Ceea ce se reclamă în speţă nu este necompetenţa materială a Tribunalului Tulcea de a soluţiona o cale de atac formulată împotriva Sentinţei Civile nr.3184/2013 a Judecătoriei Tulcea, ci împrejurarea că Tribunalul Tulcea trebuia să judece în complet de doi judecători calea de atac a apelului căreia îi era supusă Sentinţa civilă nr.3184/2013 a Judecătoriei Tulcea.
Altfel spus, contestatorul a susţinut o aplicare greşită în speţă a dispoziţiilor art. 2822 Cod procedură civilă, cu consecinţe asupra calificării căii de atac căreia îi era supusă hotărârea primei instanţe, iar această critică, ce îşi găseşte temeiul în disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ. – când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – putea fi valorificată numai pe calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea, iar nu pe calea contestaţiei în anulare, recurentul neavând un drept de opţiune între cele două căi extraordinare de atac.
Art. 317 ?i 318 Cod procedură civilă
Art. 377 alin. 2 Cod procedură civilă
Art. 299 Cod procedură civilă (1864)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la data de 14 aprilie 2014 sub nr. 855//88/2014 contestatorul […] a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 63 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 62/327/2011 în contradictoriu cu intimata […] (fostă […]) […], decizie pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
În motivare, contestatorul arată că îşi întemeiază contestaţia pe dispoziţiile art. 317 alin. 1, pct. 2 şi art. 318 cod procedură civilă în sensul că, fiind admis în parte recursul împotriva sentinţei civile nr. 3184 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea, instanţa a calificat greşit calea de atac ca fiind recurs în loc de apel şi a privat părţile de exercitarea unei alte căi de atac împotriva hotărârilor, decizia fiind dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă şi, admiţând numai în parte recursul, a omis din greşeală să cerceteze motivul de modificare privind calculul sultei.
Dispunând de ieşirea din indiviziune a atribuit intimatei cele două autoturisme şi suprafaţa de 1396 mp din teren, în valoare de 31.155,4 lei, şi i-a atribuit un lot de 1305 mp din teren şi sporul de valoare a apartamentului de 21.879 3 lei, Valoarea lotului său a fost stabilită la suma de 34524,75 lei şi a fost obligat să plătească intimatei sulta de 1686 lei.
Totodată, a fost obligat să plătească intimatei suma de 63.652 lei reprezentând jumătate din valoarea ratelor pentru apartamentul proprietatea sa achitate în timpul căsătoriei.
Arată în continuare contestatorul a fost nemulţumit de modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond şi dând crezare că sentinţa este supusă recursului, s-a adresat Tribunalului Tulcea, care prin decizia civilă nr. 63 din 27 februarie 2014 a soluţionat recursul, a modificat hotărârea atacată cu privire la valoarea masei de partaj, formarea şi valoarea loturilor şi a sultei. Astfel, a constatat că masa de partaj are o valoare de 65.680,15 lei, i-a fost atribuit autoturismul Aro în valoare de 1600 lei, a constatat că valoarea lotului său este de 36.124,75 lei, valoarea lotului intimatei se reduce la 29.555,4 lei şi a fost obligat la plata sultei de 3286 lei către intimată, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Consideră că decizia pronunţată este nelegală deoarece judecătorii au încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă. Din acest punct de vedere era de observat că în mod greşit a fost stabilită valoarea masei de partaj de către instanţa de fond la 65.862 lei soluţionând separat capătul de cerere privind partajarea ratelor achitate de părţi în timpul căsătoriei pentru apartamentul proprietatea sa exclusivă şi care erau în valoare de 127304 lei În mod legal atât ratele achitate pentru apartament cât şi sporul de valoare a apartamentului în valoare de 21.879, 3 lei reprezintă dreptul de creanţă în cotă de jumătate pe care îl are intimata asupra acelui bun.
Învederează contestatorul că potrivit art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei tot astfel art. 6738 Cod procedură civilă hotărârile date de prima instanţă şi încheierile de admitere în principiu pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs iar sub acest aspect, urmează a se reţine că valoarea obiectului acţiunii şi respectiv a masei partajabile depăşeau suma de 100.000 lei fiind de 192.984,15 lei situaţie în care calea de atac era apelul şi nu recursul cum a fost calificată de către instanţa de atac, privindu-l de o cale de atac împotriva acestor hotărâri.
În raport de cele mai sus expuse, solicită să se contate că decizia civilă este nelegală fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa materială a instanţei, soluţia fiind pronunţată de o instanţă necompetentă, cale de atac fiind apelul şi nu recursul, sub acest aspect fiind admisibilă contestaţia în anulare.
Prin Decizia civila nr.14/18 septembrie 2014 Tribunalul Tulcea, în complet de recurs a respins contestaţia în anulare ca nefondată.
Pentru a pronun?a această solu?ie prima instan?ă a re?inut că în speţă, motivele invocate de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate de art.317 ?i 318 C.pr.civ., contestaţia în anulare fiind o cale extraordinara de atac ce poate fi exercitata numai în condiţiile expres menţionate de legiuitor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs contestatorul […], care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct.3 ?i 9 C.proc.civilă (1865) apreciind că Decizia civila nr.14/18.09.2014 a Tribunalului Tulcea a fost pronunţată cu încălcarea competentei de ordine publica a altei instanţe ?i cu aplicarea gre?ită a legii.
Susţine recurentul contestator că prin Decizia civilă nr.14/18.09.2014 în mod gre?it s-a respins contestaţia în anulare ca nefondată, motivat de faptul că valoarea bunurilor ?i a creanţei pretinsă de reclamanta intimata, este mai mica de 100 000 lei, situaţie în care corect s-a calificat calea de atac ca fiind recurs ?i nu apel.
Fiind vorba de o ac?iune de partaj de bunuri dobândite în timpul căsătoriei se impunea adiţionarea bunurilor soţilor cu drepturile de creanţă dobândite de foştii soţi asupra apartamentului proprietate personala a recurentului […], situa?ie în care masa partajabilă era de 192 984,15 lei. În raport de valoarea litigiului dedus judecăţii, hotărârea de fond pronunţată de Judecătoria Tulcea în partaj era supusă atât apelului, cât ?i recursului, iar nu doar recursului conform art.282 C.pr.civ., cum gre?it a re?inut Tribunalul Tulcea.
Prin întâmpinare, intimata […] […] a invocat excep?ia inadmisibilităţii recursului, conform disp.art. 377 al.(2) pct.4 C.pr.civ. (1865) coroborat cu art.320 alin.(3) Cod procedura civila.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea, Curtea re?ine următoarele:
În baza art. 137 C.pr.civ. vom analiza cu prioritate excep?ia inadmisibilităţii căii de atac a recursului conform art.320 C.pr.cuiv., excep?ie de procedura ce face inutilă cercetarea fondului cauzei.
Excep?ia se re?ine a fi fondată pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti pentru motive referitoare la nepronunţarea acestora cu respectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfă?urare a judecaţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin norma constituţională.
Însă, potrivit art.129 din Constituţia României, revizuită păr?ile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constitu?ional, legiuitorul a reglementat în mod expres hotărârile judecătoreşti susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac ?i titularii acestora, precum ?i condiţiile în care pot fi promovate căile ordinare ?i extraordinare de atac, iar acest mod de determinare asigură un control judicios efectiv al hotărârilor judecătoreşti ?i satisface exigenţele art.21 din legea fundamentală referitoare la liberul acces la justi?ie ?i la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului ?i a Libertăţilor Fundamentale.
Astfel, din coroborarea disp.art.299 C.pr.civ. cu cele ale art.377 alin.(2) pct.4 C.pr.civ. (1865) rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt irevocabile ?i nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.
Conform dispoziţiilor art. 320 alin.(3) Cod procedură civilă „Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
În speţă se constată că numitul […] a investit Tribunalul Constanţa cu o contestaţie în anulare a Deciziei civile nr.63/27.02.2014 pronunţate de Tribunalul Tulcea în calea de atac a recursului, hotărâre care era irevocabilă.
Conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Cum în cauză Decizia civilă nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea era o hotărâre irevocabilă nesupusă căii de atac a recursului şi Decizia Civilă nr.14/18 septembrie 2014 a Tribunalului Tulcea pronunţată în cadrul contestaţiei în anulare urmează acelaşi regim, conform art. 320 al.(3) C.proc.civ, respectiv este o hotărâre judecătorească irevocabilă, exceptată de la calea de atac a recursului, situaţie în care se reţine că excepţia inadmisibilităţii prezentului recurs invocată de intimată prin întâmpinare este fondată şi urmează a fi admisă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului […] potrivit cu care sentinţa civilă nr. 3184/26.09.2013, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul de partaj bunuri comune, era supusă atât apelului, cât şi recursului, în raport cu valoarea litigiului care era superioară sumei de 100 000 lei, Curtea constată că această critică putea fi valorificată de către recurent într-o cale de atac declarată împotriva Deciziei Civile nr. 63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea, conform dispoziţiilor art.304 pct.1 Cod proc.civ, dar nu în calea contestaţiei în anulare care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în cazurile strict reglementate de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 Cod proc.civ.
Astfel, se constată că în mod judicios Tribunalul Tulcea a reţinut că aspectele ce vizează greşita aplicare în dosarul de partaj nr.62/327/2011 al Tribunalului Tulcea a disp.art. 2821 C.proc.civ., cu consecinţa calificării greşite a căii de atac căreia îi era supusă sentinţa civilă nr.3184/2013 a Judecătoriei Tulcea, ca fiind recurs şi nu apel, puteau fi invocate numai în cadrul unei căi de atac a recursului formulată potrivit art.304 pct.1 şi 9 Cod proc.civ. şi împotriva Deciziei civile nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea pronunţată în dosarul nr.62/327/2011, cale de atac ce nu a fost însă exercitată de către numitul […].
În literatura juridică şi în jurisprudenţă s-a reţinut constant că legalitatea căilor de atac – principiu ce guvernează procesul civil în dreptul nostru – implică totodată şi consecinţa că menţiunea greşită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părţii o cale de atac pe care legea însăşi nu a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpeşte părţii calea de atac pe care legea i-a conferit-o.
În acest sens, calificarea greşită de către instanţă a cererii introductive ori a căii de atac exercitate şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti corespunzătoare calificării nu poate răpi dreptul părţii la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menţionate în hotărârea atacată cu acelea prevăzute de lege.
Prin urmare, în ipoteza în care recurentul […] aprecia că în mod greşit Tribunalul Tulcea a soluţionat calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr.3184/2013 a Judecătoriei Tulcea, deşi în realitate această hotărâre era supusă căii de atac a apelului la tribunal, avea deschisă, la Curtea de Apel Constanţa, calea recursului împotriva Deciziei civile nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea, cale de atac în care putea invoca nelegala aplicare în partaj a dispoziţiilor art. 2822 Cod proc.civ.în raport cu valoarea obiectului cauzei.
Cum, în speţă, pârâtul […] nu a exercitat recursul împotriva Deciziei civile nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea, acesta nu poate valorifica în cadrul prezentei contestaţii în anulare critici referitoare la nelegala aplicare în speţă dispoziţiilor art. 2822 Cod proc.civ., întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art.317 Cod proc.civ. (nelegala citare a părţii şi încălcării dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă) şi de art. 318 Cod proc.civ. (dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare).
În speţă criticile recurentului […] nu se încadrează în niciunul din cazurile reglementate de dispoziţiile legale mai sus invocate „Nu se poate reţine incidenţa art.317 alin.(1) pct.2 Cod proc.civ. – „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”, astfel cum greşit susţine contestatorul, întrucât nu se poate pune semn de egalitate între necompetenţa materială a Tribunalului vizată de art.317 C.proc.civ.) şi compunerea nelegală a completului de judecată care ar fi fost investit cu soluţionarea căii de atac a apelului (art. 304 pct.1 C.pr.civ.), acesta din urmă fiind un motiv de recurs, iar nu de contestaţie în anulare.
Ceea ce se reclamă în speţă nu este necompetenţa materială a Tribunalului Tulcea de a soluţiona o cale de atac formulată împotriva sentinţei civile nr.3184/2013 a Judecătoriei Tulcea, ci împrejurarea că Tribunalul Tulcea trebuia să judece în complet de doi judecători calea de atac a apelului căreia îi era supusă sentinţa civilă nr. 3184/2013 a Judecătoriei Tulcea.
Altfel spus contestatorul a susţinut o aplicare greşită în speţă a dispoziţiilor art. 2822 Cod procedură civilă, cu consecinţe asupra calificării căii de atac căreia îi era supusă hotărârea primei instanţe, iar această critică, ce îşi găseşte temeiul în disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ. – când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – putea fi valorificată numai pe calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr.63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea, iar nu pe calea contestaţiei în anulare, recurentul neavând un drept de opţiune între cele două căi extraordinare de atac.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea ordinii în care se exercită căile de atac şi categoriile de hotărâri judecătoreşti supuse căilor ordinare şi extraordinare de atac.
Cum în speţă contestatorul […] nu a înţeles să exercite împotriva Deciziei civile nr. 63/27.02.2014 a Tribunalului Tulcea calea de atac a recursului, pentru a supune controlului Curţii de Apel Constanţa legalitatea acestei hotărâri sub aspectul calificării căii de atac soluţionată de tribunal şi implicit legalitatea aplicării în speţă a dispoziţiilor art. 2822 Cod procedură civilă, Curtea constată că Decizia civilă nr. 63/27.02.2014 a fost pronunţată de Tribunalul Tulcea în recurs şi este irevocabilă, regim pe care îl urmează şi decizia civilă nr.14/18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea în cadrul contestaţiei în anulare promovată de contestator.
Faţă de caracterul irevocabil al Deciziei civile nr.63/27.02.2014 pronunţate de Tribunalului Tulcea, în conformitate cu dispoziţiile art.320 alin.(3) Cod procedura civilă coroborate cu art.377 alin.(2) Cod pr.civ., Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva deciziei mai sus menţionate, cu consecinţa respingerii prezentului recurs ca inadmisibil.
