În speţă, prin sentinţa recurată, instanţa de fond s-a oprit asupra petitelor formulate în subsidiarul cererii modificate, respectiv: 1. să constate că imobilul teren în suprafaţă de 661 mp situat în oraşul P. Parcul DM.V. (fost b-dul R. nr.56) judeţul P, a trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv fără titlu valabil în baza Decretului de expropriere nr.88/1986 fără plată, respectiv că a operat o preluare abuzivă din patrimoniul defuncţilor B.C. şi E.; 2. să dispună obligarea pârâtelor C.N.C.I. şi A.N.R.P. la stabilirea valorii imobilului conform art.21 alin.6 din Legea nr.165/21013 şi la exprimarea valorii prin puncte; 3. să dispună obligarea pârâtelor C.N.C.I. şi A.N.R.P. la validarea Dispoziţiei nr.8259/24.11.2005 şi la aprobarea punctajului stabilit potrivit pct.2 conform art. 21 alin.8 din Legea nr. 165/2013 precum şi 4. obligarea pârâtelor C.N.C.I. şi A.N.R.P. la emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului conform art. 21 alin.9 din Legea nr. 165/2013.
Astfel, petitul 1 mai sus enunţat a fost respins ca lipsit de interes urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes, fiind admise petitele 2 şi 4 în mod expres, iar în ce priveşte petitul 3 în lipsa unei admiteri exprese, rezultă că acest petit a fost respins, conform menţiunii din dispozitiv potrivit căreia se resping restul pretenţiilor formulate. Se mai reţine că în mod contradictoriu faţă de dispozitivul sentinţei în considerentele sentinţei recurate se menţionează că „Vor fi admise astfel cererile reclamantei, formulate în subsidiar, constând în obligarea pârâtelor C.N.C.I. şi A.N.R.P. la stabilirea valorii imobilului identificat prin Dispoziţia nr.8259/24.11.2005 ca urmare a validării acesteia şi la emiterea deciziei de compensare.”. Faţă de aceste menţiuni contradictorii se va da prevalenţă dispozitivului sentinţei, în sensul că petitul 3 al cererii având ca obiect obligarea pârâtelor la validarea dispoziţiei a fost respins.
Situaţia unei contradicţii între dispozitiv şi considerente poate fi calificată drept o nemotivare a sentinţei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct.6 Noul Cod de procedură civilă, însă deşi acest motiv de recurs este de ordine publică, Curtea nu îl poate invoca întrucât, reclamantul nu a declarat recurs, ci doar pârâtele, astfel că prin invocarea acestui motiv şi casarea sentinţei s-ar încălca principiul non reformatio in pejus consacrat expres de art. 502 Noul Cod de procedură civilă.
În consecinţă, analizând sentinţa recurată prin prisma criticii de recurs formulate sub aspectul prematurităţii cererii în raport de etapele procedurale prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că motivul de recurs se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă şi este întemeiat.
Astfel, în drept, Curtea reţine că potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013 (5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(6^1) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6).
(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Din economia acestui text Curtea reţine că procedura derulată în faţa Comisiei Naţionale presupune 4 etape succesive: etapa verificării dosarelor prevăzută la art. 21 alin.5, etapa evaluării imobilului prevăzută la ar. 21 alin. 6 şi 6 ind.1, etapa validării/invalidării prevăzută la art. 21 alin. 8 şi respectiv etapa emiterii deciziei de compensare prin puncte.
Cu referire la aceste etape, Curtea Constituţională a dezvoltat o jurisprudenţă obligatorie, în sensul că a reţinut pe de o parte, prin decizia Nr. 269 din 7 mai 2014 : 46. Referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea reţine că nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut.
47. Curtea observă, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Astfel, aceasta poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecinţa constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just.
48. Curtea observă, de altfel, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – conform Legii nr. 247/2005 – sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor – ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 – persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.
49. În plus, Curtea observă că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.”
Pe de altă parte prin decizia Nr. 686 din 26 noiembrie 2014 Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. În considerente, Curtea Constituţională explicitează că 21. …atribuţia conferită de legiuitor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Secretariatului acesteia de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii chiar şi în cazul în care existenţa dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar decizia care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii a fost emisă ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, generează posibilitatea ca un organ administrativ să exercite atribuţii care ţin exclusiv de competenţa instanţelor judecătoreşti. Curtea apreciază că numai o instanţă judecătorească învestită de lege cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei asemenea hotărâri judecătoreşti o poate invalida. A recunoaşte Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Secretariatului acesteia competenţa de reexaminare a existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaşte un control administrativ asupra acestei hotărâri, deci o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora, “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”….
27. prin reglementarea în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Secretariatului a competenţei de reexaminare a existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi a cuantumului despăgubirilor şi în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească echivalează cu instituirea unei noi căi de atac şi, implicit, a unui sistem concurent cu sistemul instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei. Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 contravin şi prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, în lumina interpretării date de instanţa de contencios constituţional, regula mai sus enunţată de Curtea de Apel şi care presupune cele 4 etape succesive comportă o singură excepţie când nu mai este necesară parcurgerea etapelor 1 şi 3 (etapa verificării şi etapa validării), respectiv situaţia când deciziile/dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au fost emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.
Din actele dosarului rezultă că, în speţă, decizia Primăriei Municipiului P. a fost emisă fără intervenţia autorităţii judecătoreşti, nefiind incidentă situaţia de excepţie prevăzută de decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale, şi prin urmare, fiind necesară parcurgerea celor 4 etape mai sus menţionate conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Din felul în care a fost formulată acţiunea în subsidiar, respectiv cele 4 petite mai sus enunţate, rezultă că reclamanta a avut în vedere cele 4 etape, fiecare din cele 4 petite formulate vizând una dintre cele 4 etape.
Prin sentinţa recurată au fost respinse petitul 1 ca lipsit de interes şi petitul 3 fără nicio motivare.
În consecinţă, Curtea făcând aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2003 va constata că recursul pârâtei C.N.C.I. este întemeiat, obligarea la evaluare şi respectiv emiterea deciziei de compensare prin puncte (etapele 2 şi 4) apărând ca premature, în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la parcurgerea etapei de verificare a dosarului de despăgubire şi respectiv de validare ( etapele 1 şi 3).
Pentru aceste considerente Curtea va admite recursul C.N.C.I. şi rejudecând va respinge ca premature petitele având ca obiect cererea de obligare a C.N.C.I. la stabilirea valorii imobilului şi la emiterea deciziei de compensare.
