Recurs. Judecata cauzei în apel a avut loc fără a avut loc fără citarea legală a inculpatei sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta. Casare cu trimitere spre rejudecare


Recurs. Judecata cauzei în apel a avut loc fără a avut loc fără citarea legală a inculpatei sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta. Casare cu trimitere spre rejudecare

Decizia penală nr. 614/10.10.2006

Prin sentinţa penală nr. 1511/7.11.2005, Judecătoria Paşcani a condamnat pe inculpatele S.N., D.R. şi S.V. la pedepsele de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 302 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a, g  Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe o durată de 5 ani.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată şi inculpata D.I. la aceeaşi pedeapsă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a Cod penal.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 549 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Piatra-Neamţ prin sentinţa penală nr. 2172/1993, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 şi 71 Cod penal, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus durata reţinerii 31.07.2004-1.08.2004.

Sentinţa a fost apelată de cele patru inculpate.

Tribunalul Iaşi, prin decizia penală nr. 200/14 martie 2006, a luat act de retragerea apelului declarat de L.R. şi a respins ca nefondate apelurile declarate de S.N. şi S.V.

A admis apelul declarat de inculpata D.I. sub aspectul înlăturării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d din Codul penal.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile au fost recurate de inculpata D.I., fiind criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivându-şi recursul, inculpata a susţinut că pentru termenul din 14.03.2006 când s-a judecat la Tribunalul Iaşi apelul declarat de ea nu a fost citată, aflând de termenul acordat din informaţiile telefonice primite de la avocatul ales, iar acesta nu s-a putut prezenta la proces din cauza viscolului, a stratului de zăpadă şi lipsei complete de vizibilitate.

Apărătorul ales al inculpatei a trimis prin fax două cereri către Tribunalul Iaşi solicitând acordarea unui nou termen de judecată, cu motivarea că nu se poate prezenta în instanţă din cauza condiţiilor meteo care îi fac imposibilă deplasarea spre municipiul Iaşi.

Întrucât judecata s-a desfăşurat în lipsei inculpatei şi a apărătorului ales al acesteia, aflaţi în imposibilitatea de a se prezenta din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi care au încunoştinţat instanţa cu privire la această împrejurare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal pentru rejudecarea apelului inculpatei.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a constatat că recursul promovat este fondat pentru următoarele considerente. Potrivit dispoziţiilor art. 291 alin. 1 Cod procedură penală, judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este complet îndeplinită.

Pentru termenul din 14.03.2006, când la Tribunalul Iaşi s-a judecat apelul declarat de inculpata D.I., procedura de citare cu aceasta s-a realizat prin afişare, iar numărul imobilului din str. Martir Cloşca a fost consemnat greşit şi apoi radiat şi trecut numărul corect.

Totodată, Curtea a constatat că apărătorul ales al inculpatei a depus alăturat motivele de recurs, acte cu care a făcut dovada faptului că era angajat al inculpatei în dosarul nr. 1014/2006 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, cu termen la 14.03.2006, că a transmis prin fax din oraşul Roman la data de 14.03.2006 orele 950 cererea de acordare a unui nou termen din cauza condiţiilor meteo ce îi fac imposibilă deplasarea spre Iaşi. A mai depus apărătorul inculpatei o xerocopie a cotidianului „Ziarul de Roman” din data de 15.03.2006 în care se afla articolul „Eroi în lupă cu viscolul” în care se consemnează că în ziua precedentă de la Autogara Roman nu a plecat nici un autobuz, că poliţiştii au blocat drumul spre Piatra-Neamţ şi că şcolile şi-au închis temporar porţile.

Faţă de această situaţie de fapt, Curtea a constatat că recursul promovat de inculpată este fondat, cazul de casare fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 385 ind. 9 pct. 21 Cod procedură penală, respectiv judecata în apel a avut loc fără citarea legală a părţii sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta.

Pe cale de consecinţă şi în baza dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală a fost admis recursul promovat de inculpata D.I. împotriva deciziei penale nr. 200 din 14.03.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre ce a fost casată în parte numai cu privire la această inculpată.

Cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.