Tribunalul Gorj, prin decizia penală nr. 109 din 11 aprilie 2007 a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinţei penale nr.309 II.02.2007 dată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul nr. 4529/318/2006, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că judecata s-a făcut fără ca unul din reprezentanţii legali ai inculpatului minor B.V.R. să fi fost legal citat, fiind plecat din ţară şi că şedinţa de judecată din data de 7.02.2007 a fost publică la momentul punerii în discuţie a încadrării juridice a faptelor comise de inculpat.
Prin decizia penală nr. 108/11.04.2007 a Tribunalul Gorj a fost admis apelul declarat de inculpatul minor M.C. împotriva sentinţei penale nr. 335/8.02.2007 pronunţată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul’ nr. 2335/318/2006, a fost desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Apelul inculpatului minor viza în principal gradul de pericol social redus al faptei comise şi,în subsidiar, redozarea pedepsei.
În considerentele deciziei penale nr. 108/11.04.2007 s-a apreciat că pedeapsa aplicată a fost just individualizată de instanţa de fond.
Apelul a fost admis pentru motivele invocate din oficiu de instanţa de apel, respectiv că judecata s-a făcut fără ca unul din reprezentanţii legali ai inculpatului minor M.C. să fi fost legal citat şi că la dezbateri şedinţa de judecată a fost publică.
Nulitatea privind încălcarea dispoziţiilor relative la publicitatea şedinţei de judecată prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art.197 alin.2 C.pr.pen. nu se aplică în situaţia în care şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor a fost publică.
Textul de lege face referire la publicitatea şedinţei de judecată, care este regula, şi nu la cauzele în care, din diferite motive, judecata este nepublică.
Rejudecarea cauzelor în faţa instanţei de fond nu va înlătura urmările primei judecăţi, care s-a făcut în şedinţă publică şi prelungeşte nejustificat perioada de timp în care inculpatul minor se află în stare de incertitudine.
Pe de altă parte, judecarea cauzei în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată, nu atrage nulitatea hotărârii decât în condiţiile în care partea care a lipsit invocă neregularitatea citării sale. Lipsa unuia din reprezentanţii legali ai inculpatului minorului nu a împiedicat justa soluţionare a cauzei şi nici aflarea adevărului.