C. muncii: art. 65 şi art. 272.
Angajatoarea nu a fost în măsură să probeze existenţa unor motive concrete, întemeiate şi obiective, de natură a justifica eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor prin operarea unei singure concedieri şi păstrarea aceluiaşi număr de angajaţi – 139, reducând doar numărul posturilor de conducere de la 9 la 8 şi majorând numărul posturilor de execuţie de la 130 la 131, o asemenea abordare demonstrând, din contră, chiar posibilitatea de a i se fi oferit reclamantei un alt loc de muncă, iar nu de a fi concediată.
În motivarea deciziei de concediere s-a invocat faptul că s-a recurs la desfiinţarea postului reclamantei pentru a se evita o suprapunere de atribuţii, însă o atare afirmaţie este contrazisă de coexistenţa posturilor de director economic şi şef serviciu economic în perioada detaşării reclamantei la F. S. Târgu Mureş, corelativ cu exercitarea atribuţiilor acesteia de către alţi angajaţi, prin delegare, postul reclamantei fiind desfiinţat în chiar ziua în care aceasta urma să-şi reia activitatea în cadrul regiei, după încetarea detaşării, ceea ce confirmă lipsa unei cauze serioase, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1739/4 decembrie 2014, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta H. M., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă „A. T.” Târgu Mureş, în sensul că:
– a anulat Dispoziţia nr. 28 din 17.03.2014, emisă de pârâtă;
– a dispus reluarea activităţii reclamantei în cadrul regiei-pârâte pe postul de Şef Serviciu economic, deţinut anterior emiterii dispoziţiei atacate;
– a obligat pârâta la acordarea către reclamantă a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada cuprinsă între data concedierii şi până la momentul reluării efective a raporturilor de muncă dintre părţi;
– a respins cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În adoptarea soluţiei menţionate, Tribunalul a reţinut că decizia de concediere contestată este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 65, coroborat cu art. 8 şi art. 6 alin. 2 Codul muncii, întrucât desfiinţarea locului de muncă al reclamantei nu a avut o cauză serioasă.
Astfel, analizând motivele acestei desfiinţări, Tribunalul a subliniat faptul că pârâta nu a putut proba, în condiţiile art. 272 din Codul muncii, existenţa recomandării Autorităţii Aeronautice Civile Române pentru desfiinţarea postului de şef serviciu economic, la fel cum nu s-a dovedit lipsa de justificare financiară a postului în discuţie, în condiţiile în care nu s-a probat nici reducerea cheltuielilor de personal în bugetul aprobat pentru anul 2014, faţă de anul anterior.
De asemenea, pârâta nu a putut dovedi nici suprapunerea de atribuţii invocată, între funcţiile de director economic şi şef serviciu economic, prin depunerea fişelor posturilor respective, care au coexistat în organigrama pârâtei – lipsa acestei suprapuneri reale fiind demonstrată de delegarea altor persoane pe postul de şef serviciu economic în perioada în care reclamanta a fost detaşată în cadrul unei alte instituţii.
Pe de altă parte, serviciul economic care era condus de reclamantă nu a fost desfiinţat efectiv, ci doar a fost eliminată titulatura acestuia, toate părţile sale componente (compartimentele economic, financiar şi administrativ) fiind păstrate în continuare şi prin hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 3/2014, chiar cu un număr sporit de funcţii de execuţie, care a crescut de la 7 la 10 posturi.
În plus, pârâta nu a putut proba existenţa vreunei situaţii de criză financiară a regiei-pârâte, care să fi impus îngheţarea unui anumit număr de posturi, pe fondul reducerii cheltuielilor de personal în anul 2014, fiind puţi verosimil că doar printr-o singură concediere (cea a reclamantei), o eventuală criză ar fi fost înlăturată.
În acest context, la care se adaugă lipsa concluziilor unui raport de audit intern, care să justifice obiectiv măsura desfiinţării postului de şef serviciu economic prin argumente de specialitate concrete şi verificabile, raportat la eficientizarea cuantificabilă a activităţii regiei-pârâte, Tribunalul a constatat că devine evident faptul că măsura desfiinţării locului de muncă al reclamantei nu se sprijină pe o cauză serioasă.
Hotărârea anterior descrisă a fost atacată cu apel de către pârâtă, solicitându-se schimbarea integrală a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere faptul decizia de desfiinţare a postului reclamantei a fost luată de Consiliul Judeţean Mureş, prin emiterea în acest sens a Hotărârii nr. 3/09.01.2014 privind aprobarea noii organigrame, act administrativ cu caracter individual ale cărui efecte au fost nelegal golite de conţinut prin admiterea acţiunii reclamantei, întrucât emitentul actului nu a fost parte în proces şi nu există o hotărâre de anulare sau de revocare a acestuia, deşi reclamanta avea posibilitatea ca, în calitate de terţ vătămat al actului administrativ amintit, să îl conteste în instanţă, ceea ce nu a făcut.
Relativ la necesitatea desfiinţării postului ocupat de reclamantă, apelanta a susţinut că prin declaraţia martorului B. T. a făcut dovada recomandărilor Autorităţii Aeronautice Civile, care au constat în restructurarea Direcţiei operaţionale prin creşterea numărului posturilor de execuţie, iar în condiţiile alocărilor bugetare aprobate pentru anul 2014, această restructurare nu era posibilă decât prin desfiinţarea unui post de conducere, care, din punctul de vedere al cheltuielilor salariale mai mari, dădea posibilitatea creării a două posturi de execuţie în cadrul respectivei direcţii, ceea ce s-a şi realizat, astfel că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu s-ar fi făcut dovada reducerii cheltuielilor de personal, în condiţiile în care, deşi acestea nu au fost reduse, au permis angajarea unui număr mai mare de persoane.
Sub acelaşi aspect, s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii al regiei-pârâte, în care reprezentanţii autorităţii tutelare au reţinut, pe lângă propunerile şi soluţiile de ordin organizatoric, şi prevederile O.U.G. nr. 77/2013, potrivit cărora un serviciu se poate constitui doar pentru o structură de 7+1 posturi, or, prin reorganizarea Direcţiei Economico Financiare, postul de şef serviciu ar fi avut în subordine un număr de 4 angajaţi, respectiv, cei din cadrul compartimentelor contabilitate şi financiar.
De asemenea, apelanta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în motivarea instanţei de fond faptul că Serviciul economic nu ar fi fost desfiinţat, schimbându-i-se doar titulatura, în condiţiile în care prin Hotărârea nr. 3 din 2014 a Consiliului Judeţean Mureş s-a dispus şi o reorganizare a compartimentelor, vechea organigramă (în care şeful de serviciu financiar-contabil avea în subordine compartimentul administrativ-întreţinere) neavând nicio justificare, întrucât şeful de serviciu financiar-contabil are atribuţii şi subordonaţi doar din cadrul compartimentelor contabilitate şi financiar.
În fine, s-a susţinut că lipsa unui raport de audit nu poate conduce la concluzia că desfiinţarea postului nu se sprijină pe o cauză serioasă, în condiţiile în care păstrarea unui post de şef serviciu care să aibă în subordine un număr de 4 angajaţi nu este nici justificată şi nici legală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în ambele instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este legală şi temeinică, angajatorul neproducând nicio probă pertinentă sub aspectul cauzei reale şi serioase a desfiinţării postului ocupat, urmărindu-se doar îndepărtarea sa din unitate, împrejurare confirmată prin aceea că după o concediere anterioară (efectuată în baza Dispoziţiei nr. 50/07.09.2012) şi reintegrarea în funcţie (dispusă prin Sentinţa civilă nr. 3926/18 decembrie 2012) a fost imediat detaşată la F. S. Târgu Mureş (prin Dispoziţia nr. 220/22.04.2013), iar în ziua următoare încetării detaşării, Consiliul Judeţean a adoptat hotărârea de aprobare a noii organigrame şi, implicit, de desfiinţare a postului său, deşi acesta fusese ocupat interimar pe perioada detaşării de alte persoane.
Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajata regiei-pârâte începând cu data de 16 iulie 1990, în funcţia de director economic, iar prin Dispoziţia nr. 40/14.08.2012, emisă de preşedintele consiliului de administraţie, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă în baza prevederilor art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, pe motivul formulării de către angajator a unei plângeri penale împotriva acesteia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul penal.
Ulterior, prin Dispoziţia nr. 50/07.09.2012, emisă în perioada de suspendare a contractului individual de muncă, reclamantei i-a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, măsură care a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 3926/18.12.2012 (pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 7375/102/2012), iar prin Rezoluţia din 28 septembrie 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 5091/P/2012 şi confirmată de prim – procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş prin Rezoluţia din 8 noiembrie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamantă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
Cu toate acestea, reclamanta nu a fost reintegrată în funcţie, dar la data de 21 ianuarie 2013, postul de director economic a fost atribuit unei alte persoane – G. L., care a exercitat respectiva funcţie până la data de 31 ianuarie 2013, când, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş, nr. 6/31.01.2013, s-a modificat organigrama regiei-pârâte, în sensul desfiinţării postului de director economic şi menţinerii celui de şef serviciu economic, prin preluarea atribuţiilor celui dintâi.
Această hotărâre a fost anulată prin Sentinţa nr. 547/05.02.2014, pronunţată de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4517/102/2013 (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5801/11.11.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş).
Între timp, prin Dispoziţia nr. 25/31.01.2013, G. L. a fost numită în funcţia de inspector de specialitate la Compartimentul marketing-contracte din cadrul Serviciului economic, iar prin Dispoziţia nr. 28/31.01.2013, aceeaşi persoană a fost delegată de vicepreşedintele consiliului de administraţie al regiei-pârâte pe funcţia de şef serviciu economic, funcţie pe care a exercitat-o până la data de 16 aprilie 2013.
În baza celor dispuse prin Sentinţa civilă nr. 3926/18.12.2012, reclamanta a fost reîncadrată formal pe funcţia de director economic, la data de 26 februarie 2013, pentru ca prin Dispoziţia nr. 185/19.03.2013, să i se acorde preaviz începând cu data de 20.03.2013 şi până la data de 16.04.2013, când urma să fie concediată pe motivul desfiinţării postului ocupat, astfel cum s-a decis prin Hotărârea nr. 6/31.01.2013 a Consiliului Judeţean Mureş.
Prin aceeaşi dispoziţie, i s-a oferit reclamantei ocuparea postului de şef serviciu economic, ofertă pe care aceasta a acceptat-o, fiind încheiat în acest sens, la data de 16 aprilie 2013, actul adiţional nr. 4 la contractul individual de muncă, la aceeaşi dată încetând delegarea pe respectiva funcţie a d-nei G. L..
La scurt interval de timp, însă, prin Dispoziţia nr. 220/22.04.2013, pârâta a dispus detaşarea reclamantei în funcţia de contabil şef la Filarmonica de Stat Târgu Mureş, pentru o perioadă de 6 luni, ulterior prelungită prin Dispoziţia nr. 60/18.10.2013, detaşarea încetând la data de 9 ianuarie 2014, în baza Dispoziţiei nr. 2/08.01.2014, emisă de preşedintele consiliului de administraţie al regiei-pârâte.
În perioada detaşării reclamantei la F. S. Târgu Mureş, atribuţiile de şef serviciu economic au fost exercitate, prin delegare, de către angajatele G. L. şi R. D. (22.04.2013 – 15.09.2013, respectiv, 21.10.2013 – 08.01.2014).
Între timp, postul de director economic a fost reînfiinţat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 142/05.09.2013, post pe care a fost încadrată, începând cu data de 24 septembrie 2013, G. L. (în baza Dispoziţiei nr. 48/24.09.2013), astfel că din acest moment şi până la data de 8 ianuarie 2014, în organigrama regiei-pârâte au coexistat posturile de director economic şi şef serviciu economic.
Prin Adresa nr. 75/08.01.2014, F. S. Târgu Mureş a solicitat încetarea detaşării reclamantei, începând cu data de 9 ianuarie 2014, solicitare căreia pârâta i-a şi răspuns prin Adresa nr. 78/08.01.2014, în sensul că a fost emisă în acest scop Dispoziţia nr. 2/08.01.2014, urmând ca din data de 9 ianuarie 2014 reclamanta să-şi reia activitatea la vechiul loc de muncă.
Cu toate acestea, prin Adresa nr. 82/08.01.2014, regia-pârâtă a solicitat Consiliului Judeţean Mureş aprobarea unei noi organigrame, în care nu mai apărea postul de şef serviciu economic ocupat de reclamantă anterior detaşării, iar noua structură organizatorică a fost imediat aprobată prin Hotărârea nr. 3/09.01.2014, având la bază Expunerea de motive nr. 194/08.01.2014, după care, prin Dispoziţia nr. 28/17.03.2014, pârâta a dispus concedierea reclamantei, invocând în acest sens prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii şi desfiinţarea postului ocupat, ca urmare a reorganizării activităţii regiei.
Din perspectiva celor anterior expuse şi având în vedere succesiunea în timp a evenimentelor relatate, sub aspectul măsurilor dispuse de regia-pârâtă în privinţa structurii sale organizatorice, Curtea a constatat ca fiind rezonabil justificată suspiciunea reclamantei, în sensul că desfiinţarea locului său de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, urmărindu-se îndepărtarea sa din unitate.
Pe de altă parte, astfel cum corect a observat prima instanţă, pârâta-angajatoare nu a fost în măsură să probeze existenţa unor motive concrete, întemeiate şi obiective, de natură a justifica eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor prin operarea unei singure concedieri şi păstrarea aceluiaşi număr de angajaţi – 139, reducând doar numărul posturilor de conducere de la 9 la 8 şi majorând numărul posturilor de execuţie de la 130 la 131, o asemenea abordare demonstrând, din contră, chiar posibilitatea de a i se fi oferit reclamantei un alt loc de muncă, iar nu de a fi concediată.
Astfel, în motivarea măsurii luate faţă de reclamantă, pârâta a invocat faptul că aceasta a fost determinată de punerea în aplicare a recomandărilor Autorităţii Aeronautice Civile Române, în sensul că fără desfiinţarea postului de şef serviciu economic nu ar fi fost posibilă reorganizarea Direcţiei operaţionale, reorganizare impusă de creşterea traficului aerian, însă nu a depus la dosar pretinsele recomandări, astfel că sub aspect probator este lipsită de relevanţă, din perspectiva apărărilor pârâtei, declaraţia martorului B. I.-T., ale cărui aprecieri nu pot fi privite decât ca fiind subiective, în contextul în care acesta ocupa chiar funcţia de director operaţional în cadrul regiei, arătând, de altfel, doar că prin aprobarea noii organigrame ar fi fost rezolvată o problemă de supra/subdimensionare a unor compartimente, însă fără date concrete în acest sens.
De asemenea, pârâta a invocat în motivarea deciziei de concediere faptul că s-a recurs la desfiinţarea postului reclamantei pentru a se evita o suprapunere de atribuţii, însă o atare afirmaţie este contrazisă de coexistenţa posturilor de director economic şi şef serviciu economic în perioada detaşării reclamantei la F. S. Târgu Mureş, corelativ cu exercitarea atribuţiilor acesteia de către alţi angajaţi, prin delegare, postul reclamantei fiind desfiinţat în chiar ziua în care aceasta urma să-şi reia activitatea în cadrul regiei, după încetarea detaşării, ceea ce confirmă lipsa unei cauze serioase, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte invocarea unor argumente de ordin financiar, în sensul că menţinerea postului de şef serviciu economic nu se justifică, întrucât acesta ar avea în subordine doar un număr de 4 angajaţi, Curtea a constatat că Tribunalul a reţinut în mod corect faptul că o asemenea apărare nu poate fi primită, în condiţiile în care pârâta nu a probat existenţa unei reduceri a cheltuielilor de personal în bugetul aprobat pentru anul 2014, faţă de cel anterior, corelat şi cu neîntocmirea unui raport de audit intern prin care să se justifice din punct de vedere economic şi obiectiv necesitatea desfiinţării respectivului post, în sensul evidenţierii unor elemente concrete şi verificabile, din perspectiva scopului urmărit, acela al eficientizării activităţii.
Prin urmare, Curtea a constatat că simpla împrejurare a invocării în sprijinul măsurii dispuse a Hotărârii nr. 3/09.01.2014, prin care s-a aprobat de către Consiliul Judeţean Mureş noua organigramă a regiei-pârâte, în care nu mai apare postul ocupat de reclamantă anterior detaşării, nu este de natură a confirma existenţa unei cauze reale a desfiinţării locului de muncă, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect împrejurarea că respectivul act administrativ nu a fost revocat sau anulat prin intermediul unei acţiuni în contencios administrativ, cum greşit pretinde apelanta.
De asemenea, pentru argumentele anterior expuse, nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia în mod greşit Tribunalul nu ar fi avut în vedere expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, cu referire la incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, Curtea subliniind sub acest aspect faptul că în cadrul unei contestaţii formulate împotriva concedierii dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, precum cea în discuţie, instanţa este chemată a verifica doar dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi dacă aceasta are o cauză reală şi serioasă, o astfel de măsură neputând disimula realitatea, prin generarea intenţionată a unor eventuale situaţii de încălcare a ordinii de drept.
Or, astfel cum corect a observat prima instanţă, în urma pretinsei restructurări au rămas în componenţa Direcţiei economico-financiare toate cele trei compartimente care anterior formau Serviciul economic condus de reclamantă (compartimentul contabilitate, compartimentul financiar şi compartimentul administrativ), ba chiar cu un număr sporit de funcţii de execuţie (10, în loc de 7), sens în care este corectă şi concluzia potrivit căreia ne aflăm în ipoteza unei desfiinţări formale, iar nu efective, fiind eliminată doar titulatura respectivului serviciu.
Cât despre critica susţinută prin invocarea faptului că nu ar fi justificată menţinerea postului reclamantei, întrucât şeful de serviciu economic are atribuţii şi subordonaţi doar din cadrul compartimentelor contabilitate şi financiar, iar nu şi din compartimentul administrativ-întreţinere, Curtea a reţinut că o atare afirmaţie este contrazisă de chiar împrejurarea că respectiva structură organizatorică a fost apreciată ca fiind oportună de către regia-pârâtă până la momentul încetării detaşării reclamantei, când brusc, a devenit inoportună, ceea ce confirmă, din nou, absenţa cauzei reale şi serioase a desfiinţării postului în discuţie.
Prin urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii este legală şi temeinică, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac ca nefondată.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata în favoarea intimatei a cheltuielilor de judecată suportate în apel, cu titlu de onorariu avocaţial, însă nu şi a celor aferente judecăţii în primă instanţă (potrivit chitanţei de la fila 28, dosar apel), observându-se sub acest aspect că în faţa primei instanţe nu s-a făcut o astfel de dovadă (acesta fiind şi motivul pentru care nu au fost acordate cheltuieli de judecată), iar reclamanta nu a înţeles să declare apel.
