LITIGIU DE MUNCĂ. DECIZIE DE CONCEDIERE PE
DURATA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ.
CLAUZĂ DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEI
DECIZII, PÂNĂ LA ÎNCETAREA INCAPACITĂŢII
TEMPORARE DE MUNCĂ. ANALIZAREA PE FOND A
CAUZEI.
Art.60 alin.1 lit.”a” Codul muncii
Art.50 lit.”b” Codul Muncii
Potrivit art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii,
concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare
de muncă, iar, potrivit art.50, litera „b” Codul muncii, pe perioada
amintită, contractul de muncă este suspendat de drept.
Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile
art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii, deoarece, prin decizia
contestată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor
acestei decizii de concediere, până la încetarea incapacităţii
temporare de muncă.
(Decizia nr.108/R-CM din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti –
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru
cauze cu minori şi de familie)
Contestatoarea F.P. a formulat contestaţie împotriva deciziei
nr.316/02.02.2007 emisă de intimata S.C. L.D.A.R. S.R.L., pe care o
consideră netemeinică şi nelegală, solicitând reîncadrarea în muncă,
acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, precum şi plata la zi
a salariului.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut de către contestatoare
că prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă în
temeiul art.61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Codul muncii şi a
contractului colectiv de muncă – anexa 1 din Regulamentul intern,
reţinându-se că aceasta ar fi comis abateri grave de la regulile stabilite
prin contractul colectiv de muncă.
A solicitat contestatoarea, admiterea contestaţiei, reintegrarea
în muncă, daune morale de 10.000 lei plata la zi a salariului, cu cheltuieli
de judecată, cu motivarea că acuzaţiile ce i se aduc, respectiv efectuarea
de acte de comerţ în incinta societăţii şi favorizarea, contra unor sume
de bani, a sustragerilor de bunuri din firmă, nerespectarea timpului
acordat pauzelor de masă şi ameninţări la adresa agentului de pază sunt
fabulaţii, întrucât nu a săvârşit abaterile reţinute.
Consideră măsura luată ca abuzivă şi nelegală, producându-i
mari probleme morale.
La primul termen de judecată, respectiv 18.04.2007 intimata
a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, cu cheltuieli
de judecată, cu următoarea motivare:
Apărările contestatoarei, care privesc doar chestiuni de fond,
sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât ulterior introducerii acţiunii a
formulat o a doua contestaţie împotriva aceleiaşi decizii de concediere
care formează obiectul dosarului nr.743/109/2007, cu termen de
judecată la 09.05.2007 în care recunoaşte că a săvârşit abaterile de la
disciplina muncii;
Probele ce evidenţiază săvârşirea abaterii de către
contestatoare, de la disciplina muncii şi vinovăţia salariatei, respectiv
imaginile înregistrate de camerele video în noaptea de 05-06.01.2007,
nota explicativă, sesizarea d-lui N.C., declaraţia D.D. – agent de pază, au
impus luarea celei mai grave sancţiuni şi anume concedierea;
Contestatoarea a recunoscut că a efectuat acte de comerţ în
incinta societăţii iar aceasta a mai fost sancţionată şi anterior, cu
reducerea salariului cu 10% pe luna aprilie 2005 şi avertisment scris în
luna aprilie 2004.
În şedinţa publică din 06 iunie 2007, apărătorul intimatei a
invocat excepţia de prematuritate a formulării contestaţiei, motivând că
în baza concediului medical, este suspendat de drept contractul
individual de muncă al contestatoarei, iar decizia urmează a-şi produce
efectele abia după încetarea incapacităţii de muncă.
Excepţia a fost respinsă la aceeaşi dată ca nefiind întemeiată.
Ulterior, la data de 27 iunie 2007, apărătorul intimatei a
invocat excepţia lipsei de obiect a prezentei contestaţii, instanţa,
respingând şi această excepţie.
La data de 26.09.2007, instanţa a considerat încheiată
cercetarea judecătorească şi a acordat părţilor cuvântul asupra fondului
cauzei. Cu ocazia deliberării s-a constatat că nu se poate întruni
majoritatea legală, urmând a se judeca din nou în complet de divergenţă,
potrivit art. 257 alin. 1 C.pr.civ..
În data de 03.10.2007 au fost ascultate susţinerile părţilor în
faţa completului de divergenţă.
Prin sentinţa nr.602/CM/03.10.2007, pronunţată de
Tribunalul Argeş – Secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia
formulată de contestatoarea F. P., în contradictoriu cu intimata SC
L.D.A.R. SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a deciziei
nr.316/02.02.2007, emisă de intimată.
Au fost respinse capetele de cerere privind reîncadrarea
contestatoarei pe postul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi a
daunelor morale şi a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de
judecată, în cuantum de 125 lei
Pentru a se pronunţa astfel, majoritatea completului a reţinut
următoarele:
La data de 02.02.2007 contestatoarei i s-a emis decizia nr.
316, prin care s-a menţionat că se desface contractul de muncă al
acesteia, în temeiul art. 61 lit. a, coroborat cu art. 264 lit. f din Codul
muncii şi a Contractului Colectiv de muncă, reţinându-se că salariata a
săvârşit abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv de
muncă, constând în: efectuarea de acte de comerţ în incinta societăţii,
propunerea unei sume de bani pentru a favoriza sustragerea de bunuri
din firmă, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masă, ameninţări
adresate agentului de pază.
În art. 3 al deciziei se menţionează însă că salariata se afla în
incapacitate temporară de muncă la data emiterii deciziei, urmând ca
decizia să-şi producă totuşi efectele de la data încetării incapacităţii de
muncă a acesteia.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractul
individual de muncă se suspendă de drept pe durata concediului pentru
incapacitate temporară de muncă.
De asemenea, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, interzice
concedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă,
stabilită prin certificat medical, conform legii.
Ambele părţi au recunoscut că de la data emiterii deciziei şi
chiar în prezent contestatoarea se află în concediu medical, iar aceste
concedii i-au fost înregistrate de către intimată şi plătite corespunzător.
Cu toate că intimata a inserat în decizia de concediere
menţiunea că aceasta îşi va produce efectele la data încetării incapacităţii
temporare de muncă a contestatoarei, aceasta este nulă absolut potrivit
art. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii
Acest lucru nu o împiedică cu nimic pe intimată să emită o
nouă decizie de concediere la data când contestatoarei îi va înceta
incapacitatea temporară de muncă.
Analizând chiar decizia pe care apărătorul intimatei a invocat-
o în concluziile sale, respectiv decizia nr. 2436/25.03.2004 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că prin aceasta se susţine tocmai
faptul că „nu poate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţii
temporare de muncă stabilită prin certificat medical potrivit legii iar
concedierea dispusă cu nerespectarea proceduri prevăzută de lege este
lovită de nulitate absolută…, fiind de prisos analizarea motivelor privind
fondul cauzei”.
Astfel, coroborând dispoziţiile art. 50 alin. 1 lit. b, cu cele ale
art. 60 alin. 1 lit. a şi ale art. 76 din Codul muncii, instanţa a apreciat că
decizia emisă de către intimată în perioada cât contestatoarea s-a aflat în
incapacitate temporară de muncă este lovită de nulitate absolută.
Este adevărat că în prezenta cauză s-au administrat probe pe
fondul cauzei, însă acestea nu au mai fost analizate de către instanţă, fiind
de prisos acest lucru, după cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, în decizia analizată anterior.
Întrucât şi în prezent contractul individual de muncă al
contestatoarei este suspendat de drept ca urmare a incapacităţii
temporare de muncă a acesteia, iar contestatoarea are şi în prezent
calitatea de salariat al intimatei, s-a constatat că nu se poate dispune
reintegrarea pe postul avut anterior, acest capăt de cerere fiind respins.
Neîntemeiat este şi capătul de cerere privind acordarea
drepturilor băneşti ce i s-ar cuveni contestatoarei, pentru următoarele
considerente:
Pe perioada în care contestatoarea este în incapacitate
temporară de muncă este îndreptăţită să primească o indemnizaţie, prin
aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul. Aceasta a
recunoscut personal că toate concediile medicale i-au fost achitate până
în prezent de către intimată. S-a constatat astfel că salariata nu a suferit
nici un prejudiciu material şi în consecinţă, nu sunt incidente în cauză
dispoziţiile art. 269 alin. 1 Codul muncii. În consecinţă, a fost respinsă
solicitarea contestatoarei privind acordarea drepturilor băneşti la zi.
În privinţa acordării daunelor morale, s-a constatat că nici
acest capăt de cerere nu este întemeiat, nefiind produsă nici un fel de
dovadă a unui prejudiciu moral suferit de către contestatoare, ţinând
seama că nu i-a încetat, până în prezent, calitatea de salariat al intimatei şi
i-au fost achitate şi indemnizaţiile aferente concediilor medicale.
Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, instanţa a
admis în parte contestaţia, constatându-se nulitatea absolută a deciziei de
concediere, cu respingerea capetelor de cerere privind reintegrarea în
postul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi plata daunelor morale.
Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatoarea F.P. şi
intimata SC L.D.A.R. SRL .
Prin recursul declarat de F.P., întemeiat pe dispoziţiile art.304
pct.8,9 Cod proc.civilă se susţine că instanţa de fond în mod greşit a
respins capătul de cerere privind încadrarea în muncă.
La termenul din data de 13.02.2008, contestatoarea a declarat
că renunţă la judecata recursului, urmând ca instanţa să ia act de această
renunţare.
În primul motiv de recurs declarat de intimată, şi întemeiat pe
dispoz.art.304 pct.9 Cod proc.civilă se arată că instanţa de fond a
pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi
aplicarea greşită a legii.
Se susţine că, potrivit art.60 alin.1 litera a Codul muncii, nu
poate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă
stabilite prin certificat medical. Potrivit art.50 litera b Codul muncii, pe
perioada incapacităţii temporare de muncă, contractul de muncă este
suspendat de drept.
Sancţiunea prevăzută de art.60 alin.1 litera a Codul muncii
amintită anterior nu este valabilă în speţa de faţă, deoarece recurenta-
intimată a dispus suspendarea efectelor deciziei de concediere, până la
încetarea incapacităţii temporare de muncă, încât, concedierea nu a
devenit operabilă, deoarece contestatoarea şi-a prelungit concediul
medical, iar contestaţia este prematură pentru motivul arătat, făcându-se
trimitere la decizia nr.2436/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În al doilea motiv de recurs se susţine că instanţa de fond a
lipsit-o pe recurentă de un proces echitabil şi de o judecată rezonabilă, în
spiritul art.6 din Convenţie, deoarece nu a invocat din oficiu nulitatea
absolută a deciziei de concediere, încă de la prima zi de înfăţişare,
tergiversându-se procesul şi încălcând şi dispoziţiile art.286 Codul muncii
şi art.75 din Legea nr.168/1999, privind judecarea în regim de urgenţă a
conflictelor de muncă.
O ultimă critică se referă la faptul că în completul de
divergenţă, în care trebuiau să se reia dezbaterile asupra fondului a fost
pusă în discuţie o excepţie care nu mai fusese discutată.
Curtea analizând recursul declarat de intimată prin prisma
criticilor formulate şi a probelor administrate a constatat că acesta este
fondat urmând a-l admite ca atare, în baza art.312, alin.5 Cod proc.civilă
şi a se casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi
instanţă pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304, pct.9
Cod proc.civilă este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, constatându-
se aplicarea greşită a legii.
Astfel, potrivit art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii,
concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de
muncă, iar, potrivit art.50, litera „b” Codul muncii, pe perioada amintită,
contractul de muncă este suspendat de drept.
Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.60,
alin.1, litera „a” Codul muncii, deoarece, prin decizia contestată în
prezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor acestei decizii de
concediere, până la încetarea incapacităţii temporare de muncă.
Drept urmare, decizia emisă nu este lovită de nulitate
absolută, cum greşit a statuat instanţa de fond, care s-a pronunţat pe
această excepţie, considerând, astfel, că nu mai este necesară analizarea,
pe fondul cauzei, a probelor administrate.
Pentru aceste considerente a fost admis recursul intimatei,
casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru
a se pronunţa cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei de concediere,
prin prisma probelor administrate, stabilind existenţa sau inexistenţa
abaterilor contestatoarei, enumerate în decizia de concediere, urmând ca
instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, ci nu pe excepţie, răspunzând,
astfel, tuturor capetelor de cerere, iar în această situaţie, neimpunându-se
analizarea celorlalte motive de recurs.
