Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 8.12.2003, reclamantul T.A., în contradictoriu cu pârâtele D.S. Suceava şi R.N.P. „ROMSILVA”Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 2503 din 5.11.2003 emisă de directorul prim-pârâtei, reîncadrarea pe funcţia de consilier juridic deţinută anterior şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egală cu salariile reactualizate şi calculate, drepturi de care a fost lipsit în perioada 20.11.2003 şi data reintegrării efective pe funcţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a fost angajat al prim-pârâtei pe funcţia de consilier juridic, iar prin decizia contestată s-a constatat că , începând cu data de 20.11.2003, a încetat de drept contractul său individual de muncă în temeiul prevederilor art. 55 lit. a şi art. 56 lit. d din Contractul colectiv de muncă.
A mai arătat că decizia contestată este nelegală întrucât nu este respectată condiţia îndeplinirii vârstei standard de pensionare.
Pârâta D.S. Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.
A susţinut că prin H.G. nr. 1135/25.09.2003 s-a prevăzut reducerea numărului de salariaţi al R.N.P. „ROMSILVA”, „cu cel puţin 3000”, iar organigrama D. S. a prevăzut la compartimentul juridic un singur consilier juridic în locul a doi, cum funcţiona organigrama anterioară.
La solicitarea reclamantului, în cauză s-a administrat proba cu o expertiză contabilă.
La termenul de judecată din data de 14.03.2005 reclamantul T. A. a formulat cerere de chemare în garanţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – D. F. F. B. Suceava R.A.
Prin sentinţa nr. 380 din 18.05.2005 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantului T. A. în contradictoriu cu pârâtele D.S. şi R.N.P. „ROMSILVA” Bucureşti; s-a anulat decizia nr. 2503 din 5.11.2003 emisă de prim pârâtă; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 306.545.392 lei cu titlu de despăgubiri civile şi să predea reclamantului cantitatea de 5 m.c. lemn de foc; s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior; s-a respins excepţia lipsi capacităţii procesuale pasive invocată de pârâta D.S. ; s-a respins cererea de chemare în garanţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – D.F. F.B. R.A. Suceava; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, prin decizia nr. 2503 din 5.11.2003 emisă de prim-pârâtă
s-a constatat că, începând cu data de 20.11.2003, încetează de drept contractul individual de muncă al reclamantului în conformitate cu prevederile art. 55 lit. a şi art. 56 lit. d din Codul muncii şi art. 53 lit. d din Contractul colectiv de muncă nr. 4724 din 4.07.2003, având în vedere că îndeplineşte cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare, fiind pensionat.
S-a mai reţinut că la verificarea acestor condiţii urmează a fi avute în vedere dispoziţiile Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, iar potrivit acestui act normativ, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi (art. 42 alin. 2 din Legea nr. 19/2000), reclamantul, la data emiterii deciziei, neîndeplinind condiţia vârstei standard de pensionare întrucât avea 54 de ani.
În considerentele aceleiaşi sentinţe se arată că motivele invocate de prim-pârâtă prin întâmpinare, respectiv reducerea numărului de salariaţi ai R.N.P.”ROMSILVA”, „cu cel puţin 3000” şi organigrama D.S.Suceava care a prevăzut la compartimentul juridic un singur consilier în locul a doi cum menţiona organigrama anterioară, nu pot fi reţinute de instanţă, întrucât art. 77 din Codul muncii stabileşte regula potrivit căreia „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere”.
Cum, pentru aceste considerente, instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 2503 din 5.11.2003 emisă de prim-pârâta, pentru nelegalitate, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtele să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta (art. 78 din Codul muncii), drepturile salariale fiind stabilite prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert Ş. M. (fila 175-209 dosar fond). Au fost obligate pârâtele să predea reclamantului cantitatea de 5 m.c. lemn de foc, nu şi c/valoarea echipamentului individual de lucru iarnă-vară în sumă de 13.098.466 lei (suma care a fost scăzută din cuantumul stabilit prin raportul de expertiză).
În temeiul art. 78 alin. 2 din Codul muncii la solicitarea reclamantului, instanţa a dispus reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a prim-pârâtei în prezenta cauză şi, pe cale de consecinţă, şi cererea de chemare în garanţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – D.F.B. Suceava R.A, ca efect al admiterii cererii principale.
Împotriva sentinţei nr. 380 din 18.05.2005 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, pârâtele R.N.P. „ROMSILVA” şi D.S. Suceava au declarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, pârâtele au susţinut că, deşi în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de specialitate, la realizarea căreia D. S. a acordat tot concursul expertului Ş.M., instanţa de fond nu i-a comunicat o copie a raportului de expertiză şi nici nu a obligat experta să-i comunice acest raport.
Sub un al doilea motiv de recurs, recurentele au susţinut că deşi a solicitat respectuos instanţei de fond ca asistentul judiciar V. T. să nu facă parte din completul de judecată, dat fiind că acesta a fost subordonat al reclamantului T. A.o lungă perioadă de timp în cadrul S.R.I. şi fostei securităţi, acesta a fost prezent în cadrul completului de judecată, atitudinea asistentului judiciar V. T. încalcă dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Codul deontologic al magistraţilor.
Sub un al treilea motiv de recurs, recurentele reproşează instanţei de fond că nu s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.S. în prezenta cauză, ci abia la pronunţarea sentinţei, după ce s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei.
În fine, sub al patrulea motiv de recurs, recurentele susţin că nici pe fond soluţia tribunalului nu este legală întrucât reclamantului i se emisese deja o decizie de pensionare de către fostul angajator, iar, conform opticii instanţei de fond, unui pensionar care a încheiat un nou contract de muncă pe perioadă nedeterminată, nu i-ar putea înceta contractul decât eventual prin deces.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs, legat de faptul că instanţa de fond nu a comunicat pârâtei D. S. o copie a raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul Ş. M. cu concursul acestei pârâte şi la sediul acesteia, curtea reţine că această necomunicare a raportului de expertiză poate constitui un motiv de nulitate relativă.
În acest sens, potrivit art. 108 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel de nulităţi se declară numai la cererea părţii care are interes să le invoce, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol „neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond”.
Raportând aceste prevederi legale la actele şi lucrările dosarului este de observat că expertul a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză la termenul de judecată din 18.04.2005, termen la care pârâta D.S. avea termen în cunoştinţă.
La acest termen de judecată s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 16.05.2005.
Faţă de această situaţie, în sensul prevederilor art. 108 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pârâta D. S. putea să invoce neregularitatea legală de necomunicare raportului de expertiză la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate, respectiv termenul de judecată din 16.05.2005 ( care a coincis cu termenul la care s-au pus concluzii în fond).
Or, cum pârâta D. S. nu s-a conformat dispoziţiilor legale sus-menţionate, această neregularitate s-a acoperit, scopul prevederilor art. 108 alin. 3 din Codul de procedură civilă fiind tocmai acela de a limita posibilitatea de invocare a nulităţilor relative numai în faţa instanţelor de fond.
În atare situaţie, pârâta D.S. Suceava, nu poate invoca neregularitatea despre care s-a făcut vorbire în precedent în recurs, motiv pentru care acest motiv de recurs este nefondat.
Privitor la motivul de recurs legat de participarea în completul de judecată a asistentului judiciar V. T., curtea îl constată neîntemeiat, dat fiind că recurentele aveau posibilitatea ca, în instanţa de fond să formuleze o cerere de recuzare a acestui asistent judiciar, lucru pe care însă nu l-au făcut.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la ordinea în care instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S. şi fondul cauzei, nu se constată a fi întemeiat câtă vreme instanţa de fond a respins excepţia invocată cu o motivare convingătoare şi având în vedere prevederile legale incidente în cauză.
Cel de-al patrulea motiv de recurs poate fi apreciat ca unul superfluu pentru că nu relevă în ce constă nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, iar aprecierile recurentelor cu privire la optica instanţei se verifică a fi un exerciţiu de spirit neadecvat şi oricum, irelevant.
Faţă de cele de mai sus, curtea având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
