Art. 159 alin. 3 C. pen.
Art. 426 alin. 1 lit. b C. pr. pen.
Temeiul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen. funcţionează atunci când instanţa de judecată a pronunţat condamnarea în ciclul ordinar al procesului, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cauza care lipseşte de obiect acţiunea penală trebuie să fie preexistentă condamnării.
Dacă, într-un litigiu în care judecata a debutat după data de 1 februarie 2014, împăcarea a intervenit ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, cu depăşirea momentului stabilit de art. 159 alin. 3 C. pen., actul de împăcare nu duce la stingerea acţiunii penale şi, chiar dacă acel act exista la dosar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, această împrejurare nu constituie motiv al unei contestaţii în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. 1 lit. b C. pr. pen.
Asupra căii extraordinare de atac de faţă,
1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 87/43/2015/20 martie 2015, petentul I.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 71/A/12 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. 583/268/2014.
În motivarea căii extraordinare de atac, petentul contestă legalitatea hotărârii atacate, prin care i-a fost respins apelul şi s-a menţinut soluţia de condamnare pronunţată prin sentinţa penală nr. 145/11 septembrie 2014 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Susţine că, la sugestia completului de judecată în faţa căruia s-a dezbătut apelul, în termenul fixat pentru deliberare şi pronunţare, a depus un înscris autentic de împăcare cu persoana vătămată sub aspectul infracţiunii de furt calificat. Prin urmare, instanţa de apel trebuia să dispună, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen., încetarea procesului penal şi nu să menţină hotărârea de condamnare pronunţată în prim grad.
În drept, petentul invocă motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen.
Analizând în principiu contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a materialului dosarului nr. 583/268/2014, s-au reţinut următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin decizia penală nr. 71/A/12 februarie 2015, Curtea de Apel Tg.-Mureş, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., a respins ca nefundat apelul formulat de inculpatul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 145/11 septembrie 2014 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, obligându-l pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
În motivarea deciziei contestate, se arată, în esenţă, că este legală şi temeinică sentinţa Judecătoriei Odorheiu Secuiesc prin care d-l I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 184/2011 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a fost înlocuită această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 6 luni şi a fost majorată pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită cu două luni, pedeapsa aplicată inculpatului fiind astfel de 10 luni închisoare.
3. Considerentele instanţei asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare pendinte. În speţă, această instanţă nu a identificat nicio cauză dintre cele prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. e-j C. pr. pen. care să determine încetarea procesului penal pornit împotriva d-lui I.C. pentru infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen., pentru săvârşirea căreia s-a dispus cu caracter definitiv condamnarea petentului. Totodată, în speţă, nu este incident niciunul din celelalte cazuri de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. pr. pen.
Cât priveşte motivul pe care s-a întemeiat petentul când a promovat contestaţia în anulare pendinte, reaminteşte că, deşi infracţiunea de furt calificat care a format obiectul procedurilor ordinare de judecată s-a săvârşit la data de 6 ianuarie 2014, când era încă în vigoare Codul penal din 1969, judecata a debutat la data de 28 aprilie 2014, sub imperiul Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi al Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010. Prin urmare, la data de 1 februarie 2014, de intrare în vigoare a celor două Coduri juridice, nu se citise actul de sesizare a instanţei, tocmai pentru că instanţa încă nu fusese sesizată cu judecarea cauzei. În această situaţie, textul art. 159 alin. 3 C. pen. este aplicabil aşa cum este el redactat, fără să pună vreo problemă de constituţionalitate şi fără să cadă sub incidenţa deciziei nr. 508/7 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale. De altfel, aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele deciziei menţionate (pct. 19 şi 20).
Textul art. 159 alin. 3 C. pen. instituie un termen in limine litis până la care poate interveni împăcarea –este vorba de citirea actului de sesizare a instanţei. Această limitare este justificată prin finalitatea urmărită, care constă în mărginirea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. Mai mult, impunerea acestui termen maxim este de natură să asigure ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
Depăşirea acestui termen lipseşte practic actul de împăcare de efectele juridice atribuite de art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen., împăcarea putând să fie valorificată cel mult în procesul de individualizare judiciară a pedepsei atunci când se ajunge la o soluţie de condamnare.
Temeiul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen. funcţionează atunci când instanţa de judecată a pronunţat condamnarea în ciclul ordinar al procesului, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Altfel spus, cauza care lipseşte de obiect acţiunea penală trebuie să fie preexistentă condamnării, dar, în acelaşi timp acea cauză trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege ca să poată avea ca efect încetarea procesului penal. Dacă, într-un litigiu în care judecata a debutat după data de 1 februarie 2014, împăcarea a intervenit ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, actul de împăcare, aşa cum notam mai sus, nu duce la stingerea acţiunii penale şi, chiar dacă acel act exista la dosar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, această împrejurare nu constituie motiv al unei contestaţii în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen.
În prezenta cauză, actul de sesizare a instanţei a fost citit în şedinţa din data de 19 iunie 2014. Până la acea dată fusese deja fixat cadrul procesual şi stabilită calitatea de persoană vătămată a S.C. A.&I. S.R.L., iar inculpatul a avut suficient timp să încheie actul de împăcare cu persoana vătămată. Cu toate acestea, înscrisul autentic care consemnează manifestările de voinţă ale subiecţilor infracţiunii de furt calificat, privind împăcarea celor doi, a fost încheiat abia după terminarea dezbaterilor judiciare în apel, la data de 5 februarie 2015. În acest fel, împăcarea intervenită cu depăşirea termenului prevăzut de art. 159 alin. 3 C. pen. era tardivă şi nu era aptă să înlăture răspunderea penală a d-lui I.C., nefiind astfel incident în cauză motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen.
În lumina acestor considerente, contestaţia în anulare promovată de d-l I.C. este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare, în baza art. 431 C. pr. pen., iar respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare împiedică de plano orice dispoziţie de suspendare a executării hotărârii de condamnare.
4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac inadmisibile, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. pen., petentul a fost obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea în principiu a contestaţiei în anulare, în cuantum de 100 lei care acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării căii de atac.
