Litigiu de muncă. Prima de concediu acordată magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti. Dezlegarea dată acestei probleme de drept prin decizia pronunţată în urma soluţionării recursului în interesul legii


Conform prevederilor art. 329 alin. 3 Cod pr. civila dezlegarea data problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instante.

Actiunea reclamantei având ca obiect acordarea drepturilor banesti reprezentând prima de concediu pentru perioada 2003-2005 se impune a fi respinsa în conditiile în care prin Decizia nr. XXIII / 12 dec. 2005, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii a stabilit ca, în aplicarea dispozitiilor art. 41 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000, prima de concediu, pe lânga indemnizatia de concediu, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002 .

Decizia nr.301/R din 3 mai 2006, pronuntata de Curtea de Apel Târgu-Mures – Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie.

Prin sentinta civila nr. 405/25 ianuarie 2006, Tribunalul Harghita a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâtul Ministerul Finantelor Publice si a admis actiunea formulata de reclamanta D.M. , precum si cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul Ministerul Justitiei.

Drept consecinta, pârâtii Ministerul Justitiei si Tribunalul Harghita au fost obligati sa plateasca reclamantei urmatoarele sume : pe anul 2003 -7.606.3000’ROL; pentru anul 2004 – 12.083.500 ROL; pentru anul 2005 -21.161.400 ROL, cu titlu de prima de vacanta pentru perioada 2003 – 2005, actualizate cu indicele de inflatie, calculate pâna la data platii efective. De asemenea, aceiasi pârâti au fost obligati sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca al reclamantei, iar pârâtul Ministerul

Finantelor Publice sa aloce fondurile necesare achitarii sumelor mentionate anterior.

Împotriva hotarârii anterior descrise au declarat recurs pârâtii Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice Harghita.

Examinând recursurile deduse judecatii, prin raportarea la motivele invocate, precum si din oficiu, în limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin.2 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca acestea sunt întemeiate, astfel ca urmeaza a fi admise, potrivit urmatoarelor considerente:

Drepturile pretinse de reclamanta prin demersul juridic initiat au fost recunoscute prin dispozitiile art. 41 alin.l din Legea nr. 50/1996, introduse prin art. I pct.38 din O.G. nr. 83/2000, textul mentionat prevazând ca „magistratii si celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihna, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul de baza brut din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat”.

Ulterior, însa, acest drept a fost suspendat succesiv, mai întâi prin art. III alin.2 din O.U.G. nr.33/2001, iar apoi prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 si art. 10 alin.3 din Legea nr. 631/2002, pâna la 31 decembrie 2003, pentru ca prin O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, intrata în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, sa nu se mai prevada dreptul la prima de concediu.

Prin urmare, la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanta de urgenta mentionata, erau abrogate implicit si dispozitiile art. 41 alin.l din Legea nr.50/1996, referitoare la dreptul magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, la o prima pentru perioada concediului de odihna.

Or, prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat acordarea acestui drept pentru perioada 2003 – 2005, deci în absenta unui cadru legislativ de reglementare.

Este adevarat ca sub acest aspect practica judiciara a fost neunitara, unele instante judecatoresti dispunând plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea primelor de concediu atât pentru perioada anterioara, cât si pentru cea ulterioara intrarii în vigoare a O.U.G. nr. 177/2002, considerând ca masura suspendarii dreptului nu echivaleaza cu stingerea acestuia.

Trebuie observat, însa, ca la data solutionarii prezentei cauze de catre prima instanta, era adoptata Decizia nr. XXIII/ 12 decembrie 2005, pronuntata de înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie, decizie prin care s-a stabilit ca, în aplicarea dispozitiilor art. 41 alin.l din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000, prima de concediu, pe lânga indemnizatia de concediu, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002.

Instanta suprema a statuat în acest fel retinând ca dreptul la prima pentru concediul de odihna al magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996, instituit prin art. 41 alin.l, introdus prin art. I pct.38 din O.G. nr. 83/2000, si-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogarii art. 41 alin.l prin O.U.G. nr. 177/2002, intrata în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acest drept a încetat sa mai existe, nemaiputând sa fie pretins. Prin urmare, categoriile de personal mentionate au dreptul la prima de concediu doar pentru anii 2001 si 2002, dispozitiile art. III alin.2 din O.U.G. nr. 33/2001 si ale art. 12 alin.4 din Legea nr.743/2001 fiind interpretate în sensul ca au avut ca efect doar suspendarea exercitiului respectivului drept, iar nu înlaturarea a însasi existentei lui.

Cum potrivit dispozitiilor art. 329 alin.3 Cod procedura civila, dezlegarea data problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanta, Curtea constata ca actiunea reclamantei este nefondata, aceasta având ca obiect acordarea drepturilor banesti reprezentând prima de concediu pentru perioada 2003 – 2005.

Prin urmare, în baza prevederilor art. 312 alin.l Cod procedura civila, s-au  admis recursurile supuse examinarii, cu consecinta modificarii în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii integrale a actiunii reclamantei.

Fata de aceasta solutie, cererea de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, formulata de pârâtul Ministerul Justitiei, a ramas fara obiect, iar examinarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de Ministerului Finantelor Publice, a devenit superflua.