 referă clar la buna sau reaua credinţă de la momentul efectuării transferului, ceea ce în speţă s-a realizat în cadrul litigiului ce a avut ca obiect anularea transferului patrimonial – dosar nr.3408/118/2011 – soluţionat prin Sentinţa civilă nr.1310/14.04.2014 a Tribunalului Constanţa, devenită irevocabilă la data de 17.12.2014.
În considerentele acestei hotărâri s-a menţionat expres că nu poate fi reţinută reaua credinţă a terţului dobânditor, în speţă a contestatoarei din prezenta cauză, iar o reluare a judecăţii cu privire la acest aspect ar însemna o încălcare a efectului puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea irevocabilă de anulare a transferurilor frauduloase.
În considerentele acestei hotărâri s-a menţionat expres că nu poate fi reţinută reaua credinţă a terţului dobânditor, în speţă a contestatoarei din prezenta cauză, iar o reluare a judecăţii cu privire la acest aspect ar însemna o încălcare a efectului puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea irevocabilă de anulare a transferurilor frauduloase.
Art. art.7 alin.2 si art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006
Art.83 din Legea 85/2006
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a civilă la data de 04.03.2015 sub nr. 10036/118/2009/a12, creditoarea […] a formulat contestaţie împotriva măsurii lichidatorului judiciar […] de neînscriere la masa credală a debitoarei […] SRL cu creanţa de 259.456,30 lei reprezentând suma restituită averii debitoarei conform Sentinţei civile nr.1310/14.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.3408/118/2011.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în urma admiterii acţiunii în anularea actelor frauduloase ce a făcut obiectul dosarului 3408/118/2011 al Tribunalului Constanţa, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la restituirea sumei de 259.456,30 lei averii debitoarei SC […] SRL. Prin sentinţă s-a reţinut expres că […] nu a participat la fraudă în calitate de terţ dobânditor. După rămânerea irevocabilă a sentinţei, […] a achitat suma de 259.456,30 lei în contul unic al debitoarei la data de 29.12.2014. Deşi lichidatorul judiciar a comunicat iniţial că după efectuarea plăţii creanţa va fi înscrisă din oficiu în tabelul definitiv, ulterior a solicitat reclamantei să formuleze cerere de înscriere a creanţei iar în final i-a respins această cerere pe considerentul că reclamanta a dovedit intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului pe parcursul derulării procesului. Arată reclamanta creditoare că măsura lichidatorului judiciar este nelegală, că acesta trebuia să înscrie creanţa din oficiu cf art. 83 al 2 din Legea nr.85/2006, că reaua-credinţă a terţului trebuie apreciată de judecătorul sindic şi raportat la momentul încheierii actului fraudulos şi nu de lichidatorul judiciar prin raportare la atitudinea din cursul procesului. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 83 alin 2, art. 25, art. 21 al 2, art. 73 al 1 din Legea 85/2006.
Intimatul […] – lichidator judiciar al SC […] SRL, prin concluzii scrise, a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că […] a fost de rea-credinţă în tot cursul procesului de anulare a actului fraudulos, că a încercat să ducă în eroare expertul judiciar cu privire la locul situării terasei, că martorii propuşi au fost mincinoşi, că a invocat excepţia inadmisibilităţii la ultimul termen de judecată cu scopul de a tergiversa soluţionarea procesului.
Prin Sentinţa civilă nr.940/06.04.2015, Tribunalul Constanţa a admis contestaţia şi a dispus înscrierea creditoarei […] în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei SC […] SRL cu o creanţă în cuantum de 259.456,30 lei la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 8 Legea 85/2006.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr.254/com/19.01.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar 10036/118/2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC […] SRL, iar prin Sentinţa civilă nr. 2808/ com/06.05.2010 s-a dispus intrarea în faliment fiind numit administrator/lichidator judiciar practicianul în insolvenţă Cabinet Individual De Insolvenţă […]. Ulterior lichidatorul judiciar a fost înlocuit la cererea creditorului majoritar.
În cauză a fost formulată de administratorul judiciar în contradictoriu cu pârâta […] acţiune în anularea actului fraudulos reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1259/11.06.2009 la BNP […].
Prin Sentinţa civilă nr.1310/14.04.2014 pronunţată în dosar nr.3408/118/ 2011 al Tribunalului Constanţa a fost admisă acţiunea astfel cum a fost precizată şi s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1259/ 11.06.2009 la BNP […]. Deoarece imobilul nu se mai afla în proprietatea pârâtei […] fiind înstrăinat anterior, instanţa a dispus obligarea acesteia să restituie averii debitoarei SC […] SRL suma de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro.
Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului.
Aşadar, a constatat lichidatorul judiciar, instanţa nu a reţinut reaua credinţă a pârâtei […] la încheierea actului a cărui anulare s-a solicitat.
Ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului, lichidatorul judiciar […] a trimis reclamantei o somaţie prin care îi aduce la cunoştinţă să îşi îndeplinească obligaţia de plată şi că “ulterior efectuării plăţii cf art. 83 alin 2 din legea 85/2006 veţi avea împotriva debitorului o creanţă de aceeaşi valoare, care va fi înscrisă din oficiu în tabelul definitiv al creanţelor”.
[…] şi-a îndeplinit obligaţia de plată dar lichidatorul judiciar nu a înscris-o în tabel, în primă instanţă i-a solicitat să formuleze cerere de declarare a creanţei deoarece „menţiunea în acest sens – a înscrierii din oficiu – cuprinsă în somaţia transmisă anterior cuprinde o regretabilă eroare” iar în final cererea de înscriere în tabel a respins-o pe considerentul că […] ar fi fost de rea credinţă în cursul soluţionării acţiunii în anulare.
Instanţa a reţinut caracterul nelegal al refuzului lichidatorului judiciar în înscrierea creanţei, reţinând că, potrivit art.83 din Legea nr.85/2006, buna credinţă a creditoarei trebuie apreciată la momentul încheierii actului fraudulos şi nu în cursul procesului, iar aprecierea o face judecătorul sindic cu ocazia soluţionării acţiunii în anularea actului fraudulos, şi nu lichidatorul judiciar.
Iar instanţa a menţionat expres în hotărârea de anulare a actului fraudulos că nu poate fi reţinută reaua credinţă a terţului dobânditor în speţă a reclamantei din prezenta cauză.
În concluzie, s-a reţinut de instanţă că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 83 din Legea nr.85/2006 iar reclamanta contestatoare din prezenta cauză trebuie înscrisă în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei cu o creanţă în cuantum de 259.456,30 lei la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 8 L 85/2006.
Împotriva hotărârii menţionate au declarat recurs creditorii Asociaţia de Proprietari […], […] şi intimata […] – lichidator judiciar al debitoarei SC […] SRL, care au criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Recursul creditorilor Asociaţia de Proprietari […] şi […]
Recurenţii creditori au invocat ca motive de nelegalitate şi netemeincie ale hotărârii recurate:
1)Se impune anularea sentinţei recurate, deoarece a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 75 alin. 2 din Legea 85/2006.
Contestaţia formulata de […] are ca obiect înscrierea creanţei sale in tabelul definitiv al creanţelor si nicidecum in tabelul preliminar, astfel cum in mod eronat a invocat temeiul de drept si in conformitate cu art. 75 alin. 2 din Legea 85/2006 ” judecarea contestaţiei se va face de judecătorul sindic, după citarea (…) membrilor comitetului creditorilor”.
Deoarece judecătorul sindic a soluţionat contestaţia fără citarea membrilor comitetului creditorilor si fără să dea cuvântul pe fond lui […], membru al comitetului creditorilor, care era prezent in sala de şedinţă la data soluţionării contestaţiei, consideră ca sentinţa este nulă, in temeiul art. 105 raportat la art. 85 din Codul de procedura civila, care prevede ca judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor.
2). Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Susţin recurenţii că, în speţă, chiar dacă suma de 259.456,30 lei a fost transferată în contul debitorului la data de 29.12.2014, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.83 alin.(2) din Legea 85/2006, deoarece contestatoarea […] a dovedit în mod constant intenţia a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului pe parcursul derulării procesului; nici buna credinţă a contestatoarei nu poate fi invocată, deoarece se poate observa cu uşurinţă din înscrisurile existente la dosar complicitatea existentă între aceasta şi fostul asociat şi administrator al debitoarei […].
În acest sens învederează că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.1259/ 11.06.2009, încheiat cu mai puţin de o lună înainte de cesiunea totală a părţilor sociale către actualii asociaţi, debitoarea […] SRL reprezentată de […] a vândut terasa 2 la un preţ derizoriu către […]. Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 1310/14.04.2014, Tribunalul Constanţa a anulat tranzacţia şi a obligat-o pe contestatoare să restituie averii debitoarei suma de 259.456,30 lei. Este de menţionat că în aceeaşi zi, […] SRL reprezentată de […] a vândut şi celelalte două apartamente (nr. 9 şi nr. 11) către părinţii săi, contestatori în dosarul nr. 10036/118/2009/a3.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.2070/04.11.2010, încheiat după numai două zile după ce lichidatorul judiciar a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele 9 şi 11, în dosarul nr.15051/118/2010, contestatoarea […] reprezentată de […] a vândut terasa 2 la un preţ derizoriu, mai mic decât cel cu care o cumpărase anterior, către […], iar in timpul procedurii […] a vândut terasa 2 la un preţ derizoriu către […], care este sora doamnei […].
Recurenţii subliniază că terasa 1 si 2 nu sunt terase aşa cum scrie in actele de vânzare, ci apartamente aşa cum rezultă din expertiza făcută in cauza de faţă si care este in dosar.
Mai mult, […] este asociatul si administratorul societăţii […] SRL, societate care împreună cu […] SRL, ai căror administratori erau […] si […], au construit şi deţinut în coproprietate imobilul din care fac parte terasa 1 si 2, dar care au construit fără autorizaţie 2 etaje care constituie obiectul litigiului, respectiv etajul 5 ocupat de familia […] si etajul 6 cele 2 terase (care de fapt sunt apartamente) respectiv Terasa 1 ocupată de […] si terasa 2 care este ocupată de […] – sora doamnei […]. Ambele societăţi au fost înstrăinate fraudulos de administratorii sus-amintiţi, imediat după ce au înstrăinat fraudulos apartamentele in cauză. Instanţa a constatat înstrăinarea frauduloasă a apartamentelor de către […] SRL prin cei doi administratori […] si […], şi i-a obligat să le restituie, iar […] (care a comis mai multe fraude) a fost obligat irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 138, la acoperirea pasivului în cuantum de 1.130.000 RON către Asociaţia de proprietari […] si ceilalţi creditori.
Se mai susţine că pe parcursul judecării cererii de anulare, în dosarul 3408/118/2011, contestatoarea […] a încercat să inducă în eroare expertul judiciar şi implicit judecătorul sindic şi lichidatorul judiciar, asigurând accesul expertului în terasa nr.1 în loc de terasa nr.2, cu scopul de a falsifica rezultatul expertizei (terasa 1 este în stadiu de construire „la roşu”, iar terasa 2 este finisată complet şl locuită de chiriaşi, iar prin întâmpinarea depusă la dosar […] invoca stadiul „la roşu” drept motiv pentru preţul derizoriu). Acest aspect l-a sesizat şi expertul judiciar […], în raportul de expertiză din data de 26.11.2012, pag. 2: „La inspecţia din data de 29.02.2012, ora 11,00 la imobilul in litigiu au fost prezente din partea pârâtului d-na […] care nu avea cunoştinţă de litigiu si nici nu a putut oferi explicaţii asupra apartamentului ce face obiectul expertizei. Astfel, a fost inspectat apartamentul indicat de pârât dar după o analiză amănunţită a documentaţiei cadastrale prezentată de către reclamant, s-a sesizat o neconcordanţă pe care a fost expusă instanţei si s-a dispus reluarea constatărilor. A fost reluată procedura de convocare, dar a fost prezent doar reclamantul, imobilul nu a putut fi inspectat, efectuând fotografii doar din exterior. În aceste condiţii s-a efectuat lucrarea, fără ca imobilul să fie inspectat la interior.”
Consideră recurenţii că acest demers fraudulos nu ar fi fost posibil fără conivenţa proprietarului terasei 1, […], acelaşi care a cumpărat terasa 2 de la […] la un preţ derizoriu, mai mic decât care afirma că ar fi dat contestatoarea.
Aceleaşi aspecte au fost evidenţiate şi de către lichidatorul judiciar în raportul de activitate nr. 120/23.11.2012, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar a menţionat faptul că „pârâta […] a permis accesul expertului desemnat de instanţă în interiorul terasei nr.1, în loc de terasa nr. 2, cu scopul de a falsifica rezultatul expertizei (terasa 1 este în stadiu de construire „la roşu”, iar terasa 2 este finisată complet şi locuită de chiriaşi), în sensul prezentării ca adevărată a unei situaţii neadevărate, prin folosirea de calităţi mincinoase, în scopul de a obţine pentru sine un avantaj ca urmare a alterării concluziilor raportului de expertiză, în raport de situaţia reală, faptă care s-ar putea încadra cu uşurinţă în tiparul tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 şi art. 222 Cod penal.”
Susţin recurenţii că în concordanţă cu intenţia pârâtei de a induce în eroare instanţa, expertul şi lichidatorul sunt şi declaraţiile mincinoase ale martorilor propuşi de […], audiaţi în dosarul 3408/118/2011, ambii precizând că terasa nr.2 se află pe partea dreaptă a scării, fapt contrazis de schiţa cadastrală şi adeverinţa emisă de Asociaţia de proprietari, terasa nr.2 situându-se pe stânga.
La ultimul termen de judecată din faza de fond a procesului în dosarul 3408/118/2011, pârâta […] a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii dedusă din lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii, iar în susţinerea excepţiei a invocat că era căsătorită la momentul dobândirii imobilului şi că soţul său nu a fost chemat în judecată în calitate de pârât. Instanţa a reţinut în considerentele hotărârii că „excepţia inadmisibilităţii nu a fost invocată în vederea protejării intereselor soţului al cărui nume nu a fost indicat, ci doar în scopul paralizării demersului judiciar al reclamantului care a învestit instanţa cu o acţiune în anularea actului fraudulos de altfel întemeiată”.
După ce Tribunalul Constanţa, prin Sentinţele civile nr. 1310/14.04.2014 (dosar 3408/118/2011) şi nr.1309/14.04.2014 (dosar 15051/118/2010), a obligat contestatorii […] şi soţii […] la restituirea sumelor de 259.456,30 lei, respectiv 370.368 lei, la data de 29.12.2014 aceştia au depus sumele în numerar, în acelaşi timp, la aceeaşi bancă şi prin acelaşi împuternicit, în total suma de 629.800 lei; fiind astfel evidentă, în opinia recurenţilor creditori, coordonarea din umbră exercitată de fostul administrator […] şi care nu ar fi fost posibilă fără conivenţa cu contestatoarea […].
În aceste circumstanţe, contestaţia împotriva refuzului de înscriere în tabelul definitiv a creanţei în cuantum de 650.195,22 lei, apare ca fiind total neîntemeiată şi trebuie să fie respinsă ca atare, iar argumentele contestatarei sunt in afara legii si constituie încercări făcute cu rea credinţă, cu scopul de a induce instanţa in eroare, inclusiv ameninţarea lichidatorului judiciar cu plângere penală.
Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului, anularea sentinţei pronunţate si reţinerea cauzei pentru soluţionare, prin respingerea contestaţiei.
Recursul intimatei […] – lichidator judiciar al debitoarei SC […] SRL,
Intimata lichidator judiciar al debitoarei a criticat aceeaşi hotărâre, sub următoarele aspecte:
1)Judecătorul sindic nu şi-a exercitat rolul activ, conform art. 129 alin. (4) Cod de procedură civilă (art. 22 NCPC) şi nu a indicat temeiul de drept care a stat la baza admiterii contestaţiei, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.
În acest sens arată că potrivit art. 129 alin. (4) Cod de procedură civilă (art. 22 NCPC), cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în contestaţie sau întâmpinare, în scopul stabilirii adevărului.
Judecătorul sindic a reţinut în considerentele sentinţei recurate că instanţa a menţionat în hotărârea de anulare a actului fraudulos că nu poate fi reţinută reaua credinţă a terţului dobânditor şi faptul că buna credinţă a creditoarei trebuie apreciată la momentul încheierii actului fraudulos şi nu în cursul procesului, iar aprecierea o face judecătorul sindic cu ocazia soluţionării acţiunii în anularea actului fraudulos şi nu lichidatorul judiciar.
Însă acest raţionament al judecătorului sindic are în vedere susţinerile părţilor dintr-o altă cauză obiectul fiind unul diferit faţă de cel al prezentei cauze, în care probatoriul administrat este insuficient pentru a motiva hotărârea dată.
2) Judecătorul sindic trebuia să analizeze elementele de fapt invocate de lichidatorul judiciar prin întâmpinarea formulată împotriva contestaţiei, dovedite prin probele administrate, care relevă pe deplin lipsa caracterului cert al creanţei solicitate de contestatori.
O interpretare diferită a elementelor de, urmată de admiterea creanţei şi înscrierea acesteia în tabelul definitiv, ar goli de conţinut prevederile art. 83 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care permit doar terţului dobânditor de bună credinţă să-şi recupereze suma de bani pe care instanţa l-a obligat să o transfere în contul de lichidare.
În cazul de faţă, chiar dacă suma de 259.456,30 lei a fost transferată în contul debitorului la data de 29.12.2014, susţine recurentul, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.83 alin. (2) din Legea 85/2006, deoarece contestatoarea a dovedit în mod constant intenţia a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului, chiar si pe parcursul derulării procesului şi nici buna-credinţă nu poate fi invocată, deoarece se poate observa din înscrisurile existente la dosar complicitatea existentă între aceasta şi fostul asociat şi administrator al debitoarei […].
În acest sens, recurentul prezintă situaţia de fapt, arătând că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1259/11.06.2009, încheiat cu mai puţin de o lună înainte de cesiunea totală a părţilor sociale către actualii, debitoarea […] SRL reprezentată de […] a vândut terasa 2 la un preţ derizoriu către […]. Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 1310/14.04.2014, Tribunalul Constanţa a anulat tranzacţia şi a obligat-o pe contestatoare să restituie averii debitoarei suma de 259.456,30 lei. Este de menţionat că în aceeaşi zi, […] SRL reprezentată de […] a vândut şi celelalte două apartamente (nr. 9 şi nr. 11) către părinţii săi, contestatori în dosarul nr. 10036/1 18/2009/al3.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2070/04.11.2010, încheiat după numai două zile după ce lichidatorul judiciar a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele 9 şi 11, în dosarul nr. 15051/118/2010, contestatoarea […] reprezentată de […] a vândut terasa 2 la un preţ derizoriu, mai mic decât cel cu care o cumpărase anterior, către […] – asociatul societăţii […] SRL, societate care a construit şi a deţinut în coproprietate imobilul din care face parte şi terasa 2, împreună cu debitoarea […] SRL.
Pe parcursul judecării cererii de anulare, în dosarul nr.3408/118/2011, contestatoarea a încercat să inducă în eroare expertul judiciar, asigurând accesul expertului în terasa nr.1, în loc de terasa nr.2, cu scopul de a falsifica rezultatul expertizei; acest aspect l-a sesizat şi expertul judiciar […], în raportul de expertiză din data de 26.11.2012.
În concordantă cu intenţia pârâtei de a induce în eroare instanţa sunt şi declaraţiile mincinoase ale martorilor propuşi de […], audiaţi în dosarul nr.3408/118/2011, ambii precizând că terasa nr. 2 se află pe partea dreaptă a scării, fapt contrazis de schiţa cadastrală şi adeverinţa emisă de Asociaţia de proprietari, terasa nr. 2 situându-se de fapt pe partea stângă
Mai arată că la ultimul termen de judecată din faza de fond pârâta […] a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii dedusă din lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii, excepţie ce a fost respinsă în mod corect de instanţa de fond, ce a reţinut că excepţia inadmisibilităţii nu a fost invocată în vederea protejării intereselor soţului al cărui nume nu a fost indicat, ci doar în scopul paralizării demersului judiciar al reclamantului care a învestit instanţa cu o acţiune în anularea actului fraudulos de altfel întemeiată.
Intimata contestatoare, prin concluzii scrise depuse în termenul de amânare al pronunţării, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recurenţii, prin Concluzii scrise, au reiterat motivele de admitere a căii de atac promovate.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenţi, dar şi potrivit art.3041 din v. Cod de procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate, din următoarele considerente:
Contestaţia formulată de reclamanta […] vizează măsura lichidatorului judiciar […] de a refuza înscrierea în tabelul creanţelor debitoarei în insolvenţă […] SRL a creanţei pretinse de aceasta în valoare de 259.456,30 lei reprezentând suma restituită averii debitoarei conform sentinţei civile nr.1310/14.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar ul nr.3408/118/2011.
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006, „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.”, iar în temeiul art.7 alin.2, „În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate.”
Faţă de dispoziţiile citate, Curtea constată că în mod legal judecătorul sindic a dispus citarea în cauză doar a persoanelor interesate, respectiv a contestatorilor şi a lichidatorului judiciar a cărui măsură a fost contestată, nefiind necesară citarea celorlalţi creditori.
Pe fond, se reţine că prin Sentinţa civilă nr.1310/14.04.2014 pronunţată în dosarul nr.3408/118/2014 al Tribunalului Constanţa, irevocabilă, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de administratorul judiciar şi s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/ 11.06.2009 la BNP […]. Deoarece imobilul nu se mai afla în proprietatea pârâtei […] fiind înstrăinat anterior, instanţa a dispus obligarea acesteia să restituie averii debitoarei SC […] SRL suma de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro.
Contestatoarea […] a îndeplinit obligaţia de plată însă lichidatorul judiciar, după ce i-a solicitat depunerea unei cereri de declarare a creanţei, i-a respins cererea pe considerentul că ar fi fost de rea credinţă în cursul soluţionării acţiunii în anulare.
Potrivit dispoziţiilor art.83 din Legea 85/2006:
„(1) Terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condiţiile legii.
(2) Terţul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanţă de aceeaşi valoare, cu condiţia ca terţul să fi acceptat transferul cu bună-credinţă şi fără intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului. In caz contrar, terţul dobânditor pierde creanţa sau bunul rezultat din repunerea in situaţia anterioară, în favoarea averii debitorului.
(3) Terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună-credinţă va restitui bunurile în starea în care se găsesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferenţa de valoare cu care s-a îmbogăţit. În caz de rea-credinţă, terţul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum şi fructele percepute.”
Dispoziţiile textului sus citat, referă clar la buna sau reaua credinţă de la momentul efectuării transferului, ceea ce în speţă s-a realizat în cadrul litigiului ce a avut ca obiect anularea transferului patrimonial – dosar nr.3408/118/2011 – soluţionat prin Sentinţa civilă nr.1310/14.04.2014 a Tribunalului Constanţa, devenită irevocabilă la data de 17.12.2014.
Faţă de cele arătate mai sus, o analiză a contestaţiei cu raportare la buna sau reaua credinţă a creditoarei […], în condiţiile în care buna-credinţă a acesteia a fost reţinută cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorului sindic de anulare a transferurilor frauduloase, nu se mai poate efectua în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neanalizarea elementelor de fapt invocate de lichidatorul judiciar prin întâmpinare, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, în considerarea faptului că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele, nefiind ţinută a se pronunţa punctual asupra apărărilor formulate de părţi.
Pe cale de consecinţă, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, să fie respins.
