Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, care poate fi introdusă numai împotriva unor hotărâri definitive, pentru cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, care poate fi introdusă numai împotriva unor hotărâri definitive, pentru cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Revizuirea formulată în cauză urmărea, în fapt, să repună în dezbatere chestiunile asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat definitiv, respectiv, interpretarea art. 31 alin.1 şi alin. 3 C. Muncii – al cărui conţinut este de o claritate care nu necesită nicio interpretare („pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia”) lucru inadmisibil prin intermediul acestei căi extraordinare de atac care nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat.
Aceasta pentru că respectarea dreptului la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice impun exigen?a conform căreia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite rejudecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă pentru simplul motiv de a obţine o nouă judecată pe fond şi o nouă hotărâre.
Pct. 1 al art. 509 N.C.P.C.
Art. 31 alin.1 şi alin. 3 Codul Muncii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 16.10.2015, petentul […] a solicitat, în temeiul art. 503 alin.1 pct.1 din noul Cod de procedură civilă, revizuirea deciziei civile nr. 392/CM/2015 a Curţii de Apel Constanţa, schimbarea în totalitate a acesteia şi admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării deciziei de concediere nr.58/2014.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că instanţa nu a verificat susţinerile lui, nu a verificat dacă angajatorul S.C. […] S.R.L. a comis abuzuri de drept, iar dacă aceste verificări erau făcute, atunci se putea constata caracterul legal, temeinic şi absolut, nemaiputând fi contestat; aceste demersuri puteau fi realizate de către instanţă, deoarece aceasta are la dispoziţie toate pârghiile legale de a solicita un control aferent actelor emise, iar eventualul refuz de punere la dispoziţie a tuturor solicitărilor instanţei, aceasta avea baza legală de a pune la protecţie angajatul împotriva abuzurilor frecvente făcute de diferite societăţi pentru a frauda obligaţiile fiscale aferente unei concedieri prin nejustificarea şi neprobarea actelor emise.
În sustinerea căii extraordinare de atac, s-a arătat că soluţia dispusă în apel prin decizia civilă nr. 392/CM din 09.09.2015 a Curţii de Apel Constanţa nu are nici un fundament logic, legal şi temeinic, pentru că nu face nicio minimă verificare a condiţiilor şi a legalităţii actelor emise de societatea S.C. […] S.R.L., oferă informaţii din partea teoretică dar nu şi cea practică, pentru fiecare caz în parte, în situaţii asemănătoare acestei speţe, „certifică” abuzurile făcute de angajatori, în detrimentul salariaţilor, blocând drepturile legale ale angajaţilor de a-şi solicita plata pentru orele de muncă prestate, pentru calificarea profesională şi pentru dificultatea muncii şi omite să prezinte sau să justifice, neprezentarea înscrisurilor doveditoare obligatorii ale societăţii, în desfacerea contractului de muncă.
În dovedirea revizuentul a învederat că înţelege să prezinte instanţei dovezi din care să reiasă că a venit la această societate pe funcţia şi pe specializarea pe care a avut-o mereu, fără să fi creat vreodată probele care să ducă la desfacerea contractului de muncă, lucru ştiut şi de conducerea actualei societăţi.
Analizând decizia care se vrea retractată prin prisma motivelor invocate de petent, Curtea constată că revizuirea este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.
Astfel, prin decizia civilă nr. 392/CM/09.09.2015, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul pârâtei S.C. […] S.R.L., Techirghiol, împotriva sentinţei civile nr. 560/12.032015 a Tribunalului Constanţa prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantului […] şi s-a anulat decizia/notificarea nr. 58/05.11.2014 cu consecinţa repunerii parţilor in situaţia anterioară emiterii acesteia, respectiv reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtei să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat şi s-a schimbat această parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, prin contractul individual de muncă nr. 30/20.08.2014, reclamantul a devenit salariatul pârâtei, părţile convenind asupra unei perioade de probă de 90 de zile calendaristice începând de la data perfectării contractului individual de muncă; prin notificarea nr. 58/05.11.2014 angajatorul S.C. […] S.R.L. i-a comunicat pârâtului încetarea acestui contract individual de muncă începând cu data de 05.11.2014 în temeiul art. 31 alin.(1) şi alin.(3) Codul Muncii, înaintea împlinirii termenului de probă de 90 de zile.
Instanţa de apel a reţinut că această comunicare înainte de expirarea perioadei de probă, conţine voinţa fără echivoc a angajatorului de a denunţa unilateral acest contract de muncă fără a avea obligaţia de a explicita considerentele pentru care a considerat că reclamantul nu este apt să îndeplinească funcţia pentru care fusese angajat; nu s-a reţinut susţinerea reclamantului – însuşită de prima instanţă – potrivit căreia în lipsa unor motive temeinice şi a unor probe produse de către angajator cu privire la inaptitudinea salariatului pentru îndeplinirea funcţiei încredinţate măsura concedierii în perioada de probă este nelegală.
Curtea de Apel Constanta a considerat că, raportat la conţinutul art. 31 alin.1 şi alin. 3 C. Muncii se reţine că legiuitorul şi-a manifestat în mod cert voinţa de a schimba radical soluţia stabilită de reglementarea iniţială – concediere pentru necorespundere profesională conform art. 61 lit.(d), dar fără preaviz, astfel că această clauză referitoare la perioada de probă constituie o clauză de dezicere prin care angajatorul poate rezilia contractul de muncă printr-o notificare scrisă, fără a fi necesar să emită, o decizie de concediere, potrivit art. 61 lit.(d) Codul Muncii şi fără să indice motivele pentru care a considerat că reclamantul nu corespunde exigenţelor funcţiei încredinţate.
Potrivit pct. 1 al art. 509 N.C.P.C., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Textul sus-citat stabileşte, prin voinţa legiuitorului, o cale procesuală extraordinară de atac menită să permită retractarea acelor hotărâri care în mod vădit se abat de la obiectul raportului litigios dedus judecăţii, pronunţându-se, în flagrantă disociere de acesta, o soluţie raportată la extra petita, plus petita sau la minus petita.
Conform art. 22 alin. 6 N.C.P.C., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În aplicarea principiului disponibilităţii instituit de art. 9 alin. 2 instanţa nu poate, sub sancţiunea desfiinţării hotărârii, să depăşească obiectul cererii; pe de altă parte, instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor capetelor acţiunii – fie că au caracter principal, accesoriu sau incidental.
Prima ipoteză vizată de art. 509 pct. 1 are în vedere situaţia în care instanţa s-a pronunţat, din eroare, şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita); a doua ipoteză se referă la situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate, indiferent că au caracter principal, accesoriu sau incidental (minus petita); în fine, ultima ipoteză a textului vizează situaţia în care instanţa a dat reclamantului mai mult decât a cerut (plus petita)
Din acest punct de vedere, invocarea situaţiei de fapt şi reluarea apărărilor din cursul judecăţii ordinare în cuprinsul revizuirii şi încadrarea – în opinia revizuentului – în ipoteza reglementată prin art. 509 pct. 1, nu poate fi reţinută întrucât se tinde în acest mod la modificarea temeiurilor de legalitate reţinute în apel, ceea ce nu este permis.
Revizuirea formulată în cauză urmăreşte, în fapt, să repună în dezbatere chestiunile asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat definitiv, respectiv, interpretarea art. 31 alin.1 şi alin. 3 C. Muncii – al cărui conţinut este de o claritate care nu necesită nicio interpretare („pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia”) lucru inadmisibil prin intermediul acestei căi extraordinare de atac care nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat.
Aceasta pentru că respectarea dreptului la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice impun exigenta conform căreia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite rejudecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitiva pentru simplul motiv de a obţine o nouă judecată pe fond şi o nouă hotărâre.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 509 pct. 1 N.C.P.C. evocate în susţinerea căii de atac, cum apelul pârâtei S.C. […] S.R.L. viza exclusiv interpretarea art. 31 Codul Muncii din perspectiva doctrinei şi jurispruden?ei C.C.R. indicate în calea de atac, iar instanţa de apel s-a pronunţat în mod absolut evident în limitele învestirii sale, revizuirea urmează a fi respinsă ca nefondată.
