Asistenţi judiciari – spor de risc şi suprasolicitare – respingere
Prin sentinţa civilă nr. 24/2001 a Tribunalului Braşov, a fost admisă excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, invocată de Curtea de Apel Braşov.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Braşov,invocată de aceasta prin întâmpinare.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanţelor, invocata de Direcţia Generala a Finanţelor Publice Braşov,prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acţiunea formulată şi de reclamantele G.M şi V.E ,în contradictoriu cu pârâţii:
– Ministerul Justiţie, Curtea de Apel Braşov , Tribunalul Covasna, Ministerul Economiei si Finanţelor, şi în consecinţă:
Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei,Curtea de Apel Braşov si Tribunalul Covasna să calculeze şi să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din indemnizaţia de bază brută lunară începând din data de 11.10.2004 până la data de rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natura salariala, reactualizate, menţionate anterior.
Au fost obligaţi pârâţii să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost respinsă acţiunea reclamantelor pentru perioada 01.01.2003 – 10.10.2004, ca fiind prescrisă.
Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantelor,ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele Potrivit art.137 alin.1 C.proc.civ., instanţa urmează să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor invocate in cauza.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei Curtea de Apel Braşov este neîntemeiata, deoarece nu are relevanta faptul ca,pe perioada 03.10.2004-01.07.2005,aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
La momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acţiuni,Curtea de Apel Braşov are calitatea de ordonator de credite,astfel încât poate sta in judecat,in calitate de parata.
In consecinţa, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei Curtea de Apel Braşov.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului MEF,invocata de DGFP Braşov, va fi respinsa,având in vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din H.G.nr.83/2005,instanţele judecătoreşti sunt instituţii publice din sistemul justiţiei, finanţate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, MEF coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie,acesta având,în principal, următoarele atribuţii: … „elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare”.
Astfel, rolul M.E.F. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
In consecinţa,instanţa apreciază ca are calitate procesuala pasiva deoarece,in cazul admiterii acţiunii,acest parat poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor băneşti.
Excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune pe perioada 01.01.2003-10.10.2004 este întemeiata ,urmând a fi admisa, având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 ,coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ,potrivit cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei,instanţa constată că reclamantele au calitatea de asistenţi judiciari la Tribunalul Braşov,funcţionând in aceasta calitate inca din data de 30.06.2000.(filele 7-19-dosar atasat)
Potrivit art.55 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara,asistenţii judiciari fac parte din completele pentru soluţionarea in prima instanţa a cauzelor privind conflictele de munca si asigurări sociale,participa la deliberări cu vot consultativ, semnează hotărârile pronunţate si motivează opinia separata.
Sub aspectul salarizării asistenţii judiciari sunt asimilaţi magistraţilor,salarizarea acestora făcându-se iniţial in baza OUG nr.177/2002,iar in prezent,in baza OUG nr.27/2006.
Potrivit disp. art. 47 din Legea 50/1996, republicată „Pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”.
Ulterior, prin art. 50 din O.U.G. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, printre altele, a fost abrogat şi art. 47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la CEDO,” „ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică , sporul de risc si suprasolicitare nervoasa constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ,alături de alte asemenea „bunuri” potrivit practicii C.E.D.O. (pensia , acţiunile, părţile sociale).
Pretenţiile reclamanţilor se bazează pe un serviciu deja prestat ,ele constituind „un bun” în sensul practicii C.E.D.O.,aşa cum rezultă si din Hotararea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie,dreptul de proprietate invocat de reclamanţi se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat ,din perspectiva art. 44 din Constituţia României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistraţi si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică,întrucât limitarea drepturilor nu era „ necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea naţională , sănătatea publică sau bunele moravuri „.
Acest act internaţional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiţii speciale, ce nu sunt întrunite în speţă , astfel încât, in baza art. 20 al.2 din Constituţia României, că devin aplicabile dispoziţiile art. art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la CEDO,ca fiind mai favorabile decât legislaţia internă.
In concluzie,prin abrogarea art. art. 47 din Legea 50/1996,a fost încălcat dreptul reclamanţilor la bun,acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenţii Curtea de Apel Braşov, Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin DGFP Braşov, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Braşov, sentinţa este criticată pentru faptul că nu a fost soluţionată în mod corect excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 9.11.2004 – 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite şi implicit căderea de a solicita şi aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretenţiilor reclamanţilor. Se mai arată că reclamanţii nu sunt angajaţi ai Curţii de Apel Braşov, aceştia desfăşurând-şi activitatea în cadrul Tribunalul Covasna, iar obligaţia de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 şi prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraţilor ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, arogându-şi atribuţii de legiferare.
În speţă nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adiţional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că „ prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor pentru interesul general”.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin reprezentant legal Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, sentinţa este criticată pentru faptul că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestuia, faţă de atribuţiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaţilor altor ordonatori de credite.
În ceea ce priveşte fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanţare a resurselor bugetare şi a repartizării acestora pe destinaţii este înscrisă în legea bugetului, şi potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiţiei critică sentinţa pentru faptul că, sporul solicitat de reclamante nu a fost niciodată acordat asistenţilor judiciari, făcându-se trimitere la legislaţia care reglementează aceste drepturi.
Se mai arată că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile OG 83/2000 şi nu s-a pronunţat în nici un fel asupra apărărilor Ministerului, în ceea ce priveşte abrogarea încă din octombrie 2000 a disp. art. 47 din legea 50/1996.
O altă critică se referă la faptul că în mod greşit prima instanţă s-a pronunţat asupra incidenţei în cauză a art. 1 din Protocolul I adiţional la CEDO, care este exclusă în cauză deoarece asistenţii judiciari nu au beneficiat niciodată de acest spor.
În final se solicită a se constat de instanţa de fond că pretenţiile intimaţilor reclamanţi sunt neîntemeiate iar soluţia Tribunalului Braşov, este una nelegală şi netemeinică.
Examinând sentinţa primei instanţe în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursurile sunt întemeiate, şi în consecinţă, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă va fi modificată în parte în sensul respingerii acţiunii, pentru următoarele considerente.
Reclamantele au calitatea de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Covasna. Legislaţia care reglementează statutul asistenţilor judiciari a înregistrat mai multe modificări în timp.
În ceea ce priveşte salarizarea acestora, asistenţii judiciari nu au beneficiat niciodată de sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, introdus prin OG 56/1997, care stipulează clar faptul că acest spor este instituit numai pentru magistraţi şi executorii judecătoreşti.
Ulterior, prin legea 104/1999 acest spor nu s-a mai aplicat executorilor judecătoreşti ci sfera de aplicabilitate a acestuia s-a extins la personalul auxiliar de specialitate.
Raţionamentul instanţei de fond cu privire la statutul asistenţilor judiciari care sunt asimilaţi magistraţilor prin OUG 177/2002 şi prin OG 27/2006, este unul greşit, pentru că, analiza trebuia să se facă prin prisma reglementărilor de la momentul instituirii sporului.
Ori prin statutul lor, asistenţii judiciari nu intrau în categoria personalului auxiliar de specialitate şi nici în categoria magistraţilor, chiar dacă legea de salarizare a acestora face trimitere la salariul de bază pentru judecătorul stagiar anul I – II. În perioada în care sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost introdus de legiuitor, asistenţii judiciari, nu erau asimilaţi magistraţilor, ci erau funcţionari publici, cărora l-i se aplicau dispoziţiile legii de organizare judecătorească. Nu trebuie ignorat faptul că pretenţiile în discuţie reprezintă un spor, care se adaugă la indemnizaţia brută lunară, şi nu se include în indemnizaţie, pentru a putea spune că beneficiază şi reclamantele de această majorare salarială.
Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 21 din 2008, asupra problemei sporului în discuţie, din dispozitivul deciziei rezultă că de acesta beneficiază numai „judecătorii, procurorii, magistraţii – asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate”. Ori, asistenţii judiciari, nu se regăsesc în nici una din categoriile enumerate limitativ, de Instanţa Supremă, astfel încât, în lipsa unui text legal care să prevadă expres acest drept, în mod greşit prima instanţa a admis acţiunea reclamantelor.
Faţă de toate aceste considerente instanţa apreciază că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală şi în consecinţă va fi modificată în parte respingând acţiunea reclamantelor şi păstrând dispoziţiile privind modul de soluţionare al excepţiilor.
Decizia civilă 276/M/1.04.2008 – Red N.G.
