Desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Situaţia consultării organului sindical, conform art. 132 din Codul muncii
Prin sentinţa civilă nr.865 din 27.04.2006 a Tribunalului Mureş s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâta SC D. N. SA(în prezent E.O. G. România SA).
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin decizia contestată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului pentru săvârşirea unor abateri disciplinare considerate grave: întocmirea unui dosar definitiv pe baza unor documente fictive pentru lucrarea „Extindere conducte şi branşamente” la imobilul din str.Obor f.n., Fălticeni, montarea preferenţială a contorilor volumetrici la abonaţii casnici, punerea în funcţiune de instalaţii de utilizare fără aviz de execuţie emis de Sucursala Suceava.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni din data de 20.08.2002 reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., constând în pretinderea şi primirea de la 9 persoane a unor sume de bani pentru montarea contorilor volumetrici de gaz, materiale care erau asigurate gratuit de unitatea la care era angajat, materiale care rămâneau proprietatea acesteia.
Prin decizia penală nr.301 din 18.04.2005 a Tribunalului Suceava, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., constatându-se în acelaşi timp graţierea condiţionată a pedepsei.
În această situaţie, reclamantul fiind condamnat printr-o hotărâre irevocabilă la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instanţa a apreciat că aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă care justifică sancţiunea desfacerii contractului de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R. A. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.3 şi 9 C.pr.civ.
S-a arătat că hotărârea primei instanţe s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Conform art.284(2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente, în speţă tribunalul în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz sediul.
Cum reclamantul îşi are domiciliul în Suceava, competent în soluţionarea cauzei era Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Ca atare, hotărârea este dată de judecătorie cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă – intitulat „Competenţa materială şi teritorială” din Titlul XII – jurisdicţia muncii, Codul muncii.
Hotărârea Tribunalului Mureş a fost considerată nelegală, fiind dată şi cu încălcarea disp.art.18 alin.2 C.pr.civ., care îi impun judecătorului să vegheze la respectarea legii pentru a nu vătăma părţile în drepturile lor.
Pe fondul litigiului, în ce priveşte temeinicia hotărârii supuse recursului este de reţinut că în conformitate cu art.3041 C.pr.civ., recursul care este declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prev. de art.304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Sancţiunea disciplinară este aplicată fără temei şi cu încălcarea gravă a legii.
În cazul de faţă nu sunt întrunite condiţiile cerute de art.130(1) lit.i C.muncii.
Unitatea, care are sarcina probei nu face dovada că în funcţia de inginer conducător formaţie, reclamantul ar fi încălcat în mod repetat obligaţiile de sarcini cuprinse în fişa postului sau în normativul intern nr.16-18.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că ar fi săvârşit abateri grave care să conducă la luarea unei măsuri extreme de natura celei a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pârâta intimată, la desfacerea contractului de muncă, a încălcat normele legale privitoare la îndeplinirea procedurii prealabile, situaţie în care i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Unitatea nu a consultat nici un organ sindical, conform obligaţiilor pe care le avea, în temeiul art.132 din Codul muncii.
De asemenea desfacerea contractului de muncă s-a făcut fără preavizul prev. în art.135 C.muncii.
Din motivul că nu executa ordinele nelegale ale unor şefi direcţi, a fost în permanenţă persecutat de către conducerea unităţii.
Prima instanţă a făcut o apreciere incorectă reţinând că aplicarea pedepsei penale justifică pe deplin sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi nu înlocuirea cu o sancţiune mai blândă decât cea mai aspră şi mai drastică măsură care poate fi luată din iniţiativa angajatorului împotriva unui angajat, cu atât mai mult cu cât în fişa postului sau în alte acte normative nu existau prevederi speciale în acest sens, ca în caz de condamnare penală unitatea să fie obligată să desfacă disciplinar contractul de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta E.O. G. România SA(succesoare a D. N. SA) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a constatat că recursul declarat este nefondat din următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la 10.10.2001 la Tribunalul Suceava, reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâta SC D. N. SA Tg.-Mureş a cerut instanţei anularea deciziei nr.341 din 18.09.2001 emisă de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr.399 din 17.12.2001 Tribunalul Suceava, în baza art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Potrivit art.284 C.muncii(Legea 53/2003) „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă”.
Cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1 se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Conform art.291 din acelaşi act normativ, dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile codului de procedură civilă.
Art.725 alin.2 C.pr.civ. prevede că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
În speţa de faţă competenţa instanţei legal investite s-a modificat în cursul judecării procesului, astfel încât cauza în mod corect a fost soluţionată de Tribunalul Mureş.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, prin decizia nr.341/18.09.2001 a SC D. N. SA Tg.-Mureş s-a dispus încetarea activităţii reclamantului R. A. prin desfacerea contractului de muncă în baza art.130 alin.1 lit.i din veciul Cod al muncii.
S-a reţinut în sarcina lui săvârşirea unor abateri deosebit de grave respectiv:
1. – întocmirea unui dosar definitiv pe baza unor documente fisctive pentru lucrarea „Extindere conducte şi branşamente” pentru imobilul din str.Obor f.n., Fălticeni;
2. – montarea preferenţială a contorilor volumetrici la abonaţii casnici – cercetat de Poliţia mun.Fălticeni dosar penale 12301;
3. – punerea în funcţiune de instalaţii de utilizare fără aviz de execuţie emis de Sucursala Suceava.
În cauză s-a efectuat cercetarea prealabilă, s-au întocmit referate şi procese verbale(f.26, 30, 32, 33, 34 dos.Trib.Suceava), s-a întocmit Notă de constatare, raport, reclamantul a dat notă explicativă , s-au luat declaraţii de martori.
Din toate aceste acte rezultă cu certitudine săvârşirea faptelor reţinute în sarcina reclamantului.
De altfel, măsura gravităţii faptelor săvârşite de reclamant a culminat cu condamnarea penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., prin sentinţa penală nr.720/2000 a Judecătoriei Fălticeni rămasă definitivă prin decizia penală nr.301/2005 a Tribunalului Suceava şi decizia penală nr.627/2005 a Curţii de Apel Suceava.
Faţă de gravitatea infracţională, pericolul social al faptei, intimata în mod corect a aplicat prev.art.130 lit.i vechiul Cod al muncii, care permite desfacerea contractului de muncă şi pentru o abatere gravă.
În această situaţie, neconsultarea comitetului sindicatului, potrivit art.132 vechiul Cod al muncii, nu a adus reclamantului vreo vătămare care să conducă la nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă, săvârşirea faptei fiind neechivocă, iar pe de altă parte avea posibilitatea ca pe parcursul cercetării prealabile să uzeze de acest drept.
Potrivit art.131 din actul normativ mai sus arătat, unitatea este obligată să acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare, doar pentru motivele de desfacere a contractului de muncă prev. de art.130 alin.1 lit.a-f.
Prin urmare, hotărârea primei instanţe fiind ferită de orice critici, în baza art.312 C.pr.civ., urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat.
