O.U.G. nr. 115/2004: Art. 13;
Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.721/2005;
C. muncii: art. 278;
C. civ. : art.1266 al. 4;
C. muncii: art. 40 lit. c.
Angajatorul pârât a încheiat actul adiţional la contractul individual de muncă, act adiţional prin care s-a constatat îndreptăţirea reclamantei la plata sporului de 10% prevăzut de lege pentru condiţii periculoase.
În ceea ce priveşte îndreptăţirea reclamantei la plata despăgubirilor pentru perioada în care sporul de 10% nu a fost acordat, apelanta a arătat că în ceea ce o priveşte pe reclamantă nu a fost îndeplinită condiţia „nominalizării” acesteia de către şeful ierarhic ca atare angajatorul pârât nu are nici o culpă. Cu toate acestea, acelaşi angajator a recunoscut, indirect, la solicitarea reclamantei, prin încheierea actului adiţional, că nu este necesară nici o condiţie prealabilă pentru acordarea acestui spor, fiind suficientă o simplă solicitare. Instanţa de control judiciar a subliniat că, procedând astfel, angajatorul pârât a recunoscut, indirect, că a încălcat obligaţia imperativă stabilită de art. 40 lit. c C. muncii, ca atare datorează reclamantei drepturile salariale prevăzute de lege, drepturi de care aceasta a fost lipsită, cu respectarea art. 171 C. muncii.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 octombrie 2014, reclamantul Sindicatul X, în numele şi pe seama membrei de sindicat XX, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, ca prin hotărâre judecătorească:
– să se constate că actul adiţional nr.358/22.04.2014 la contractul individual de muncă nr.500/1990 valorează drept acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din respectivul contract, în ceea ce priveşte lipsa sporului pentru condiţii vătămătoare, în condiţiile art.57 alin.6 din Codul muncii;
– să fie obligat pârâtul la acordarea către reclamantă a despăgubirilor echivalente cu cuantumul sporurilor de care aceasta a fost lipsită în mod ilegal, în perioada 1.12.2008 – 1.05.2014;
– cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 198 din 25 februarie 2015 Tribunalul Mureş a – respins excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere în constatarea faptului că actul adiţional nr. 358/22.04.2014 la contractul individual de muncă nr. 500/1990 valorează acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din acelaşi contract.
– a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile privind plata despăgubirilor pentru perioada 1.12.2008 – 8.10.2011.
– a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul X, în numele şi pe seama membrei de sindicat XX şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtul la plata în favoarea membrei de sindicat XX a unei despăgubiri egale cu sporul de 10% din salariul de bază, pentru perioada 9.10.2011 – 31.03.2014.
– a respins restul pretenţiilor reclamatului, astfel:
– ca prescrise, pretenţiile privind plata despăgubirilor pentru perioada 1.12.2008 – 8.10.2011;
– ca nefondate, celelalte pretenţii.
– a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 667 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor formulate cu acest titlu.
Pentru a pronunţa a această hotărâre Tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere în constatarea faptului că actul adiţional nr. 358/22.04.2014 la contractul individual de muncă nr. 500/1990 valorează acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din acelaşi contract.
Tribunalul a reţinut că petitul în discuţie are un obiect cert şi determinat, circumscris constatării naturii şi efectelor actului adiţional nr.358/22.04.2014 la contractul individual de muncă nr.500/1990. Pretenţia concretă dedusă judecăţii o reprezintă constatarea naturii şi efectelor unui act juridic determinat fiind respectate dispoziţiile art.194 lit. c teza I Cod procedură civilă. Obiectul cererii de chemare în judecată nu se confundă cu obiectul actului juridic de drept material supus judecăţii.
Instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile privind plata despăgubirilor pentru perioada 1.12.2008 – 8.10.2011, în temeiul art.171 alin.1 din Codul muncii, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 9 octombrie 2014, fiind depăşit termenul legal de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că membra organizaţiei sindicale reclamante, XX, este angajata Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, începând cu data de 1 iulie 1990, desfăşurându-şi iniţial activitatea în funcţia de infirmieră la Clinica Fizioterapie, iar de la data de 1 septembrie 1996 lucrează ca asistentă de balneofizioterapie, conform deciziei nr.415/1996 a directorului Spitalului Clinic Judeţean Mureş, ca urmare a absolvirii Şcolii Postliceale Sanitare Târgu Mureş. Începând cu data de 1 martie 2003, reclamantei i-a fost schimbat locul de muncă de la Clinica Reumatologie la Baza de tratament balneofizioterapie, conform deciziei nr.264/2003 a directorului general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş.
Ulterior, la data de 1 februarie 2005, membra de sindicat a promovat în funcţia de asistent medical principal PL, aceasta desfăşurându-şi activitatea în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică şi balneologie unde reclamanta figurează cu un spor în procent de 5 % pentru condiţii de muncă, acordat în conformitate cu prevederile OUG nr.115/2004.
De asemenea, la data de 1 octombrie 2006, membra de sindicat a beneficiat de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2005 unde figurează cu spor pentru condiţii de muncă de 5 %, art.13 lit. a conform prevederilor art.17 din OUG nr.115/2004 şi cu cele ale Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din OUG nr.115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.125/2005, regulament aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.721/2005.
Prin decizia nr.1508/30.10.2008 conducătorul unităţii pârâte a pus în aplicare art.13 din OUG nr.115/2004, aprobată cu modificări şi completări ulterioare prin Legea nr.125/2005, precum şi Ordinul nr.1524/2008 privind modificările la Regulamentul de acordarea sporurilor la salariul de bază şi stabilirea locurilor de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor, precum condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau vătămătoare.
Astfel, au fost acordate salariaţilor spitalului pârât sporurile pentru condiţii de muncă, în conformitate cu art.13 din OUG nr.115/2005, inclusiv sporul de 10 % pentru condiţii periculoase şi vătămătoare (art.13 lit. a) în favoarea personalului care lucrează în laboratoarele şi compartimentele cu aparate de electroterapie ce produc radiaţii electromagnetice, cum este şi cazul Laboratorului recuperare, medicină fizică şi balneologie.
În statele de plată, cu privire la care pârâtul pretinde că ar fi tabelul anexă al deciziei nr.1508/30.10.2008, membra de sindicat XX nu apare înscrisă, deşi (potrivit menţiunilor din contractul de muncă) aceasta deţinea funcţia de asistent medical principal balneofizioterapie în cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică şi balneologie, iar ceilalţi deţinători ai acestei funcţii beneficiau de sporul de 10 % pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă.
Prin articolul unic al actului adiţional nr.358/22.04.2014 , s-a stabilit că începând cu data de 1.04.2014, se modifică capitolul J din contractul individual de muncă, respectiv membra de sindicat XX îşi continuă activitatea în funcţia de asistent medical principal PL, gradaţia 5, clasa 55, în cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică şi balneologie, fiind salarizată după cum urmează: total drepturi salariale de 2121 lei; salariul de bază lunar brut este de 1984 lei; cuantum spor de 137 lei.
Cu privire la acest spor, pârâta a recunoscut că este cel pentru condiţii de muncă, în concordanţă cu prevederile art.21 din Legea nr.284/2010.
Faţă de cele ce preced, instanţa a reţinut următoarele:
1. Actul adiţional nr.358/22.04.2014 reprezintă un act juridic bilateral de modificare a unei clauze contractuale în sensul art.41 alin.1, art.41 alin.3 lit. e şi art.8 alin.1 din Codul muncii, astfel cum expres rezultă din criteriile de interpretare statuare de art.278 alin.1 din Codul muncii coroborat cuart.1266-1269 Cod civil.
Astfel, nu există dovezi privind negocierile purtate de părţi, practicile statornicite între părţi şi comportamentul lor ulterior încheierii actului adiţional nr.358/22.04.2014 din care să reiasă voinţa concordantă a părţilor de a constata nulitatea unei clauze contractuale şi de a stabili efectele acestei nulităţi. De asemenea, actul adiţional nr.358/22.04.2014 se interpretează cu luarea în considerare exclusiv a obiectului asupra cărora s-a contractat, deci nu este posibilă extinderea conţinutului său la constatarea unor nulităţi, ci atât mai mult cu cât, din natura şi obiectul actului adiţional, precum şi din împrejurările în care a fost încheiat şi din sensul atribuit în general expresiilor folosite de părţi, nu se poate decela nicio referire la operaţiunea juridică a constatării nulităţii.
Deci, actul adiţional nr.358/22.04.2014 nu poate fi interpretat ca fiind un act bilateral, de constatare a nulităţii vreunei clauze contractuale şi stabilirea efectelor acestei nulităţi, act prevăzut de art.57 alin.6 din Codul muncii.
Modificarea clauzei contractuale vizează crearea unor noi efecte juridice ale acestuia, pe când constatarea nulităţii clauzei atrage încetarea oricăror efecte, pentru viitor (potrivit de art.57 alin.2 din Codul muncii).
Pe de altă parte, modificarea unei clauze contractuale nu poate fi confundată nici cu acordul de stabilire a efectelor nulităţii clauzei, pentru viitor (în sensul art.57 alin.6 din Codul muncii), prin stabilirea dreptului salariatului la despăgubiri, conform art.57 alin.4 din Codul muncii. Stabilirea despăgubirilor, în această ipoteză, trebuia să fie accesorie unei prevederi prin care s-ar fi constatat nulitatea, iar despăgubirile, generate de prevederile art.253 alin.1 din Codul muncii, constituie o cu totul altă noţiune juridică decât cea a majorării salariale (efect al modificării clauzei contractuale salariale), salariul fiind reglementat de art.159 alin.1 din Codul muncii.
În concluzie, actul adiţional nr.358/22.04.2014 nu întruneşte condiţiile necesare în vederea interpretării sale în sensul solicitat de reclamant.
2. Cu privire la despăgubirile revendicate de reclamant, pentru perioada neprescrisă, instanţa reţine că pârâtul, deşi îi revenea sarcina probei conform art.272 din Codul muncii, nu a putut dovedi că membra de sindicat XX nu şi-ar fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii ca şi celelalte asistente medicale principale balneofizioterapie care se bucură de sporul de 10 % pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare prevăzut de: art.3 alin.1 lit. a din OUG nr.115/2004; art.II-1 lit. B pct.10 din Anexa 1 la Regulamentul aprobat prin OMS nr.721/2005; art.II.1 lit. B, pct.7 din anexa la Regulamentul aprobat prin OMS nr.547/2010; art.21 din Legea nr.284/2010 raportat la art.1 alin.2 şi alin. 5 din Legea nr.285/2010, la art.1 de la art. 2 din OUG nr.80/2010 (modificată şi completată prin Legea nr.283/2011) şi la art.2 din OUG nr.84/2012 şi la art.1-3 din OUG nr.103/2013.
Conform acestor prevederi legale, membra de sindicat XX, în calitate de asistent medical principal balneofizioterapie care lucra cu aparate de electroterapie ce produc radiaţii electromagnetice, la fel ca şi restul deţinătorilor acestei funcţii din Laboratorul recuperare, medicală fizică şi balneologie, avea dreptul la sporul de 10 % din salariul de bază, spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, respectiv spor pentru condiţii periculoase.
Având în vedere aceste argumente instanţa de fond a admis pretenţiile reclamantei privind despăgubirile în modalitatea arătată la începutul acestor considerente.
Instanţa a respins ca nefondate pretenţiile aferente lunii aprilie 2014, întrucât pe această lună sporul litigios a fost recunoscut de pârât în favoarea membrei de sindicat, prin actul adiţional nr.358/22.04.2014, aceste drepturi salariale fiind scadente şi plătite în luna mai 2014, aspect necontestat de pârât prin răspunsul la întâmpinare.
În temeiul art.451 alin.1, art.452 şi art.453 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, proporţional cu pretenţiile admise, rezultând cuantumul de 667 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU MUREŞ. Apelantul a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie:
-în ceea ce priveşte soluţia instanţei de respingere a excepţiei lipsei de obiect a capătului de cerere în constatare faptului că Actul adiţional nr. 358/22.04.2014 la Contractul individual de muncă nr. 500/1990 valorează acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din acelaşi contract;
-în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu sporul de 10% din salariul de bază, pentru perioada 09.10.2011-31.03.2014, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 667 lei
Pârâtul apelant a solicitat admiterea apelului şi, procedând la rejudecarea cauzei pe fond, să se dispună schimbarea/modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de obiect a capătului de cerere în constatare faptului că Actul adiţional nr. 358/22.04.2014 la Contractul individual de muncă nr. 500/1990 valorează acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din acelaşi contract, precum şi în sensul respingerii în tot a acţiunii promovate de către intimatul-reclamant Sindicatul X.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie pârâtul a arătat că:
CU PRIVIRE LA EXCEPŢIA LIPSEI DE OBIECT A PRIMULUI PETIT DIN CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATA, EXCEPŢIE RESPINSĂ ÎN MOD GREŞIT DE CĂTRE INSTANŢA DE FOND, PRIN SENTINŢA APELATĂ:
Contractul individual de muncă al intimatei-reclamante, încheiat la data de 01.07.1990, sub numărul 500/1990 nu conţine clauze individualizate cu litere, el cuprinzând doar mai multe capitole numerotate prin cifre romane de la I la VIII, astfel încât nu se poate discuta despre vreun articol J din acest contract raportat la care să se constate vreo nulitate în prezenta cauză.
Actul adiţional nr. 358/22.04.2014, nu face referire la aşa-zisul „art. J” despre care face vorbire intimata-reclamantă în acţiunea sa, ci la „capitolul J” din contractul individual de muncă, astfel încât cu atât mai mult solicitarea intimatei-reclamante apare ca nefondată.
Menţionarea unui „capitol J” din contractul individual de muncă al intimatei-reclamante este doar o scăpare la momentul întocmirii acestui act adiţional, fiind făcută dintr-o eroare materială.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect prin sentinţa apelată că „actul adiţional nr.358/22.04.2014 reprezintă un act juridic bilateral de modificare a unei clauze contractuale”, reţinând totodată, în mod corect, că „nu există dovezi privind negocierile purtate între părţi, practicile statornicite între părţi şi comportamentul lor ulterior încheierii actului adiţional nr.358/22.04.2015 din care să reiasă voinţa concordantă a părţilor de a constata nulitatea unei clauze contractuale şi de a stabili efectele acestei nulităţi” iar cu privire la actul adiţional aflat în discuţie că acesta „se interpretează cu luarea în considerare exclusiv a obiectului asupra căruia s-a contractat, deci nu este posibilă extinderea conţinutului său la constatarea unor nulităţi, ci atât mai mult cu cât, din natura şi obiectul actului adiţional, precum şi din împrejurările în care a fost încheiat şi din sensul atribuit în general expresiilor folosite de părţi, nu se poate decela nici o referire la operaţiunea juridică a constatării nulităţii”.
Cu toate acestea însă, excepţia lipsei de obiect a fost în mod greşit respinsă de către instanţa de fond.
CU PRIVIRE LA FONDUL CAUZEI Şl LA PRETENŢIILE PROMOVATE DE INTIMA TA-RECLAMANTĂ ÎN SPEŢĂ, PRETENŢII VIZÂND SUMELE PE CARE ACEASTA LE-A PRETINS A-l FI PLĂTITE DE CĂTRE SPITALUL NOSTRU, PRETENŢII ADMISE ÎN PARTE DE CĂTRE INSTANŢA DE FOND, PRIN SENTINŢA APELATĂ
A). REFERITOR LA PRETENŢIILE INTIMATEI-RECLAMANTE VIZÂND DREPTURILE SALARIALE SOLICITATE, PE CARE ACEASTA LE-A INTITULAT „DESPĂGUBIRI”
Conform art. 16 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 721/2005 „nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către şeful ierarhic superior […]”. Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, se impunea ca şeful ierarhic superior al intimatei-reclamante să o nominalizeze pe aceasta, în vederea obţinerii sporului pretins de aceasta, or intimata-reclamantă XX, împreună cu alte persoane din cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică si balneologie nu au fost nominalizate, si ca atare nu au primit acest spor.
Raportat la cuantumul sporului pretins, acesta nu corespunde ca şi cuantum cu cel real obţinut în urma unui calcul corect efectuat, calcul din care suma cuvenită ar fi fost de 3904 lei.
B). REFERITOR LA CEL DE-AL TREILEA PETIT DIN CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CE FACE OBIECT AL PREZENTEI CAUZE
în ceea ce priveşte petitul privitor la cheltuieli de judecată, pretinse în speţă de către intimata-reclamantă, şi acordate parţial de către instanţa de fond, proporţional cu pretenţiile admise ale intimatei-reclamante, pârâta apelantă a apreciat că se impune respingerea integrală a acestor pretenţii prin prisma necesităţii respingerii integrale a pretenţiilor intimatei-reclamante.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat apel incident şi întâmpinare reclamantul SINDICATUL X în numele şi pentru membra de sindicat XX solicitând admiterea acestuia schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii integrale a acţiunii introductive, astfel cum aceasta a fost formulată.
1.Cu privire la apelul incident:
Apelantul reclamant a apreciat ca fiind nefondată soluţia instanţei de fond privind lipsa acordului de voinţă pentru constatarea nulităţii şi prescripţia pretenţiilor privind plata despăgubirilor pentru perioada 01.12.2008 – 08.10.2011.
Instanţa a considerat în mod greşit că nu există dovezi privind negocierile purtate de părţi, practicile statornicite între părţi şi comportamentul lor ulterior încheierii Actului adiţional nr. 358/22.04.2014 din care să reiasă voinţa concordantă a părţilor de a constata nulitatea unei clauze şi de a stabili efectele acestei nulităţi.
În speţă a operat un acord tacit de constatare a nulităţii, dovadă fiind faptul că prin acest acord s-au înlăturat efectele respectivei nulităţi.
În mod evident, când părţile au decis de comun acord intrarea în legalitate în privinţa clauzei referitoare la salariu din contractul individual de muncă, au consimţit la înlăturarea efectelor nulităţii unei clauze, care era stabilită cu încălcarea normelor legale imperative.
Ca urmare, nu era necesară constatarea expresă a nulităţii clauzei, atât timp cât, de comun acord, părţile au consimţit la producerea efectelor constatării unei nulităţi a clauzei – intrarea în legalitate. Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că despăgubirile solicitate au un temei special – astfel cum s-a arătat în acţiune (art. 57 alin. 4 din C. muncii), care prevede un drept special la despăgubire în favoarea angajatului, pentru situaţia constatării nulităţii unei clauze din contractul individual de muncă. Ori, o regulă juridică elementară indică momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri, şi anume momentul constatării nulităţii, care este data încheierii Actului adiţional nr. 358/22.04.2014.
2. Cu privire la întâmpinarea la apelul promovat de Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureș.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a primului petit din cererea de chemare în judecată.
Singurul temei al acestei excepţii îl constituie indicarea art. J din Contractul individual de muncă al reclamantei ca fiind obiectul constatării nulităţii absolute prin acordul părţilor, articol despre care se pretinde că nu ar exista.
S-a arătat în acest sens faptul că, reclamantul sindicat nu a avut acces la Contractul individual de muncă al membrei de sindicat, sens în care singura informaţie cu privire la numerotarea articolelor din acest înscris a fost furnizată prin actul adiţional încheiat între apelantul-pârât şi dna. XX.
Ori, în acest înscris se face vorbire despre modificarea “capitolului J” din Contract, sens în care s-a folosit sintagma de “art. J”, presupunând că s-a indicat greşit denumirea de “capitol” într-un asemenea contract, lucru nefiresc de altfel.
Apelantul-pârât a invocat inexistenţa totală a acestui articol, în ciuda faptului că este autorul actului adiţional arătat, în care el însuşi foloseşte expresia “capitolul J”. Practic, apelantul-pârât îşi invocă propria turpitudine în susţinerea acestei excepţii, lucru inadmisibil, care, coroborat cu principiul potrivit căruia sarcina probei îi aparţine (art. 272 din C. muncii), face ca această excepţie să fie total nefondată.
Pe fondul cauzei.
în fapt, reclamanta este angajata pârâtei pe funcţia de asistent medical principal PL, în cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică şi balneologie, încă din anul 1989. Până în anul 2008, când locul efectiv de muncă al acesteia s-a schimbat, intimata-reclamantă a beneficiat de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
Ulterior acestei date, dintr-o eroare a angajatorului, sporul a fost suprimat, situaţie despre care a aflat doar în cursul acestui an (2014), cu ocazia efectuării unor demersuri în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor pentru pensionare.
Ca urmare, a formulat către apelantul-pârât, solicitarea de înlăturare a acestei nelegalităţi, consecinţa fiind încheierea Actului adiţional nr. 358/22.04.2014 la Contractul individual de muncă nr. 500/1990, prin care se modifică lit. J din Contract, în sensul includerii în drepturile sale salariale şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în sumă fixă de 137 lei, începând cu data de 01.04.2014.
Practic, prin încheierea acestui act adiţional, părţile au urmărit înlăturarea unei nelegalităţi, constând în neacordarea sporului respectiv, deşi acesta era prevăzut de art. 21 din Legea nr. 284/2010, anexele I-VIII.
Potrivit art. 57 alin. (4) din Codul muncii o clauză este afectată de nulitate “întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative”. Prin Actul adiţional nr. 358/22.04.2014, părţile au înţeles să înlăture această nelegalitate, inserând în cuprinsul art. J din Contractul individual de muncă al membrei noastre de sindicat şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în sumă fixă de 137 lei, fapt care echivalează cu constatarea nulităţii clauzei respective prin acordul părţilor
Deşi nulitatea a fost remediată, sporul în discuţie fiindu-i acordat pentru viitor, totuşi reclamanta nu a beneficiat de sporul respectiv timp de 6 ani, situaţie în care, potrivit art. 57 alin. (4) din Codul muncii, aceasta are dreptul la despăgubiri.
De asemenea, trebuie reţinut şi faptul că deşi apelantului-pârât îi revenea sarcina probei, conform art. 272 din C. muncii, nu a putut dovedi faptul că membra noastră de sindicat nu si-ar fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii ca şi celelalte asistente medicale principale balneofizioterapie care beneficiază de sporul de 10% pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 115/2004; art. 11-1 lit. B, pct. 10 din Anexa 1 la Regulamentul aprobat prin OMS nr. 721/2005, art. 11.1 lit. B pct. 7 din anexa din Anexa la Regulamentul aprobat prin OMS nr. 547/2010, art6. 21 din Legea nr. 285/2010, la art. (1) de la art. (2) din OUG nr. 80/2010 modificată şi completată prin Legea nr. 283/2011 şi la art. 2 din OUG nr. 54/2012 şi la art. 1 – 3 din OUG nr. 103/2013.
Pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU MUREŞ, a formulat întâmpinare la apelul incident solicitând respingerea acestuia ca fiind nefondat, netemeinic şi nelegal, şi în consecinţă a apreciat că se impune menţinerea sentinţei atacate, sub aspectele criticate de intimatul-reclamant prin apelul său incident,cu consecinţa menţinerii integrale a clauzelor contractului individual de muncă al angajatei XX, faţă de care, contrar opiniilor intimatului-reclamant, angajatorul nu a procedat la încheierea vreunui acord de stabilire a nulităţii, sens în care se susţine legalitatea în totalitate a clauzelor contractului individual de muncă menţionat mai sus.
În esenţă în cuprinsul întâmpinării apelantul pârât a adus argumente similare cu cele cuprinse în memoriul de apel.
Pârâtul apelant a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamantul Sindicatul X în numele şi pentru membra de sindicat XX.
Asupra apelurilor declarate în cauză Curtea a reţinut următoarele:
Reclamanta XX este angajata Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş din 01.07.1990, ocupând diferite funcţii la Clinica Fizioterapie, la Clinica Reumatologie (fosta Clinică de Balneofizioterapie II) la Baza de tratament balneofizioterapie Laboratorul de recuperare, medicină fizică şi balneologie in acest din urmă loc de muncă având în funcţia de asistent medical principal PL, conform Deciziei nr. 175/2005 a directorului general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş.
Verificând condiţiile necesare în vederea pensionării reclamanta a constatat că nu i-a fost acordat sporul pentru condiţii periculoase de muncă, în conformitate cu art. 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005 şi cu Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 721/2005.
În urma demersurilor făcute de reclamantă, angajatorul pârât a încheiat actul adiţional la contractul de muncă nr. 358/22.04.2014 act adiţional prin care s-a constatat îndreptăţirea reclamantei la plata sporului de 10% prevăzut de lege pentru condiţii periculoase.
Starea de fapt astfel redată nu a fost contestată de părţi.
Pretenţia reclamantei vizând efectele actului adiţional la contractul de muncă si anume „acord de stabilire a nulităţii absolute a art. J din contractul de muncă” a fost corect respinsă de prima instanţă.
Asupra acestui petit instanţa de apel apreciază că hotărârea Tribunalului este legală şi temeinică. Actul adiţional nr.358/22.04.2014 se interpretează cu luarea în considerare exclusiv a obiectului asupra căruia părţile au convenit. Potrivit art. 278 CM coroborat cu art. 1266 alin 4 NCC nu este posibilă extinderea conţinutului actului pe cale interpretativă.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că operaţiunea juridică a modificării unei clauze contractuale nu se poate confunda cu cea a constatării nulităţii clauzei iar această concluzie se impune prin prisma efectelor distincte pe care cele două operaţiuni le presupun.
Recunoaşterea îndreptăţirii reclamantei la plata acestui spor şi pe cale de consecinţă recunoaşterea indirectă a culpei angajatorului coroborată cu obligaţia legală a acestuia de a plăti integral drepturile salariale prevăzute de lege CCM şi CI a întemeiat în favoarea reclamantei şi dreptul la despăgubiri pentru perioada anterioară încheierii actului adiţional cu respectarea art. 253 şi art. 268 lit. c CM
Excepţia invocată de pârâtul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş vizând lipsa de obiect a capătului de cerere în constatarea acordului de stabilire a nulităţii absolute a art. J din contractul de muncă este vădit neîntemeiată. Argumentele aduse de apelantă vizează speculativ erori de scriere şi/sau interpretare, erori provenite de la însăşi apelanta pârâtă cu prilejul întocmirii actului adiţional, ca atare petitul 1 al acţiunii reclamantei nu poate fi considerat eliptic de obiect. Aşa cum a subliniat instanţa de fond obiectul cererii de chemare în judecată nu se confundă cu obiectul actului juridic aflat în litigiu. Având în vedere că pretenţia reclamantei este cert determinată şi are în vedere natura şi efectele actului adiţional nr. 358/22.04.2014 Curtea a înlăturat criticile apelantului pârât privind lipsa obiectului primului petit din cererea de chemare în judecată.
Cu referire la fondul pricinii criticile formulate de părţi sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte îndreptăţirea reclamantei la plata despăgubirilor pentru perioada în care sporul de 10% nu a fost acordat, apelanta a arătat că în ceea ce o priveşte pe reclamantă nu a fost îndeplinită condiţia „nominalizării” acesteia de către şeful ierarhic ca atare angajatorul pârât nu are nici o culpă. Cu toate acestea acelaşi angajator a recunoscut indirect, la solicitarea reclamantei, prin încheierea actului adiţional, că nu este necesară nici o condiţie prealabilă pentru acordarea acestui spor fiind suficientă o simplă solicitare. Curtea subliniază că, procedând astfel, angajatorul pârât a recunoscut indirect că a încălcat obligaţia imperativă stabilită de art. 40 lit. c CM ca atare datorează reclamantei drepturile salariale prevăzute de lege drepturi de care aceasta a fost lipsită, cu respectarea art. 171 CM, pentru perioada 9.10.2011 – 31.03.2014.
În ceea ce priveşte criticile apelantului pârât Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş privind cuantumul despăgubirilor Curtea a constatat că aceste critici nu au în vedere conţinutul dispozitivului hotărârii fiind, prin raportare la acesta, vădit nefondate.
Prin sentinţa civilă atacată, aşa cum s-a arătat la începutul acestor considerente, instanţa a obligat pârâtul la plata despăgubirilor echivalente sporului de 10% din salariul de bază al reclamantei pentru perioada 9.10.2011-31.03.2014 ca atare nu mai prezintă relevanţă, în această etapă procesuală, modul în care reclamanta şi-a cuantificat pretenţia întrucât pârâtul a fost obligat să procedeze la calculul acestor drepturi având în vedere elementele concrete oferite de dispozitivul hotărârii.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 451,452 şi 453 NCPC. Pretenţiile reclamantei au fost admise în parte iar pe cale de consecinţă temeinicia hotărârii cu privire la cheltuieli poate şi trebuie să fie analizată prin prisma dispoziţiilor clare ale art. 453 alin 2.NCPC.
Acordarea cheltuielilor de judecată doar în situaţia unei „conduite situate în sfera delictuală” este un argument adus de pârâtul apelant care nu are legătură cu dispoziţiile NCPC. Culpa procesuală la care probabil se referă apelantul este tranşată prin dispoziţiile art. 453 NCPC potrivit cărora „partea care pierde procesul” a fost obligată la cererea părţii care a câştigat la plata cheltuielilor de judecată totale sau parţiale. Cum reclamanta nu a pierdut integral procesul dezbătut în faţa instanţei de fond soluţia adoptată cu privire la cheltuielile de judecată este legală şi temeinică.
Având în vedere cele de mai sus Curtea a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.
