Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – Secţia civilă şi înregistrată la data de 22.04.2005, reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâta D.R.P. Iaşi, a solicitat anularea deciziei nr. 133 din 11.03.2005 emisă de pârâtă, prin care o sancţionează disciplinar, conform art. 264 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună, pentru că a refuzat să răspundă cu o notă explicativă la solicitarea organelor de control care efectuau o cercetare disciplinară prealabilă.
Prin sentinţa nr. 478 din 15.06.2005 a tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei M.V., s-a anulat decizia nr. 133 din 11.03.2005 emisă de pârâtă, fiind obligată aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 1.000.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, unitatea pârâtă a declarat recurs, prin care a susţinut că interpretarea dată la instanţa de fond prevederilor art. 267 din Codul muncii (în sensul că neprezentarea reclamantei pentru a da o notă explicativă, constituie un drept al acesteia şi nu o obligaţie) este greşită şi forţată.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 46 din 24.01.2006, a respins, ca nefondat, recursul unităţii pârâte.
S-a considerat că invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii, în luarea măsurii de sancţionare a reclamantei, nu are suport legal întrucât dispoziţiile articolului în cauză se referă la situaţia dreptului angajatorului să dispună sancţionarea salariatului pentru fapte săvârşite anterior cercetării prealabile disciplinare şi, nicidecum, pentru fapta că nu s-a prezentat la convocarea efectuată de unitate, aceasta deoarece, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă şi aşa cum se precizează şi în alineatul 4 al art. 267 din Codul muncii, susţinerile în apărare constituie un drept al salariatului şi nu o obligaţie, cum în mod greşit consideră recurenta.
