R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 2139/2014
Şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2014
Obiectul cauzei:drepturi salariale ale personalului din justiţie
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29-04-2013, reclamantele (…) şi (…) au chemat în judecată pe pârâţii M.J. , C.A.B. şi C.N.C.D. , solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligaţi să plătească începând cu data de 1.12.2012, respectiv cu 1.03.2013, şi în continuare o indemnizaţie de încadrare în acelaşi cuantum cu judecătorii încadraţi în aceeaşi clasă şi gradaţie cu ale lor din cadrul C.A.B. în cuantumul cel mai mare.
În motivarea cererii, reclamantele arată că prin Ordin al Ministerului Justiţiei le-a fost stabilită încadrarea în tranşa de vechime în funcţie. Or, această indemnizaţie este mai mică decât indemnizaţia magistraţilor cu aceeaşi clasă şi gradaţie cu ale lor. În modalitatea de calcul a indemnizaţiei ce li se cuvine, pârâtul M.J. a procedat în mod discriminatoriu, cu încălcarea disp.art. 2 din Legea 285/2010, potrivit cărora, în anul 2011, pentru personalul nou încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată, pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat. Scopul legii este acela de a acorda cuantumul indemnizaţiei brute lunare aflate în plată la 31 decembrie 2009, pentru vechimea în funcţie şi vechimea în muncă atinsă. Aşadar, textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislaţii a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine plată egală. În acelaşi sens sunt şi prevederile internaţionale din materie.
În drept, s-au invocat disp.art. 14 CEDO, art.23 alin.2 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În dovedirea cererii, reclamantele au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.270 C.muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17-02-2014, pârâtul M.J. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş, având în vedere obiectul cauzei, contestarea unui ordin al ministrului, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile sesizării instanţei prev.de art. 7 din Legea nr. 285/2010, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, întrucât drepturile salariale ale reclamantelor au fost stabilite în baza dispoziţiilor legale în vigoare, neputând fi vorba de o discriminare a acestora în contextul în care drepturile au fost stabilite prin lege.
La data de 19-02-2014, la dosar a fost depus un punct de vedere al C.N.C.D. , fără a face aprecieri asupra existenţei sau inexistenţei discriminării în cauză.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14-04-2014, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul M.J. , pentru motivele acolo arătate.
La data de 8-09-2014, în temeiul art.78 alin.3 N C.pr.civ., instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a T. T. , acesta neformulând însă întâmpinare în cauză.
Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 347/C şi nr.1185/C din 2013, reclamantele, judecător în cadrul T. T. , au fost încadrate în alte clase de salarizare, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime superioară.
În cauză, reclamantele nu contestă acest ordin de încadrare, ci solicită despăgubiri de la angajator pentru pagubele aduse ca urmare a discriminării lor faţă de colegii de muncă, ce au aceleaşi atribuţii şi aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.
O astfel de acţiune, ce are ca temei art.27 din OG nr. 137/2000, are ca finalitate stabilirea existenţei sau inexistenţei discriminării reclamantelor de către angajatorul lor în privinţa salarizării.
Sub acest aspect, tribunalul reţine că reclamantele, în calitatea lor de judecător, sunt salarizate în baza unor dispoziţii legale, în conformitate cu art.162 alin.3 C.muncii.
Însă chiar şi în această ipoteză, trebuie respectat art.159 alin.3 C.muncii, potrivit căruia este interzisă, la stabilirea şi la acordarea salariului, orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.
Or, în speţă, reclamantele nu invocă, astfel cum apreciază pârâtul M.J. , existenţa unei discriminări prin raportare la aplicarea în timp a legilor salarizării, ci se compară cu judecători care sunt în prezent salarizaţi cu indemnizaţii mai mare deşi sunt încadraţi în aceeaşi treaptă de salarizare.
Or, prin adresa nr.2/6116/5-05-2014 a C.A.B. , se confirmă existenţa unei discriminări sub aspectul salarizării între judecători încadraţi la aceeaşi instanţă şi în aceeaşi tranşă de vechime, discriminare apărută după intrarea în vigoare a Legii nr.284/2010.
Astfel, prin Legea nr. 284/2010, în vigoare începând cu data de 1-01-2011, s-a dispus reîncadrarea personalului din sectorul bugetar, plătit din bugetul general consolidat al statului, potrivit dispoziţiilor legii, la art.7 alin.2 menţionându-se că valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Această lege, nr.285/2010, prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Iar în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii nr.330/2009 făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr. 1/2010. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Rezultă din coroborarea acestor dispoziţii legale, că, deşi prin adoptarea legilor de salarizare unitară s-a dorit reîncadrarea personalului din sectorul bugetar potrivit acestor norme, în fapt, astfel cum se arată în art.6 alin.1 din OUG nr. 1/2010, respectiv în art.1 alin.5 din Legea nr. 285/2010, drepturile salariale primite nu puteau fi mai mici decât cele avute anterior datei de 1-01-2010, chiar dacă această egalitate valorică se realiza prin intermediul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu.
Iar prin Legea nr. 283/2011 şi apoi prin OUG nr. 84/2012 şi OUG nr. 103/2013 se păstrează în plată cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare acordat pentru luna decembrie 2011, 2012, respectiv 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În speţă, reclamantele a fost promovate în cursul anului 2013 într-o altă treaptă de salarizare, fiindu-le deci aplicabile dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 80/2010 în baza art. 2 din OUG nr. 84/2012, potrivit cărora în anul 2013, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din precizările Curţii de Apel, în cadrul tribunalelor aflate pe raza acestei Curţi există persoane salarizate diferit, deşi au aceeaşi vechime la încadrarea în funcţie, diferenţă cauzată de aplicarea art.41 din Legea nr. 45/2007.
Astfel, potrivit acestui text legal, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Prin urmare, colegii de serviciu ai reclamantelor care au împlinit vechimea de 10, 15 sau 20 ani în muncă anterior datei de 1-01-2010, când a intrat în vigoare noua lege de salarizare unitară nr.330/2009, au beneficiat de acest spor, în cuantum de până la 25%.
Iar după data de 1-01-2010 au continuat să beneficieze de acest spor în baza art.6 alin.1 din OUG nr. 1/2010, chiar şi numai sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.
De asemenea, şi după data de 1-01-2011, aceste sume compensatorii au fost păstrate în plată în temeiul dispoziţiilor legale de salarizare prezentat mai sus.
În consecinţă, deşi prin legea de salarizare nr.284/2010 s-a prevăzut în Anexa VI că diferenţierea salariilor judecătorilor se face în funcţie de vechimea în muncă, precum şi de gradul profesional, în cauză s-a făcut dovada existenţei unei diferenţe de salarizare care nu are la bază niciun criteriu obiectiv, având în vedere că se compară judecători ce activează la aceeaşi instanţă şi aflaţi în aceeaşi tranşă de vechime.
În consecinţă, deşi reclamantele se află în aceeaşi situaţie cu judecătorii încadraţi în aceeaşi tranşă de vechime ce activează la acelaşi tip de instanţă, acestea sunt salarizate diferit, deşi au aceleaşi atribuţii de serviciu ca ai săi colegi, atribuţii, care în situaţia acestei categorii profesionale, sunt stabilite prin dispoziţii legale sau regulamentare comune.
Iar pârâtul M.J. nu a indicat şi nici instanţa nu a identificat o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru existenţa acestei diferenţieri de salarizare.
Căci apărările acestui pârât în sensul că reclamantele s-ar raporta la modul de calcul al drepturilor salariale potrivit altei legi nu corespund realităţii.
Astfel cum a prezentat instanţa mai sus, sursa tratamentului diferenţiat aplicat judecătorilor care activează la acelaşi tip de instanţă şi având acelaşi grad profesional şi vechime în funcţie este Legea nr. 330/2009, astfel cum a fost pusă în aplicare de OUG nr. 1/2010, căci actele normative ce reglementează această materie în perioada 2011-2014, respectiv Legile nr.284/2010, 285/2010, 283/2011 şi OUG nr. 84/2012 şi 103/2013, nu au făcut decât să menţină drepturile salariale avute în plată în luna decembrie 2009 şi să acorde majorări procentuale.
Prin urmare, judecătorii care în luna decembrie 2009 aveau deja în plată sporul reglementat de Legea nr. 45/2007 au continuat să beneficieze de acesta, deşi formal ar fi trebuit să fie salarizaţi din 1.01.2010 conform Legii nr.330/2009.
Iar ceilalţi judecători, printre care şi reclamantele, care nu aveau acest spor în plată în luna decembrie 2009 nu mai pot invoca prevederile Legii nr. 45/2007, deşi alţi colegi continuă să beneficieze de acestea.
Sau altfel spus, chiar legiuitorul prin art.6 alin.1 din OUG nr. 1/2010 a ales să nu aplice începând cu data de 1.01.2010 aceleaşi dispoziţii de salarizare tuturor judecătorilor, deşi prin Legea nr. 330/2009 a proclamat că o va face.
În consecinţă, tribunalul reţine că reclamantele au fost supuse de către angajatorul lor unui tratament discriminatoriu, în sensul art.2 din OG nr.137/2000, ce nu este justificat obiectiv de un scop legitim, ci are la bază o necorelare a dispoziţiilor legale în materia salarizării, deşi, potrivit art.9 alin.3 din Legea nr. 284/2010, în cadrul legilor speciale de salarizare anuale trebuia să se stabilească majorările salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor lunare de încadrare, astfel încât să se realizeze trecerea de la valoarea acestora determinată potrivit Legii nr.285/2010 la valorile stabilite potrivit noii legi de salarizare, până la aplicarea integrală a prevederilor acesteia.
Cu toate acestea, reclamantele sunt îndreptăţite, în temeiul art.27 alin.1 din OUG nr. 137/2000, la despăgubiri şi la restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Cum tribunalul nu are competenţe în a anula situaţia discriminatorie creată, dat fiind că aceasta rezultă din lege, iar prin decizia nr.818/2008 a Curţii Constituţionale s-a statuat că prevederile art.27 alin.1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, instanţa nu poate decât acorda despăgubiri reclamantelor.
Iar la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, dat fiind că reclamantele nu au solicitat şi despăgubiri morale, tribunalul va folosi drept criteriu cuantumul drepturilor salariale încasate de un judecător având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în funcţia de magistrat ca reclamantele, dar care a beneficiat de sporul prevăzut de art.41 din Legea nr. 45/2007 anterior intrării în vigoare a Legii nr.284/2010.
De asemenea, dat fiind că situaţia discriminatorie nu poate fi anulată de instanţă, tribunalul va acorda despăgubiri de la momentul debutului acestei situaţii, respectiv de la 1.12.2012 şi respectiv 1.03.2013 şi până la încetarea discriminării.
În schimb, în cauză nu a fost probată temeinicia solicitării reclamantelor ca despăgubirile să fie raportate la cea mai mare indemnizaţie a unui judecător din cadrul Curţii de Apel, dat fiind că discriminatorie este numai aplicarea la aceeaşi situaţie a unui tratament diferit, iar nu simpla existenţa a unei diferenţe de salarizare, care poate fi obiectiv justificată.
Pentru aceste considerente, întrucât nu a identificat altă discriminare, tribunalul va admite în parte acţiunea şi va obliga M.J. , în calitate de ordonator principal de credite, şi C.A.P. şi T.T. , ordonator secundar şi terţiar, să plătească reclamantelor despăgubiri egale cu diferenţa dintre drepturile salariale efectiv primite şi cuantumul drepturilor salariale încasate de un judecător având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în funcţia de magistrat ca aceasta, dar care a beneficiat de sporul prevăzut de art.4 ind.1 din Legea nr. 45/2007 anterior intrării în vigoare a Legii nr.284/2010, calculate începând cu data de 1.12.2012 şi respectiv cu 1.03.2013 şi până la încetarea discriminării.
De asemenea, instanţa va lua act că reclamantele nu au solicitat în cauză obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantele (…) şi (…) , ambele cu domiciliul procesual ales la … în contradictoriu cu pârâţii M. J., C.A. B., şi T.T. , şi cu C.N.C.D. ,
Obligă pârâţii M.J. , C.A.B. şi T.T. să plătească reclamantelor (…) despăgubiri egale cu diferenţa dintre drepturile salariale efectiv primite şi cuantumul drepturilor salariale încasate de un judecător având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în funcţia de magistrat ca aceasta, dar care a beneficiat de sporul prevăzut de art.4 ind.1 din Legea nr. 45/2007 anterior intrării în vigoare a Legii nr.284/2010, calculate începând cu data de 01.12.2012 şi până la încetarea discriminării.
Obligă pârâţii M.J. , C.A.B. şi T.T. să plătească reclamantelor (…) despăgubiri egale cu diferenţa dintre drepturile salariale efectiv primite şi cuantumul drepturilor salariale încasate de un judecător având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în funcţia de magistrat ca aceasta, dar care a beneficiat de sporul prevăzut de art.4 ind.1 din Legea nr. 45/2007 anterior intrării în vigoare a Legii nr.284/2010, calculate începând cu data de 1.03.2013 şi până la încetarea discriminării. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.11.2014, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
