Procedură penală. Acte procedurale şi procesuale comune. Nulităţile Lipsă de procedură. Nulitate relativă.


Partea legal citată nu poate susţine în căile de atac  nelegalitatea citării unei alte părţi atâta timp cât acea parte nu a uzat de căile de atac respective întrucât lipsa de procedură conduce numai la o nulitate relativă.

– art. 197 C.p.p. –

Constată că, prin s.p. nr. 1564 din 10 aprilie 2006 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosar nr. 3911/P/2006 a fost respinsă cererea de revizuire a s.p. nr. 3840/07.11.2000 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosar nr. 3659/2000, cerere formulată de partea civilă D.V.

Audiată fiind de prima instanţă partea civilă revizuientă a precizat că solicită revizuirea sentinţei penale nr. 3840/2000 a Judecătoriei Tg. Jiu datorită faptului că declaraţia unui martor şi anume E. C., martor audiat în faza de urmărire penală, a dispărut de la dosar.

S-a reţinut însă că acest martor a fost audiat de poliţie la data de 02.09.2005 precum şi de instanţa de judecată Judecătoria Tg. Jiu, într-un alt dosar nr. 13788/2004, la data de 30.11.2005, şi a declarat că, în toamna anului 1998 a fost martor la un accident de circulaţie observând când un autoturism marca  Dacia  a  accidentat  un  bărbat  pe  o trecere de pietoni, pe b-dul Ectaerina Teodoroiu din mun. Tg. Jiu şi că a dat o declaraţie unui subofiţer de poliţie al cărui nume nu îl reţine.

Prima instanţă a constatat că starea de fapt relatată de martorul E. C. în acele declaraţii corespunde cu aceea reţinută în actul de inculpare al numitului B. A. C.l – unde s-a reţinut culpă exclusivă în producerea accidentului de circulaţie – şi ca urmare această declaraţie nu poate duce la admiterea cererii de revizuire întrucât, potrivit art. 394  al. 1 lit. a C.p.p. se cere ca faptele probatorii să fie noi, fiind inadmisibil ca, pe calea revizuirii, să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

În plus s-a arătat faptul că petiţionara a uzat de căile de atac – apel şi recurs – împotriva s.p. nr. 3840/2000 a Judecătoriei Tg. Jiu. Mai mult, dosarul de urmărire penală nr. 1328/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu are filele cusute şi numerotate şi nimic nu indică că numitul E. C. ar fi fost audiat la data respectivă.

În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuienta cu motivarea că cercetarea trebuia făcută nu de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu ci de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara (deoarece judecarea cauzei a cărei revizuire se cerea fusese strămutată, în faza de apel la Tribunalul Hundoara), că în cauză trebuiau citate fiica sa D. A. E. şi ASIROM Gorj şi că dosarul de urmărire penală iniţial (cel al accidentului de circulaţie) a fost renumerotat.

Apelul a fost respins ca nefondat prin d.p. nr. 297 A/28.06.2006 a Tribunalului Gorj.

Instanţa de apel a arătat că, în speţă, apelanta fiind legal citată nu poate invoca faptul că la instanţa de fond nu au fost conceptaţi şi citaţi şi ceilalţi doi moştenitori, D.A.E. şi D.R. G., deoarece este vorba de o nulitate relativă.

De asemeni s-a apreciat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu era competent de a efectua cercetările în raport de cererea de revizuire formulată întrucât cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Tg. Jiu iar competenţa judecării cererii de revizuire revine tot acestei instanţe.

Instanţa de apel şi-a însuşit motivarea instanţei de fond cu privire la inadmisibilitatea prelungirii probatoriului din cauza iniţială prin intermediul cererii de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuienta D. V.

În motivarea recursului au fost invocate, în esenţă aceleaşi motive ca şi la instanţa de apel.

Astfel s-a susţinut, printre altele, că prezenta cerere de revizuire a avut la baza o cerere adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de toţi moştenitorii victimei şi ca atare se impunea introducerea în cauză şi citarea şi a fiicei sale D. A. E. precum şi a asigurătorului ASIROM Gorj; s-a solicitat ca la dosar să se depună memoriul depus la Parchetul ÎCCJ şi adresa prin care a fost trimis acesta către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu.

Recursul este nefondat.

Aşa cum a arătat şi instanţa de apel partea legal citată nu poate susţine în căile de atac  nelegalitatea citării unei alte părţi atâta timp cât acea parte nu a uzat de căile de atac respective întrucât lipsa de procedură conduce numai la o nulitate relativă.

Cu alte cuvinte, lipsa de procedură poate fi invocată numai de persoana în mod direct vătămată ca urmare a necitării  şi nu de o altă persoană chiar dacă aceasta din urmă ar avea aceiaşi poziţie procesuală ca şi persoana necitată.