Dosar nr. 134/118/2015
TRIBUNALUL CONSTANŢA
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 71/2015
Şedinţa publică din 24 Februarie 2015
PREŞEDINTE :
JUDECĂTORI :
:
GREFIER :
Pe rol soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorii …, cu domiciliul în …, prin mandatar …, domiciliată în …, …, cu domiciliul … şi …, domiciliat în …, împotriva Deciziei civile nr.793 din 7.11.2014 pronunţata de Tribunalul … în dosarul civil nr.20220/212/2014, în contradictoriu cu intimatul …, cu sediul în ….
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru contestatori, avocat …, în baza delegaţiei de reprezentare depusă în dosarul de fond, lipsind intimatul contestator.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.88 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Prezenta contestaţie în anulare este motivată şi netimbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-a învederat depunerea la dosar a întâmpinării formulate de către intimatul contestator, după care;
La întrebarea instanţei cu privire la taxa judiciară de timbru, reprezentantul contestatorilor arată că este vorba de o contestaţie la executare care izvorăşte dintr-un fond funciar, care este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebat, apărătorul contestatorilor arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanţa, luând act de declaraţia apărătorului contestatorilor în sensul că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, în temeiul disp. art.150 Cod Pr.Civilă constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorilor, avocat … arată că prin decizia atacată s-a admis recursul contestatorului intimat de astăzi, s-a modificat în tot sentinţa fondului, s-a admis contestaţia la executare şi a fost anulată somaţia emis la data de 11.06.2014 de către BEJ … în dosarul de executare nr.2093/2011.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut faptul că somaţia emisă la 11.06.2014 a fost nelegal emisă întrucât era posterioară datei de 17.04.2014, atunci când Instituţia Prefectului a înaintat către ANRP documentaţia necesară aplicării măsurilor asiguratorii la care sunt îndreptăţiţi intimaţii.
În al doilea rând, se spune că la momentul promovării contestaţiei debitorul Statul Român nu mai putea fi obligat la reconstituirea în natură prin acordarea de despăgubiri, întrucât copârâţii Comisia Locală şi Comisia Judeţeană executaseră deja obligaţia alternativă conţinută în titlul executoriu, deoarece documentaţia aferentă aplicării măsurilor reparatorii conţinute de Legea nr.165/2014 fusese deja înaintată către ANRP.
Se mai arată că titlul spune clar că obligă pârâtele Comisiile să restituie în natură suprafaţa de 66,7 ha intravilan Constanţa şi dacă restituirea în natură nu mai este posibilă obligă la întocmirea şi înaintarea documentaţiei către Statul Român, pentru acordarea de măsuri reparatorii. Astfel că lucrurile se înscriau în standardul normal al aplicării Legii fondului Funciar, ilo tempore şi prevedea ambele ipoteze, respectiv restituirea în natură sau aplicarea Titlului VII.
Se mai arată că titlul executoriu este cât se poate de clar, el nu instituie obligaţii aflate în relaţie alternativă, el instituie obligaţie aflată în relaţie de subsidiaritate şi sub acest aspect se depune la dosar practică judiciară, respectiv hotărârea emisă de Curtea de Apel Constanţa în care, procedându-se la examinarea unei contestaţii la titlu formulată de Statul Român într-o cauză similară, se admite contestaţia statului şi spune că relaţia este de subsidiaritate şi nu alternativă şi că în cadrul aceste proceduri statul îşi exercită atribuţiile prin comisia centrală de despăgubiri şi, pe cale de consecinţă, obligaţia comisei centrale de acordare a despăgubirilor, organism al statului implicat în proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor, este subsecventă obligaţiei municipiului Constanţa. Era vorba de Legea nr.10/2001, dar în materia executării Titlului VII lucrurile sunt identice, deci se aplică fără discuţie, titlul este cvasi identic, numai izvorul legal nu este identic.
Faţă de cele menţionate, se arată că două erori materiale a comis instanţa de recurs, prima eroare este aceea când s-a reţinut că obligaţia stabilită prin titlu este o obligaţie subsidiară în sarcina comisiei locale şi a comisiei judeţene de fond funciar şi că, îndeplinind aceste atribuţiuni legale care prevăd executarea de către statul român, executarea s-ar fi desăvârşit. Prima eroare materială este aceea că obligaţia subsidiară nu s-a stabilit în sarcina comisiilor locale, obligaţia subsidiară s-a stabilit în sarcina Statului Român, care şi-o execută prin organismele sale abilitate, a căror competenţă este prevăzută de lege.
A doua eroare materială este aceea că instanţa a reţinut că documentaţia întocmită de cele două comisii şi înaintată către ANRP vizează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 şi nu de Legea nr.247/2005, aceasta este o greşeală materială gravă, instanţa nu a fost investită cu aşa ceva. Din punct de vedere al contestatorilor, este vorba de o eroare materială gravă pentru că, altfel, ar însemna că instanţa a examinat un motiv de recurs care nu a fost formulat în cauză, statul nu s-a plâns de acest aspect, statul s-a plâns de competenţa executorilor etc.
Faţă de cele menţionate, se solicită a se constata că este vorba de o greşeală materială. Dacă nu este o greşeală materială înseamnă că practic se reformează titlul executoriu pe calea unei contestaţii la executare, ceea ce este inadmisibil. Se solicită a se înlătura greșeala materială pentru că, altfel, s-ar ajunge la consecinţe extrem de grave, ca o hotărâre pronunţată anterior apariţiei Legii nr.165/2013, rămasă definitivă anterior acesteia, cu o executare silită începută anterior apariţiei legii şi în mare parte desăvârşită, executarea sub aspectul executării unei părţi dintre obligaţii anterior apariţiei acestei legii să fie transferată pe terenul execuţional al acesteia.
Se solicită a se observa faptul că, comisiile locale, constatând că nu mai există teren intravilan în municipiul Constanţa de 66,7 ha, au întocmit şi înaintat documentaţia către autoritatea naţională de restituire a proprietăţilor cu 6(şase) luni înainte de apariţia legii.
Faţă de cele menţionate, se solicită a se considera că ceea ce s-a inserat în ultimele paragrafe este o eroare materială. Nu ne aflăm pe terenul Legii 165/2013, ci pe terenul Legii 247/2005, nu se poate imputa contestatorilor faptul că, odată comisiile locale îndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de lege cu 6 luni anterior apariţiei legii noi, ar trebui transferat fără să fie investită instanţa de recurs în acest sens către domeniul de aplicare a legii noii.
Pe cale de consecinţă, cele două greşeli materiale sunt următoarele:
-Obligaţia subsidiară, alternativă, s-a instituit în sarcina comisiilor, nu în sarcina Statului Român.
– măsurile reparatorii trebuie să privească aplicarea Legii nr.247/2005;
În aceste condiţii, se solicită a se constata că nu sunt simple erori de judecată, ci erori materiale care au determinat greşeala de judecată, întrucât ele au declinat asemenea greşeală dar numai prin neobservarea elementelor înfăţişate anterior, fără cheltuieli de judecată.
Faţă de cele menţionate solicită admiterea contestaţiei în anulare astfel cu a fost formulată.
T R I B U N A L U L
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr.134/118/2015, contestatorii …, … şi …, în contradictoriu cu intimatul…, au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Tribunalului … nr.793/7.11.2014 pronunţată în dosarul nr.20220/212/2014.
În motivarea în fapt a cererii, au arătat că prin decizia atacată tribunalul a admis recursul declarat de…, a modificat în tot sentinţa fondului, a admis contestaţia la executare şi a anulat somaţia emisă la data de 11.06.2014 de BEJ … în dosarul de executare nr.2093/2011.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut faptul că somaţia datată 11.06.2014 a fost nelegal emisă întrucât era posterioară datei de 17.04.2014, „când Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa a trimis către ANRP documentaţia aferentă aplicării măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi intimaţii, îndeplinind astfel obligaţia alternativă conţinută în titlul executoriu”. De asemenea, mai reţine instanţa de recurs că, la momentul promovării contestaţiei, debitorul Statul Român nu mai putea fi obligat la reconstituirea „în natură … prin acordarea de despăgubiri” (?) întrucât „copârâţii Comisia Locală şi Comisia Judeţeană executaseră deja obligaţia alternativă conţinută în titlul executoriu deoarece documentaţia aferentă aplicării măsurilor reparatorii conţinute de Legea nr. 165/2013 fusese deja înaintată către ANRP”.
Au susţinut contestatorii că, reţinând asemenea considerente şi pronunţând pe baza acestora soluţia atacată cu contestaţie în anulare, instanţa de recurs a dat o dezlegare care este rezultatul unei veritabile erori materiale.
Prima eroare materială în care s-a aflat instanţa constă în aceea că a reţinut că obligaţia subsidiară (alternativă) s-a instituit în sarcina debitorilor Comisia locală şi Comisia judeţeană de fond funciar şi că aceste entităţi, îndeplinind anumite atribuţii legale care premerg executarea de către Statul român a propriei sale obligaţii, executarea întregului titlu s-ar fi desăvârşit. Înaintarea documentaţiei de către Instituţia Prefectului către ANRP nu semnifică sub nicio formă executarea obligaţiei instituită în sarcina debitorului Statul Român. Reţinând contrariul, ar însemna că în mod implicit instanţa de recurs consideră că titlul a fost deja executat şi nu mai este loc pentru alte acte de executare, când, în realitate, nu s-a executat decât foarte puţin din ansamblul obligaţiilor instituite în sarcina debitorilor.
A doua eroare materială constă în reţinerea faptului că documentaţia întocmită de cele 2 comisii şi înaintată către ANRP vizează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.165/2013, când în realitate ele se referă la legile care au guvernat emiterea titlului şi anume Legea nr.18/1991 şi Legea nr.247/2005.
În drept, au fost invocate disp. art.318 teza I C.pr.civ. 1865.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei în anulare. A susţinut că, în contextul intrării în vigoare a disp. art.11 din Legea nr.165/2013, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută la capit.III şi nu de calculare a despăgubirilor. Potrivit somaţiei din 11.06.2014, executorul a solicitat Statului Român prin MFP reconstituirea dreptului de proprietate în natură, or prin titlul executoriu statul nu a fost obligat în această modalitate de restituire. Conform art.16 din Legea nr.165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege, se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit disp. art.21 alin.6 şi 7 de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În speţa dată, obligativitatea întocmirii şi depunerii documentaţiei a aparţinut Instituţiei Prefectului care, prin adresa nr.4021/7.04.2014 a înaintat documentaţia către ANRP.
Pentru soluţionarea cererii, s-a dispus ataşarea dosarului nr.20220/212/2014, în care a fost pronunţată decizia contestată.
Analizând cererea formulată, tribunalul reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia părţile pot obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu şi pentru netemeinicie.
În cauză s-a invocat motivul de contestaţie reglementat de art.318 C.pr.civ. 1865, respectiv „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale …”.
Aceste dispoziţii legale au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui veritabil recurs la recurs.
Erorile evocate de acest text de lege au ca obiect greşeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. În jurisprudenţă, au fost considerate asemenea erori materiale respingerea greşită ca tardiv a unui recurs, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate. Atare erori trebuie să fie însă evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există chitanţa privind plata taxei de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poştă şi înăuntrul termenului legal.
Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
În speţă, se cerere instanţei investite cu soluţionarea contestaţiei în anulare să statueze asupra caracterului obligaţiilor instituite prin titlul executor (respectiv că se află în relaţie de subsidiaritate şi nu sunt alternative), să constate că „înaintarea documentaţiei de către Instituţia Prefectului către ANRP nu semnifică sub nici-o formă executarea obligaţiei instituită în sarcina debitorului Statul Român” şi să statueze asupra legilor în baza cărora trebuie acordate măsurile reparatorii, respectiv că este vorba de Legea nr.247/2005 şi nu de Legea nr.165/2013, toate acestea în opoziţie cu considerentele deciziei nr.793/7.11.2014 pronunţată de instanţa de recurs.
Or, în mod evident aceste chestiuni nu au în vedere nesocotirea unor norme procedurale şi nici nu se pot constitui în „greşeli materiale” în înţelesul art.318 C.pr.civ. 1865, ci se raportează la aspecte de fond ale judecăţii contestaţiei la executare în calea de atac a recursului, din moment ce vizează administrarea probatoriului (înaintarea documentaţiei la ANRP), interpretarea caracterului obligaţiei ori a legii aplicabile în cadrul executării silite.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile disp. art.318 teza I C.pr.civ. 1865, tribunalul va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţi în anulare formulata de contestatorii …, cu domiciliul în …, prin mandatar …, domiciliată în …, …, cu domiciliul … şi …, domiciliat în …, împotriva deciziei civile nr.793 din 7.11.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr.20220/212/2014, în contradictoriu cu intimatul …, cu sediul în …, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2015.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./tehnored. dec. jud 6.03.2015/2 ex.
