Contract individual de muncă pe perioadă determinată încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 82 alin. 1 Codul muncii. Continuarea raporturilor de muncă cu angajatorul
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 4.01.2006, Tribunalul Iaşi s-a pronunţat după cum urmează.
Admite contestaţia formulată de contestatoarea S.I.L în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Ungheni în calitatea de reprezentant legal al comunei.
Dispune anularea dispoziţiei nr. 1294/10.10.2005 emisă de intimat.
Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior încetării contractului de muncă.
Obligă intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu datat încetării contractului de muncă – 31.10.2005 şi până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimatul să achite contestatoarei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 17.10.2005-31.10.2005.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Local Ungheni şi în consecinţă:
Respinge contestaţia formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al comunei Ungheni, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Obligă intimatul Primarul comunei Ungheni în calitate de reprezentant legal al comunei să achite contestatoarei suma de 700 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 497/08.08.2003 s-a dispus încadrarea contestatoarei S.I.L. pe perioadă determinată de 12 luni începând cu data de 01.08.2003 pe postul de asistent social.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 1249/10.10.2005 emisă de intimatul Primarul comunei Ungheni s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 31.10.2005, în temeiul dispoziţiilor art. 56 lit. j din Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin derogare de la această regulă, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.
Potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în forma scrisă şi cu precizarea expresă a duratei pentru care a fost încheiat. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit şi supă expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, dar numai înăuntrul termenului prevăzut de art. 82 (24 luni), respectiv 18 luni conform prevederilor art. 82 în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă şi cel mult două ori consecutiv.
Or, în speţă, se reţine de către instanţă că nu au fost respectate de către angajator prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată.
De asemenea, se mai reţine de către instanţă că actul adiţional nr. 1444/01.04.2005 a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, în sensul că în acest act nu a fost prevăzută în mod expres durata exactă pentru care a fost prelungit contractul individual de muncă.
Nefiind prevăzut un termen exact pentru care a fost prelungit contractul individual de muncă, instanţa reţine că în mod greşit prin dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 s-a dispus încetarea raportului de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 56 lit. j Codul muncii, respectiv data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Mai mult, instanţa reţine că, în speţă, contractul individual de muncă al contestatoarei şi-a continuat executarea şi după perioada maximă de 18 luni pentru care se putea încheia un contract de muncă pe durată determinată, astfel că natura reală a contractului individual de muncă al salariatei S.I.L. este pe durată nedeterminată.
În consecinţă. Instanţa a reţinut că dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 este nelegală.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, se reţine de către instanţă că acesta este întemeiat. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, asiguraţii sistemului public au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă. Din cuprinsul certificatelor de concediu medical seria IJ nr. 335856 şi seria IJ nr. 335858 rezultă că în perioada 17.10.2005-31.10.2005 contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Or, în speţă, intimatul căruia îi revine sarcina probei conform art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către contestatoare a indemnizaţiei prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa a constatat că este întemeiată contestaţia formulată de contestatoarea S.I.L. în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Ungheni în calitate de reprezentant legal al comunei, pe care a admis-o, dispunând anularea dispoziţiei nr. 1294/10.10.2005 şi reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi a fost obligat intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu datat încetării contractului de muncă 31.10.2005 şi până la data reintegrării efective. De asemenea, instanţa a obligat intimatul să achite contestatoarei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 17.10.2005-31.10.2005.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Ungheni, instanţa a admis-o şi în consecinţă a respins contestaţia formulată de contestatoare în contradictoriu cu acest intimat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Primarul comunei Ungheni, criticând-o ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
1.În mod greşit s-a reţinut că natura reală a contractului de muncă al contestatoarei este pe durată nedeterminată. Faptul că nu s-a indicat în cuprinsul actului adiţional efectiv data şi luna încetării contractului, ci s-a menţionat că acesta se prelungeşte pe perioada cât nevoile instituţiei o necesită nu înseamnă transformarea lui în contract de muncă pe perioadă determinată.
Postul a fost ocupat de contestatoare fără concurs, iar în cererea de înscriere la concurs formulată la data de 5.10.2006, acesta face referire la faptul că este angajată pe perioadă determinată.
2.Greşit s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior. Se susţine că la nivelul Consiliului local Ungheni nu există post de asistent social cu contract individual de muncă, acesta fiind ocupat prin concurs la data de 30.11.2005.
3.Contestaţia împotriva dispoziţiei de încetare a contractului de muncă este tardivă faţă de dispoziţiile art. 283 alin. 1 Cod procedură civilă. Dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 a Primăriei Comunei Ungheni a fost adusă la cunoştinţă contestatoarei la data de 11.10.2005, astfel că termenul de 30 zile prevăzut de art. 283 Codul muncii a expirat la 12.11.2005
4.Instanţa a acordat contestatoarei mai mult decât s-a cerut ori nu s-a cerut. Prin contestaţia formulată, aceasta a cerut reintegrarea în muncă, plata drepturilor salariale de care a fost lipsită de la încetarea contractului de muncă până la reintegrarea în post şi drepturi băneşti pe perioada concediului medical.
Ori, prin hotărârea recurată pârâta a fost obligată să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 31.10.2005 până la reintegrarea efectivă, care nu au fost cerute de intimată.
5.Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, fiind obligată recurenta cu titlu de despăgubiri pentru sume nedatorate sau care au fost achitate. Ori, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că o parte din aceste sume au fost achitate.
6.În mod greşit a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând actele şi lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea a constatat prin decizia 458/4.07.2006 că recursul este nefondat.
Astfel, raportat la primul motiv de recurs instanţa constată că prin dispoziţia nr. 497/08.08.2003 s-a dispus încadrarea contestatoarei S.I.L pe perioadă determinată de 12 luni, începând cu data de 1.08.2003 pe postul de asistent social.
Ulterior, potrivit dispoziţiei nr. 491/1.04.2005 şi actului adiţional nr. 1444/1.04.2005 i s-a prelungit acesteia contractul individual de muncă pe perioadă determinată începând cu data de 1.04.2005 pentru o perioadă cât nevoile primăriei Ungheni o impun.
Prin dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 emisă de intimatul primăria Comunei Ungheni, s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei începând cu data de 31.10.2005 în baza dispoziţiilor art. 56 lit. j Codul muncii.
Potrivit menţionatului text de lege „contractul individual de muncă încetează de drept (…) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată”.
Potrivit art. 12 (1) „contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată”. În alineatul 2 se stabileşte că „prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege”.
Art. 80 alin. 2 Codul muncii stabileşte că „contractul individual de muncă pe perioadă determinată se poate încheia numai în formă scrisă şi cu precizarea expresă a duratei pentru care a fost încheiat”. Ori, în dispoziţia nr. 491/1.04.2005 în actul adiţional nr. 1444/1.04.2005 nu se prevede un termen exact pentru care a fost prelungit contractul individual de muncă încălcându-se astfel prevederile art. 80 alin. 2 Codul muncii. În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a constatat că unitatea a procedat greşit când prin dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 a dispus încetarea raportului de muncă, în temeiul dispoziţiilor art. 56 lit. j Codul muncii. Acestea sunt constatările primei instanţe, relativ la aplicarea dispoziţiilor art. 56 lit. j Codul muncii şi nu cele referitoare la transformarea contractului de muncă în unul cu durată nedeterminată, astfel că aceste susţineri ale recurentei nu pot fi primite.
În plus, potrivit art. 80 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, dar numai înăuntrul termenului prevăzut de art. 82 (19 Codul muncii, respectiv 18 luni. Ori, în speţă, nefiind respectate de către angajator prevederile art. 82 Codul muncii, referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată, în mod corect prima instanţă a constatat că atâta timp cât contractul individual de muncă al contestatoarei şi-a continuat executarea şi după perioada maximă de 18 luni prevăzută de lege, natura lui reală este cea a unui contract pe durată nedeterminată, astfel că dispoziţia de desfacere a contractului de muncă este nelegală.
Faţă de cele reţinute mai sus, referitoare la faptul că însăşi contractul de muncă şi actul adiţional încheiate contestatoarei nu au respectat condiţiile prevăzute de art. 80 alin. 2 Codul muncii, susţinerile recurentei referitoare la faptul că din cererea formulată de intimată de înscriere la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de asistent social, rezultă că aceasta face referire la faptul că este angajată pe durată determinată nu prezintă relevanţă.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, instanţa a constata că nici acesta nu poate fi primit. Recurenta însăşi recunoaşte că postul de asistent social a fost înfiinţat prin hotărârea Consiliului Local Ungheni nr. 22/2003 fără a arăta şi dovedi cu înscrisuri că ulterior, acest post ar fi fost desfiinţat. N aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior.
Cât priveşte motivele de recurs reţinute la punctele 3, 4, 5 şi 6 şi susţinute de recurenţi în dezvoltarea motivelor de recurs depuse la dosar la data de 6.06.2006, nu au fost analizate întrucât au fost formulate cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 304 raportat la dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă şi nici una din criticile formulate nu se referă la vreun motiv de ordine publică de natură a face necesară aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
(Decizia nr. 458/04.07.2006)