Prin încheierea pronuntata de Tribunalul Constanta la 29.10.2007, în dosarul civil nr.44/118/2004, a fost admisa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.39 din Legea nr.18/1991, invocata de intervenienta în interes propriu S.C. I.O. S.R.L. si, în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, republicata, a dispus suspendarea judecatii cauzei – apel civil dupa anularea sentintei de fond având ca obiect constatare nulitate absoluta titlu de proprietate.
Pentru a hotarî în acest sens, tribunalul a retinut ca sunt îndeplinite conditiile pentru sesizarea Curtii Constitutionale, stabilite de prevederile art.29 din Legea nr.47/1992, pentru ca textul criticat este relevant în solutionarea cauzei de fata, este prevazut de o lege în vigoare si nu a fost constatat neconstitutional printr-o hotarâre anterioara a Curtii Constitutionale.
Asupra temeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate invocata s-a apreciat ca prevederile art.39 din Legea nr.18/1991 nu încalca principiul egalitatii cetatenilor – pentru ca el se aplica tuturor persoanelor aflate în aceeasi situatie – si nici dreptul de proprietate al intervenientei – pentru ca aceasta are posibilitatea ca, în baza legii si a normelor contractuale, sa îsi recupereze investitiile realizate si eventualul beneficiu nerealizat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul M.A., dar nu a aratat motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza calea de atac.
Intimatele S.C. „L.I.” S.A. si Agentia Domeniilor Statului au invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Conform art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanta a analizat cu prioritate exceptia invocata si a constatat ca este întemeiata pentru urmatoarele considerente:
Este adevarat ca potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedura civila, hotarârile date în apel sunt supuse recursului, iar în conformitate cu prevederile art. 282 alin. 2 Cod procedura civila, împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odata cu fondul, în afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecatii, si ca din aceste texte rezulta ca în ultima ipoteza mentionata încheierile sunt supuse caii de atac corespunzatoare, respectiv recursului.
Dar, norma procedurala amintita anterior are caracter general aplicabil în aceasta materie potrivit Codului de procedura civila, ca lege generala.
De la norma generala pot exista însa si exceptii, respectiv norme derogatorii, inclusiv de ordin procedural, stabilite prin legi speciale, si este de principiu ca ori de câte ori pentru o anumita materie exista o reglementare speciala aceasta se aplica în locul reglementarii generale, pentru ca tocmai acesta a fost sensul edictarii ei.
O asemenea ipoteza este incidenta si în speta de fata, supusa reglementarilor cuprinse în Legea nr. 47/1992, modificata prin Legea nr. 232/2004, care în art. 23 alin. 6 prevede ca daca exceptia (de neconstitutionalitate) este inadmisibila, instanta respinge printr-o încheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, iar aceasta încheiere poate fi atacata cu recurs în termen de 48 de ore de la pronuntare.
Dispozitia legala mentionata constituie o norma speciala, de ordin procedural, potrivit careia în materia reglementata numai încheierea prin care a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale este supusa recursului, nu si încheierea prin care a fost admisa sesizarea si, corespunzator, a fost suspendata judecata apelului.
Asa fiind, recursul declarat împotriva unei asemenea hotarâri apare ca inadmisibil si cum în speta instanta de apel a dispus sesizarea Curtii Constitutionale, recursul formulat de pârât împotriva acestei încheieri va fi respins ca inadmisibil.
Decizia civila nr. 35/C/06.02.2008
