Contestaţie în anulare. condiţii de admisibilitate


Prin cererea  înregistrata la nr.197/329/2012 din 23 ianuarie 2012, contestatorul S. V.în contradictoriu cu intimatul S. L. M, a formulat contestatie  în anulare împotriva sentintei civile nr.1268 din data de 18 octombrie 2011 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele solicitând anularea sentintei atacate si rejudecarea în fond a cauzei.

În motivarea cererii contestatorul a aratat ca prin sentinta civila nr.1268 din data de 18 octombrie 2011 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele s-a dispus majorarea pensiei de întretinere la care a fost obligat sa o plateasca intimatului, fiul sau, la 365 lei lunar.

Pentru a pronunta o astfel de solutie instanta de fond a avut în vedere adresa nr.187 din data de 13 octombrie 2011 emisa de SC „E. P. C.” SRL.

El nu a avut cunostinta de existenta acestui proces si nu a avut posibilitatea de a formula aparari, întrucât a fost citat prin afisare la domiciliul sau din Turnu Magurele iar în perioada respectiva s-a aflat în Germania, astfel încât procedura de citare în ceea ce îl priveste a fost viciata, având în vedere faptul ca el nu s-a aflat în tara la momentul la care s-a derulat procesul în care a avut calitatea de pârât.

În dovedirea actiunii contestatorul a depus la dosar copie de pe sentinta civila mai sus mentionata, decizia nr.121 din 22 iunie 2011 privind încetarea contractului de munca ca urmare a demisiei emisa de SC „E.C.” SRL, adeverinta de venit pe anul 2012 emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala D.G.F.P. Teleorman.

Potrivit disp.art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila „hotarârile irevocabile pot fi atacate cu contestatie în anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1.când procedura de chemare a partii, pentru ziua când s-a judecat pricina,nu a fost îndeplinita potrivit cu cerintele legii;…”

De asemenea, potrivit disp.art.317 alin.2 Cod procedura civila „cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus aratate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat în fond”.

Prin urmare, pentru folosirea contestatiei în anulare de drept comun(cale extraordinara de atac), art.317 Cod procedura civila cere pe de o parte, ca hotarârea sa fie irevocabila, iar, pe de alta parte, ca motivul pe care se sprijina aceasta cale de atac sa nu fi putut fi invocat pe caile ordinare de atac(apelul si recursul).

Totodata, conform disp.art.377 alin.2 pct.1 Cod procedura civila „sunt hotarâri irevocabile hotarârile date în prima instanta fara drept de apel, nerecurate”.

În speta, hotarârea judecatoreasca, ce s-a pronuntat, având nr.1268 din 18 octombrie 2011 a fost data cu calea de atac a recursului însa, asa cum a învederat astazi aparatorul contestatorului, ea nu a fost atacata cu recurs.

Instanta apreciaza ca, având în vedere motivul invocat de contestator, acesta era obligat sa valorifice motivul prin intermediul recursului, aspectul de nelegalitate vizat de art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila constituind, în acelasi timp, si motiv de casare(art.304 pct.5 Cod procedura civila).

Numai în aparenta hotarârea instantei de fond a ramas irevocabila iar contestatorul avea posibilitatea formularii unei cereri de repunere în termenul de recurs pentru motivul invocat, astfel încât recursul nu putea fi considerat tardiv.

Doar daca motivul invocat de contestator prin cererea de recurs ar fi fost respins de instanta de recurs pentru ca avea nevoie de verificari de fapt(dovada prin martori a împrejurarii ca la data solutionarii sentintei civile contestatorul-pârât în acea cauza, ar fi fost plecat în Germania), contestatia în anulare devenea admisibila asa cum dispun disp.art. .317 alin.2 Cod procedura civila.

Cum legea interzice optiunea între contestatia în anulare si recurs dând prioritate recursului instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii contestatiei în anulare si, fata de considerentele mai sus expuse si vazând si disp. art.137 alin.1 Cod procedura civila, va admite exceptia inadmisibilitatii contestatiei în anulare invocata din oficiu si va respinge ca inadmisibila contestatia în anulare formulata de contestator.