SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
CONTESTATIE ÎN ANULARE. NEÎNSUSIREA RASPUNSULUI INSTANTEI LA MOTIVELE DE RECURS ANALIZATE COMPLET, NU CONSTITUIE MOTIVUL DE CONTESTATIE ÎN ANULARE PREVAZUT DE ART.318 (1) TEZA A II – A COD PROCEDURA CIVILA.
-art.318 (1) teza a II –a Cod procedura civila.
Decizia nr.72/25.02.2014 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II –a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin Decizia nr.279/C/2013, C de A O a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta creditoare SC C R SRL O – prin administrator judiciar C.I.I. T O si recurenta debitoare SC T COM SRL T – prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENTA A N, împotriva SENTINTEI nr. 3160/F/2012 din 19 decembrie 2012 pronuntata de Tribunalul B în dosar nr. 222244/111/2001, care a fost mentinuta în totul, fara cheltuieli de judecata în recurs.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut ca, solutia instantei de fond prin care s-a respins contestatia formulata de creditoare este legala si temeinica, având drept consecinta neînscrierea contestatoarei în tabelul de creante al debitoarei, chiar daca motivarea instantei este gresita si urmeaza a fi înlocuita de instanta de recurs cu motivarea corecta. Pentru aceste motive, recursurile au fost respinse ca nefondate, desi argumentele recurentelor cu privire la cele retinute de judecatorul sindic în considerentele sentintei sunt corecte.
Într-adevar, ca si motiv comun invocat de recurente, judecatorul sindic în mod gresit a procedat la o compensare a pretinselor creante reciproce ale partilor, compensare care, fiind facuta doar în considerente, nu si în dispozitiv, nu produce efecte juridice, urmând a fi înlaturata de instanta de recurs prin prezentele considerente. Asa cum corect arata recurenta creditoare, judecatorul sindic avea obligatia mai întâi sa stabileasca calitatea de creditoare a contestatoarei, acesta fiind obiectul principal al contestatiei, însa, fara a face o analiza a acestui aspect, a preluat ad literam concluziile raportului de expertiza privind cuantumul despagubirilor si a considerat ca expertul a stabilit o creanta în favoarea contestatoarei. Mai mult, asa cum corect arata recurenta debitoare, si-a extins analiza asupra creantei debitoarei împotriva creditoarei contestatoare, creanta care face obiectul unui alt dosar de insolventa, cel în care contestatoarea din acest dosar este la rândul ei debitoare în faliment, si care la rândul ei este contestata, nefiind stabilita în mod irevocabil printr-o hotarâre judecatoreasca, încalcându-si competenta si acordând mai mult decât s-a cerut si altceva decât s-a cerut.
Instanta de recurs a constatat ca recurenta contestatoare nu are calitatea de creditor al debitoarei si ca acesta este motivul pentru care trebuia respinsa contestatia sa, si nu pentru motivele retinute de judecatorul fondului.
Astfel, asa cum corect a aratat recurenta debitoare, prin lichidator, prin Sentinta nr. 274/ 27. 04. 2012, Tribunalul B a admis actiunea si cererea de interventie în interes propriu formulate de reclamanta SC T C SRL prin lichidator judiciar A N si intervenienta SC E & T SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C R SRL, si în consecinta a obligat pârâta ca în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii sa readuca statia de benzina situata în loc. T, str. R, nr. 49/B, jud. B la forma initiala, respectiv sa repuna cele trei pompe de distributie cu amanuntul pentru carburanti, sa refaca copertina si pavajul, sa desfiinteze anexa numita spalatorie pe cheltuiala pârâtei SC C R SRL sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere. Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca pârâta nu a fost de buna credinta la încheierea contractului de comodat si, implicit, nici la efectuarea lucrarilor de investitii la imobil.
Împotriva acestei hotarâri s-a formulat apel de catre pârâta, apel care a fost respins prin Decizia nr. 18/C/12.03.2013 a C de A O, instanta de apel retinând, de asemenea, ca nu se poate retine buna-credinta a apelantei pârâte care dupa dobândirea posesiei si folosintei imobilului a procedat la efectuarea unor modificari si renovari a acestuia, desi avea cunostinta despre faptul ca posesia pe care aceasta o exercita era una îndoielnica. Nu se pot retine ca fondate sustinerile apelantei ca îmbunatatirile efectuate au fost efectuate cu ferma convingere de buna-credinta ca va folosi si exploata neîngradit imobilul obtinut în comodat câta vreme cel care i-a acordat dreptul de posesie si folosinta era un neproprietar si existau numeroase litigii notate în cartea funciara legate de imobilul respectiv. Îmbunatatirile efectuate la imobil în aceste conditii, au fost efectuate pe riscul pârâtei apelante, proprietarul real al imobilului neputând fi obligat sa pastreze modificarile pe care pârâta le-a efectuat fara acordul sau, putând solicita ridicarea lor în conditiile art. 492 Cod civil.
Decizia pronuntata de instanta de apel a ramas irevocabila prin nerecurare.
În aceste conditii, atâta timp cât contestatoarea din prezenta cauza a fost obligata în mod irevocabil la aducerea statiei de benzina în starea initiala efectuarii lucrarilor de investitii, pe cheltuiala sa, nu mai poate pretinde contravaloarea acestor investitii efectuate, astfel ca este nefondata contestatia sa si în mod corect a fost respinsa.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestatie în anulare contestatoarea SC C R SRL O – prin administrator special, solicitând a se dispune anularea Deciziei 279/C/2013 data de C de A O si ca urmare a rejudecarii recursului :
– în principal, modificarea sentintei atacate în sensul admiterii contestatiei privind înscrierea creantei în suma de 74.576 lei în tabelul creantelor în dosar 222244/111/2001, la categoria creantelor procedurale, cu respectarea art.123 pct. l din Legea 85/2006, împreuna cu dreptul de retentie solicitat prin cererea de admitere a creantei,
– în subsidiar, casarea Sentintei nr. 3160/F/2012, pronuntata în dos. 222244/111/2001 al Tribunalului B iar, dupa rejudecare, sa se admita contestatia formulata si sa fie înscrisa creanta sa în suma de 74.576 lei în tabelul creantelor în dosar 222244/111/2001, la categoria creantelor procedurale, cu respectarea art. 123 pct. l din Legea 85/2006, împreuna cu dreptul de retentie solicitat sau, trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului B, pentru urmatoarele motive:
În fapt, prin recursul formulat împotriva Sentintei nr. 3160/F/2012, pronuntata în dos. 222244/111/2001 al Tribunalului B, a solicitat anularea acestei sentinte pentru urmatoarele motive :
Instanta de fond nu s-a pronuntat asupra calitatii de creditor a societatii sale si fara a admite creanta, a procedat la efectuarea unei asa-zise compensari legale a creantei cu o suma de bani ce constituia obiectul unei actiuni înregistrate într-un alt dosar;
Instanta de fond nu a analizat cererea pe fond – nu s-a pronuntat asupra temeiului juridic al creantei – principiul îmbogatirii fara just temei.
Astfel, Sentinta nr. 3160/F/2012 (pronuntata dupa trimiterea spre rejudecare) viza respingerea cererii de admitere a creantei în dosarul 222244/111/2001 privind pe debitoarea T C SRL T, prin care ea solicita restituirea sporului de valoare înregistrat de imobilul statie de benzina din localitatea T, str. R, nr. 49/B, revenit în proprietatea debitoarei – ca urmare a îmbunatatirilor aduse de societatea sa.
Prin recursul depus, a aratat ca judecatorul sindic a pronuntat o hotarâre contradictorie, recunoscând implicit existenta creantei prin considerente dar respingând cererea prin dispozitiv. Mai mult, instanta de fond nu a analizat contestatia pe fond, ignorând temeiul juridic invocat.
Prin Decizia 279/C/2013, instanta de recurs a analizat doar primele doua motive de recurs, fara a retine si analiza cererea pe fond, motivând ca : “Atâta timp cât contestatoarea din prezenta cauza a fost obligata în mod irevocabil la aducerea statiei de benzina în starea initiala efectuarii lucrarilor de investitii, pe cheltuiala sa, nu mai poate pretinde contravaloarea acestor investitii efectuate, astfel ca este nefondata contestatia si în mod corect a fost respinsa”.
Opinând astfel, instanta de recurs omite ca:
Contestatia din prezenta cauza a fost introdusa în cursul lunii decembrie 2008 (fata de anul 2010- data dosarului în care a fost pronuntata hotarârea invocata), data la care a fost fixat cadrul procesual (!!!) de care instanta este tinuta în virtutea principiului disponibilitatii;
Decizia pronuntata avea aceeasi forta juridica pe care o are hotarârea “irevocabila” invocata în considerentele Deciziei atacate;
Decizia pronuntata ar fi putut sta la baza revizuirii acelei hotarâri “irevocabile” invocate;
Sporul de valoare si obligarea constructorului de rea-credinta la desfiintarea lucrarilor sunt doua laturi complementare ale institutiei accesiunii imobiliare artificiale, din care prima a fost declarata preferabila de fostul Tribunal Suprem prin faimoasa Decizie de îndrumare 13/1959 a plenului T.S.;
Instanta de recurs ar fi avut ocazia îndreptarii unei erori judiciare în loc sa se prevaleze de o hotarâre nelegala (ÎCCJ a decis ca dispozitiile accesiunii imobiliare nu se aplica în cazul lucrarilor de renovare);
Hotarârea “irevocabila” invocata este atacata cu recurs ce se afla pe rolul ÎCCJ cu termen în data de 14.05.2014.
Cu toate acestea, motivele prezentei contestatii în anulare privesc acele aspecte, pe care instanta de recurs nu le-a analizat respingând recursul.
În acest sens, în jurisprudenta Curtii europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant ca notiunea de „proces echitabil” în sensul art.6 din Conventie „impune ca o jurisdictie interna, în speta, instanta care a solutionat recursul – sa examineze efectiv problemele esentiale ce-i sunt supuse examinarii, si nu sa se multumeasca a confirma pur si simplu concluziile unei jurisdictii inferioare” – în speta instanta de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59,60).
Asa fiind, lipsa motivarii cu privire la motivul de recurs invocat echivaleaza cu „omisiunea” la care se refera art.318 alin. 1) teza a Il-a Cod de Procedura Civila.
Astfel, instanta de recurs, analizând motivele invocate, deturnata fiind de motive ce nu aveau legatura în cauza a ignorat fondul cererii: despagubirea subscrisei pentru sporul de valoare adus imobilului revenit în proprietatea T C SRL.
Prin cererea de admitere a creantei, a solicitat doar sporul de valoare adus prin lucrarile efectuate, chiar daca acesta este net inferior pretului muncii si al materialelor investite, care se ridica la suma de 245.000 lei.
În dosar prin raportul de expertiza efectuat de catre expertul S E, s-a stabilit ca investitiile efectuate de societatea contestatoare au adus un spor efectiv de valoare de 74.576 lei.
Actiunea promovata nu este întemeiata pe vreun contract încheiat între parti ci are un caracter extracontractual, respectiv izvorul drepturilor si obligatiilor ce au luat nastere între parti este un fapt juridic licit, si anume efectuarea unor lucrari de îmbunatatire de catre societatea sa cu privire la imobilul în cauza.
Aceste îmbunatatiri îi profita chiar în acest moment debitoarei T C S.R.L. fapt constatat prin raportul de expertiza întocmit în cauza.
Totodata, prin declaratia martorului H B, audiat în cauza, a facut dovada ca statia de benzina se gasea într-o stare deplorabila la momentul preluarii de catre societatea sa si nu ar fi putut fi exploatata fara efectuarea acestor lucrari precum si ca îmbunatatirile efectuate au avut ca scop aducerea cladirii în stare de folosinta.
De altfel, buna-credinta sau caracterul necesar si util al lucrarilor efectuate (înlaturate de cele doua instante, în fond si în recurs) nu sunt, nici una, conditii pentru aplicarea principiului îmbogatirii fara justa cauza, iar debitoarei T C SRL nu i se cuvine sporul de valoare al imobilului cladire.
În acest sens, Î C CJ, Sectia civila, Decizia nr. 4323 din 9 iunie 2004, pronuntata într-o speta similara a decis ca Actiunea prin care detentorul unui imobil cere restituirea investitiilor si îmbunatatirilor pe care le-a adus bunului, indiferent daca s-au facut cu sau fara acordul proprietarului caruia statul i-a retrocedat imobilul, are ca temei un fapt juridic licit, ca izvor distinct de obligatii, intitulat îmbogatire fara justa cauza sau fara temei legitim, care dau nastere la raporturi obligationale, independent de faptul ca partile nu au dorit acest lucru.
Astfel Înalta Curte a apreciat ca „întrucât si o hotarâre judecatoreasca poate constitui un temei pentru marirea unui patrimoniu, cum este cazul în speta, si, deoarece se sustine ca s-a creat un dezechilibru patrimonial, se recunoaste dreptul la actiune al celui care si-a micsorat patrimoniul, împotriva celui care si l-a marit, prin simplul fapt al restituirii nemiscatorului – art. 997 C. civ.”
Temeiul juridic cu privire la existenta creantei ce a fost invocat de ea atât la depunerea cererii de admitere a creantei cât si prin contestatia formulata este principiul îmbogatirii fara justa cauza.
Conditiile de aplicare ale acestui principiu în speta sunt urmatoarele:
1. Sa existe o însaracire a creditorului – fapt probat de ea prin depunerea devizului de lucrari si prin proba cu expertiza, sporul de valoare fiind în suma de 74.576 lei fata de valoarea lucrarilor de 245.004,59 lei, doar prima suma fiind solicitata de la debitoarea T C S.R.L.. fara a fi luate în calcul pretul muncii si cheltuielile adiacente ;
2.Sa existe o îmbogatire corelativa a debitorului – un spor efectiv de valoare de 74.576 lei stabilit de expertul S E, prin raportul întocmit în cauza;
3.Între îmbogatirea debitorului si însaracirea contestatoarei sa existe o legatura directa – fapt care este evident în speta si care, de altfel, nu a fost negat de catre debitoare;
4.Îmbogatirea debitorului sa fie lipsita de o cauza justa/temei juridic care sa le justifice;
5.Debitorul îmbogatit T C SRL sa fie de buna credinta, fapt prezumat de lege, situatia juridica fiind alta în cazul în care aceasta ar fi savârsit o fapta ilicita.
6.Dat fiind ca debitoarea T C SRL se afla sub incidenta procedurii insolventei ea nu are la dispozitie o alta cale judiciara de recuperare a acestui debit, fiind nevoita sa se înscrie la masa creantelor în dosarul de faliment.
Toate aceste aspecte, reiterate prin prezenta contestatie în anulare, care au fost supuse atentiei instantei de recurs NU au fost analizate, fiind în mod repetat încalcat principiul disponibilitatii, consacrat de art. 133 Cod de Procedura Civila, motiv de anulare a Deciziei atacate.
Astfel, potrivit art. 318 Cod de Procedura Civila – Hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie, daca dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale, sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de casare.
În solutionarea contestatiei solicita îndreptarea erorii judiciare comisa si, pe baza temeiului procedural reglementat de art. 318 Cod de Procedura Civila, a se reveni asupra solutiei instantei de recurs, anulând Decizia atacata si, ca urmare a rejudecarii, admiterea recursului formulat.
Verificând decizia contestata, prin prisma motivelor invocate si ale art.318(1) teza a II-a Cod procedura civila, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, curtea a retinut urmatoarele :
Cea de-a doua teza a art. 318(1) Cod procedura civila invocata ca temei juridic al contestatiei în anulare, are în vedere numai omisiunea instantei de recurs de a examina unul dintre motivele de casare, prev. de art.304 Cod procedura civila, nu argumentele de fapt si de drept invocate de parte, aceste argumente trebuind sa fie subsumate motivului de casare pe care se sprijina, oricât de larg ar fi dezbatute.
Instanta de recurs a raspuns criticilor recurentei, ea neavând obligatia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de casare, putându-le grupa si sa raspunda printr-un considerent comun, cum s-a întâmplat si în speta, retinând ca recurenta nu are calitatea de creditoare a debitoarei ( alin.2, pagina 7 din decizie).
Neînsusirea raspunsului la motivele de recurs analizate complet de instanta de recurs, pentru considerentul ca si-a raportat solutia la o alta hotarâre judecatoreasca, nu poate constitui motiv de contestatie în anulare, întrucât legiuitorul nu a urmarit sa deschida partilor calea recursului la recurs.
Fata de toate aceste considerente, curtea a respins ca nefondata contestatia în anulare, nefiind îndeplinite conditiile prev. de art.318(1) teza a II-a Cod procedura civila.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate.
