DREPT PROCESUAL CIVIL
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE – Art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă – greşeli materiale
Textul art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă se referă la greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului şi pentru verificarea cărora nu e necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Decizia civilă nr. 765/25 iunie 2014 -R
(dosar nr. 1537/296/2008*)
Prin Sentinţa civilă nr. 724/07.02.2013 pronunţată de Judecătoria S.M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul V.C. împotriva pârâtei V.D.C. şi a fost admisă în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă V.D.C. şi, în consecinţă:
S-a constatat că părţile au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de 1/2 parte fiecare, imobilul (casă şi teren) situat în S.M. str. L.; mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă) în valoare de 10.000 euro, două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret.
S-a constatat că sunt datorii comune: 32.000 euro la părinţii reclamantului; 7.000 euro la F.A.; 20.000 euro rest credit la B. T.; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent; contribuţia proprie a pârâtei reclamante sunt sumele de 13.000 euro şi 10.750 euro şi sunt bunuri proprii ale pârâtei două tablouri primite de la verişorul său primar. De asemenea, sunt bunuri proprii ale pârâtei două tablouri.
S-a dispus partajarea bunurilor identificate mai sus prin formarea a două loturi astfel:
Lotul I – în valoare de 83.400 euro ce s-a atribuit reclamantului, format din următoarele bunuri: casă şi teren situate în S.M. str. L. nr. 43 în valoare de 82.400 euro; dormitor; sufrageria în valoare de 10.000 euro şi
Lotul II – format din mobila de dormitor şi mobila de tineret.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei până în data de 30.06.2013 suma de 61.700 euro, în lei la valoarea de schimb din momentul plăţii, cu titlu de sultă.
Restul capetelor de cerere de cerere au fost respinse.
Pârâta reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului pârât suma de 12.270 lei cheltuieli de judecată şi s-a dispus compensarea celorlalte cheltuieli, respectiv onorariile de avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform Sentinţei civile nr. 3137/2006 a Judecătoriei S.M., căsătoria încheiată de părţi în data de 4.07.1987 a fost desfăcută în data de 29.06.2006.
Reclamantul a solicitat şi pârâta nu s-a opus, în principiu, la partajarea bunurilor dobândite de părţi sub durata căsătoriei.
Având în vedere actele din dosar, depoziţiile de martori instanţa de fond, în baza art. 673 indice 5 şi art. 673 indice 6 Cod procedură civilă a pronunţat Încheierea interlocutorie în data de data de 10.05.2012.
După rămânerea în pronunţare, din verificările efectuate, instanţa de fond a sesizat o omisiune, în sensul că nu a fost inclusă în masa bunurilor comune contribuţia proprie a pârâtei în sumă de 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obţinută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Conform dispoziţiilor art. 673 indice 7 Cod procedură civilă în cazul în care se constată omisiunea unor bunuri, instanţa va putea da o nouă încheiere, fără să fi avut loc o dezbatere contradictorie.
Prin urmare a fost introdusă în masa bunurilor comune contribuţia proprie a pârâtei în sumă de 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obţinută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou), astfel că în final încheierea interlocutorie are următorul cuprins:
„Reclamantul V.C.şi pârâta V.D.C. au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de 1/2 parte fiecare, imobilul (casă şi teren) situat în S.M. str. L.; mobilă sufragerie tip Baltrum (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret.
Constată că sunt datorii comune: 32.000 euro la părinţii reclamantului; 7.000 euro la F.A; 20.000 rest credit la BTrsansilvania; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent.
Contribuţia proprie a pârâtei sunt sumele de 13.000 euro obţinuţi prin vânzarea imobilului cumpărat cu bani obţinuţi de la părinţii pârâtei şi 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obţinută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Sunt bunuri proprii ale pârâtei: două tablouri primite de la verişorul său primar”.
Pentru a ajunge la această concluzie s-au avut în vedere următoarele:
A fost recunoscută de părţi achiziţionarea, în cota egală de 1/2 parte fiecare imobilului casă situat în S.M. str. L. nr. 43A; mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret.
Referitor la terenul situat în S.M. str. L. nr.43/A reclamantul a susţinut că este bun comun, iar pârâta a susţinut că este bunul său propriu.
În conformitate cu art. 35 alin. 2 din Codul familiei, în situaţia în care, oricare dintre soţi exercită singur acte de administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor comune, el este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ.
Legea instituie astfel o prezumţie de mandat tacit reciproc, în temeiul căruia fiecare dintre soţi este presupus că, atunci când exercită singur drepturile conferite de lege soţilor asupra bunurilor lor comune, el o face nu numai în numele său propriu, ci şi ca reprezentant al celuilalt soţ.
Prin lege se prezumă că fiecare dintre soţi este împuternicit să-l reprezinte pe celălalt în privinţa actelor juridice pe care le încheie cu privire la bunurile comune.
Conform extrasului CF 45218 S.M. – fila 10 – părţile sunt proprietare asupra terenului „arător L.” înscris în top 14805/1 în suprafaţă de 200 mp şi 14806/7a în suprafaţă de 688 mp, cu titlu juridic cumpărare.
Pentru bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dispoziţiile art. 30 Codul familiei instituie prezumţia relativă a proprietăţii codevălmaşe, cota ideală fiind cea de 1/2 parte pentru fiecare soţ.
Delimitarea bunurilor proprii faţă de bunurile comune o face legea prin art. 31 din Codul familiei, stabilind cele şase categorii de bunuri care aparţin în exclusivitate fiecăruia dintre soţi, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei.
Pârâta a afirmat că a cumpărat singură, din bani proprii, terenul în suprafaţă de 1.300 mp înscris în CF nedef. 1537 S.M., dar în extrasul CF – fila 46 – este înscrisă ca proprietară «V.D.C. căs. cu V. C.», înscriere făcută tocmai în baza prezumţiei instituite de art. 30 Codul familiei
Instanţa de fond a considerat că această prezumţie nu a fost răsturnată de pârâtă.
Astfel în contractul nr. 254/16.06.2003 prin care părţile au accesat un credit de 10.000 euro, se stipulează clar că banca acordă «creditul care va fi utilizat pentru cumpărarea unui teren intravilan de la A.G.».
Martorul S. Z. – fila 87 – a afirmat că a împrumutat pe reclamant în anul 1996 cu suma de 2500 DM pentru cumpărarea unui teren necesar la edificarea unei construcţii. Suma i s-a restituit în acelaşi an, deci sub durata căsătoriei. Această sumă a constituit o parte din avansul achitat vânzătorilor A. G.
Împrumutul şi restituirea lui este confirmat de martora M.A.
Pentru considerentele expuse instanţa de fond a constatat că terenul situat în S.M. str. L. este bunul comun al celor doi soţi. Cu toate acestea pârâta reclamantă a dovedit că pentru cumpărarea terenului de la S. F. în anul 1996 a fost folosită suma de 10.000.000 rol obţinută de la părinţii săi (depoziţia martorilor M.A. şi P. G.). Prin vânzări succesive s-a obţinut în final suma de 13.000 euro bani proprii ai pârâtei reclamante, care constituie creditul său faţă de reclamant.
Martora M.A. – fila 96 – şi martorul P.G. – fila 95 – au confirmat faptul că pârâta a primit de la părinţi suma de 45.000.000 rol, bani ce au constituit cota de 1/2 parte din preţul cu care părţile au cumpărat un apartament la preţul de 90 mil. rol şi vândut apoi la preţul de 21.500 euro. Suma a fost folosită de părţi în timpul căsătoriei. Această sumă a fost omisă din masa bunurilor comune constatată prin încheierea din data de 10.05.2012, dar a fost introdusă în baza art. 673 indice 7 Cod procedură civilă conform celor de mai sus.
Reclamantul a recunoscut în răspunsul la interogatoriu – fila 69 întrebarea 5 – că pârâta a primit de la părinţii ei suma de 45.000.000 rol, iar faptul afirmat de reclamant că aceşti bani ar fi fost folosiţi la renovarea unui imobil din str. P., nu a fost dovedit. Astfel suma se 10.750 euro (cota de 1/2 din 21.500 euro) este contribuţia pârâtei, ceea ce constituie evident un credit al pârâtei faţă de reclamant.
Contribuţia proprie a pârâtei reclamante sunt sumele de 13.000 euro obţinuţi prin vânzarea imobilului cumpărat cu bani obţinuţi de la părinţii pârâtei şi 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obţinută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Bunurile mobile enumerate de pârâta reclamantă au fost recunoscute de reclamantul pârât, acestea sunt: mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret.
Autoturismul Skoda, la care face referire pârâta reclamantă în cererea reconvenţională, nu a fost recunoscut de reclamantul pârât şi nu au fost administrate probe pentru dovedirea existenţei în masa bunurilor comune a autoturismului. Prin urmare acest bun nu a fost introdus în masa bunurilor comune.
Suma de 3.000 euro pe care o solicită pârâta reclamantă ca fiind achitaţi martorei M. A. nu a fost dovedită.
Referitor la datoriile contractate de părţi instanţa de fond a reţinut următoarele:
Suma de 32.000 euro împrumutaţi de la părinţii reclamantului a fost recunoscută de pârâtă şi cota de 1/2 din această sumă (16.000 euro) constituie credit al reclamantului faţă de pârâtă.
Suma de 7000 euro au fost împrumutaţi de părţi de la F.A. în două tranşe, respectiv 4000 euro în anul 2006 şi 3000 euro în 2007 – fila 88 din dosar – şi au fost restituiţi de reclamant după desfacerea căsătoriei. Prin urmare reclamantul are un credit (cota de 1/2 din 7000 euro) în sumă de 3500 euro faţă de pârâtă.
Împrumutul de 7.000 euro de la F. A. a fost folosit pentru restituirea restului neachitat de părţi în timpul căsătoriei din 10.000 euro de la SC K. SRL restituit de reclamant.
Referitor la bunurile mobile, pârâta reclamantă a indicat ca fiind bunuri comune: mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă) în valoare de 10.000 euro, două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret, iar reclamantul pârât a confirmat existenţa acestora.
Referitor la partajarea bunurilor instanţa de fond a avut în vedere, conform dispoziţiilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, propunerea părţilor.
În speţă reclamantul a solicitat să i se atribuie imobilul, iar pârâta a fost de acord; pârâta reclamantă a solicitat să i se atribuie mobila de dormitor şi mobila de tineret a fiului părţilor, iar celălalt dormitor reclamantului împreună cu sufrageria a cărei valoare este de 10.000 euro. S-a considerat că, cele două mobile de dormitor au aceeaşi valoare, iar mobila de tineret, deşi se atribuie pârâtei-reclamante nu va fi luată în calcul aparţinând fiului părţilor.
Din valoarea de 153.000 lei stabilită de expert pentru imobilul casă şi teren din litigiu, reclamantul a achitat 19.440 euro rest credit la B. T. (aşa cum afirmă reclamantul în concluziile sale) şi 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent. Deoarece imobilul urmează a fi atribuit reclamantului, aceste sume se scad din valoarea de împărţit, respectiv 153.000 – 19.440 euro – 20.160 euro = 114.400 euro. De asemenea, din această valoare se scade datoria părţilor în sumă de 32.000 euro (datorie comună la părinţii reclamantului). Prin urmare valoarea de împărţit a imobilului casă şi teren este de 82.400 euro,
La împărţirea bunurilor s-au format două loturi astfel: Lotul I ce se atribuie reclamantului în valoare de 83.400 euro, format din următoarele bunuri: casă şi teren situate în S.M. str. L. în valoare de 82.400 euro; dormitor şi sufrageria în valoare de 10.000 euro şi Lotul II format din: dormitor ce se compensează cu cel atribuit reclamantului şi mobila de tineret care este a fiului părţilor.
Sulta datorată de reclamant s-a calculat astfel:
Pârâtei i se cuvine cota de 1/2 din suma de 83.400, respectiv 41.700 euro
Pentru calcularea sultei datorate de reclamant pârâtei au fost avute în vedere următoarele:
– 3.750 euro creditul reclamantului faţă de pârâtă
– 13.000 euro + 10 750 euro = 23.750 euro creditul pârâtei faţă de reclamant
– 23.750 euro – 3.750 euro = 20.000 euro.
Prin urmare pârâtei i se cuvine suma de 41.700 euro + 20.000 euro, respectiv 61.700 euro ceea ce reprezintă suma la care reclamantul a fost obligat să o plătească pârâtei cu titlu de sultă.
Conform art. 274 Cod procedură civilă pârâta reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului pârât suma de 12.270 lei, cota de 1/2 parte achitată de reclamant cu titlu de onorariu pentru expert, avându-se în vedere că expertiza efectuată în cauză pentru evaluarea imobilelor casă şi teren a profitat ambelor părţi. S-a dispus compensarea onorariilor de avocaţi plătite de părţi.
Prin Încheierea din 14 martie 2013 – parte integrantă a Sentinţei civile nr. 724/07.02.2013 pronunţată de Judecătoria S.M. – a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta V.D.C., astfel că aliniatul 12 al minutei şi dispozitivului Sentinţei civile nr. 724/2013 are următorul cuprins: „Obligă pârâta reclamantă să plătească reclamantului pârât suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată şi dispune compensarea celorlalte cheltuieli, respectiv onorariile de avocat”.
Împotriva Sentinţei civile nr. 724/2013, a încheierii interlocutorii pronunţată în şedinţa publică din data de 10.05.2012 şi respectiv împotriva încheierii interlocutorii pronunţată în cadrul sentinţei apelate, reclamantul pârât V.C., a declarat apel, solicitând în temeiul art. 297 alin. (2) teza finală Cod procedură civilă admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei apelate (şi) implicit a hotărârilor interlocutorii pronunţate în cauză; anularea în tot a procedurii urmate de judecătorul fondului şi, în consecinţă, reţinerea cauzei spre judecare, iar, urmare a judecării cauzei şi reaprecierii pieselor dosarului, în temeiul art. 6735 Cod procedură civilă:
Prin încheierea interlocutorie pronunţată în şedinţa din 10.05.2012, judecătorul fondului a stabilit:
– bunurile supuse împărţelii, respectiv, imobilul (casă şi teren) situat în municipiul S.M., str. L., nr. 43A + bunurile mobile constând din mobilier;
– calitatea de coproprietar, respectiv, părţile litigante;
– cota-parte ce se cuvine fiecăruia, respectiv, cote egale de 1/2 parte fiecare;
– creanţele născute din starea de proprietate comună, respectiv 32.000 euro la părinţii reclamantului; 7.000 euro la F. A.; 20.000 rest credit de la B. T.; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent.
Cu toate acestea, judecătorul fondului a reţinut şi o contribuţie proprie a pârâtei în sumă de 13.000 euro – sumă care ar fi fost obţinută din vânzarea terenului cumpărat cu bani obţinuţi de la părinţii pârâtei.
Privitor la această apreciere a judecătorului fondului, apelantul a formulat următoarele rezerve: pe de o parte, cererea pârâtei nu a fost formulată în termenul legal, sens în care a operat sancţiunea decăderii, iar pe de altă parte, pârâta nu a produs vreun mijloc de probă pertinent şi concludent cu care să dovedească veridicitatea cererii.
Mai mult decât atât, prin sentinţa atacată, judecătorul fondului a reţinut că pârâta a afirmat că a cumpărat singură, din bani proprii, terenul în suprafaţă de 1.300 mp înscris în CF nedef. 1537 S.M., dar în extrasul CF este înscrisă ca proprietară V.D.C. căsătorită cu V. C., înscriere făcută tocmai în baza prezumţiei instituite de art. 30 Codul familiei, instanţa de fond considerând că această prezumţie nu a fost răsturnată de pârâtă. Or, câtă vreme terenul care „reprezintă temeiul contribuţiei proprii a pârâtei” a fost dobândit ca bun comun, sub durata căsătoriei, rezultă că o contribuţie proprie nu a existat. Cu alte cuvinte, privitor la unul şi acelaşi bun nu se poate reţine – concomitent – că este bun comun (nefiind răsturnată prezumţia de comunitate), dar şi bun propriu, fiind cumpărat din bani proprii.
Prin cea de-a doua încheiere interlocutorie „pronunţată” în cadrul sentinţei apelate, judecătorul fondului „suplimentează” contribuţia pârâtei (şi) cu suma de 10.750 euro. În acest sens, judecătorul fondului reţine că pârâta a primit de la părinţii săi suma de 45.000.000 lei (vechi), bani ce au constituit cota de 1/2 parte din preţul cu care părţile au cumpărat un apartament la preţul de 90.000.000 lei (vechi) şi vândut apoi la preţul de 21.500 euro. Această sumă a fost folosită de părţi în timpul căsătoriei.
Prin decizia civilă nr. deciziei civile nr. 202/Ap din 24 octombrie 2013, Tribunalul S.M. a admis apelul declarat de reclamantul V.C., împotriva Sentinţei civile nr. 724/2013 pronunţată de Judecătoria S.M., în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă V.D.C..
A respins apelul declarat de reclamant împotriva Încheierii interlocutorii din 10 mai 2012.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 euro.
A menţinut celelalte dispoziţii.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 50.950 euro, cu titlu de sultă, în lei la valoarea de schimb de la data efectivă a plăţii până la data de 28 februarie 2014.
A obligat intimata să plătească apelantului 9,80 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Referitor la încheierea interlocutorie pronunţată la 10 mai 2012 motivele de nelegalitate sunt prezentate la fila 17 din dosar, respectiv pagina 5 din motivele de apel şi sunt legate exclusiv de reţinerea cu titlu de contribuţie proprie a pârâtei a sumei de 13000 EUR.
S-a opinat de Tribunal că, criticile sunt nefondate, deoarece pârâta a formulat cerere de includere în masa bunurilor de împărţit în termen legal, respectiv prin acţiunea reconvenţională (fila 44 dosar fond).
Sub aspectul probării cererii, s-a criticat faptul că s-a reţinut greşit din probe, respectiv din înscrierea de carte funciară că s-ar fi răsturnat prezumţia de comunitate de bunuri, acelaşi bun neputând fi în acelaşi timp şi bun comun şi bun propriu.
În realitate, s-a constatat că instanţa nu a reţinut că terenul cumpărat cu suma de 13000 EUR ar fi bun propriu, astfel cum rezultă din dispozitivul şi considerentele sentinţei, ci doar că, la dobândirea acestui bun, contribuţia pârâtei a fost mai mare, respectiv a fost de 13000 EUR. Calitatea de bun comun nu exclude ca, la partaj, părţile să dovedească măsura în care au contribuit fiecare la dobândirea bunului respectiv. Din declaraţia martorei Matei Aurelia şi răspunsul reclamantului la interogatoriu, rezultă starea de fapt invocată de reclamanta reconvenţională. Martorul S. Z., propus de reclamant, a declarat că l-a împrumutat pe acesta cu 2500 mărci în anul 1996 pentru cumpărarea unui teren, dar chiar reclamantul arată la interogatoriu că s-ar fi împrumutat de la părinţi pentru cumpărarea imobilului teren, apărările sale fiind contradictorii.
Referitor la sentinţă, se aduc critici dispoziţiilor cuprinse în practicaua acesteia care sunt tratate ca o încheiere interlocutorie suplimentară în condiţiile art.673 ind.7 Cod procedură civilă.
Aceste critici s-a apreciat a fi fondate de instanţa de apel, întrucât judecătoria a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate. Potrivit normei legale, se poate da o nouă încheiere conform art.673 ind.7 coroborat cu art.673 ind.3 Cod procedură civilă doar dacă se constată că există şi alţi proprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărţelii. Această prevedere cu caracter de excepţie este de strictă interpretare. În consecinţă, s-a opinat că instanţa nu putea pronunţa o nouă încheiere – reprezentând în speţă practicaua sentinţei şi parte integrantă din aceasta – pentru a include creanţe ale unui soţ faţă de celălalt soţ.
Recalculând valoarea masei bunurilor supuse împărţelii ca urmare a excluderii sumei de 10750 EUR şi a admiterii apelului cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, instanţa de apel a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 50950 EUR cu titlu de sultă până la data de 28 februarie 2014.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanţa de apel a obligat intimata să plătească apelantului suma de 9,80 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru, alte cheltuieli nefiind dovedite.
Împotriva acestei decizii, legal timbrate, respectiv al reclamantului cu suma de 57 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,9 lei, iar al pârâtei, cu suma de 1262,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, au declarat recurs: apelantul reclamant V. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul constatării calităţii de bun comun a imobilului teren cu construcţie, situat în localitatea S.M., strada L., nr.43/A; constatarea calităţii de bun comun a mobilei de sufragerie, două mobile de dormitor, mobilă cameră de zi tip Baltrum; mobilă de tineret; constatarea calităţii de bun comun a obligaţiei de restituire a 32.000 Euro împrumutaţi de la mama sa, 7.000 Euro-împrumutaţi de la F. A., 20.160 Euro credit restituit de el, din luna mai 2006 la zi; stabilirea cotelor părţi ce se cuvin fiecăruia, stabilirea masei partajabile, atribuirea imobilului în favoarea sa, întabularea în CF cu obligarea la sultă, atribuirea bunurilor mobile pârâtei, cu obligarea la sultă, cu cheltuieli de judecată; apelanta pârâtă-reclamantă reconvenţională V.D.C., solicitând admiterea acestuia, menţinerea sentinţei şi a încheierilor interlocutorii, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 547/27 martie 2014 s-au admis ca fondate recursurile civile declarate de reclamantul V.C. şi de către pârâta V.D., împotriva deciziei civile nr. 202/Ap din 24 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul S.M., care a fost modificată în parte, în sensul că:
A fost înlăturată dispoziţia prin care s-a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, contribuţia proprie a pârâtei.
S-a stabilit că sulta datorată de reclamant pârâtei este în valoare de 60.950 Euro în loc de 50.950 Euro.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
S-au compensat cheltuielile de judecată ocazionate în recurs.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Părţile s-au căsătorit la data de 4.07.1987, în localitatea S.M., căsătorie desfăcută din vina ambilor soţi, prin sentinţa civilă nr.3137 din 29.06.2006, pronunţată de Judecătoria S.M., filele 7-8 dosar de fond.
Cu ocazia soluţionării cauzei în fond, la data de 10.05.2012 –fila 233, instanţa a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care, conform art.6735, art.6766 Cod procedură civilă, a constatat că părţile au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de ½ părţi fiecare, casă şi teren situat în localitatea S.M., strada L., mobilă de sufragerie compusă din canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă, două mobile de dormitor compuse din 2 paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode, cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret. S-a mai constatat că sunt datorii comune:32.000 Euro de la părinţii reclamantului, 7.000 Euro de la F.A., 20.000 Euro rest credit la Banca T., 20.160 Euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent şi contribuţia proprie a pârâtei de 13.000 Euro obţinuţi din vânzarea terenului cumpărat de la părinţii acesteia, s-a constatat că sunt bunuri proprii ale acesteia două tablouri primite de la verişorul său primar.
Din considerentele sentinţei pronunţate s-a reţinut că, după rămânerea în pronunţare, întrucât s-a constatat că s-a omis ca în încheierea interlocutorie să fie inclusă contribuţia proprie a pârâtei în sumă de 10.750 Euro reprezentând cota de ½ din suma obţinută din vânzarea apartamentului situat în Centrul nou, în baza art.6737 Cod procedură civilă s-a procedat la emiterea unei noi încheieri interlocutori, arătându-se conţinutul final al acesteia.
Art.6737 Cod procedură civilă, prevede faptul că, în cazul în care, după pronunţarea încheierii potrivit art.6736 Cod procedură civilă, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de împărţeală se constată că există şi alţi coproprietari ori au fost omise unele bunuri care trebuiau împărţite, fără ca privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri să fi avut o dezbatere contradictoriu, instanţa va putea da o nouă încheiere care să cuprinsă bunurile omise, ori, cu aplicarea corectă a acestor dispoziţii legale instanţa de fond a pronunţat cea de-a doua încheiere interlocutorie în completarea practic a celei din 10.05.2012, greşit instanţa de apel reţinând contrariul.
Faptul că cea de-a doua încheiere interlocutorie se regăseşte în practicaua sentinţei, nu poate conduce la concluzia că s-ar fi încălcat dispoziţiile legale enunţate, câtă vreme de altfel omisiunea includerii sumei de 10.750 Euro în masa de partaj, ca şi contribuţie exclusivă a pârâtei, putea fi acoperită chiar prin dispozitivul sentinţei, chiar în lipsa acestei noi încheieri interlocutorii, criticile recurentei V.D.C. fiind fondate.
Referitor la recursul declarat de V. C., se reţine că acesta a criticat, urmare a înlăturării celei de-a doua încheieri interlocutorii, faptul că, după respingerea cererii de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, nu s-a avut în vedere la stabilirea masei de partaj suma de 153.000 Euro şi pasivul de 92.160 Euro, pentru stabilirea sultei.
Procedând la verificarea acestor critici, Curtea a reţinut că, potrivit încheierii interlocutorii din 10.05.2012 şi a celei din 7.02.2013, cotele de contribuţie ale părţilor la dobândirea bunurilor comune a fost de ½ fiecare, aspect recunoscut prin motivele de recurs, iar datoriile comune se compun din 32.000 Euro+7.000 Euro+20.000 Euro+20.160 Euro=79.160 Euro, iar contribuţia recurentei pârâte exclusivă a fost de 13.000 Euro+10.750 Euro=23.750 Euro.
Din datoriile comune – ce au inclus şi suma de 20.160 Euro achitată exclusiv de recurentul reclamant, fiecărei părţi îi incumba o obligaţie egală de ½ parte, deci de 39.580 Euro (79.160 Euro/2).
Valoarea bunurilor mobile a fost stabilită ca fiind de 10.000 Euro, a casei şi terenului aferent din S.M., strada Lăcrimioarei, nr.43/A de 153.000 Euro. Din valoarea acestui imobil însă, s-a scăzut 19.440 Euro rest credit neachitat şi cel de 20.160 Euro achitat de recurentul reclamant conform celor de mai sus, rezultând o valoare finală de 153.000 Euro-19.440 Euro-20.160 Euro=113.400 Euro. Din această valoare s-a mai scăzut şi suma de 32.000 Euro datorată de părţi, părinţilor recurentului reclamant, valoarea de partaj a imobilului fiind astfel de 113.400 Euro-32.000 Euro=81.400 Euro, nefiind însă avută în vedere cota de ½ din împrumutul de 7.000 Euro, deci 3.500 Euro cota pârâtei şi contribuţia sa exclusivă de 13.000 Euro+10.750 Euro=23.750 Euro.
La această valoare rămasă din imobilul casă şi teren, urmare a scăderii datoriilor comune, a creditului rambursat de recurentul reclamant, a celui rămas de rambursat, se adaugă valoarea bunurilor mobile de 10.000 Euro, total 91.400 Euro masa de partajat, din care recurentei pârâte îi revine ½ la fel ca şi fostului soţ, deci câte 45.700 Euro, greşit urmare a calculului matematic instanţa de fond reţinând o masă partajabilă de 82.400 Euro în loc de 91.400 Euro, iar sulta de ½ cuvenită din aceasta recurentei pârâte de 41.200 Euro în loc de 45.700 Euro.
Deoarece şi recurentei pârâte îi incumba obligaţia de-a achita ½ din împrumutul acordat familiei de către F. A. -7.000 Euro, deci 3.500 Euro, aceasta scăzându-se din cei 23.750 Euro cota proprie, reiese o valoare de 23.750-3.500=20.250 Euro şi nu 20.000 Euro, cum greşit a calculat instanţa de fond. Această valoare adăugată la sulta datorată din bunurile comune 20.250+45.700=65.950 Euro, în loc de 50.950 Euro, cum greşit s-a stabilit de instanţa de apel.
Criticile recurentului reclamant apar ca fondate doar strict la calculul matematic, nu însă şi cu privire la celelalte aspect invocate, raportat la cele expuse mai sus, iar recurenta pârâtă a adus doar critici referitoare la înlăturarea sumei de 10.750 Euro, contribuţie proprie la masa de partaj, solicitând păstrarea sentinţei apelate.
Faţă de toate considerentele expuse, fiind incidente dispoziţiile art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs, în baza art.312 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, a admis ca fondate recursurile, a modificat în parte decizia recurată, a înlăturat dispoziţia prin care s-a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, a stabilit că sulta datorată de reclamant pârâtei este în valoare de 65.950 Euro, în loc de 50.950 Euro precizată prin decizia recurată, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, ca fiind legale şi temeinice.
În baza art.276 Cod procedură civilă, au fost compensate cheltuielile de judecată ocazionate de părţi în recurs, faţă de cele dispuse.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petentul V. C., solicitând anularea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării să fie respins recursul declarat de V.D.C., cu obligarea acestei la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.
În motivarea contestaţiei se arată că hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, constând în împrejurarea că instanţa de recurs nu a făcut nici o judecată asupra excepţiei de netimbrare a recursului pârâtei, excepţie invocată la termenul din 13 februarie 2014.
În drept, invocă dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza I din Cod procedură civilă.
Examinând contestaţia prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Textul de lege mai sus evocat se referă la greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţiile legale, ori prin prezenta contestaţie se invocă tocmai greşeli de judecată, respectiv nepronunţarea instanţei asupra unui incident procedural (excepţia de netimbrare), aspecte ce ar putea face mai degrabă obiectul unei contestaţii întemeiate pe art. 318 alin. 1, teza II Cod procedură civilă, temei, însă neinvocat de contestator.
În concret, în prezenta cauză, instanţa de recurs a citat-o pe recurentă cu menţinerea achitării taxei de timbru în sumă de 1262,5 lei.
Recurenta a contestat taxa de timbru stabilită, cerere calificată de instanţă ca o cerere de reexaminare, aceasta fiind însă respinsă ca tardivă.
După respingerea cererii de reexaminare recurenta a achitat taxa de timbru stabilită (fila 21 dosar de recurs).
În aceste condiţii, se poate aprecia că termenul pentru plata taxei de timbru a fost prorogat de instanţa până după soluţionarea cererii de reexaminare, astfel, că plata acesteia, făcută după pronunţarea încheierii din 24 februarie 2014 în mod corect a fost validată de instanţă, ceea ce echivalează cu respingerea implicită a excepţiei invocată de petent, excepţie pe care de altfel acesta nu a mai reiterat-o cu ocazia concluziilor formulate la ultimul termen de judecată.
Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea a respins contestaţia fără cheltuieli de judecată.
