Î N C H E I E R E/ 16.04.2007
Exceptia de neconstituţionalitate a art. 55, alin. 1 C. fam. ce încalcă prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie .Sesizarea Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 643/2004, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 643/2004, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
Nu formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate acele prevederi legale a căror constituţionalitate a fost deja stabilită conform art. 146 alin. 1 din Constituţie, republicată, sau dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Numai în aceste situaţii, conform art. 29 alin. 3 din lege, excepţia apare inadmisibilă, şi numai în aceste ipoteze instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat o poate respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, sens în care se va pronunţa o încheiere motivată.
Reclamantul a ridicat în faţa instanţei de fond excepţia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul Familiei faţă de prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie, prevederi legale de care depinde soluţionarea litigiului cu care a sesizat instanţa de judecată.Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate asupra unei legi sau ordonanţe ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanţă este atributul exclusiv al Curţii Constituţionale.
***
Prin cererea înregistrată la 20.10.2006, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul M.V.A. a chemat în judecată pe pârâţii M.E.C., M.A.R. şi D. D.S., solicitând contestarea recunoaşterii de paternitate a pârâţilor M.E.C., născut la data de 20.06.1986 şi M.A.R., născută la data de 03.10.1987, recunoaştere făcută de reclamant cu prilejul înregistrării naşterii acestora.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta D. D.S., iar din relaţia de căsătorie au rezultat cei doi copii, la înregistrarea naşterii acestora recunoscând că este tatăl copiilor, însă, ulterior, în anul 2005 şi în septembrie 2006 a efectuat nişte analize medicale care au relevat că suferă de o boală de infertilitate numită oligospermie severă care îi afectează capacitatea de procreere, astfel că tatăl copiilor este alt bărbat.
La data de 18.12.2006 reclamantul M.V.A. şi-a precizat acţiunea, solicitând tăgăduirea paternităţii pârâţilor M.E.C., născut la data de 20.06.1986 şi M.A.R., născută la data de 03.10.1987, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 54 C.fam.
Prin întâmpinarea formulată la data de 05.02.2007, pârâţii au invocat tardivitatea şi inadmisibilitatea acţiunii formulată de reclamant.
La termenul de azi din şedinţă publică, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţi prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 05.02.2007, excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante D.D.S. din cererea reconvenţională având ca obiect majorarea pensie de întreţinere şi disjungerea cererii reconvenţionale.
Reclamantul, prin apărător, a invocat exceptia de neconstituţionalitate a art. 55, alin. 1 C. fam. ce încalcă prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea cu privire la această excepţie şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Reclamantul a arătat că textul de lege menţionat creează o situaţie de inegalitate între tatăl copilului şi celelalte categorii de persoane care pot exercita acţiunea în tăgăduirea paternităţii, creează un regim discriminatoriu între tatăl copilului născut în timpul căsătoriei şi tatăl copilului din afara căsătoriei, deoarece primul are la dispoziţie acţiunea în tăgăduirea paternităţii prescriptibilă în termen de 6 luni, în timp ce tatăl din afara căsătoriei poate promova acţiune în contestarea recunoaşterii de paternitate care este imprescriptibilă.
A susţinut că, în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/19 decembrie 2001 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul Familiei, se creează o inegalitate în ceea ce priveşte persoanele care pot exercita acţiunea în tăgăduirea paternităţii, s-a creat o inegalitate cu privire la termenul în care poate fi promovată aceasta, întrucât pentru mamă şi copil acţiunea este imprescriptibilă, în timp ce pentru tată termenul este de 6 luni de la data când a luat cunoştinţă despre naşterea copilului, conform art. 55 alin. 1 C.fam.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie potrivit cărora “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. A depus la dosar note scrise cu privire la motivarea cererii.
Pârâta D. D.S., a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa reţine următoarele:
Nu formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate acele prevederi legale a căror constituţionalitate a fost deja stabilită conform art. 146 alin. 1 din Constituţie, republicată, sau dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Numai în aceste situaţii, conform art. 29 alin. 3 din lege, excepţia apare inadmisibilă, şi numai în aceste ipoteze instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat o poate respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, sens în care se va pronunţa o încheiere motivată.
Reclamantul a ridicat în faţa instanţei de fond excepţia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul Familiei faţă de prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie, prevederi legale de care depinde soluţionarea litigiului cu care a sesizat instanţa de judecată.
Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate asupra unei legi sau ordonanţe ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanţă este atributul exclusiv al Curţii Constituţionale.
Situaţiile în care instanţa de judecată sesizată cu o atare excepţie poate să se pronunţe asupra ei sunt strict şi limitativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Cum de prevederile legale a căror constituţionalitate a fost contestată depinde modul de soluţionare a pricinii, cererea formulată de reclamant urmează a fi admisă, instanţa va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, iar, pe perioada soluţionării excepţiei, judecarea cauzei va fi suspendată conform art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În opinia instanţei, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul Familiei faţă de prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie este neîntemeiată.
Faptul că, prin Decizia nr. 349/2001, Curtea Constituţională a constatat că “dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii” nu conduce, implicit, la concluzia că acţiunea pornită de mamă sau de copil ar fi imprescriptibilă.
Art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acţiune în tăgăduirea paternităţii, fără să cuprindă nici o precizare cu privire la termenul în care această acţiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaţiei faţă de tată.
Instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea caracterului imprescriptibil al dreptului tatălui de a contesta paternitatea ar crea o stare de incertitudine permanentă în ceea ce priveşte filiaţia copilului, afectând astfel drepturile sale legale.
Nu poate fi susţinută existenţa unui tratament discriminatoriu aplicat tatălui copilului născut în timpul căsătoriei în raport cu cel aplicat tatălui copilului din afara căsătoriei – în primul caz termenul de introducere al acţiunii fiind limitat, iar în cel de-al doilea caz acţiunea fiind imprescriptibilă – deoarece aceste situaţii juridice nu sunt identice şi nici similare. Astfel, pentru tatăl copilului născut în timpul căsătoriei operează prezumţia de paternitate, pe când filiaţia faţă de tatăl copilului din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere voluntară sau hotărâre judecătorească.
Cele două situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituţie.
Instanţa apreciază că, în cazul copilului născut în timpul căsătoriei operează prezumţia de paternitate în favoarea soţului mamei, în timp ce în cazul copilului născut în afara căsătoriei stabilirea paternităţii este lăsată la libera apreciere a celui care face recunoaşterea. Instituirea unui termen mai scurt pentru promovarea acţiunii în tăgada paternităţii vine în sprijinul intereselor copilului, astfel încât paternitatea acestuia să nu fie lăsată mult timp în incertitudine. Pe de altă parte, imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate vine tot în sprijinul intereselor copilului, pentru ca acesta să fie apărat împotriva unor recunoaşteri nereale, făcute din eroare sau din anumite interese.
În ce priveşte “regimul discriminatoriu între tatăl copilului născut în timpul căsătoriei şi tatăl copilului născut în afara căsătoriei”, invocat de autorul excepţiei, ne aflăm în prezenţa a două instituţii de drept cu regimuri juridice diferite. Pentru prima categorie se aplică instituţia prezumţiei de paternitate, iar pentru a doua categorie au fost reglementate două modalităţi de stabilire a filiaţiei: recunoaşterea voluntară de paternitate sau hotărârea judecătorească. În acest fel s-a urmărit crearea unui regim juridic de egalitate în drepturi între copilul născut în afara căsătoriei şi copilul născut în timpul căsătoriei.
În acelaşi timp, există diferenţe de reglementare juridică între instituţia tăgăduirii paternităţii şi instituţia contestării recunoaşterii de paternitate, aceasta din urmă venind în sprijinul intereselor copilului, în scopul evitării unor recunoaşteri nereale.
În consecinţă, legiuitorul a instituit un termen de prescripţie de 6 luni pentru introducerea acţiunii de tăgăduire a paternităţii, în timp ce acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate este imprescriptibilă, fapt ce nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. De altfel, Curtea Constituţională a decis, în mod constant, că acest principiu nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în situaţii diferite, tratamentul juridic este diferenţiat.
Textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea fundamentală.
Astfel, prin Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, Curtea, respingând excepţia, a statuat că „textul de lege criticat nu instituie un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgăduirea paternităţii. De asemenea, Curtea a reţinut că nici un tratament discriminator nu este aplicat titularului acţiunii în tăgăduirea paternităţii în raport cu titularul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate; în primul caz acţiunea este supusă prescripţiei, în cel de al doilea caz este imprescriptibilă, dat fiind că cele două situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituţie”.
Cele statuate în decizia menţionată, şi-au păstrat valabilitatea şi prin Decizia nr. 646 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 13 noiembrie 2006, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
