Concediere individuală pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Desfiinţarea locului de muncă. Condiţii.


Concediere individuală pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Desfiinţarea locului de muncă. Condiţii.

Prin  acţiunea înregistrată la acest tribunal la data de 6 noiembrie 2007, la nr.9485, reclamanta PE a chemat în judecată pârâta SC ROM SA şi a solicitat anularea Deciziei nr.62/12 din 04.08.2007 emisă de pârâtă, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă din postul de fasonator uscător furnire, reintegrarea în postul avut anterior şi  obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale începând cu data  de 21.08.2007până la reintegrarea în postul avut anterior.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, a fost salariata societăţii intimate din anul 1975 şi până la desfacerea contractului de muncă prin decizia nr.62/12/2007, în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,  decizie care este nelegală, întrucât  locul de muncă nu a fost desfiinţat în mod efectiv şi nu a avut o cauză reală şi serioasă, din cele prevăzute de art.65 al.2 din Codul muncii.

Reclamanta a învederat faptul că, ulterior, în sectorul  producţie, societatea comercială  a mai angajat 10 persoane în postul de fasonator uscător furnir şi a precizat că pe postul său a fost angajat o altă persoană, numita PN.

Instanţa a solicitat intimatei  SC ROM SA să depună documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei nr.62/12/4.08.2007, organigrama societăţii comerciale înainte şi după disponibilizare şi să comunice dacă după disponibilizarea reclamantei au avut loc angajări, iar în caz afirmativ să depună la dosar contractele de muncă ale persoanelor angajate după disponibilizarea reclamantei.

Intimata SC ROM SA a depus la dosar în copie, următoarele  înscrisuri: organigramele societăţii comerciale înainte de operarea disponibilizărilor de angajaţi din 30.04.2007 şi după  aceste disponibilizări, situaţia locurilor de muncă vacante la 30.08.2007, Decizia nr.30 din 2.05.2007 prin care s-a solicitat desfiinţarea unui număr de  13 locuri de muncă, extras din procesul verbal nr.2/6.02.2007 prin care Consiliul de administraţie solicită reorganizarea societăţii şi  desfiinţarea sau înfiinţarea unor posturi noi, contractul individual de muncă nr.76412/291/10.02.2004 al reclamantei PE , Deciziile nr.32/12/4.05.2007, nr.34/10.05.2007 şi 62/12/01.08.2007, emise de intimată,  procesul verbal de control nr.9156/30.10.2007 întocmit de ITM Mehedinţi ca urmare a sesizării formulate de către reclamantă, contractele individuale de muncă  nr.117679 din 11.10.2007 – AC, nr.117679 din 11.10.2007 – UM, nr. 117679/1 din 11.10.2007 – CM, nr. 115272/6 din 14.09.2007 – PN, nr.117679 din 11.10.2007 – OS.

Prin sentinţa nr. 526/28.02.2008, pronunţată în dosarul nr. 9845/101/2007, instanţa a admis contestaţia formulată de contestatoarea PE împotriva Deciziei nr. 62/12/4.08.2007 emisă de pârâta SC ROM SA, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă, a dispus reintegrarea reclamantului în postul avut anterior şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale, începând cu data desfacerii contractelor de muncă şi până la reintegrarea în muncă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta PE  s-a angajat la CPL Tr.Severin la data de 15.07.1975, unitate care s-a reorganizat după anul 1990 în SC CIL SA, iar ulterior a fost divizată în mai multe societăţi comerciale, între care şi SC ROM SA, între această societate şi reclamantă, încheindu-se un nou contract de muncă înregistrat la nr. 76412/291/10.02.2004, contract prin care reclamanta a fost reangajată, pe perioadă nedeterminată,  începând cu 1.02.2004 în postul de fasonator uscător furnire,

Din procesul verbal de verificare tehnică, întocmit de ISCIR – I.T. Craiova, înregistrat la nr.42/22.01.2007, rezultă că,  la  SC CIL SRL, Fabrica de furnire, a avut loc  o avarie şi un accident de muncă la data de 20.01.2007, la ora 6,40 minute în urma căreia a  fost accidentată şi a decedat CR, iar alte două salariate au fost accidentate grav, ca urmare a cedării unei conducte de apă fierbinte, tur – retur alimentare uscătoare ale SC ROM SA, conducte care au fost executate în anul 2002. Prin acest proces verbal s-a interzis folosirea conductelor de apă fierbinte tur – retur, alimentare uscătorie SC ROM SA.

 Din procesul  verbal nr.2/2006 încheiat la data de 6 februarie 2007, cu ocazia şedinţei Consiliului de Administraţie a SC ROM SA, s-a hotărât împuternicirea d-nei SP– director general să aproba planul de reorganizare a activităţilor, înfiinţare şi / sau desfiinţare de posturi, precum şi angajări ori reduceri de personal.

Ulterior, prin Decizia nr.30/2.05.2007 s-a dispus desfiinţarea unui număr de 13 posturi începând cu data de 7.05.2007, din care 2 posturi de fasonator uscător furnire, iar nominalizarea persoanelor a căror locuri de muncă urmau a fi desfiinţate, s-a făcut prin referatul nr. 188/3.05.2007 întocmit  de către  PH, inginer producţie.

In baza acestui referat a fost emisă Decizia nr. 62/12/4.08.2007 prin care s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantei din postul de fasonator uscător furnire.

Intimata SC ROM  SA a motivat necesitatea desfiinţării locurilor de muncă de producerea avariilor şi de interdicţia temporară de a folosi conductele de apă fierbinte tur – retur alimentare uscătorie ale societăţii comerciale, ca urmare a avariei  ce a avut loc la data de 20.01.2007.

Potrivit art. 65 al.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice, sau a reorganizării activităţii, iar potrivit art. 65 al.2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă , dintre cele prevăzute la al.(1).

In cazul dedus judecăţii, desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă.

Intimata nu a făcut dovada  existenţei dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

Pentru a fi în prezenţa unei cauze serioase a desfiinţării locului de muncă, trebuie ca dificultăţile economice să prezinte o anumită gravitate,  iar transformările tehnologice şi reorganizarea să fie necesare pentru eficientizarea activităţii angajatorului.

Nu se întemeiază pe o cauză reală şi serioasă, ci este fictivă, desfiinţarea postului, urmată la  scurt timp de angajarea altei persoane, pe acelaşi post.

Din compararea organigramelor depuse la dosar rezultă că, la 30.04.2007, în sectorul producţie erau angajate un număr de 252 persoane, iar în urma disponibilizării, au rămas un număr de 238 persoane în acest sector.

Consiliul de Administraţie al SC ROM  SA a emis Hotărârea nr.1/6 februarie 2007 (fila 68) prin care  a  împuternicit pe  directorul general al societăţii comerciale SP să aprobe planul de organizarea activităţilor, înfiinţare  / sau desfiinţare de posturi, precum şi angajări, ori reduceri de personal.  Din economia acestei hotărâri, cât şi din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanta  a întâmpinat dificultăţi economice, care au reclamat desfiinţarea unor posturi, mai ales că în hotărâre se referire şi la  înfiinţarea unor posturi şi  angajări noi.

Pentru a motiva concedierea, dificultăţile economice nu trebuie să fie accidentale sau ocazionale, iar angajatorul trebuie să facă dovada că nu există alte soluţii în afara concedierii.

Este adevărat că, în urma avariei din 20 ianuarie 2007, a fost afectată temporar  activitatea  de alimentare cu  apă fierbinte a secţiei de producţie, însă acest fapt nu a dus la încetarea activităţii, în condiţiile în care, dintr-un număr de  252 salariaţi de la Secţia producţie, au fost disponibilizaţi numai un număr de 12 salariaţi, din care două posturi de fasonatori uscători furnire, între care şi postul reclamantei.

Ulterior, intimata  a angajat în postul de fasonator uscător furnire un număr de 5 persoane, respectiv, OS, PN, CM, UM, AC, aşa cum rezultă din contractele individuale de muncă încheiate în perioada septembrie – octombrie 2007.

In cazul în speţă, avarierea nu poate să justifice concedierea, întrucât  dificultăţile cauzate de acest accident au fost ocazionale şi temporare, situaţie în care  angajatorul avea posibilitatea  să facă aplicarea art. 53 al.1 şi 2 din Codul muncii, în sensul întreruperii temporare a activităţii unor salariaţi, cu plata unei indemnizaţii din fondul de salarii ce nu putea fi mai mică  de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pe durata întreruperii temporare, angajatorul având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.

Tribunalul Mehedinţi. Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Sentinţa nr. 526/28.02.2008, pronunţată în dos. nr. 9485/101/2007.