Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 119/99/2013, contestatorul E.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în recurs de Tribunalul Iaşi sub nr.2600/29.11.2012.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatorul arată că: prezenta contestaţie în anulare este admisibilă în principiu, deoarece sub aspectul respectării condiţiilor prevăzute de art.319 Cod procedură civilă instanţa competentă material este Tribunalul Iaşi care a pronunţat hotărârea atacată, fiind respectată condiţia de la alin.1; termenul de 15 zile prevăzut de alin.2, teza a 2-a din aceleaşi din acelaşi cod este de asemenea respectat deoarece a luat la cunoştinţă de hotărâre la data de 19.12.2012, când i s-a eliberat copie legalizată solicitată pe data de 12.12.2012 decizia fiind redactată pe data de 10.12.2012 şi a introdus prezenta pe data de 28.12.2012; sunt respectate şi dispoziţiile art.321 Cod procedură civilă deoarece prezenta contestaţie în anulare se bazează pe motive care nu au existat la data celei dintâi contestaţii.
În ce priveşte admisibilitatea fondului, contestatorul arată că potrivit temeiului de drept invocat „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie … când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală că cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Contestatorul arată că, considerentele deciziei contestate încep prin afirmarea că instanţa a examinat „actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate”, (s.n.) fără a arăta care sunt aceste motive de recurs. Deoarece în cauză, există o decizie de reţinere spre rejudecare ale cărei „dezlegări” sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare, potrivit disp. art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, solicită contestatorul a se observa că aceste „dezlegări”, referitoare la „localizarea terenului în intravilan” şi la existenţa validării dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3200 mp teren”, devin, cu autoritate de lucru judecat, motivele de recurs ale contestatorului.
Mai arată contestatorul că instanţa de rejudecare, în pag.5 şi 6 ale deciziei, face un inventar incoerent şi inexact al probatoriului administrat în cauză, dar nu face nici o referire la decizia de reţinere spre rejudecare şi la motivele de recurs rezultând din aceasta, pe care era obligată să le „cerceteze”, adică la „problemele de drept dezlegate” de instanţa de reţinere, care au devenit de drept motivele de recurs ale contestatorului materializate, în împrejurări esenţiale că, deşi contestatorul posedă validare legală de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3200 mp teren intravilan, i s-a emis TP doar pentru 1000 mp din acel teren, restul fiind atribuit ilegal prin TP contestate şi anume 1000 mp pentru intimatul M.C. şi 1200 mp în TP comun cu ceilalţi intimaţi.
Contestatorul arată că instanţa de rejudecare nu cercetează motivele de recurs obligatorii în această cauză, şi anume, legalitatea eliberării TP contestate, situaţie în care ar fi putut constata şi reţine că cel puţin pentru TP al intimatului M. C. nu există nici o documentaţie, ci se rezumă a reţine şi a declara aspecte lipsite de relevanţă în cauză, cum sunt: împrejurarea că cererea contestatorului de constatare a nulităţii absolute a acestor TP este neîntemeiată deoarece dintr-o adeverinţă neindicată a Primăriei E. rezultă că fostul proprietar al suprafeţelor de teren din TP contestate este defunctul E.I. şi nu contestatorul; că potrivit adeverinţei nr. 4039/2009 a Primăriei E., terenul rămas de la tatăl contestatorului E. I. „a fost împărţit între moştenitori cu acordul acestora astfel”: TP pe numele M. C. 1000 mp, TP al contestatorului 1000 mp şi TP comun 1571 mp.
Mai arată contestatorul că instanţa de rejudecare şi-a însuşit afirmaţia aberantă a apărătorilor intimatului M. C. şi reţine în finalul considerentelor, probabil la adresa contestatorului următoarele: „Cu toate că i s-a validat prin Hotărârea nr.2283/1993, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,32 ha, prin TP s-a dispus constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă mai mare şi anume de 0,42 ha”.
Contestatorul arată că instanţa de rejudecare nu a respectat procedura de verificare a legalităţii emiterii TP, aşa cum rezultă aceasta din legislaţia funciară, deşi obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a unor TP şi nici obligaţiile procesual civile ale unei instanţe învestite cu rejudecarea unui recurs.
Învederează contestatorul că prin decizia contestată s-a încălcat şi principiul non reformatio în pejus întrucât prin decizia de reţinere pentru rejudecarea recursului, nu numai că nu se dă nici o relevanţă celor două împrejurări esenţiale stabilite în favoarea contestatorului prin acea decizie şi anume deţinerea validării pentru suprafaţa de 0,32 ha şi faptul că acest teren este situat în intravilan, dar aceste aspecte dispar prin soluţia de respingere a recursului şi, în plus, se pune sub semnul incertitudinii valabilitatea TP al contestatorului pentru suprafaţa de 1000 mp teren intravilan prin reţinerea că ar fi primit TP cu 1000 mp teren în plus faţă de validarea pentru 3200 mp. Or, aşa cum este stabilit unanim în doctrină şi jurisprudenţă, deşi principiul non reformatio în pejus nu este prevăzut în mod expres în materia contestaţiei în anulare, el trebuie admis pe considerente de echitate, de logică şi umanism.
Contestatorul arată că promovează această cale de atac extraordinară pentru a da posibilitate judecătorilor de la Tribunalul Iaşi să-şi remedieze singuri soluţia esenţial nelegală şi vădit netemeinică pe care au pronunţat-o, însă să nu mai fie nevoit a sesiza alte organe în legătură cu reaua credinţă sau grava neglijenţă dovedită în soluţionarea acestei cauze. Arată că va depune în timp util la dosar decizia nr.139 din 19.12.2011 a Tribunalului Suceava într-o cauză similară.
Intimatul M.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii , iar pe fond respingerea contestaţiei în anulare.
Prin încheirea nr.2396/13.06.2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare şi a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău
Tribunalul Bacău va analiza cu prioritate excepţiile invocate asupra căreia reţine următoarele:
1. Excepţia tardivităţii
Conform art.319 al.2 cod procedură civilă împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a ramas irevocabilă.
În speţă Hotărârea vizată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunţată la 29.11.2012, iar faţă de data formulării de către contestator (12.12.2013) a cererii de eliberare a unei copii legalizate după decizie , contestaţia în anulare promovată la data de 28.12.2012 este introdusă în termenul legal.
2. Excepţia inadmisibilităţii
Faţă de motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare şi anume omisiunea din greşeală a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare, Tribunalul constată că acestea se circumscriu motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care este deschisă părţilor această cale extraordinară de atac şi care se regăsesc în cuprinsul prevederilor art.318 al.1 teza a II a, temeinicia acestora urmând a fi analizată de către instanţă prin cercetarea fondului contestaţiei şi nu în cadrul excepţiei de inadmisibilitate.
Asupra fondului contestaţiei în anulare instanţa reţine următoarele:
Conform art. art.318 al.1 teza a II a se poate formula contestaţie în anulare când prin dezlegarea dată, instanţa de recurs care a respins recursul a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare o constituie Decizia nr.2600/29.11.2012 a Tribunalului Iaşi prin care a fost respins recursul promovat de către recurentul E.G., contestatorul din prezenta cauză, împotriva sentinţei nr.1234/2010 a Judecătoriei Hârlău.
Decizia din recurs a Tribunalului Iaşi, a fost pronunţată ca urmare a admiterii unei prime contestaţii în anulare pe care acelaşi contestator a promovat-o împotriva Deciziei nr. 882/2011a Tribunalului Iaşi.
În analiza temeiniciei contestaţiei în anulare instanţa va avea în vedere Decizia nr.2600/29.11.2012 a Tribunalului Iaşi prin raportare la motivele de recurs formulate de către contestator împotriva sentinţei civile nr.1234/2010 a Judecătoriei Hârlău.
Tribunalul Bacău nu poate reţine în acest context apărarea contestatorului cu privire la faptul că în soluţionarea celui de-al doilea recurs instanţa era ţinută de decizia pronunţată în contestaţia în anulare şi că prin respingerea căii de atac i s-a creat părţii o situaţie mai grea, motivat de faptul că prin Decizia nr.549/2012, urmare a admiterii contestaţiei anulare, a fost anulată decizia de soluţionare a primului recurs, partea găsindu-se în ipoteza iniţială de recurent.
Astfel, cererea de recurs formulată împotriva hotărârii instanţei de fond viza aspectul nemotivării acesteia prin ignorarea de către instanţa de fond a împrejurării că titularii titlurilor de proprietate în care a fost inclusă suprafaţa de 2571 mp teren respectiv M.C. şi O.E. nu erau îndreptăţiţi la reconstituire .
Prin Decizia nr.2600/2012, Tribunalul Iaşi, în mod legal raportându-se la motivele de recurs formulate şi nu la cele invocate în contestaţia în anulare şi prin decizia pronunţată în calea extraordinară de atac, a analizat şi a răspuns în detaliu criticii formulate de către recurent prin raportare la probatoriul administrat în cauză în cuprinsul considerentelor aflate la filele 5 şi 6 ale deciziei.
Chiar dacă instanţa de recurs a precizat în mod generic că se referă la motivele de recurs invocate fără a le inventaria, aceasta nu echivalează cu nepronunţarea /omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra lor atât timp cât acestea au fost efectiv analizate, fapt ce reiese cu evidenţă din lecturare considerentelor deciziei.
În cadrul rejudecării după o anulare a unei prime decizii de recurs, instanţa este ţinută la a analiza motivele invocate prin cererea iniţială de recurs şi nu pe cele reţinute în considerentele deciziei de anulare, aceasta fiind interpretarea care se desprinde din prevederile art.318 al.1 teza a II a :”…instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”
Motivele invocate prin prezenta contestaţie în anulare reprezintă în fapt critici referitoare la modalitatea în care instanţa de recurs a înţeles să soluţioneze cauza, ceea ce transformă prezenta cale de atac într-un veritabil recurs la recurs, pe calea contestaţiei în anulare instanţa nefiind chemată să cenzureze ceea ce s-a judecat cu autoritate de către o instanţă de recurs.
Încălcarea principiului non reformaţio in peius invocat de către contestatoare nu poate fi reţinut ca motiv de admitere a contestaţiei în anulare faţă de prevederile legale incidente în materia acestei căi extraordinare de atac.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul de drept analizat instanţa va respinge contestaţia în anulare şi în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga contestatorul să plătească intimatului M.C. 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.
