Legea nr. 19/2000. decizie de imputare. nelegalitatea deciziei


6. LEGEA NR. 19/2000. DECIZIE DE IMPUTARE. NELEGALITATEA DECIZIEI

Prin sentinta civila nr. 883 din 11 octombrie 2004, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondata, contestatia formulata de contestatoarea R. E., in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Suceava, cu motivarea ca dispozitiile Legii nr. 544/2003 privind scutirea la plata a unor debite catre bugetul asigurarilor sociale de stat nu sunt aplicabile contestatoarei, debitul nefiind generat de interpretarea neunitara a Legii nr. 19/2000.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civila 153 din 8.03.2005, a admis recursul contestatoarei si, modificand in totalitate sentinta, a admis contestatia, in sensul anularii deciziei nr. 142254/11.03.2004, retinand urmatoarele:

Desi intimata a sustinut ca, prin decizia nr. C/708 din 17 iunie 2003, emisa  in temeiul Legii nr. 3/1997, contestatoarea a fost trecuta, din oficiu, din categoria pensionarilor de invaliditate, in cea a pensionarilor pentru munca depusa si limita de varsta, aceasta decizie nefiind comunicata, nu poate produce efecte juridice, astfel incat, contestatoarea a fost indreptatita sa solicite inscrierea in categoria pensionarilor pentru munca depusa, iar intimata, in mod corect a facut aplicarea art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, in vigoare la data depunerii cererii.

Evident ca aceasta transformare a pensiei de invaliditate in pensie pentru munca depusa si limita de varsta a implicat si o recalculare a drepturilor de pensie, conform noilor prevederi nemaifiind aplicabile dispozitiile Legii nr. 3/1997, abrogata in mod expres incepand cu data de 1 aprilie 2001.

Fata de cele retinute, constatandu-se ca decizia contestata a fost emisa in mod nelegal, in temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recursul va fi admis, cu consecinta admiterii contestatiei si anularea deciziei nr. 142254 din 11 martie 2004.