Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 16.07.2015, reclamanta S.C X SA , în contradictoriu cu pârâtul CV, a solicitat, în cadrul procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1954 lei, cu titlul de plată nedatorată încasată în calitate de accipiens, precum şi la restituirea dobânzii legale aferente acestei sume de la data plăţii acesteia, sume la care se adaugă cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2300/2013, Tribunalul Iaşi a obligat unitatea reclamantă la plata sumelor reprezentând diferenţe drepturi salariale ( salarii suplimentare cuvenite debitorului), pentru segmentul 2010, 2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale BNR, calculate de la momentul naşterii dreptului, până la data plăţii efective a acestuia.
Sentinţa fiind definitivă şi executorie la momentul pronunţării, reclamanta s-a conformat acesteia, achitând suma de 7704 lei, reprezentând diferenţă de natură salarială şi venituri suplimentare aferente anilor 2010 şi 2011, actualizate conform sentinţei şi cu dobânda legală. Plata s-a realizat în tranşe, conform documentelor anexate dosarului cauzei.
Împotriva sentinţei civile anterior individualizate, unitatea a declarat recurs, calea de atac fiind admisă prin decizia nr. 390 din 26.02.2014. astfel, s-a respins solicitarea iniţială a pârâtului de obligare a unităţii reclamante la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 şi a salariului suplimentar pentru perioada 1.01.2011 -31.12.2011, fiind menţinute toate celelalte dispoziţii care nu contravin acestei soluţii. Urmare a desfiinţării titlului executoriu , reclamanta apreciază că suma de 2131 lei, plătită cu titlul de drepturi salariale câştigate apare ca fiind o plată nedatorată, în accepţiunea art. 1341 NCPC. Astfel, restituirea sumelor achitate trebuie realizată în conformitate cu prevederile art. 1635 NCPC.
Se arată că unitatea reclamantă a procedat la notificarea pârâtului prin adresa A1.3/1654/19.12.2014. pârâtul a recunoscut că datorează suma de 2131 lei, consimţind la încheierea unei convenţii de plată în acest sens, la data de 8.01.2015, prin care s-a obligat la restituirea sumei încasate, în 12 tranşe lunare, a câte 177 lei pe lună, cu excepţia ultimei luni, în care suma datorată este de 184 lei. Această convenţie nu a fost însă respectată, pârâtul achitând o singură tranşă, conform extrasului din 22.01.2015. Astfel, debitorul mai are de achitat suma de 1954 lei, precum şi dobânda legală aferentă, de la data plăţii, la data restituirii efective a acestuia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1026 NCPC; art. 1341, 1635, 1516, 1530 NCC, fiind solicitată şi judecarea cauzei în lipsă.
Cererea de chemare în judecată a fost completată corespunzător, pe formularul pus la dispoziţie de Ministerul justiţiei, fiind însoţită de următoarele acte: dovada de achitare a taxei de timbru, procură de reprezentare, adresa de notificare, extras de cont achitare primă tranşă de către pârât în contul reclamantei, convenţia de plată din 8 ianuarie 2015, decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 390/2014, pronunţată în dosarul 4394/99/2013, extras de cont achitare suma de 2619 lei de către reclamantă, la data de 30.07.2013, borderou card-uri, extrase de cont şi borderou card-uri 2013-2014, dovadă comunicare hotărâre nr. 2300/2013.
În procedura scrisă, pârâtul nu a depus întâmpinare.
La data de 21 septembrie 2015, pentru primul termen de judecată, reclamanta a depus precizări scrise, privind modul de calcul şi cuantumul efectiv al dobânzii scadente la data promovării acţiunii, indicând o sumă de 122,17 lei,
În cadrul şedinţei de cameră de consiliu din data de 23 septembrie 2015, instanţa a constatat inexistenţa unor cereri sau excepţii, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a reţinut cererea spre competentă soluţionare.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:
Cu privire la fundamentarea în drept a pretenţiilor formulate de către reclamantă, instanţa notează faptul că aceasta a invocat prevederile noului cod civil. Urmărind dispoziţiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 Noul Cod civil, instanţa notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispoziţiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori savarsite după intrarea sa in vigoare, precum si situaţiilor juridice născute după intrarea sa in vigoare. Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie si obligaţia legala de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situaţii juridice subzista după intrarea in vigoare a Codului civil. Analizând dispoziţiile legale prin prisma principiului enunţat, precum şi a intenţiei legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situaţiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidenţa vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011.
Pe de altă parte , operaţiunile juridice producătoare de efecte – precum plata şi constatarea caracterului său nedatorat, având drept consecinţă directă, în opinia reclamantei, necesitatea de restituire, prin invocarea instituţiei plăţii nedatorate, realizate chiar sub imperiul noii reglementări ( chiar şi în temeiul unor relaţii de serviciu, generatoare de raporturi juridice, anterioare datei de 1.10.2011) , urmează a fi guvernate de dispoziţiile în vigoare de la momentul naşterii obligaţiei de restituire, în speţă de noul cod civil. Acest lucru se datorează naturii plăţii nedatorate, ce reprezintă în esenţă un fapt juridic licit şi voluntar , care constă în executarea de către o persoană numită solvens, în principiu din eroare , a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti datoria altuia. Obligaţia de restituire se naşte din faptul plăţii, acesta fiind reperul temporal la care instanţa se va raporta, pentru stabilirea incidenţei dispoziţiilor noului cod civil.
Conform dispoziţiilor art.1026 NCPC: „Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei. Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii autoritatii publice. Reclamantul declanseaza procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanta competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.
Potrivit art.1030 NCPC, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfasoara in intregul ei in camera de consiliu . Instanta poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parti. Instanta poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, tinand cont de imprejurarile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveaza in scris si nu poate fi atacat separat. Dupa primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de indata paratului formularul de raspuns, insotit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe inscrisurile depuse de reclamant. In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevazute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de raspuns completat corespunzator, precum si copii de pe inscrisurile de care intelege sa se foloseasca. Paratul poate sa raspunda prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de raspuns. Instanta poate incuviinta si alte probe in afara inscrisurilor depuse de parti. Nu vor fi insa incuviintate acele probe a caror administrare necesita cheltuieli disproportionate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconventionale.
Rezultă aşadar că procedura cererilor de valoare redusă constituie o procedură urgentă, delimitată din punct de vedere al etapelor strict de către legiuitor, procedură ce permite reclamantului să obţină judecarea cu celeritate a cererii sale, în contextul îndeplinirii tuturor cerinţelor legale.
Instanţa reţine că unitatea reclamantă nu se prevalează de drepturi rezultate din raporturile de muncă şi nici nu solicită instanţei analiza particularităţilor acestor raporturi juridice, ci de un fapt licit generator de drepturi- plata pe care aceasta ar fi realizat-o în temeiul unei sentinţe civile, ce a oferit câştig de cauză pârâtului, desfiinţată ulterior în căile de atac.
Instituţia plăţii nedatorate beneficiază în reglementarea actualului Cod civil de o reglementare expresă , în cuprinsul articolelor 1341-1344.
Condiţiile instituite de legiuitor, pentru incidenţa plăţii nedatorate pot fi rezumate după cum urmează: solvens-ul ( persoana care efectuează plata) trebuie să fi executat o prestaţie pozitivă, cu titlul de plată, cu intenţia certă de a stinge o datorie, această obligaţie putând consta în a da sau a face ceva. În plus, este necesar ca această datorie să nu existe în realitate, inexistenţa putând fi după caz absolută/obiectivă (în absenţa originară sau devenită a unui raport obligaţional între părţi) sau relativă/subiectivă ( atunci când se execută o altă obligaţie decât cea care făcea obiectul raportului juridic dintre părţi). Ca regulă generală, se cere ca plata efectuată de solvens către accipiens să fie relaizată din eroare, ca rezultat al reprezentării deformate a unei realităţi juridice. Cu toate acestea, condiţia erorii a evoluat, în prezent, aceasta fiind necesară doar în cazul inexistenţei relative a datoriei care s-a intenţionat a fi achitate. Se poate aşadar observa că în prezenta cauză, reclamanta se prevalează de o inexistenţă absolută, obiectivă şi devenită a datoriei pe care a stins-o prin plată.
Faptul plăţii, constatată a fi nedatorată, are ca efect naşterea unui raport juridic de obligaţii între solvens, în calitate de creditor şi accipiens, în calitate de debitor. În plus, restituirea plăţii nedatorate se realizează în acord cu prevederile 1635-1649 NCC. Regula principală este înscrisă în art. 1639 NCC, potrivit căruia, restituirea se face în natură. Dacă plata a constat într-o sumă de bani, cel care a primit-o este obligat să restituie aceeaşi sumă, iar în cazul în care a fost de rea credinţă, el poate fi ţinut să plătească şi dobânzile legale aferente acestei sume , calculate din ziua în care a fost plătită ( art. 1489 C.civ).
Prin sentinţa civilă .nr. 2300/2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4394/99/2013, reclamanta a fost obligată la plata către pârât a sumelor reprezentând salarii suplimentare aferente anilor 2010 şi 2011, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente, de la momentul naşterii dreptului la data plăţii efective. Alături de aceste obligaţii, au fost stabilite şi alte obligaţii suplimentare, în sarcina reclamantei, în calitate de angajator.
În temeiul acestei sentinţe, reclamanta a procedat la achitarea sumelor la care a fost obligată, totalizând 2131 lei, prin OP-uri anexate prezentei acţiuni , în perioada 2013-2014.
Prin decizia nr. 390/2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în calea de atac a recursului împotriva sentinţei Tribunalului Iaşi, s-a revenit asupra obligaţiei reclamantei de achitare a sumei reprezentând salarii suplimentare aferente anului 2010 şi perioadei 1 februarie 2011-31 decembrie 2011, fiind menţinute toate celelalte obligaţii instituite în favoarea pârâtului din prezenta cauză. Decizia a fost pronunţată la data de 26 februarie 2014, fiind irevocabilă.
Întrucât, cu privire la această sumă, titlul executoriu a fost desfiinţat, plata efectuată are caracterul unei plăţi nedatorate, în accepţiunea unei inexistenţe devenite, absolute şi obiective, a datoriei. Pe cale de consecinţă, într-o atare situaţie, conform susţinerilor anterior efectuate, nu este necesară îndeplinirea suplimentară a condiţiei erorii.
Instanţa va reţine că, între părţi a fost semnat un angajament de plată, la data de 8 ianuarie 2015, dată la care accipiensul, pârât în prezenta cauză a recunoscut expres datoria de 2131 lei, pe care o are faţă de reclamantă şi s-a obligat la restituirea acesteia în tranşe lunare, în număr total de 12, achitând o singură tranşă , în valoare de 177 lei.
Din analiza situaţiei concrete deduse judecăţii, se poate observa că buna credinţă ( prezumată de lege) a celui care a primit o plată constatată ca fiind nedatorată, a încetat efectiv la momentul la care i s-a adus la cunoştinţă necesitatea restituirii sumei încasate, precum şi motivele care stau la baza unei atare cereri de restituire. Or, deşi reclamanta susţine că a expediat adresa de notificare din 19.12.2014, nu a depus la dosar dovada efectivă a expedierii şi recepţionării unei atare adrese, unităţii revenindu-i sarcina probei cu privire la dobândirea statului de persoană ce acţionează cu rea credinţă, a pârâtului.
Or, în absenţa oricărei dovezi de încetare a stării de bună credinţă prezumată, anterior momentului semnării angajamentului, instanţa va aprecia că buna credinţă a accipiensului a încetat cel mai târziu la această dată a asumării obligaţiei de restituire sumă, prin semnarea angajamentului din 8.01.2015, din acel moment el devenind de rea credinţă. Or, în contextul solicitării dobânzii legale aferente sumei de bani ce trebuie restituită de către pârât, observând modul de funcţionare al prezumţiei de bună credinţă, precum şi data certă a încetării acesteia, astfel cum rezultă din materialul probatoriu administrat, instanţa urmează a admite dosar în parte solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor reprezentate de dobânzi legale, pentru segmentul 8.01.2015-data achitării efective a debitului de către pârât.
În plus, este de semnalat că plata unei singure tranşe din cele negociate de părţi, pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de restituire sumă achitată de angajator, nu poate schimba data încetării bunei credinţe, pârâtul cunoscând faptul necesităţii de restituire a sumei tot cu începere de4 la 8.01.2015, pentru întreaga sumă.
Astfel, în considerarea argumentelor anterior expuse, instanţa urmează a admite în parte cererea de valoare redusă, astfel cum a fost formulată şi a obliga pârâtul la restituirea sumei de 1954 lei, cu titlul de plată nedatorată încasată în calitate de accipiens, precum şi la restituirea dobânzii legale aferente acestei sume de la data primirii notificării de către pârât, respectiv de la data de 8.01.2015, în absenţa altei dovezi de comunicare efectivă.
În temeiul art. 451-453 NCPC, reţinând culpa procesuală a pârâtului, care prin nerespectarea obligaţiilor cunoscute a determinat promovarea prezentei acţiuni, instanţa va admite şi solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând pârâtul şi la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de reclamantă, respectiv contravaloarea taxei de timbru.
