Conflict de muncă. Transferul întreprinderii. Interdicţia concedierii angajaţilor
Decizia civilă nr.720R din 06.02.2009
Interdicţia concedierii salariaţilor în ipoteza transferului întreprinderii, vizează atât concedierea individuală cât şi cea colectivă. Măsura concedierii intimatei contestatoare, întemeiată pe dispoziţiile art.65 din Codul muncii , s-a făcut cu încălcarea interdicţiei instituite prin art.169 alin.3 din Codul muncii întrucât desfiinţarea locului de muncă al intimatei-contestatoare şi aprobarea noii organigrame a societăţii s-a datorat faptului că gestiunea serviciului public a fost transferată. Prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public, noul operator si-a asumat obligaţia de a prelua, prin transfer, de la fostul operator, personalul angajat, fără ca această clauză să poată fi interpretată, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca privind preluarea întregului personal care asigura serviciile delegate.
art. 169 din Codul muncii
Prin decizia nr. xx/23.10.2007, SC AC SA a decis că activitatea reclamantei încetează, începând cu data de 23.10.2007, conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Din conţinutul deciziei, a rezultat că la baza acesteia a stat hotărârea prin care s-a aprobat disponibilizarea unui număr de 9 salariaţi ale căror posturi nu se mai regăsesc în noua organigramă a societăţii, printre care se afla şi reclamanta. Din referatul care a fundamentat hotărârea nr. xx, rezultă că măsura disponibilizării a fost impusă de înfiinţarea SC AS SA, care a preluat o parte din obiectivele de activitate ale SC AC, şi de modificarea organigramei societăţii prin hotărârea nr. xxx/27.09.2007 a Consiliului Local, motiv pentru care o parte din compartimentele în legătură cu activităţile preluate de SC AS SA nu-şi mai găsesc locul în noua structură de organizare.
Prin urmare, în cauză este vorba despre o concediere colectivă în sensul art. 68 lit. a din Codul muncii, având în vedere că, după preluarea de către noul operator a 211 (207 după susţinerea SC AC) salariaţi din totalul de 252, câţi avea SC ACSA, în cadrul acesteia nu mai existau mai mult de 100 salariaţi.
Codul muncii reglementează procedura concedierii colective la art. 68-72 şi aceasta implică o serie de obligaţii ce revin angajatorului referitoare la măsurile sociale sau de alt tip prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil, la notificarea sindicatului cu 45 de zile înainte de emiterea deciziilor de concediere, care trebuie să efectueze propuneri pentru diminuarea numărului de salariaţi concedieri, etc, procedură pe care pârâta SC AC nu a dovedit că a respectat-o.
Prevederile art. 76 se referă atât la procedura legală anterioară emiterii deciziei de concediere, cât şi la condiţiile de formă şi conţinut ale deciziei, ori în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, nici procedura prevăzută de lege nu a fost respectată şi nici decizia nu cuprinde toate menţiunile prevăzute în mod imperativ de art. 74, nerespectare care atrage nulitatea absolută a concedierii reclamantei.
Tribunalul a apreciat că procesul de restructurare a posturilor în cadrul SC AC a fost necesar şi real doar în măsura în care acesta a vizat reducerea posturilor aferente serviciului apă-canal şi care au fost preluate de noul operator, disponibilizarea ulterioară a unor salariaţi fără enunţarea unor reguli de selecţie fiind arbitrară şi deci nelegală. Sub acest aspect, este de reţinut că operatorul avea obligaţia să preia de la autorităţile administraţiei publice locale partenere, atât patrimoniul, cât şi personalul angajat aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, printre care se afla şi reclamanta.
Această clauză nu a fost respectată în condiţiile în care, nu au fost preluaţi toţi angajaţii cu atribuţii în prestarea acestui serviciu, reclamanta din cauză ocupând un post aflat în evidentă legătură cu serviciul apă-canal.
Interpretarea clauzei ca impunând preluarea întregului personal aferent serviciului delegat este susţinută de faptul că în contract nu sunt prevăzute alte criterii care să justifice selecţia unor salariaţi care să fie preluaţi în detrimentul altora. În acest sens, pârâtele nu au putut explica de ce au fost transferate doar patru laborante şi nu toate şi care au fost criteriile legale sau contractuale (nici măcar contractul colectiv de muncă aplicabil) care au permis selecţia laborantelor transferate şi ,,sacrificarea” celorlalte, inclusiv a reclamantei, cu o vechime în funcţie de zeci de ani.
Procedând astfel, ambele pârâte au operat o restructurare a posturilor artificială, mascată şi nejustificată numai prin schimbarea operatorului unic de prestare a serviciului apă-canal (serviciu care nu a fost desfiinţat sau subdimensionat) şi nedorită de părţile contractante, dovadă fiind clauzele prevăzute la art. 32 referitoare la evoluţia numărului de angajaţi faţă de numărul acestora existent la operatorul anterior, clauze lipsite de efect prin reducerea numărului de angajaţi ,,pe drumul preluării”.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele SC AC SA şi SC AS SA, susţinând că pârâta SC AS SA este o societate care şi-a început activitatea în 1.09.2007 şi care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece SC AS SA nu era obligata sa transfere întregul personal, ci numai acela care era prevăzut in organigrama sa, iar recurenta SC AC SA a arătat că decizia de concediere a fost emisă ca urmare a unui proces obiectiv de restructurare al societăţii, printre cei 9 salariaţi care nu au fost preluaţi se numără şi contestatoarea CS, instanţa de fond reţinând în mod greşit că este vorba de o concediere colectivă, deşi nu au fost disponibilizaţi 10 salariaţi, pentru a fi aplicabil art.68 lit.a din Codul muncii.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate şi potrivit dispoziţiilor art.304/1 C.pr.civ., Curtea reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile referitoare la protecţia drepturilor salariaţilor, în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia, cuprinse în Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.
Interdicţia concedierii salariaţilor în ipoteza transferului întreprinderii, vizează atât concedierea individuală cât şi cea colectivă, distincţia făcută de recurentă fiind, sub acest aspect, lipsită de relevanţă.
De asemenea, nici faptul că decizia de concediere este întemeiată pe dispoziţiile art.65 din Codul muncii nu este de natură a acoperi nulitatea deciziei contestate, întrucât desfiinţarea locului de muncă al intimatei-contestatoare şi aprobarea noii organigrame a societăţii s-a datorat tocmai faptului că gestiunea serviciului public de apă şi canalizare a fost transferată către SC AS SA.
Concluzionând, Curtea constată că măsura concedierii intimatei contestatoare s-a făcut cu încălcarea interdicţiei instituite prin art.169 alin.3 din Codul muncii, şi că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC AS SA, invocată de aceasta şi reiterată în cadrul motivelor de recurs, având în vedere cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC AS la a o prelua, prin transfer, SC AS SA având legitimare procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.
Însă, această solicitare a reclamantei este neîntemeiată, întrucât, prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de apă şi canalizare, noul operator SC AS SA si-a asumat obligaţia de a prelua, prin transfer, de la fostul operator, personalul angajat, aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare (art.18 pct.9), fără ca această clauză să poată fi interpretată, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca privind preluarea întregului personal care asigura în cadrul SC AC SA serviciile delegate.
Constatând că recursul declarat de SC AS SA este fondat sub acest aspect, Curtea îl va admite, in baza art.304 pct.8 şi art.312 Cod pr. civ., şi va modifica în parte sentinţa atacată, urmând a respinge capătul de cerere privind preluarea prin transfer a reclamantei, ca neîntemeiat.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
