La data de 25.11.2011 pe rolul Judecătoriei Mizil a fost înregistrat dosarul nr.2176/259/2011, având ca obiect contestaţie în anulare. În cauză, Tribunalul Prahova în prin decizia nr.1386 din 02.11.2011, pronunţată în dosarul nr.10199/105/2011 a admis excepţia necompetenţei material şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorii F. M. şi F. C., prin procurator F. M., împotriva Sentinţei civ. nr. 725/2010, pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1093/259/2009, în contradictoriu cu intimaţii B. D, B. E. şi C. F., în favoarea Judecătoriei Mizil.
Prin decizia nr.1386 din 02.11.2011, pronunţată în dosarul nr.10199/105/2011, instanţa a reţinut că în motivarea cererii revizuienţii au arătat că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Au mai precizat că din dispozitivul hotărârii rezulta ca se admite in parte acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 1222/259/2008 si respinge capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de 5 mp si admite de asemenea acţiunea de ieşire din indiviziune ce face obiectul dosarului 1093/259/2009 si admite cererea de grăniţuire a proprietăţi in raportul de expertiza lotizare varianta 1, fiind obligaţi sa strămute hotarul dinte cele doua proprietăţi din punctele 10,14 si 22, deoarece exista gard ce delimitează cele doua proprietăţi cu nr. 105 si 107.
Au mai arătat revizuenţii că în realitate se pierde din dreptul de proprietate ce îl deţin cu acte reale de peste 60 de ani, iar reclamanţi B. D. si E. nu au un act valabil real, actele lor sunt fabricate, au cumpărat 5/8 de la numita C. S. fara act scris asa cum rezulta din actele lor.
S-a mai menţionat că instanţa de fond nu a avut rol activ pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului si nu s-au administrat toate probele, a ignorat decizia cu nr. 1601/ 06.11.2009 a Tribunalului Prahova şi a dispus conexarea dosarului 1222/259/2008 la dosarul la dosar nr. 1093/259/2009 fara motivare, F.M. nefiind de acord cu conexarea dosarului.
S-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C.p.civ. admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii, iar in subsidiar, solicită varianta 2 de lotizare, ca fiind temeinica si legala, eventual trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Mizil.
La termenul de judecată din data de 02.11.2011 revizuenţii, fără a indica temeiul de drept, au arătat că nu au investit instanţa de judecată cu revizuire, ci cu o contestaţie în anulare ce vizează atât sentinţa civilă pronunţată în dosar nr. 1222/259/2008 al Judecătoriei Mizil, conexat cu dosarul nr. 1093/259/2009 al aceleiaşi instanţe, cât şi decizia Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. 1093/259/2009.
La termenul de judecată din data de 02.11.2011 revizuenţii, fără a indica temeiul de drept, au arătat că nu au investit instanţa de judecată cu revizuire, ci cu o contestaţie în anulare ce vizează atât sentinţa civilă pronunţată în dosar nr. 1222/259/2008 al Judecătoriei Mizil, conexat cu dosarul nr. 1093/259/2009 al aceleiaşi instanţe, cât şi decizia Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. 1093/259/2009.
În acest context, tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 725/03.06.2010 a Judecătoriei Mizil şi înaintarea cererii la compartimentul Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, formându-se dosarul nr. 10199/105/2011.
La data de 06.12.2011 contestatorii au depus la dosar o cerere precizatoare prin care solicita obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie terenul împreună cu toate construcţiile situat în Mizil, str. M. B. nr……., jud. Prahova, deoarece sunt proprietarii legali ai suprafeţei de 131,25 mp pe care l-au dobandit de la autorul lor F.C., aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.9928/1982 şi a schiţei de plan şi aşa cum rezultă şi din expertiza topo varianta 2 – expert I. Gh. Contestatorii au susţinut că deţin suprafaţa de teren cu acte de peste 60 de ani astfel că solicită varianta 2 din expertiza topo expert I. Gh. pe care o consideră temeinica şi legală.
În continuare, contestatorii au arătat că actele pârâţilor sunt false îar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestor acte, arătând cre sunt actele false respectiv certificatul de moştenitor nr.24 din 30.01.1996, conractul de vânzare cumpărare nr.476 din 14.07.1997, iar prin petiţia nr.629048 din 09.03.2011 numita C. S. săvârşeşte infracţiunea de fls în declaraţii şi uz de fals.
De asemenea, s-a susţinut că pârâţii sunt de rea credinţă, au intrat singuri în proprietatea lor prin construirea gardului de către B. D. si E. în anul 2001 a hotarului din partea de est aşa cum precizează expertul I. Gh., că hotarul este frânt în interiorul pârâţilor în punctele:15,16,17,21punctul 9 fiind punct fix, ir pârâţii nu au obţinut linia de hotar dreaptă unde şi-au intrat singuri în proprietate.
Anexat acestei cereri contestatorii au depus în copii înscrisuri filele 8-15.
La dat de 11.01.201, au depus o nouă cerere intitulată contestaţie în anulare sub control judiciar prin care solicită anularea sentinţei civle nr.725/2010 deoarece hotărârea a fost dată în temeiul unor înscrisuri false, anularea înscrisurilor false reluând motivarea din cererea depusă la data de 06.12.2011.
La termenul de judecată din data de 18.01.2012 intimaţii B.D., B. E. şi C. F. au depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei în anulare ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea întâmpinării formulate intimaţii au susţinut că nici unul din motivele invocate de contestatori nu se regăsesc în art.317 şi 318 C.p.civ., neinvocându-se vreun motiv cu privire la procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, sau vreun motiv privind competenţa în sensul că hotărârea s-ar fi dat cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa.
De asemenea, s-a arătat că în contestaţie nu s-a menţionat dacă sentinţa civilă nr.725 din 03.06.2010 ar fi rezultatul unei greşeli materiale sau că instanţa, respingând recursul, a omis, din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Intimaţii au arătat că, în contestaţie se reiau aceleaşi motive pe care le-au invocat şi în apelul declarat cât şi în contestaţia în anulare introdusă la Tribunalul Prahova, din care a fost disjuns dosarul prezent iar cu privire la varianta 1 omologată în sentinţa civilă contestată, aceasta era singura posibilă în cauză.
Cu privire la susţinerile contestatorilor intimaţii au arătat că sunt simple susţineri nedovedite şi pe care pretind ca instanţa să le preia ca un adevăr indubitabil.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.1093/259/2009, reclamanţii B. D, B. E. şi C. N.F, au chemat în judecată pârâtul F. M., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună partajul averii succesorale rămase de pe urma defunctului C. Gh.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au cumpărat de la numita C. S., cota de ½ din suprafaţa de 263 m.p. şi casa ridicată pe acest teren, restul cotei de ½ din acelaşi teren aparţinând pârâtului, fiind dobândit de la F.C., fratele autorului reclamanţilor C. Gh.
La data de 25.08.2009, pe cale de întâmpinare pârâtul F. M. a arătat că reclamantul B. D. nu are nici un drept real şi pentru care ar putea să îl cheme în judecată într-o acţiune de partaj succesoral, cu privire la averea rămasă de pe urma defunctului C. G., deoarece nu este moştenitorul legal al acestuia, a semnat în numele tuturor reclamanţilor, iar pârâtul C. F. nu cunoaşte faptul că l-a chemat pe pârât în judecată.
A mai arătat pârâtul F. M. că reclamantul B. D. nu a cumpărat cota de ½ din suprafaţa de 263 m.p., că actele deţinute de reclamanţi au vicii şi nu se pot explica în sensul exerciţiului dreptului indiviz, fiind de natură să creeze echivocul.
Pârâtul a mai menţionat că numita C. S. împreună cu reclamanţii sunt de rea credinţă, denaturând actele şi fiind ajutaţi la fabricarea acestora pentru a vinde cota de 5/8 reclamantului B. D. fără un act scris, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.476/14 iulie 1997.
În continuare, pârâtul a precizat că reclamanţii au făcut masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. Gh., care nu a recunoscut actul din anul 1951, invocând că a cumpărat fără act scris, aşa cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr.24/30.01.1996.
De asemenea, pârâtul a arătat că tatăl său, F. C., este în viaţă, el fiind proprietarul potrivit legii, având un drept real de folosinţă asupra terenului pe care l-a cumpărat împreună cu defunctul C. Gh., că acest autor i-a vândut pârâtului, după actul original din anul 1951, o suprafaţă cu dimensiuni în faţă şi în spate de 5,25 m.l. şi pe lungime de 25 m.p., deci 5,25 x 25 = 131,25 m.p.
Acelaşi pârât a depus la dosar, pe lângă întâmpinare şi o cerere intitulată „cerere reconvenţională”, instanţa de fond luând act că aceasta are tot caracter de întâmpinare, întrucât pârâtul nu a indicat pe această cale „pretenţii” proprii.
Instanţa de fond a reţinut că în această a doua cerere, pârâtul F.M. a arătat în plus faţă de întâmpinare faptul că reclamantul B. D. a cumpărat cota de 5/8 fără act scris, de la C. S., care nu avea dreptul de a vinde şi care fiind de rea credinţă nu a ţinut cont de actul din anul 1951 (fiind pasivi).
La data de 03.09.2009, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au arătat că solicită de fapt ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 263 m.p., categoria curţi-construcţii, situat în Mizil, str.M.B., nr……., judeţul Prahova, operaţiune care trebuie să se realizeze între cei 3 reclamanţi şi numiţii F..M. şi F. C.
Au precizat reclamanţii că suprafaţa de 263 m.p. a fost cumpărată de autorul acestora C. Gh. şi pârâtul F. C., care au fost fraţi, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.171/17.11.1951, în cote de ½ fiecare, pe cele 2 loturi de teren fiecare dintre cei doi cumpărători construindu-şi câte o casă.
De asemenea, reclamanţii au mai precizat că potrivit certificatului de moştenitor nr.24/30.01.1996 eliberat cu privire la defunctul autor al reclamanţilor C. Gh., au rămas ca moştenitori ai acestuia soţia supravieţuitoare C. S., cu cota de 2/8 din moştenire, reclamanţii C. N. F. şi B. E., cu o cotă de 3/8 fiecare din masa succesorală compusă din ½ din suprafaţa de 136 m.p. şi din construcţia ridicată pe teren de către defunct împreună cu C. S., situată la nr.105.
Au mai arătat reclamanţii că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.476/14 iulie 1997 reclamanţii B. D. şi B. E. au cumpărat de la numita C. S. cota sa parte de 5/8 din imobilul compus din suprafaţa de 136 m.p. şi casa ridicată pe teren.
La termenul de la data de 24 septembrie 2009, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B. D., invocată de pârâtul F.M. şi urmare a precizării acţiuni realizate de reclamanţi în sensul că solicită ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 263 m.p., situat în Mizil, str.M.B, nr…….. şi a analizei actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B. D., ca fiind neîntemeiată.
La acelaşi termen de judecată instanţa a admis cererea reclamanţilor, formulată prin apărătorul acestora, privind introducerea în cauză în calitate de pârât, a tatălui pârâtului F. M., numitul F. C.
La data de 21.10.2009 pe cale de întâmpinare, pârâtul F. C. a arătat că solicită să se reţină că faţă de masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. Gh. (fratele său) are un drept de folosinţă, aşa cum rezultă din actul autentic din anul 1951, că acesta este proprietar şi moştenitor cu vocaţie pentru că proprietatea şi posesia se dobândeşte şi se transmite prin succesiune de la momentul morţii defunctului, că numita C.S. nu putea să vândă deoarece nu era proprietară, aceasta sustrăgând actele, respectiv certificatul de moştenitor nr.24/30 ianuarie 1996 şi contractul de vânzare-cumpărare nr.4766/14 iulie 1997.
Pe cale de cerere reconvenţională, pârâtul F. C. a solicitat partajul succesoral al averii rămase de pe urma fratelui acestuia C. Gh.
La termenul de la data de 29 octombrie 2009 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei interesului pârâtului F. C. de a solicita partajul succesoral al averii rămase de pe urma fratelui acestuia F. Gh, excepţie ce a fost admisă motivat de faptul că moştenitorii cu vocaţie succesorală utilă ai defunctului C. Gh. sunt reclamanta C. S., în calitate de soţie supravieţuitoare şi pârâţii B. E. şi C. N. F., în calitate de fii.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte, au fost luate interogatorii pârâţilor şi a fost realizată o expertiză tehnică în specialitatea topografie.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Mizil, prin sentinţa civilă nr.725/03.06.2010, a admis în parte, acţiunea ce face obiectul dosarului nr.1222/259/2008, a admis acţiunea de ieşire din indiviziune ce face obiectul dosarului nr.1093/259/2009, formulată de reclamanţi şi a dispus ieşirea din indiviziune conform variantei I din Raportul de expertiză topografie realizat de expert N. N, stabilind linia de hotar dintre proprietăţile părţilor potrivit graniţei stabilite prin aceeaşi variantă de lotizare.
Totodată, a luat act că pârâţii reclamanţi B. D., B. E. şi C. N.F. sunt de acord să permită reclamantului pârât F. M. să execute lucrări de reparaţii pentru consolidarea peretelui din spatele locuinţei acestuia şi a respins cererea privind revendicarea suprafeţei de 5 m.p., teren categoria curţi-construcţii şi obligarea pârâţilor-reclamanţi din Dosarul nr.1222/259/2008 la a-şi muta cişmeaua şi bazinul de apă din curtea acestora şi din spatele locuinţei reclamantului-pârât F. M, ca şi obligarea acestora la a-şi astupa şanţul de scurgere a apei, obligând reclamanţii-pârâţi F. M. şi F. C. la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâţii-reclamanţi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii B. D., B. E. şi C. N.F., au chemat în judecată pârâtul F. M., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună partajul averii succesorale rămase de pe urma defunctului C. Gh.
La data de 03 decembrie 2009, instanţa de fond a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a admis în principiu acţiunea precizată formulată de reclamanţii B. D., B. E. şi C. N.F. şi ca urmare a constatat faptul că suprafaţa de 263 m.p., situată în Mizil, strada M.B., fostul nr……., judeţul Prahova, în prezent la nr.105-107 a fost dobândită în cote egale de ½ de fraţii C. Gh. şi F. C., aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.171/17.11.1951, suprafaţă ce a fost împărţită ad hoc de către aceştia în 2 părţi pe care fiecare frate coindivizar şi-a edificat o locuinţă.
Tocmai în vederea stabilirii pe cât posibil a celor două părţi din terenul în suprafaţă de 263 m.p., pe care cei doi fraţi C. Gh şi F. C., le-au folosit separat ca şi curţi-construcţii, instanţa de fond a stabilit ca obiectiv pentru expertul desemnat să evidenţiere construcţiile edificate de-a lungul timpului proprietarii succesivi (de regulă moştenitorii primilor proprietari) ai celor două suprafeţe de teren, inclusiv părţile din prezenta cauză.
La data de 6 mai 2009, instanţa a dispus conexarea Dosarului nr.1222/259/2008, ce avea ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor, la Dosarul nr.1093/259/2009, ce avea ca obiect ieşirea din indiviziune asupra suprafeţei de 263 m.p., situată în Mizil, str.M. B., nr………, dobândită în indiviziune şi în cote egale de fraţii C. Gh. şi F. C.
Suprafaţa reală găsită la măsurători a fost de 255 m.p.şi nu de 263 sau 262,5 m.p., cu stabilise instanţa prin încheierea interlocutorie pronunţată la data de 06 decembrie 2009, iar faţă de faptul că pe de o parte părţile nu au făcut dovada existenţei unui litigiu cu vecinii celor două suprafeţe de teren ce ar fi avut ca obiect revendicarea unei suprafeţe de teren, iar pe de altă parte locuinţa edificată de pârâţii F. C. şi F. M. este cea care delimitează exact limita maximă a posesiei suprafeţei de teren stăpânită de pârâtul F. C., instanţa a apreciat că configuraţia reală a celor două suprafeţe de teren pe care cei doi fraţi C. GH. şi F. C., este cea propusă în varianta I de lotizare.
La cercetarea locală efectuată în cadrul desfăşurării procesului de grăniţuire ce a făcut obiectul dosarului conexat nr.1222/259/2008 instanţa a luat act de faptul că distanţa dintre construcţiile părţilor este suficient de mică pentru a permite o bună folosinţă a locaţiei construcţiei reclamanţilor B. D. şi B. E., astfel că a stabili o graniţă conform variantei a 2-a de lotizare (grăniţuire) cu practicarea unui gard pe aliniamentul 10 – a nu numai că ar reduce şi mai mult terenul din faţa locuinţei reclamanţilor, pe care se află un cămin şi o cişmea, dar l-ar face şi inutil motivat de faptul că l-ar împiedica pe proprietarul locuinţei actuale F. M. să efectueze reparaţii la spatele acestei locuinţe.
Instanţa de fond a apreciat că varianta a I-a de lotizare din Raportul de expertiză efectuat de expert I. Ghe., reprezintă cea mai judicioasă modalitate de ieşire din indiviziune asupra suprafeţei totale măsurate de 255 m.p., cât şi de grăniţuire a proprietăţii actualilor proprietari ai construcţiilor.
În baza disp.art.728 Cod civil şi 584 Cod civil a admis atât acţiunea de ieşire din indiviziune formulată de reclamanţii B. D., B. E. şi C. N.F., asupra terenului în suprafaţă măsurată de 255 m.p., situată în Mizil, str.M.B., nr.105-107, cât şi acţiunea dr grăniţuire formulată de reclamantul pârât F. M. (care deţine conform titlului său de proprietate cu titlu legal numai suprafaţa de 121 m.p.) conform variantei I de lotizare din Raportul de expertiză tehnică topografică realizat de expert I. Ghe, stabilind linia de hotar dintre proprietăţile părţilor potrivit graniţei propuse prin aceeaşi variantă de lotizare.
S-a luat act că pârâţii reclamanţi B. D., B. E. şi C. N.F. sunt de acord să permită reclamantului pârât F. M. să execute lucrări de reparaţii pentru consolidarea peretelui din spatele locuinţei acestuia.
Avându-se în vedere că pe de o parte faptul că între autorul pârâtului F. M., F. C. şi fratele acestuia C. Ghe. (autorul reclamanţilor din procesul de ieşire din indiviziune, obiect al dosarului nr.1093/259/2009) nu a avut loc până în prezent o ieşire din indiviziune, existând deci o posesie indiviză, deci echivocă a tuturor părţilor, asupra suprafeţei măsurate de 255 m.p., ca şi faptul că reclamantul pârât F. M.deşi deţine cu titlu legal numai 121 m.p., acesta foloseşte suprafaţa de 127 m.p., conform variantei I de lotizare şi posesiei actuale asupra terenului curţi-construcţii, instanţa de fond a respins capătul de cerere formulat de reclamantul-pârât F.M., privind revendicarea suprafeţei de 5 m.p., teren categoria curţi-construcţii pretins ocupat de reclamanţi.
Argumentul reclamantului pârât F. M.că în trecut lăţimea terenului la strada M. B. (la faţadă) era de 10,50 m. şi adâncimea (lungimea) terenului în suprafaţă de 263 m.p. (de 255 m.p. ca suprafaţă măsurată) a fost înlăturat de instanţă atât pentru aceea că nu a putut fi regăsită întreaga suprafaţă de teren pretins cumpărată prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.171/17.11.1951, act care nu este însoţit de o schiţă de plan edificatoare, cât şi pentru aceea că lăţimea terenurilor folosite de fraţii C. Ghe. şi F. C. la strada V. L.este inegală de 6,02 m.p.şi respectiv de 4,47 m.p.
Având în vedere că lăţimea mult prea redusă a curţii reclamanţilor B. D., B. E. şi C. N.F., de altfel singura porţiune de teren categoria curţi-construcţii nu permite practicarea în altă parte a unei cişmele şi a căminului de apă, instalaţii absolut necesare gospodăriei reclamanţilor-pârâţi B. D., B. E. şi C. N.F., instanţa de fond a respins şi cererea pârâtului-reclamant F.M. privind desfiinţarea acestora.
Avându-se în vedere însăşi necesitatea protejării zidului peretelui din spate al locuinţei pârâtului-reclamant F.M., ca şi constatările efective făcute de instanţă cu ocazia cercetării locale, a fost respinsă şi cererea acestuia privind desfiinţarea şanţului rigolă de scurgere a apei de la cişmeaua reclamanţilor pârâţi.
În baza dispoziţiilor art.274 şi 276 C.p.civ., instanţa de fond a obligat reclamanţii-pârâţi din acţiunea în grăniţuire F. M. şi F. C. la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâţii-reclamanţi (reclamanţii pârâţi din acţiunea de ieşire din indiviziune) B. D., B. E. şi C. N.F.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii interlocutorii din data de 03.12.2009 au declarat apel pârâţii F. M. şi F. C. prin procurator F. M. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1093/259/2009, la data de 29.07.2010.
Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul având în vedere valoarea obiectului partajului, sub 100.000 lei.
Recurenţii pârâţi critică încheierea întrucât arată aceştia, în mod eronat instanţa de fond a admis în principiu acţiunea precizată, reclamanţii neavând un titlu de proprietate valabil, actele acestora sunt viciate pentru că au cumpărat de la numita C. S. fără act scris.
S-a arată că autorul terenului loc de casă este F. C. care are drept de moştenire cu vocaţie succesorală utilă la succesiunea fratelui decedat.
Au menţionat recurenţii pârâţi că numita C. S. a fost ajutată la fabricarea actelor pe care le deţin reclamanţii, în baza dispoziţiilor legale solicitând anularea actelor false pe care le deţin intimaţii reclamanţi.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26.11.2009 s-a precizat că reclamanţii nu s-au prezentat la interogatoriu sens în care instanţa de fond trebuia să facă aplicarea disp. art. 225 C.p.civ.
Recurenţii au precizat că prin cererea reconvenţională au arătat că F.C. are un drept de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 262.5 mp aşa cum rezultă din actul din 1951 şi faptul că au solicitat instanţei de fond să se respecte dreptul de proprietate de 5, 25 m faţă şi spate de 5, 25 m pe lungimea de 25 m cumpărată de la autorul acestora F. C. ce a stăpânit împreună cu F. J. de peste 30 de ani.
Au mai precizat recurenţii că ieşirea din indiviziune s-a făcut în anul 1952 de către organul administrativ competent la vremea respectivă când s-a eliberat autorizaţie de construcţie.
Recurenţii au criticat sentinţa arătând că instanţa de fond nu a luat în considerare pe autorul de drept al acestui teren cumpărat de F. Constantin ce a rămas moştenitor cu vocaţie utilă după defunctul C. Ghe.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond ignoră decizia Tribunalului Prahova nr. 1601 din 06.11.2009 care a casat încheierea de şedinţă din 03.06.2009 pentru a fi depus raportul de expertiză N. C., expertiză ce nu a mai fost depusă.
De asemenea, s-a menţionat că nu a fost de acord cu conexarea dosarului deoarece intimaţii reclamanţi deţin acte false.
Instanţa de fond a luat act că suprafaţa reală găsită la măsurători este de 255 mp şi nu de 265,5 mp, casa edificată de autorul său F. C. nu este pe hotar aşa cum motivează instanţa de fond, pentru că avea gard în spatele casei ce delimitează cele două proprietăţi pe o lungime de aproximativ 15 ml.
În continuare au arătat recurenţii pârâţi că instanţa de fond a favorizat pe intimaţii reclamanţi pentru că actele pe care le deţin aceştia sunt false, în ambele dosare au refuzat să răspundă la interogatoriu.
Se arată că în anul 1952 s-a făcut ieşirea din indiviziune de către F. C. şi C. Ghe. şi aşa cum rezultă, casele sunt separate cu numere diferite 105 şi 107.
În recurs au fost depuse acte.
Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare la recursurile declarate împotriva încheierii interlocutorii şi a sentinţei civile în baza disp. art. 308 alin. 2 C. pr. civ. prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate având în vedere că varianta I omologată de instanţa de fond este singura posibilă în situaţia concretă în care se află ca vecini părţile din dosar, prezentând avantaj pentru ambele părţi, deci chiar şi pentru recurenţii pârâţi.
Între cele două proprietăţi nu a existat niciodată un gard despărţitor datorită configuraţiei speciale a terenului.
Prin decizia nr. 609/19.04.2011 Tribunalul a respins recursurile declarate de recurenţii – pârâţi F. M. şi F. C. prin procurator F. M. împotriva încheierii interlocutorii pronunţată la data de 03.12.2009 de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1093/259/2009 şi împotriva sentinţei civile nr. 725/03.06.2010 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1093/259/03.06.2009 în contradictoriu cu intimaţii – reclamanţi B. D., B. E, C. N. F. şi a obligat în solidar pe recurenţi la 600 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la recursul declarat împotriva încheierii interlocutorii din data de 03.12.2009, Tribunalul constată că intimaţii reclamanţi au solicitat ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma defunctului C. Ghe. compusă din terenul în suprafaţă de 263 mp, curţi construcţii situat în Mizil, str. M. B., nr…….., teren ce a fost cumpărat de C. Ghe. In timpul vieţii acestora şi de recurentul pârât F. C. conform contractului de vânzare cumpărare nr. 171/17.11.1951 în cote de ½ fiecare .
Recurentul pârât nu are vocaţie succesorală la succesiunea defunctului C. Ghe. pentru că la succesiunea acestuia vin C. S., soţie supravieţuitoare, pârâţii B.E. şi C. N. F. în calitate de fii, recurentul având calitatea de frate al defunctului.
Recurentul pârât nu are cum să aibă vocaţie succesorală utilă la succesiunea defunctului C. Ghe. pentru că este înlăturat de la moştenire de succesorii în gard mai apropiat, respectiv soţia supravieţuitoare şi copii acestuia.
Astfel succesorii vin la moştenire în ordinea claselor, iar cei din clasa de rang preferat de lege înlătură de la moştenire pe cei din clasele următoare, chiar dacă aceştia din urmă ar fi rude de grad mai apropiat cu defunctul. Transmiterea moştenirii sau devoluţiunea legală se face într-o anumită ordine de chemare, pe clase de moştenitori şi în raport de un anumit grad de rudenie.
Moştenitorii sunt chemaţi la succesiune în ordinea claselor de moştenitori legali (excepţie face soţul supravieţuitor care nu este înlăturat de aceste clase şi nici nu înlătură).
Susţinerea recurenţilor pârâţi că intimaţii reclamanţi au cumpărat de la C. S. care nu are act scris şi că actele sunt false este nejustificată nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.
Cu privire la interogatoriul propus de recurenţii pârâţi, Tribunalul a constatat că la instanţa de fond la termenul de judecată din data de 26 octombrie 2009, a fost luat interogatoriul intimatului reclamant B. D., iar în ce priveşte pe ceilalţi intimaţi, instanţa de fond la pronunţarea încheierii şi a sentinţei recurate având în vedere ansamblul probator administrat în cauză.
Tribunalul a constatat că instanţa de fond a dispus conexarea dosarului nr. 1222/259/2008 ce are ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor cu dosarul de faţă având în vedere strânsa legătură între cele două dosare.
Pentru a fi aplicabilă conexitatea trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii.
Prima condiţie se referă la existenţa a două sau mai multe cauze aflate pe rolul aceleiaşi instanţe, sau în instanţe diferite de acelaşi grad, în care să existe cel puţin o parte comună.
În legătură cu această condiţie esenţială a conexităţii vizează părţile din cele două sau mai multe acţiuni. Din acest punct de vedere, legea impune cerinţa ca cel puţin una din părţi sa fie comuna în cele două sau mai multe acţiuni pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti. Cerinţa enunţată este statornicită printr-o exprimare neechivoca a legiuitorului, art. 164 alin (1) din Codul de procedură civilă referindu-se la posibilitatea conexării pricinilor în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi. Prin urmare, dacă într-o cauză civilă nu figurează cel puţin una dintre părţile dintr-un alt proces conexitatea este inoperantă.
A doua condiţie se referă la existenţa unei strânse legături de obiect şi cauză între cele două sau mai multe procese.
Tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două acţiuni nu este cerută în cazul conexităţii, aşa cum ea este impusă de lege în cazul litispendenţei sau al autorităţii lucrului judecat, fapt pentru care prin conexare acţiunile îşi păstrează întreaga lor individualitate şi nu se realizează o contopire a acestora într-un singur proces. Prin conexare acţiunile sunt şi rămân distincte, doar judecata lor se face de aceeaşi instanţă. Ca atare, pretenţiile formulate în cele două acţiuni nu trebuie să fie sprijinite cu necesitate pe aceleaşi motive de fapt şi de drept, fiind suficient un izvor comun juridic sau numai acelaşi obiect ori numai aceeaşi cauză. Situaţiile care pot justifica conexarea pricinilor civile pot fi dintre cele mai diverse. Cu titlu exemplificativ, menţionăm câteva asemenea situaţii: cazul unei acţiuni pentru executarea prestaţiei stabilite de părţi într-un contract şi al celeilalte părţi pentru anularea sau rezilierea acelui contract; cazul a două acţiuni exercitate de victimele unui accident de circulaţie împotriva aceluiaşi pârât; acţiunea de partaj succesoral şi acţiunea promovată de unii dintre moştenitori pentru reducţiunea donaţiilor excesive etc.
Totuşi, între cele două sau mai multe cauze trebuie să existe o asemenea legătură încât conexarea cauzelor să se impună spre a se asigura o mai bună judecată, anume în sensul de a se evita posibilitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii şi pentru a se realiza economie de timp şi de cheltuieli.
Conexarea pricinilor revine în exclusivitate instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de conexitate. Pentru a se pronunţa asupra excepţiei, instanţa va trebui să aprecieze dacă reunirea cauzelor este de natură să conducă la o mai bună administrare a justiţiei. Acest drept de apreciere nu are un caracter nelimitat.
Susţinerea recurenţilor că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că terenul găsit la măsurători este de 255 mp şi nu de 265,5 mp este nejustificată având în vedere că actul de vânzare cumpărare din anul 1951 nu are ataşată şi o schiţă de plan şi pe de altă parte aceasta este suprafaţa de teren care reiese din acest act.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert Irimescu Nicolae rezultă că suprafaţa totală a terenului delimitată este de 265 mp, iar suprafaţa din actul de înstrăinare din 1951 este de 263 mp.
Totodată în ce priveşte susţinerile recurenţilor reclamanţi în sensul că imobilul edificat de F.C. nu este pe hotar nu poate fi avută în vedere pentru că la instanţa de fond a fost efectuată şi o cercetare la faţa locului din care a rezultat că distanţa dintre construcţiile părţilor este suficient de mare încât să permită buna folosinţă a imobilului, aspect reţinut în considerentele sentinţei recurate.
Referitor la varianta de lotizare reţinută de instanţa de fond, Tribunalul a constatat că în mod corect a omologat varianta a I a din raportul de expertiză întocmit în cauză pentru că în această varianţa se asigură o mai judicioasă împărţire a bunurilor succesorale, sunt respectate dispoziţiile art. 741 Cod civil şi art. 6739 C.p.civ. În varianta a doua solicitată de recurenţi ar fi necesar construirea unui gard despărţitor.
Cât priveşte suprafaţa de teren de 5,25 mp faţă şi 5,25 mp spate, se constată că această suprafaţă nu a fost regăsită şi actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 171/17.11.1951nu este însoţit de o schiţă de plan , iar lăţimea terenurilor folosite de fraţii C. Ghe. şi F. C. la strada V. L. este inegală de 6.02 mp şi respectiv de 4,47 mp.
La data de 10.05.2011, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3972/105/2011 cererea de revizuire formulată de revizuentul F. M., in nume propriu si in calitate de procurator al paratului F. C. a deciziei pronunţată în dosar nr. 1093/259/2009 al Tribunalului Prahova şi a sentinţei civile pronunţată în dosar nr. 1222/259/2008 al Judecătoriei Mizil .
În cauză Tribunalul Prahova prin decizia nr.1386 din 02.11.2011 în dosarul nr.10199/105/2011 a admis excepţia necompetenţei material şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorii F. M., şi F. C., prin procurator F. M., împotriva sentinţei civ. nr. 725/2010 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1093/259/2009, în contradictoriu cu intimaţii B. D., B. E. şi C. F., în favoarea Judecătoriei Mizil.
Luând act de susţinerea contestatorilor, în raport cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, având în vedere că nu a fost indicat şi temeiul de drept al contestaţiei, instanţa urmează să soluţioneze prezenta cauză în raport cu disp. art. 317 C.p.civ.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 725/03.06.2010 a Judecătoriei Mizil în dosar nr. 1093/259/2009, instanţa a reţinut următoarele:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de lart. 317 C.p.civ. (necompetenţă sau vicii vizând procedura citării ) iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţia în anulare.
De asemenea potrivit art. 317 C.p.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu cointestaţie în anulare, numai dacă aceste motive nu au putu fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită dacă aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Pe cale contestaţiei în anulare contestatorii au solicitat, reaprecierea probelor, analizarea mai multor înscrisuri, respectiv certificatul de moştenitor nr.24/30.0l.l996, contractul de vânzarea-cumpărare nr. 476/14.07.1997, petiţia cu nr.629048/09.05.2011, apărări formulate şi în faţa instanţei de recurs, or, aşa cum rezultă din considerentele deciziei 609/19.04.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, instanţa de recurs a răspuns şi acestor criticilor formulate în recurs,
Fiind o cale de retractare si nu de cenzura judiciara, contestatia in anulare nu poate fi exercitata pentru alte motive decat ele prevazute de lege, fiind inadmisibila repunerea in discutie a unor probleme de fond ce au fost solutionate de instanta si care s-a pronuntat asupra motivelor de casare invocate de parte.
De altfel instanţa a reţinut că instanta de recurs a cercetat si a raspuns la toate motivele de modificare sau casare invocate în recursul declarat împotriva Sentintei civile nr. 725/2010 a Judecatoriei Mizil.
În raport de aceste considerente, instanţa a constatat că în cauza nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 317 C.proc.civ., motiv pentru care a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
In baza disp.art.274 alin.1 C.p.civ., a dispus obligarea contestatorilor la plata către intimatul B. D. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat .
