În situaţia în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei determinată de existenţa unui caz de incompatibilitate, contestaţiei în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în apel, condiţia de admisibilitate neputând fi înlăturată de susţinerea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior pronunţării hotărârii.
Art.22 alin.3 din Hotărârea CSM nr.387/2005
Art.41, art. 42 Cod procedură civilă
Art.503 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă
La data de 30.12.2013 reclamantul […] a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 20/CM din 4 noiembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. 2781/118/2013 de Secţia I Civilă a Curţii de Apel Constan?a, pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind alcătuirea instanţei. Cererea a fost înregistrată sub nr.1092/36/2012.
În privinţa primei condiţii de admisibilitate, contestatorul a solicitat să se constate că preşedintele completului care a soluţionat apelul, judecătorul […], se afla într-o vădită stare de incompatibilitate, fiind acţionar la apelantul […] S.A.
A arătat că acest lucru reiese din declaraţia de interese care a fost postată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.
Consideră că preşedintele completului ar fi trebuit să se abţină de la soluţionarea acestui litigiu deoarece calitatea de acţionar la una din părţile în litigiu este un motiv de incompatibilitate absolută în accepţiunea art. 42 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, interesul economic evident al magistratului decurgând din calitatea sa de acţionar al uneia din părţi nu mai trebuie demonstrat.
Arată că, practic, apelul a fost soluţionat de unul din membrii patronatului […] Constan?a, cu încălcarea oricăror norme elementare de probitate profesională şi total în afara garanţiilor legale privind echitabila judecată.
Mai susţine că doar calitatea de acţionar al preşedintelui de complet poate explica motivarea eliptică şi scandaloasă a deciziei pe care a pronunţat-o în sensul că se „motivează” fără explicaţii suplimentare că decizia de concediere a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, că în mod greşit prima instanţă a reţinut concedierea colectivă şi că nu sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură întrucât acesta nu se aplică în situaţia concedierilor colective; nici unul din argumentele pe care le-a invocat (în 11 pagini de concluzii scrise) pentru respingerea apelului nu a fost analizat şi nici motivele apelantei. În caz de admitere a acţiunii, consecinţe negative importante s-ar fi putut răsfrânge asupra societăţii în care era acţionar preşedintele de complet. De pildă, numeroşii angajaţi disponibilizaţi în amplele procese de restructurare din ultimii ani ar fi putut să solicite salarii compensatorii în virtutea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură căruia angajatorul i-a negat valabilitatea. De asemenea, concedierea colectivă mascată ar fi atras din partea instituţiilor abilitate importante sancţiuni contravenţionale dar ar fi devoalat şi „compromisurile” sindicatului cu patronatul.
Cu privire la cea de-a doua condiţie de admisibilitate, ca instanţa să fi omis să se pronunţe asupra incidentului privind alcătuirea instanţei arată că aceasta nu se impune a fi îndeplinită raportat la datele speţei deoarece se afla în imposibilitate obiectivă de a recuza judecătorul incompatibil.
Astfel, solicită a se avea în vedere că apelul s-a soluţionat la un singur termen, cel din 15 octombrie 2013 când părţile au pus concluzii iar instanţa a rămas în pronunţare. La termen, reclamantul a fost reprezentat prin apărător ales, care nu avea posibilitatea să cunoască la acel moment că în componenţa completului este şi un acţionar al apelantului şi să formuleze în consecinţă o cerere de recuzare. Cu atât mai mult cu cât apărătorul reclamantului funcţionează în cadrul Baroului Bucureşti necunoscând identitatea magistraţilor Curţii de Apel Constanţa şi nici natura conflictelor acestora de interese. În plus, nici citaţia şi niciun alt act procedural sau de altă natură nu sunt în măsură să aducă la cunoştinţa părţilor înainte de judecarea cauzei informaţii despre identitatea magistraţilor ce vor soluţiona litigiul pentru a fi în măsură să se verifice dacă aceştia se află într-un conflict de interese. Acesta este motivul pentru care la data la care s-a soluţionat apelul nu aveau posibilitatea să cunoască dacă vreunul din membri completului e acţionar la partea adversă şi să solicite recuzarea lui.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei; s-a invocat inadmisibilitatea contestaţiei întrucât incompatibilitatea judecătorilor este reglementată de norme de organizare judecătorească astfel încât nu se încadrează în prevederile art.503 al.2 pct.2 Cod.pr.civ.; a mai arătat că judecătorul respectiv a devenit acţionar în urma procesului de privatizare în masă; s-a mai susţinut că nu a fost formulată o cerere de recuzare.
Contestatoarea a depus o copie a declaraţiei de interese a magistratului la care a făcut referire.
Nu au fost administrate alte probe.
Analizând contestaţia în anulare în acord cu prevederile art.503 – 504 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta nu este admisibilă pentru următoarele motive:
Potrivit art.503 alin.3 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.503 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei de apel poate fi atacată cu contestaţie în anulare dacă a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acesteia.
Aşadar, o primă condiţie de admisibilitate este ca partea să fi invocat excepţia corespunzătoare cu privire la greşita alcătuire a instanţei.
Contestatoarea invocă un caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute la art.42 Cod procedură civilă, dar recunoaşte în chiar în cererea formulată că nu a invocat acest caz de incompatibilitate în faţa instanţei de apel, motivând prin aceea că nu a cunoscut compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei astfel încât să poată verifica existenţa cazului de incompatibilitate.
Curtea reţine însă că acest argument nu poate fi reţinut.
Astfel, contestaţia în anulare formulată se bazează pe datele rezultate din declaraţia de interese publică a unuia dintre membrii completului care a soluţionat cauza, declaraţie în legătură cu care se arată că este disponibilă public pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
În cauză se constată că dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa la data de 31.07.2013 în urma repartiţiei aleatorii fiind stabilit completul de judecată.
Procedura de verificare şi regularizare a început la data de 01.08.2013, iar la 12.08.2013 intimatului i s-a comunicat, conform dovezilor de comunicare, cererea de apel, precum şi adresa prin care i se solicita depunerea întâmpinării, comunicarea fiind efectuată atât la domiciliul din Constanţa, cât şi la domiciliul ales din Bucureşti; atât în cuprinsul proceselor – verbale de comunicare, cât şi al adreselor, se indică şi completul de judecată căruia i-a fost repartizată cauza.
Primul termen de judecată a fost fixat abia la 06.09.2014.
Trebuie avut în vedere că potrivit art.22 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 cu modificările ulterioare, hotărârile Colegiului de conducere al instanţei privind stabilirea compunerii completurilor de judecată se publică pe pagina de internet a instanţei, astfel cum este şi cazul de faţă.
Ca urmare, chiar de la data de 31.07.2013, dar cel mai târziu la data de 12.08.2014, apelantul putea cunoaşte completul căruia i-a fost repartizată cauza şi compunerea acestuia.
În aceste condiţii, putea efectua verificarea declaraţiilor de interese ale judecătorilor care compuneau completul învestit cu soluţionarea cauzei, la data soluţionării cauzei compunerea completului nefiind modificată.
În consecinţă, întrucât contestatorul nu a formulat o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată pentru motive prevăzute la art.42 Cod procedură civilă şi nici nu a invocat vreun caz de incompatibilitate absolută prevăzut de art.41 Cod procedură civilă pentru a deveni aplicabil art.45 Cod procedură civilă, nu poate invoca pentru prima dată în contestaţia în anulare o pretinsă greşită alcătuire a instanţei de apel.
Aşadar, nu este îndeplinită prima condiţie de admisibilitate prevăzută de art.503 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă, ceea ce face inutil examenul motivelor contestaţiei în anulare.
Trebuie avut în vedere că această cale de atac, contestaţia în anulare, este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată numai în condiţii limitate de admisibilitate, expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare fiind astfel respectat principiului securităţii raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa din prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului.
Faţă de aceste considerente, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
