SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 601 din 14 Martie 2008
Reclamantul C.I a chemat în judecată pe pârâtele MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE şi INSPECTORATUL JUDEŢEAN AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ – Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata către reclamant a primei de concediu corespunzătoare anilor 2004 şi 2005 până la 30 iulie 2005, precum şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, în cuantum de până la 20% din salariul de bază, până la data pensionării, actualizate cu coeficientul de inflaţie, defalcat, pe fiecare lună, până la plata efectivă, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 38/2003 şi ale Ordinului M.A.I. nr. 132/2004.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitate de funcţionar public, fiind încadrat ca poliţist de frontieră în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Inspectoratul Judeţean Tulcea până în anul 2005, respectiv 30.07.2005, când a fost trecut în rezervă, ca urmare a pensionării.
A mai arătat reclamantul că are dreptul la spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază raportat la vechimea în muncă a poliţiştilor, drept ce a fost suspendat pentru anul 2005, în baza art. 2 alin. 1 din O.U.G. Nr. 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale personalului M.A.I., suspendare ce nu înseamnă desfiinţarea dreptului.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului se instituie dreptul poliţistului la concediul de odihnă, urmând ca la plecarea în concediul de odihnă să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pe perioada de concediu.
Aplicarea prevederilor legale cu privire la prima de concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat pentru anii 2004, 2005, 2006 dar suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, astfel că se impune obligarea pârâtelor la plata drepturilor solicitate.
In dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar adresa nr. 914258 din 22 februarie 2008 privind dovada calităţii de funcţionar public cu statut special pe care a avut-o în perioada 24.08.2002 – 30.06.2005.
Pârâtele Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea au formulat întâmpinare la acţiunea reclamantului, solicitând respingerea cererii ca nefondată întrucât drepturile solicitate au fost suspendate prin legile bugetului şi Ordinul nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 33 alin.2 din Legea nr. 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 şi potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, în vigoare începând cu 25 martie 2004, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui test de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.
Astfel, prin art. 3 alin. 1 din O.U.G. Nr. 33/2001 în vigoare la 2 martie 2001, aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2002 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. 3 din legea nr. 5631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 şi în fine, prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 374/2005 în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până şa 31 decembrie 2006.
Nu se putea considera că dreptul la prima de concediu (vacanţă) nu mai exista, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impunea să se reţină că acest drept şi-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconţinând nicio referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăşi existenţa lui.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exerciţiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situaţia că un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa, şi practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, reclamantului în cauză, funcţionar public, i se cuvin primele de concediu (vacanţă) aferente anilor 2004, 2005, actualizate cu indicele de inflaţie.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru activitatea desfăşurată, poliţiştii beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% calculat la salariul de bază.
Or, având în vedere că dreptul la sporul de fidelitate a fost conferit prin art. 6 din O.G. nr. 38/2003, iar ulterior exerciţiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a obliga pârâţii să calculeze şi să plătească reclamantului care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, drepturile băneşti reprezentând prima de vacanţă aşa cum este prevăzut de art. 6 din O.G. 38/2003, cu modificări şi completări ulterioare, pentru perioada 2004, 2005, precum şi spor de fidelitate pentru anul 2005, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei lucrate până la pensionare.
