Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 7.04.2005, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 21.04.2005 (fila nr.50 din dosarul nr. 1064/C/2005 al Tribunalului Suceava), reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. – C.F.R. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi, a solicitat anularea deciziei pârâtei nr. 601/2/691/2005 din 15.04.2005, prin care a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii, pentru că, îndeplinind funcţia de mecanic ajutor la Depoul Suceava-Nord, la data de 23.01.2005, fiind de serviciu pe locomotiva DHC 452, în conducerea trenului 5631/5641, a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, prin faptul că a permis operatorului tratare apă J.Gh, să sustragă motorină din rezervorul auxiliar al locomotivei, indicându-i şi locul pe unde să monteze furtunul folosit la sustragere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că decizia susmenţionată este nelegală întrucât în cuprinsul ei nu este precizat care anume prevedere din Instrucţia personalului de locomotivă nr. 201/1997 a fost încălcată, atâta timp cât art. 6A cuprinde o serie de obligaţii grupate pe 17 puncte.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei invocat de reclamant a fost acela legat de faptul că, la data emiterii deciziei de sancţionare disciplinară se afla în incapacitate temporară de muncă.
Acest din urmă motiv însă a devenit caduc, dat fiind că pârâta a revocat decizia din 9.02.2005 tocmai având în vedere această situaţie, după care a emis decizia din 15.04.2005, când reclamantul a revenit la serviciu.
Prin sentinţa nr. 433 din 30.05.2005 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantului P.N., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. – C.F.R. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi, a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului contribuţiile datorate bugetelor de stat pentru aceeaşi perioadă, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Referindu-se la prevederile art. 268 din Codul muncii, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru că din conţinutul ei lipsesc prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de reclamant şi nu indică instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, pârâta a declarat recurs.
În motivarea acestuia a susţinut ca fiind greşită reţinerea din considerentele sentinţei recurate în sensul că fişa postului nu poate fi considerată un înscris din cele enumerate imperativ de legiuitor prin art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, câtă vreme fişa postului este parte integrantă din contractul individual de muncă, unde conform art. 17 alin. 2 lit. d, trebuie prevăzute drepturile şi obligaţiile salariatului în legătură cu munca sa.
Sub un al doilea motiv de recurs, pârâta susţine că la punctul 3 din decizia contestată a stipulat cu claritate că „cel în cauză poate veni cu contestaţie la tribunalul de la domiciliul sau reşedinţa în termen de 30 de zile de la data comunicării „, aşa încât nu se poate reţine nulitatea absolută a deciziei nici sub acest aspect.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat, sub aspectul celor ce se vor reţine în continuare.
Astfel, cu referire directă şi exclusivă la motivele de nulitate absolută a deciziei contestate, reţinută de prima instanţă, dat fiind că din actele dosarului – referitor la fondul cauzei – apare neîndoielnic faptul că reclamantul a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat disciplinar, curtea reţine că nu este dat în cauză nici unul din cele două motive de nulitate absolută a deciziei contestate.
Astfel, referitor la faptul că în decizia de sancţionare disciplinară nu s-au indicat – contrar prevederilor art. 268 din Codul muncii – prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamant, pe de o parte, din conţinutul deciziei rezultă că acesta a încălcat prevederile din Instrucţia personalului de locomotivă nr. 201/1997 art. 6 A, Regulamentul intern de Organizare şi Funcţionare al R.T.F.C. Iaşi, cap. IV, art. 14 coroborat cu prevederile din fişa postului art. 6 alin. 5, iar pe de altă parte, chiar şi în lipsa menţiunilor de mai sus, tot nu s-ar fi putut reţine nulitatea absolută a deciziei, câtă vreme reclamantul – aşa cum rezultă din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi din 24.03.2005 (fila 66 dosar fond) – a săvârşit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu o faptă penală (complicitate la infracţiunea de furt calificat).
Or, este de notorietate că o abatere disciplinară de asemenea gravitate nu poate fi lăsată nesancţionată doar pentru că în statutul personal al reclamantului nu s-a înscris expres că acesta – în exercitarea sarcinilor de serviciu – nu are voie să săvârşească fapte penale.
Nici cel de-al doilea motiv de nulitate absolută a deciziei contestate, reţinut de instanţa de fond nu este dat în cauză.
Sancţionarea unui act juridic cu nulitatea absolută se impune numai în cazul în care nerespectarea de către organul emitent al actului al unui text normativ a produs o vătămare reală şi efectivă persoanei lezate de un astfel de act juridic.
Or, în cauză, nu se poate reţine că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru faptul că în aceasta nu s-a indicat că instanţa competentă să judece contestaţia este Tribunalul Suceava, câtă vreme – aşa cum rezultă din dosarul cauzei – reclamantul a adresat contestaţia la Tribunalul Suceava, sub acest aspect el nefiind în nici un fel prejudiciat.
Faţă de cele de mai sus, curtea având în vedere prevederile art. 312 alin .1 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtei şi va modifica în totalitate sentinţa recurată în sensul că va respinge, ca nefondată, contestaţia reclamantului împotriva dispoziţiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005 emisă de pârâtă.
