Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – Secţia civilă şi înregistrată la data de 3.05.2005, reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” S.R.L. Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, a solicitat să se constate că raporturile cu pârâta au încetat prin demisie şi pârâta să fie obligată la plata despăgubirilor rezultate din înregistrarea tardivă a contractului individual de muncă la I. T. M. Suceava.
A susţinut că, la data de 3.01.2005 a primit, la cererea pârâtei, repartiţia de la A.J.O.F.M. Suceava, iar la data de 23.01.2005 a plecat în cursă de iniţiere în Spania, lucru care poate fi dovedit cu diagramele autovehiculului SV 06 ZBE, toate diagramele cursei România-Spania şi retur fiind pe numele lui; că de la I.T.M. Suceava i s-a comunicat că a fost înregistrat contractul individual de muncă cu data de 11.03.2005 şi nu 3.01.2005, data primirii repartiţiei.
A mai arătat că, datorită neîntocmirii contractului de muncă cu data primirii repartiţiei şi prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, neţinându-se seama de demisie, a suferit un prejudiciu în cuantum de 5000 Euro.
Prin sentinţa nr. 740 din 3.10.2005 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamant, în calitate de angajat şi pârâtă, în calitate de angajator, s-a încheiat, la data de 21.02.2005, contractul individual de muncă ce a fost înregistrat la I.T.M. Suceava sub nr. 343645 din 11.03.2005, iar prima cursă efectuată de reclamant a fost la data de 23.02.2005 pe relaţia România-Germania.
Că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 130/1999, obligaţia de înregistrare la I.T.M. a contractului individual de muncă trebuia executată în termen de 20 de zile de la încheierea contractului.
În acest sens, s-a reţinut că, între părţi, contractul s-a încheiat la data de 21.02.2005, data începerii activităţii reclamantului, fiind înregistrat la I.T.M. Suceava sub nr. 343645 din 11.03.2005, respectându-se astfel termenul impus de Legea nr. 130/1999.
Referitor la susţinerea reclamantului, că ar fi plecat în cursă în Spania la data de 23.01.2005 cu autovehiculul SV 06 ZBE, instanţa de fond, din diagramele pentru acest autovehicul, a reţinut că, şofer pe acest autotren, în luna ianuarie 2005, a fost Ţ. C. şi nu reclamantul, iar cum reclamantul a început activitatea după încheierea contractului de muncă şi contractul a fost înregistrat la I.T.M. Suceava în termenul prevăzut de Legea nr. 130/1999, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu din culpa pârâtei.
Cu privire la cererea reclamantului de a se constata că raporturile de muncă cu pârâta au încetat prin demisie şi nu ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 50/4.04.2005, reclamantul a arătat că îşi prezintă demisia începând cu data de 23.03.2005; că prin decizia nr. 52 din 5.04.2005, emisă de pârâtă, s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă al reclamantului.
S-a reţinut, de asemenea, că prin adresa nr. 45 din 28.03.2005, reclamantul a fost convocat la sediul unităţii pentru clarificarea situaţiei, motivat de faptul că nu s-a mai prezentat la lucru pentru justificarea banilor primiţi ca avans, predarea decontului şi restituirea gestiunii primită cu proces-verbal de predare-primire, respectiv a camionului.
Prin adresa nr. 49/4.04.2005, pârâta i-a comunicat reclamantului că întrucât a înaintat cererea de demisie, trebuie să se prezinte la serviciu şi să-şi îndeplinească atribuţiile ce-i revin pe durata termenului de preaviz.
Referindu-se la prevederile art. 75 al. 1 din Codul muncii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul trebuia să se prezinte la locul de muncă şi să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, astfel încât, în mod legal contractul individual de muncă al acestuia a încetat ca urmare a concedierii disciplinare, întrucât nu s-a prezentat la serviciu pe durata preavizului şi nu prin demisie.
Mai mult – a reţinut instanţa de fond – reclamantul şi-a înaintat demisia după ce a fost convocat pentru a da explicaţii în legătură cu abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, astfel încât, acest act unilateral de voinţă al reclamantului, în sensul denunţării contractului de muncă, nu este lipsită de relevanţă.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 304/1 din Codul de procedură civilă.
În motivarea acestei căi de atac, reclamantul a susţinut că decizia de desfacere a contractului său de muncă este lovită de nulitate absolută, pentru că: i s-a încălcat dreptul la apărare, cauza judecându-se în lipsa apărătorului său şi respingându-i-se probele solicitate şi excepţiile ridicate în cursul judecăţii; decizia contestată nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, care au fost încălcate de reclamant, nerespectându-se astfel prevederile art. 268 al. 2 lit. b din Codul muncii; că nu s-au respectat nici prevederile din lit. d al aceluiaşi text normativ, în sensul că nu s-a indicat în decizie temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară.
A mai susţinut că, decizia contestată nu a respectat nici prevederile art. 268 al. 2 lit. c din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde menţiunile referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, iar pârâta nu a făcut dovada comunicării convocării nr. 48 din 28.03.2005, conform art. 268 al. 4 din Codul muncii.
Referitor la demisia fără preaviz, reclamantul susţine în recurs că a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 79 al. 8 din Codul muncii, în sensul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Prin decizia nr. 74 din 31.01.2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul-recurent M.I. împotriva sentinţei nr. 740 din 3.10.2005 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă.
S-a constatat, referitor la susţinerile recurentului, în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare, că acestea nu se verifică a fi reale, dat fiind că instanţa de fond nu i-a încălcat reclamantului acest drept . Privitor la nerespectarea de către pârâtă, la emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă a recurentului, a prevederilor art. 268 al. 2 lit. b din Codul muncii, se constată că, în decizie, după ce se descriu abaterile disciplinare săvârşite de salariat, se precizează că, prin săvârşirea respectivelor abateri, salariatul a încălcat prevederile din regulamentul de ordine interioară al unităţii, situaţie ce se confirmă cu actele dosarului (vezi actul de la fila 58 dosar fond).
Nici critica referitoare la neindicarea în decizie a temeiului de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară nu este întemeiată, dat fiind că în decizie s-a arătat că acest temei juridic îl constituie art. 264 lit. f din Codul muncii.
Privitor la faptul că unitatea nu a respectat, la emiterea deciziei contestate, prevederile art. 268 al. 2 lit. c din Codul muncii, nici această critică nu este întemeiată, dat fiind faptul că cercetarea prealabilă nu s-a putut efectua din culpa exclusivă a recurentului, care nu a răspuns convocării pârâtei în acest sens, devenind astfel incidente în cauză prevederile art. 267 al. 3 din Codul muncii.
Nu este reală nici susţinerea recurentului, în sensul că intimata nu a făcut dovada convocării lui pentru efectuarea cercetării prealabile, dat fiind că o astfel de dovadă s-a făcut în cauză cu confirmarea de primire de la fila 40 dosar fond.
Se constată, de asemenea, că recurentul nu se putea prevala nici de prevederile art. 79 al. 8 din Codul muncii, dat fiind că, din probele dosarului nu rezultă că angajatorul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
