Prin sentinţa penală nr. 287 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar nr. 695/R/2006, instanţa, în baza art. 345 alin.1 şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală şi art. 10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul XX (fiul lui Emil şi Mariana, născut la data de 8 noiembrie 1981 în loc. Sărmaşu, jud. Mureş, domiciliat în xx ) de sub acuza comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, pe considerentul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 346 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată XX, precum şi acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Mureş şi CAS Mureş (cu sediul, prin reprezentanţii săi legali).
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, partea vătămată a obligat obligată la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.193 pct.5 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
În motivarea acestei sentinţe s-a arătat că, în data de 2 mai 2002, inculpatul Xx se deplasa cu autoturismul Dacia 1310 nr. MS- 03- DGR în localitatea Sărmăşel Gară, pe DJ 151 direcţia Sărmaşu, iar din sens opus se deplasa cu bicicleta partea vătămată Xx, astfel că între cele două părţi a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea acestuia din urmă.
Din concluziile expertizei auto, efectuate în cauză (filele 84, 105 dosar fond) a rezultat că inculpatul circula regulamentar şi că starea de pericol a fost creată de comportamentul părţii vătămate care se afla pe banda din dreapta a sensului său de mers, a schimbat brusc traiectoria spre dreapta sa, moment în care s-a produs impactul cu autoturismul condus de inculpat care de asemenea, se deplasa pe banda de circulaţie din dreapta a sensului său de mers.
S-a apreciat că locul de impact a fost situat la 1,0 – 1,25 metri de axul drumului, pe banda din dreapta a sensului de mers a autoturismului şi 6,50 metri înaintea capului de podeţ. Impactul a determinat devierea autoturismului spre stânga sa şi intrarea pe contrasens, apoi pe terenul învecinat. Aceeaşi deviere de traiectorie a înregistrat-o şi bicicleta părţii vătămate. S-a mai arătat că inculpatul nu putea evita accidentul, distanţa dintre cele două autovehicule fiind foarte mică şi că partea vătămată a încălcat dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Regulamentul privind aplicarea Decretului nr. 328/1966.
S-a reţinut că declaraţia martorului Xxprivind modalitatea producerii accidentului nu se coroborează cu expertiza efectuată în cauză, acesta arătând că inculpatul ar fi intrat pe contrasens anterior producerii impactului şi că biciclistul n-ar fi încercat schimbarea traiectoriei de mers. Cu toate acestea martorul nu a arătat pe ce bandă a circulat autoturismul şi pe ce bandă de circulaţie rula partea vătămată (stânga sau dreapta) această împrejurare prezentând relevanţă, Martorul Gherman Daniel (fila 156) a confirmat că locul impactului era o curbă largă, la dreapta, la fel şi martorul Bobic Ioan (fila 148).
Inculpatul, de asemenea, a declarat că partea vătămată a efectuat o manevră bruscă înspre sensul său de mers, pe banda din dreapta şi s-a produs astfel impactul, neputând să-l evite, deşi a încercat să frâneze şi a arătat că nu a intrat pe contrasens anterior impactului. Partea vătămată, contrar susţinerilor inculpatului şi ale expertizei auto a susţinut că inculpatul ar fi intrat pe banda sa de mers şi că nu a efectuat vreo manevră bruscă circulând pe marginea drumului.
Contrar susţinerilor părţii vătămate, martora Xx (fila 23) a confirmat că atât biciclistul, cât şi inculpatul circulau pe banda din dreapta a sensului lor de mers, nesesizând vreo schimbare de direcţie din partea inculpatului sau a biciclistului, întrucât nu a mai urmărit cele întâmplate, auzind doar zgomotul cauzat de impactul produs.
Martorii Xx şi Xx pasageri în maşina inculpatului au confirmat faptul că partea vătămată a ieşit de pe marginea carosabilului şi a intrat pe sensul de mers al maşinii inculpatului are a frânat brusc însă nu a reuşit că evite accidentul. Contrar susţinerilor apelantului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, cât şi ale apelantului parte vătămată, expertul la efectuarea expertizei auto a ţinut cont şi de procesul-verbal de cercetare la faţa locului (fila 4), care confirmă faptul că autoturismul inculpatului se afla pe direcţia opusă de mers şi s-au observat urmele de frânare în direcţia de mers atât a autoturismului cât şi a biciclistului.
Aşa cum a arătat şi prima instanţă, singurii martori oculari au fost Xx, Xx şi Xx, Declaraţiile martorilor Xx şi Xx, confirmă concluziile expertizei auto şi declaraţia inculpatului, Referitor la martora Xx apreciem aşa cum a arătat şi prima instanţă, că aceasta nu a observat momentele care au precedat imediat accidentul, modalitatea de producere a acestuia, fiind ocupată cu treburi gospodăreşti. Declaraţia sa din faza de cercetare judecătorească se contrazice cu cea din faza de urmărire penală când a declarat că de fapt a surprins accidentul, astfel că în mod just s-a dispus înlăturarea depoziţiei acestei martore care nu a oferit explicaţii logice, de natură să justifice revenirea ei asupra declaraţiei anterioare.
S-a mai menţionat că procesul-verbal de cercetare la faţa locului este semnat doar de unul din martorii amintiţi, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 92 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 91 Cod procedură penală şi atrage nulitatea relativă sa acestuia.
Referitor la declaraţia martorului Xx, instanţa de fond a arătat că acesta nu figurează în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ca martor ocular sau asistent şi declaraţia sa este dată la mai bine de doi ani de la producerea accidentului şi nu se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori oculari, cu concluziile expertizei tehnice-auto şi cu declaraţia inculpatului, doar cu declaraţia părţii vătămate, Oricum, din celelalte probe administrate nu reiese cu certitudine că acest martor ar fi asistat la accident şi în momentul imediat precedent acestuia, motiv pentru care, apreciem că declaraţia acestui martor a fost înlăturată în mod justificat de prima instanţă.
Întrucât din majoritatea ansamblului probator se degajă concluzia că mecanismul producerii accidentului este cel reliefat de expertul auto, s-a apreciat că soluţia de achitare a inculpatului pe temeiul lipsei laturii subiective a infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. 2 şi alin. 4 Cod penal, constând în culpă cu prevedere sau fără prevedere, este pe deplin justificată, la fel şi respingerea acţiunii civile promovate de partea civilă apelantă, întrucât culpa producerii accidentului îi aparţine în totalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş şi partea vătămată Xx. În motivarea apelului, parchetul a arătat că instanţa de fond a avut în vedere doar declaraţiile celor doi martori oculari şi rezultatul expertizei tehnice auto efectuate în cauză din care a rezultat culpa exclusivă a părţii vătămate în producerea accidentului. Instanţa a apreciat ca fiind nerelevante declaraţiile martorei Xx şi ale martorului Xxşi a constatat nelegalitatea procesului-verbal de cercetare la faţa locului pentru că acesta nu a fost semnat de către un martor ocular şi nu a făcut nici un fel de aprecieri cu privire la probele administrate în cauză, din care rezulta că anterior impactului autoturismul circula pe partea stângă a senului de mers, iar în momentul în care a observat obstacolul a virat brusc stânga ieşind din carosabil. Tocmai pe considerentul contradictorialităţii probelor testimoniale administrate şi expertiza efectuată se impune încuviinţarea unui supliment de expertiză care să clarifice aspectele menţionate.
În motivarea apelului, partea vătămată a arătat că prima instanţă nu a luat în considerare şi schiţa şi planşa fotografică întocmită de organele de cercetare, din care rezulta că, anterior accidentului, autoturismul circula pe partea stângă a senului de mers, iar în momentul în care a observat obstacolul a virat brusc stânga ieşind din carosabil. Singurele probe pe care instanţa s-a bazat au fost declaraţia inculpatului şi celor doi martori care circulau în acelaşi autoturism cu inculpatul, la care se adaugă expertiza tehnică auto care îşi bazează concluziile pe un proces verbal lovit de nulitate absolută. Dacă evenimentul rutier s-ar fi produs conform declaraţiei inculpatului, atunci s-ar fi găsit urme de frânare pe banda lui d emers, care ar fi trebuit să fie aproape perpendiculare cu axa drumului, dacă avem în vedere distanţa scurtă dintre autoturism şi bicicletă, iar prima instanţă, în mod greşit, a înlăturat declaraţia martorei oculare Xx şi a martorului Xx.
Prin decizia penală nr. 62/A din data de 27 martie 2007, pronunţată în dosarul 184/2007, Tribunalul Mureş, analizând apelurile declarate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a considerat că acestea sunt nefondate şi în conformitate cu prevederile art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, le-a respins ca atare, apreciind că prima instanţă a făcut o cercetare completă a cauzei, fiind administrată proba cu expertiza şi cu toţi martorii oculari, exceptându-l pe numitul Simon Alexandru, menţionat în declaraţia martorului Xx, martor cu privire la care nu se cunoaşte adresa. Analizând toate probele, instanţa de apel a constatat că ele sunt contradictorii în ce priveşte un punct esenţial: dacă imediat anterior şi la momentul producerii accidentului, partea vătămată circula cu bicicleta pe sensul său de mers ori pe sensul opus. Prima instanţă şi la fel şi instanţa de apel, au reţinut varianta inculpatului aducând mai multe argumente în sprijinul soluţiei date şi, în concluzie, au apreciat că în cauză nu este probată vinovăţia inculpatului, dispunînd achitarea lui şi respingerea acţiunii civile.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin decizia penală nr. 275/R din data de 13 iunie 2007 dată în dosarul 123/120/2007, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş şi partea vătămată Xx, a casat integral decizia penală nr. 62/A din data de 27 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 123/102/2007 şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel, tribunalului, pe considerentul că instanţa de apel nu a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 378 alin. Cod procedură penală referitoare la ascultarea inculpatului în calea de atac ordinară.
Această instanţă, primind cauza spre rejudecare, înregistrată sub număr de dosar 3288/Rj/2007, la data de 6 iulie 2007, a apreciat că, faţă de dispoziţiile date de instanţa de recurs, care nu a indicat ultimul act rămas valabil dintre cele administrate cu ocazia primei judecăţi în apel, raportat şi la considerentele invocate în decizia de recurs, cât şi la indicaţiile date cu ocazia rejudecării – ultimul act rămas valabil în prezenta cauză este încheierea de şedinţă din 14 martie 2007 şi ca atare, a apreciat că probele administrate până la respectivul termen de judecată sunt valabile şi nu se impune a fi refăcute, astfel că ele au fost păstrate.
În faţa acestei instanţe de apel, inculpatul a fost ascultat, declaraţia sa fiind consemnată la filele 37-38 din dosarul de apel. Totodată, avînd în vedere solicitarea părţii vătămate privind efectuarea unei noi expertize tehnice-auto, avînd în vedere că expertiza deja efectuată în cauză avea concluzii erau contradictorii depoziţiilor testimoniale,, precum şi susţinerile părţilor şi ale martorilor, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, avînd ca obiective stabilirea mecanismului de producere a accidentului, sub toate aspectele. Această nouă expertiză tehnică a fost realizată în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (filele 110-119, 145-148). Totodată, în cauză s-a procedat şi la ascultarea unui martor, numitul Xx (fila 50).
Examinând calea de atac promovată de parchet şi partea vătămată, prin prisma dispoziţiilor art. 371 Cod procedură penală şi art. 378 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar găseşte fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, precum şi apelul părţii vătămate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte starea de fapt – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe, precum şi în faţa instanţei de apel, ea s-a conturat pe deplin din coroborarea declaraţiilor părţilor cu cele ale martorilor oculari, inclusiv a celui ascultat în apel, precum şi cu concluziile expertizelor tehnice realizate în cauză.
Astfel, referitor la probele tehnice, deşi în cauză cu ocazia primei judecăţi a fondului a fost realizată o expertiză tehnică ale cărei concluzii subliniau culpa exclusivă a victimei, concluziile sale nu se coroborau întru totul cu declaraţiile martorilor oculari Xx şi a martorului Xx, declaraţii care, deşi subliniau susţinerile părţii vătămate, au fost înlăturate, şi nici cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schiţa aferentă realizate atunci de organele de poliţie.
Referitor la declaraţia martorului Xx, înlăturată de instanţa de fond, acesta a arătat că a asistat la accident şi în momentul imediat precedent acestuia, că accidentul s-a produs pe banda de mers a părţii vătămate ca urmare a faptului că maşina condusă de inculpat a intrat pe contrasens, în condiţiile în care drumul în respectiva zonă era unul plin de gropi, pe banda de mers a inculpatului şi, de regulă, şoferii le ocoleau pe contrasens, aspect relatat şi de martora Xx ce locuieşte în apropiere.
Prima instanţă, de altfel, a înlăturat şi această declaraţie, pe considerentul că martora nu ar fi asistat la producerea efectivă a accidentului, iar declaraţia martorului Xxpe considerentul că acesta nu ar fi fost menţionat ca martor ocular în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Cel puţin acest din urmă argument este unul de neînţeles, cîtă vreme nu există nici o cerinţă legală care să impună persoanei ascultate ca martor să semneze anterior un atare act, iar faptul că el a văzut cele petrecute, dar nu a fost propus ca martor de către organele judiciare care au realizat urmărirea penală, poate fi, cel mult imputată acestora, iar nu inculpatului. Mai mult, declaraţia acestuia trebuie apreciată prin prisma tuturor probelor cauzei şi înlăturată din start şi este de remarcat faptul că la realizarea primei expertize tehnice, aceasta nu a fost avută în vedere, martorul fiind ascultat la un moment ulterior celui la care s-a realizat expertiza.
Martora Xx, în faza de urmărire penală, a declarat şi ea că biciclistul se deplasa pe banda lui de mers, că a văzut că din sens opus venea o maşină mică, iar aceasta, odată ajunsă’ în dreptul casei sale, a făcut ceea ce făceau toţi şoferii, adică a ocolit gropile de pe banda sa de4 mers intrînd pe contrasens, astfel producîndu-se accidentul, imediat după ce a trecut de un pod. Această declaraţie a sa a fost însă înlăturată pe considerentul că nu se coroborează cu susţinerile sale din faza de judecată, ocazie cu care a arătat că a văzut doar că cele două vehicule se deplasau pe drum, dar că nu a fost atentă la ce s-a întîmplat efectiv, ea contiunîndu-şi activitatea în gospodărie. Referitor la acest aspect, este de observat că prima instanţă, nici la prima judecată, nici la a doua judecată pe fond, nu a insistat în a clarifica această neconcordanţă, ci pur şi simplu au înlăturat declaraţiile din faza de urmărire penală pe considerentul amintit. În condiţiile în care de la momentul producerii accidentului, au trecut mai bine de şapte ani de zile, este evident faptul că reaudierea sa de către instanţa de apel, nu ar mai fi avut eficienţa scontată.
Totodată, în faza apelului de faţă, s-a procedat la ascultarea martorului Xx cel care a participat la efectuarea cercetării la faţa locului, acesta arătînd că s-au văzut urme de frînare, dar nu pe carosabil, ci pe acostament, aspect care este menţionat şi în procesul verbal de cercetare la faţa locului, şi, de asemenea, că drumul în zona respectivă, era plin de gropi, contrar celor afirmate de către inculpat care a arătat că pe porţiunea respectivă nu erau gropi, dar acest fapt este dovedit chiar de planşele foto realizate cu acea ocazie.
Avînd în vedere toate aceste declaraţii înlăturate de prima instanţă care a luat în considerare doar susţinerile inculpatului şi ale celor doi pasageri din maşina sa, instanţa de apel a procedat la efectuarea unei noi expertize, ale cărei obiective au fost identice cu cele din prima expertiză, referitoare la mecanismul producerii accidentului şi eventualele posibilităţi de evitare a acestuia.
De această dată, însă, concluziile raportului de nouă expertiză tehnică – realizată în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj – au fost defavorabile inculpatului, ele arătînd că impactul a avut loc pe sensul de mers Sărmaşu – Sărmăşel Gară, deci pe sensul de mers al părţii vătămate, la cca un 1 metru de acostamentul acesteia, că, raportat la poziţiile în care au fost găsite cele două vehicule implicate (aşa cum apar ele în fotografiile judiciare, subliniate de declaraţiile celor ascultaţi în cauză), la avariile produse maşinii şi bicicletei în urma impactului, biciclistul nu putea să se deplaseze pe banda de mers a inculpatului aşa cum susţine acesta, iar apoi, în fracţiunile de secunde arătate să revină pe banda sa de mers, în paralel cu o manevră inexplicabilă a inculpatului de a se deplasa de pe sensul lui de mers pe contrasens, să-l lovească pe biciclist în modalitatea descrisă şi să iasă apoi în decor.
Chiar dacă pe porţiunea de mers respectivă, drumul nu era marcat, acesta avea o lăţime suficientă cît să permită circulaţia în paralel a două autovehicule chiar, şi, cu atît mai mult a unei biciclete şi un autoturism. Or, inculpatul, probabil prin manevra sa de a evita gropile de pe partea sa de deplasare sau datorită faptului că atenţia i-ar fi fost distrasă de acel casetofon care susţin martorii că merge tare în maşina pe care o conducea, posibil chiar şi lipsei de îndemânare în manevrarea autoturismului, a provocat intrarea sa pe contrasens şi acroşarea cu partea din dreapta a maşinii sale, a biciclistului Xx. Referitor la acesta din urmă, împrejurarea că se afla sub influenţa alcoolului este irelevantă în cauză, cîtă vreme se reţine că accidentul s-a produs datorită manevrei inculpatului care a intrat pe sensul de mers al părţii vătămate.
Aşadar, în opinia instanţei de apel, contrar celor reţinute de prima instanţă şi de prima judecată în apel, din probele administrate reiese cu certitudine faptul că inculpatul Xx a condus autoturismul său pe un drum public şi datorită conduitei sale, a provocat acel accident care s-a soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate.
La această concluzie a ajuns instanţa de apel, ca urmarea a interpretării şi coroborării declaraţiilor părţii vătămate, cu constatările de la faţa locului, cu susţinerile martorilor oculari Xx, Xx şi a martorului Xx, cu concluziile experţilor ultimei expertize realizate în cauză, în condiţiile în care declaraţiile martorilor Xx şi Xx pot fi apreciate ca în contradicţie cu celelalte probe testimoniale şi chiar subiective, cei doi fiind transportaţi cu maşina de către inculpat cu care cei doi era prieteni. Mai mult prima instanţă, în mod exclusiv a avut în vedere doar aceste declaraţii pe care s-a bazat şi prima expertiză tehnică, fără luarea în considerare şi a depoziţiilor celorlalţi martori.
În atare situaţie, în mod evident, nu se poate susţine că fapta inculpatului de a conduce în acea stare un autoturism pe drumurile publice, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ci dimpotrivă, se relevă vinovăţia exclusivă a acestuia în producerea evenimentului rutier, soldat cu lezarea integrităţii corporale a biciclistului.
Această dispoziţie a primei instanţe de achitare, este criticabilă, deoarece nu se poate susţine că activitatea ilicită a inculpatului nu prezintă toate elementele infracţiunii, în condiţiile în care din materialul probator administrat rezultă că inculpatul, în realizarea actului ilicit, a acţionat în maniera amintită, probabil socotind că prin manevra sa, nu se va produce nici o coliziune cu biciclistul care circula regulamentar.
Aceste critici referitoare la starea de fapt reţinută de prima instanţă sunt, aşadar, întemeiate, iar instanţa de control judiciar şi le va însuşi, urmînd a dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea comisă.
Astfel se impune condamnarea acestui inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal – acuză reţinută în actul de inculpare şi dovedită de probele cauzei – însă, ţinând cont şi de circumstanţele personale ale acestuia, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală şi, în pofida atitudinii sale de nerecunoaştere, de neprezentare în faţa instanţei de apel, pedeapsa va fi stabilită la minimul special, urmînd ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
De asemenea, în ceea ce priveşte executarea pedepsei, instanţa, apreciind că scopul acestei poate fi atins şi fără executarea ei efectivă, se va orienta înspre modalitatea suspendării condiţionate a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 81-83 Cod penal şi totodată, constatînd că fapta a fost comisă la data de 2 mai 2002, va constata şi incidenţa actului de graţiere, respectiv a dispoziţiilor art. art. 1, 7 din Legea 543/2002.
Referitor la aspectele vizînd latura civilă a cauzei, partea vătămată Xx s-a constituit parte civilă solicitînd obligarea inculpatului la plata mai multor sume arătate expres în constituirea de parte civilă formulată în scris la fila 18 din dosarul primei instanţe. În dovedirea pretenţiilor sale, a fost administrată proba testimonială cu martorii Cătană Petru (fila 30 dosar prima instanţă) şi Xx (fila 71 dosar prima instanţă), au fost depuse înscrisuri (filele 6-7, 157, 166 dosar prima instanţă).
Din aceste acestea reiese doar faptul că partea a avut nevoie de un număr de zile de îngrijiri medicale, perioadă în care nu a realizat efectiv venituri, fiind în concediu de boală timp d e90 de zile, astfel că părţii îi va fi acordată cu titlu de daune materiale suma reprezentînd diferenţa dintre salariul pe care l-ar fi realizat şi cel efectiv primit în acea perioadă, în sumă de 577.143 lei vechi (adică 57, 7143 lei Ron). Totodată, din declaraţia martorei Xx, rezultă că aceasta a prestat muncă în acea perioadă, în gospodăria părţii civile, fiind remunerată cu suma de 2.000.000 lei vechi (adică 200 lei Ron).
În ceea ce priveşte celelalte sume pretinse de parte, cu titlu de contravaloarea drumurilor efectuate la Tg. Mureş de membrii familiei sale pe perioada spitalizării, a alimentelor cumpărate tot pe timpul spitalizării, a plăţii date persoanei care a îngrijit copilul minor, precum şi contravaloarea muncilor agricole prestate de alte persoane, aceste sume nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă din cele admise de lege – depoziţii de martori, acte, bonuri fiscale, bonuri de carburant, de alimente etc.
Martorul Cătană Petru arătat că a efectuat unele transporturi cu maşina sa în favoarea familiei acestuia, dar instanţa de apel, apreciază că partea, în susţinerea acestor afirmaţii referitoare la numărul drumurilor şi distanţa astfel parcursă, ar fi putut întregi probaţiunea cu acte, însă acestea nu se regăsesc la dosarul cauzei. De asemenea, martora Xx prietenă de familie cu partea, a fost cea care a avut grijă de copilul minor al părţii civile, pentru această activitate nepretizînd bani şi nefiind recompensată financiar, după cum însăşi a afirmat, ci banii daţi au fost cheltuiţi exclusiv în folosul minorului.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata unei rente viagere, nici acesta nu este întemeiat, în condiţiile în care la prima instanţă s-a efectuat o expertiză medico-legală, din ale cărei concluzii a reieşit faptul că partea civilă nu se încadrează în nici un grad de invaliditate şi nici nu i s-a diminuat capacitatea de muncă în urma leziunilor suferite ca urmarea a accidentului suferit la data de 2mai 2002 (fila 75 dosar prima instanţă).
Aşadar, sumele dovedite de parte cu titlu de daune materiale se ridică la suma de 320,299 lei (adică 3.202.990 lei vechi), suma la care se va adăuga şi dobînda aferentă pînă la data plăţii efective, inculpatul urmînd a fi obligat la plata acesteia, potrivit prevederilor art. 14 alin. 3 lit. b, alin. 4 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 – art. 999 Cod civil.
Relativ la solicitarea părţii de acordare a unor daune morale în cuantum de 100.000.000 lei vechi (adică 10.000 lei Ron), instanţa de apel apreciază că aceasta este întemeiată sub aspectul necesităţii de a repara nu numai daunele materiale, fizice efectiv suferite, ci şi psihice, suferinţele încercate de parte ca urmare a acţiunii agresive a inculpatului.
Asupra daunelor morale solicitate, probatoriul administrat atestă îndeplinirea în mod cumulativ a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale şi în consecinţă, solicitarea părţilor civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale este întemeiată. Nefiind prevăzut în legislaţia actuală un criteriu matematic, abstract, de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de suferinţele psihice îndurate de părţile civile – în cauza de faţă concretizate în prejudiciul moral suportat, sub forma prejudiciului afectiv, a suferinţelor la care a fost supusă pe perioada imobilizării sale la pat, prin pierderea în mod temporar a capacităţii de muncă, cât şi de faptul că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţii civile şi nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului. Pe cale de consecinţă, suma de 2.500 lei (adică 25.000.000 lei vechi) cu titlu de daune morale, reprezintă o reparaţie echitabilă a suferinţelor psihice ale părţilor civile, cu precizarea că această sumă nu este purtătoare de dobânzi.
Partea civilă este îndreptăţită să fie despăgubită şi cu sumele reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare suportate pe întreg procesul pînă la acest moment, sume totalizate la 4.335 lei Ron şi reprezentînd onorariile apărătorilor aleşi şi costul expertizelor medico-legale şi a celor tehnice achitate de parte.
Unitatea spitalicească ce a acordat asistenţa medicală de urgenţă părţii vătămate – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, prin reprezentanţii săi legali, s-a constituit parte civilă şi a solicitat, conform prevederilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, obligarea inculpatului la plata sumei de 3.346,78 lei (adică 33.467.800 lei vechi) şi dobînda aferentă pînă la data plăţii efective, daune materiale reprezentînd cheltuielile aferente îngrijirilor medicale acordate acestei părţi.
Inculpatul va fi obligat şi la plata acestei sume pe care, de altfel partea civilă a şi dovedit-o prin înscrisurile depuse la dosar, astfel că instanţa va admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.
Sintetizând cele anterior expuse, în baza art. 379 pct.2 litera a Cod procedură penală, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş şi partea civilă Xxîmpotriva sentinţei penale nr. 287 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul nr. 695/R/2006 vor fi admise şi, în consecinţă, se va desfiinţa integral hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
Inculpatul Xx va fi condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2,4 Cod penal, a cărei executare se va suspenda condiţionat, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform prevederilor art. 81–83 Cod penal.
De asemenea, se va constata graţiată integral pedeapsa de 6 luni închisoare, conform prevederilor art. 1, 7 din legea 543/2002, urmînd a se atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor privitoare la revocarea graţierii.
Totodată, se va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Xxşi inculpatul va fi obligat să-i plătească acestuia suma de 320,299 lei (adică 3.202.990 lei vechi) şi dobînda aferentă pînă la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 2.500 lei (adică 25.000.000 lei vechi) cu titlu de daune morale; respinge restul pretenţiilor civile.
Instanţa de apel va admite şi acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Tg. Mureş şi obligă inculpatul la plata sumei de 3.346,78 lei (adică 33.467.800 lei vechi) şi dobînda aferentă pînă la data plăţii efective, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Îl va obliga pe inculpat şi la plata sumei 4.335 lei cheltuieli judiciare către partea civilă Bartha Jozsef Attila, reprezentînd onorariile apărătorilor aleşi şi costul expertizei tehnice.
Va constata că SC „Omniasig” SA (cu sediul, prin reprezentanţii săi legali) are calitatea de asigurător al inculpatului.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 550 cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă şi în apel.
