Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca o eroare materială gravă, invocată de o parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea ca insuficient timbrat.
– Art. 318 Cod procedură civilă.
– Domeniu contestaţie anulare
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – Secţia a IV-a Civilă,
decizia civilă nr. 921/R din 10 mai 2012)
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
La data de 9.12.2011 FI a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.1592/R/15.12.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. 8262/4/2008 în contradictoriu cu intimatele CB şi CN, solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea în fond a recursului formulat.
În motivarea contestaţiei în anulare au fost invocate dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Astfel, se susţine că instanţa de recurs, în mod greşit a respins recursul, soluţionând unul din motivele de recurs ca urmare a unei greşeli materiale evidente, ceea ce a condus la nepronunţarea asupra motivului trei de recurs, lăsând nedezlegate problemele de drept ce priveau acest motiv de recurs.
Dezlegarea dată de către instanţa de recurs motivului doi de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, arată contestatorul.
Se susţine că s-a invocat prin acest motiv de apel că instanţa de apel a făcut o gravă greşeală materială susţinând în mod eronat faptul că, contractul de asistenţă juridică nr.211062 s-ar fi încheiat la data de 14.11.2002 şi nu la 14.11.2005 aşa cum s-a demonstrat prin probele administrate, aspect ce a fost relevat de altfel şi prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a cercetat infracţiunea de fals.
Instanţa de apel nu a dat atenţie acestui aspect foarte important, înlăturând din ansamblul probatoriu contractele de asistenţă juridică,astfel că soluţia pronunţată pe acest motiv de recurs se datorează în întregime pe această greşeală materială.
Atunci când a trecut la soluţionarea celui de-al treilea motiv de recurs, instanţa de recurs a fost total străină de acest motiv de recurs, aceasta făcând referire la contractele de asistenţă juridică ce au făcut obiectul motivului doi de recurs.
În vederea soluţionării cauzei, Curtea a dispus ataşarea dosarului nr. 8262/2008 în care s-a pronunţat decizia civilă atacată cu contestaţie în anulare.
De asemenea, în dovedirea contestaţiei în anulare, contestatorul FI a depus la dosarul cauzei extras din registrul de evidenţă a contractelor de asistenţă juridică nr. 211062/14.11.2005 şi nr. 314884 /18.04.2007, copie după rezoluţia prin care se constată neîntemeiată plângerea formulată de intimate împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. 960/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti precum şi copie după sentinţa penală nr. 33/20.01.2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei în raport de dispoziţiile legale incidente în materie şi invocate de către contestator, Curtea reţine că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Conform art. 318 Cod procedură civilă – hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul invocă ca şi temei juridic al contestaţiei în anulare formulate atât prima teza cât şi cea de-a doua teză prevăzute de dispoziţiile legale de mai sus.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art.318 teza întâi Cod procedură civilă, Curtea reţine că pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca o eroare materială gravă, invocată de o parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea ca insuficient timbrat sau făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara.
În cauză, greşeala materială invocată de către contestator este în fapt o greşeală de judecată pentru verificarea căreia este necesară verificarea probelor.
Or, legea nu a urmărit să deschidă părţilor recursul la recurs, care să fie soluţionat de aceiaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt.
În ceea ce priveşte teza a II-a a dispoziţiilor art. 318 Cod procedură civilă, respectiv necercetarea motivului trei de recurs, Curtea reţine că această critică a fost cercetată de către instanţa de recurs conform considerentelor expuse în hotărârea judecătorească.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau casare, ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde criticii formulate printr-un considerent comun.
Faţă de aceste considerente, Curtea reţine că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă, pe cale de consecinţă, urmând a respinge contestaţia în anulare, ca fiind nefondată.
