Calificare cale de atac. Aplicarea în timp a normelor de procedură. Reexaminarea împotriva încheirii de anulare pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor noului cod de procedură civilă constituie recurs
Încheierea civilă de dezînvestire nr. 2564/07.08.2014 a Judecătoriei Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, petenta Asociaţia X a solicitat instanţei să ia act de modificarea unor acte constitutive ale asociaţiei.
În cauză, petenta Y a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, care a fost admisă în principiu la data de 24.09.2010.
Prin sentinţa civilă nr. 5410/24.05.2013 pronunţată de Judecătoria Galaţi, s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Y.
S-a admis cererea de modificare acte constitutive şi s-a luat act de cererea de modificare.
2. La data de 27.05.2014, contestatorul Z a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile nr. 5410/24.05.2013 pronunţată de Judecătoria Galaţi.
Prin Încheierea din data de 18.06.2014, Judecătoria Galaţi a anulat cererea, în baza art. 200 alin.3 N.C.proc.civ., cu motivarea că petentul-contestator nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată.
3. Împotriva Încheierii din data de 18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Galaţi, contestatorul Z a formulat cerere de reexaminare, prin care a invocat faptul că cererea sa este accesorie unei cereri înregistrate pe V.C.proc.civ., nu este supusă regularizării, motiv pentru care soluţia de anulare dispusă de instanţă în baza art. 200 alin.3 N.C.proc.civ., este greşită.
Prin Încheierea din data de 07.08.2014, Judecătoria Galaţi a calificat cererea de reexaminare ca fiind cerere de apel şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Judecătoria Galaţi a reţinut că prin Încheierea nr.2020/18.06.2014 a fost anulată cererea de chemare în judecată pe motivul că petentul nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă.
Potrivit art.27 Cod proc. civ. „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Cererea iniţială a petentului este o contestaţie în anularea Sentinţei Civile nr.5410/24.05.2013, căreia, în temeiul art.27 din Cod proc. civ,. îi sunt aplicabile dispoziţiile anterioare, respectiv Cod proc. civ. din 1865, dosarul fiind introdus în anul 2010 sub numărul 12587/233/2010.
Ţinând cont de aceste considerente instanţa constată că cererii de reexaminare îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod de proc. civ., respectiv, art.320 alin.(3) Cod proc. civ. „Hotărârea (n.n. indiferent dacă este Încheiere sau Sentinţă, potriv. art.255 alin.(1) şi (2) Cod proc. civ. din 1865) dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
Aşadar instanţa a dispus recalificarea juridică a cererii de reexaminare pe Noul Cod proc. civ. în apel împotriva Încheierii nr.2020/18.06.2014 în temeiul Codului de procedură civilă din 1865, deoarece Sentinţa Civilă nr.5410/24.05.2013 se putea ataca cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Văzând că cererea de apel a fost introdusă în mod eronat pe rolul Judecătoriei Galaţi şi că apelul împotriva hotărârilor date de Judecătorie se judecă de către Tribunal, în temeiul art.2 pct.2 Cod proc. civ. din 1865 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale.
Judecătoria a dispus recalificarea cererii de reexaminare în cerere de apel în temeiul Codului de procedură civilă din 1865, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi şi a trimis spre competentă soluţionare cererea de apel către Tribunalul Galaţi.
La data de 12.11.2014, Tribunalul Galaţi a recalificat calea de atac, ca fiind recurs.