Prin Decizia nr. 27/2006 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial nr.190/20.03.2007) s-a stabilit că: „Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice”.
Din declaraţia notarială a persoanei vătămate a reieşit doar manifestarea de voinţă expresă a acesteia de a se împăca cu inculpata.
În lipsa unei manifestări de voin?ă expresă a inculpatei, personal, prin mandatar special sau prin înscris autentic, se constată că nu sunt îndeplinite cerin?ele pentru intervenirea unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împăcarea păr?ilor, nefiind astfel îndeplinite cerin?ele prev. de art. 426 lit.b Cod pr.penală, respectiv nu există probe la dosar privind existenţa unor cauze de încetare a procesului penal.
Art.244 alin.3 Cod penal
Art. 426 lit.b Cod procedură penală
Decizia Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie nr. 27/2006 (RIL)
Decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014
Contestatoarea condamnată […] a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 84/P/30.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 10156/118/2012.
În motivarea contestaţiei în anulare formulată s-a arătat că s-a formulat contestaţie în anulare în temeiul disp. art. 426 lit.b Cod pr.penală, respectiv există probe la dosar privind existenţa unor cauze de încetare a procesului penal, sens în care s-a făcut referire la declaraţia nr. 49 dată la BNP […] prin care partea vătămată […] a declarat că înţelege să se împace cu inculpata; s-a mai arătat că la fila 6 din încheierea de dezbateri s-a consemnat faptul că avocatul inculpatei de la acea dată a depus această declaraţie, iar la fila 19 în concluzii, apărătorul apelantei a solicitat încetarea procesului penal ca efect al împăcării părţilor; din considerentele deciziei penale nr. 84/P din data de 30.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. 10156/118/2012, care o vizează pe contestatoarea […], care se regăsesc la fila 121 din decizie, instanţa de apel a motivat că nu s-ar fi depus această declaraţie de împăcare, deşi la dosar există această declaraţie; în consecinţă, raportat la faptul că la dosar există probe, se impune admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea condamnată […], desfiinţarea în parte a deciziei atacate şi, rejudecând apelul, să se dispună, ca efect al acelei declaraţii, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune raportat la declaraţia părţii vătămate […].
La prezentul dosar s-a ataşat dosarul nr. 10156/118/2012 al Curţii de Apel Constanţa în care s-a pronunţat decizia penală nr. 84/P/30.01.2015.
Examinând contestaţia în anulare formulată, în raport de motivul de contestaţie în anulare invocat şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea condamnată […], pentru următoarele:
Art.426 lit.b) cod procedură penală prevede că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele conditii:
………………………….
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.
Curtea reţine că prin sentinţa penală nr.342/27.05.2014 pronunţată de către Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.10156/118/2012, definitivă prin decizia penală nr. 84/P/30.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 10156/118/2012, inculpata […] a fost condamnată:
– la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.244 alin.1,2 cod penal cu aplicarea art.5 cod penal şi art.396 alin.10 cod procedură penală (persoană vătămată […]);
– la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art.367 alin.1 cod penal aplicarea art.5 cod penal şi art.396 alin.10 cod procedură penală.
În urma efectuării concursului de infracţiuni, potrivit art.38 şi art.39 alin.1 lit.b) cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa finală de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
Curtea constată că potrivit art.244 alin.3 cod penal, în cazul infracţiunii de înşelăciune „împăcarea înlătură răspunderea penală”.
Curtea reţine că această posibilitate de împăcare a părţilor în cazul infracţiunii de înşelăciune nu exista înainte de data de 01.02.2014 (data intrării în vigoare a noului cod penal), anterior art.215 cod penal 1969 care reglementa infracţiunea de înşelăciune nu prevedea posibilitatea de împăcare a părţilor în cazul infracţiunii de înşelăciune.
Curtea reţine că în faţa instanţei de apel, la termenul din data de 15.01.2015, s-a depus la dosar o declaraţie notarială (dată la BNP […] – încheiere autentificare nr. 49/08.01.2014) a persoanei vătămate […] în care acesta a precizat: „declar pe propria răspundere că îmi retrag plângerea penală prealabilă formulată împotriva învinuitei […], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi nu mai am nicio pretenţie la adresa acesteia, fiind împăcat”.
Din examinarea acestei declaraţii notariale, Curtea reţine că persoana vătămată […] şi-a exprimat în principal voinţa în sensul retragerii plângerii penale formulată împotriva inculpatei […] pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, însă art.244 cod penal nu prevede că în cazul infracţiunii de înşelăciune retragerea plângerii penale de către persoana vătămată înlătură răspunderea penală, ci doar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunea de înşelăciune.
Reţinând totuşi menţiunea din finalul manifestării de voinţă a persoanei vătămate […] din declaraţia notarială menţionată mai sus, respectiv „fiind împăcat”, Curtea va examina şi condiţiile constatării împăcării părţilor.
Pentru aceasta, Curtea are în vedere Decizia nr. 27/2006 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial nr.190/20.03.2007) prin care s-a stabilit că: „Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice”.
Curtea reţine că din declaraţia notarială a persoanei vătămate […] ar reieşi doar manifestarea de voinţă expresă a acesteia de a se împăca cu inculpata […].
Deşi ar fi fost în interesul inculpatei, Curtea constată că, până la încheierea judecăţii în faţa instanţei de apel, inculpata […] nu şi-a manifestat personal în faţa instanţei de apel voinţa de a se împăca cu persoana vătămată […] şi nici prin vreo persoană cu mandat special sau prin vreun înscris autentic, pentru a fi îndeplinite cerinţele intervenirii împăcării potrivit Deciziei nr.27/2006 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens, Curtea constată că la termenul din data de 23.10.2014, Curtea a pus în vedere inculpaţilor să facă demersurile necesare pentru împăcare până la termenul următor din data de 20.11.2014, fiind singurul termen de judecată acordat în acest scop.
Prin Decizia nr. 508/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr.843/19.11.2011) s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.159 alin. 3 Cod penal şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit; în motivarea deciziei Curţii Constituţionale, la punctul 25, s-a menţionat în această situaţie tranzitorie, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.
Rechizitoriul fiind citit în cazul inculpatei […] înainte de data de 01.02.2014 (data intrării în vigoare a noului cod penal), manifestarea de voinţă a acesteia în sensul împăcării cu persoana vătămată […] putea interveni doar până la termenul din data de 20.11.2014, acesta fiind primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Decizia nr. 508/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 843/19.11.2011).
Curtea reţine că la termenul din data de 20.11.2014 inculpata […] a lipsit, nu a fost reprezentată la acest termen de un reprezentant cu mandat special în vederea împăcării cu persoana vătămată […] şi nici nu a depus la dosar un act autentic prin care să-şi fi manifestat în mod expres voinţa de a se împăca cu persoana vătămată […], nefiind astfel îndeplinite cerinţele intervenirii împăcării potrivit Deciziei nr.27/2006 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, în lipsa unei manifestări de voin?ă expresă a inculpatei […], personal, prin mandatar special sau prin înscris autentic, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerin?ele pentru intervenirea unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împăcarea păr?ilor, nefiind astfel îndeplinite cerin?ele prev. de art. 426 lit.b Cod pr.penală, respectiv nu există probe la dosar privind existenţa unor cauze de încetare a procesului penal.
În consecin?ă, Curtea constată că în mod întemeiat instan?a de apel a re?inut în motivarea deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie în anulare, că „nu există o dovadă că a intervenit împăcarea”, neputându-se astfel dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata […] pentru infracţiunea de înşelăciune săvârşită în dauna persoanei vătămate […] urmare intervenirii împăcării.
Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.431 alin.1 cod procedură penală, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea condamnată […].
