Sentinţa Civilă Nr. 776 din 04 Aprilie 2008
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contencios administrativ formulată de reclamanţii : G….ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TULCEA şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit reclamanţilor pentru anul 2005, ambele sume actualizate cu rata inflaţiei, calculate de la data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin art. 37 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut că la plecarea poliţiştilor în concediu de odihnă, aceştia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Deşi în baza acestui text, din anul 2004, reclamanţii trebuiau să beneficieze de prima de vacanţă, aceste drepturi nu i-au fost acordate.
De la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului ce reglementează salarizarea poliţiştilor nu a beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanţă, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Reclamanţii consideră că această stare de fapt este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacţii sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De asemenea şi conform art. 41, pct. 2 din Constituţia României, salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, măsurile de protecţie privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiţii grele, precum şi în alte situaţii specifice.
Această prevedere din Constituţie este coroborată cu prevederile art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care stipulează că poliţistul are dreptul la concediul de odihnă plătit, concediu fără plată şi învoiri plătite.
De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 37 al. 2 din O.G 38/2003, potrivit cu care s-a stabilit că la plecarea poliţistului în concediul legal de odihnă se acordă o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea acestor prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legea bugetului de stat, respectiv până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2005 prin art. 8 al. 7 din Legea 511/2004, până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea 379/2005.
Dispoziţiile art. 18 din Codul Muncii stipulează imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Reclamanţii îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 21 şi art. 52 al. 1 din Constituţia României, O.G nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor modificată şi completată prin OG nr. 8 din 22.01.2004, Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare, art. 56 şi art. 64 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 2, pct. 1, lit. b, art. 109 al. 1 şi art. 112 din Cod proc. civ. şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 şi Legea 168/1999.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la acordarea primei de concediu invocate de petenţi au fost suspendate prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003. art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 şi art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005 pentru anii 2004, 2005 şi 2006, astfel încât dispoziţiile art. 37 alin. 2 din O.G. 58/2003 nu puteau produce efecte juridice pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006.
De asemenea a arătat că exerciţiul dreptului prevăzut de art. 6 din O.G nr. 38/2003, a fost suspendat în anul 2005, apreciază că instituţia nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoaşterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referinţă, era suspendată.
Analizând cauza, funcţie de probele administrate, dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 2 din O.G. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Aplicarea acestei dispoziţii şi prin urmare acordarea primei de concediu a fost suspendată însă, prin actele normative ulterioare, astfel: prin art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, aplicarea dispoziţiilor privind acordarea primei de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.
Deşi actele normative menţionate au prelungit succesiv suspendarea prevăzută referitoare la acordarea primei de concediu, acesta nu este un argument pentru a se considera că dreptul nu mai există, întrucât nu a fost desfiinţat prin dispoziţiile legale menţionate, ci doar a fost suspendat exerciţiul acestui drept.
Din moment ce, printr-o lege anterioară, s-a reconstituit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, ulterior exerciţiul acestui drept fiind suspendat, nu se poate considera că acest drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Prin urmare, pentru ca dreptul prevăzut într-o dispoziţie legală să nu fie doar o obligaţie lipsită de conţinut redusă la „nudum jus”, acesta nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor în care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel s-ar ajunge la situaţia în care un drept patrimonial a cărei existenţă este recunoscută, să fie lipsit de existenţa sa.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicată de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În ce priveşte sporul de fidelitate acesta se acordă în raport de dispoziţiile art. 6 din O.G. 38/2003.
Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis O.U.G. nr. 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuşi, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea poliţiştilor.
În consecinţă, reclamanţilor, având calitatea de funcţionar public cu statut special – poliţist, aşa cum rezultă din adresa nr. 26827 din 29.02.2008, li se cuvine prima de concediu pentru anii 2004 – 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005.
Prin urmare, va fi admisă acţiunea reclamanţilor şi vor fi obligate pârâţii la plata către reclamanţi a primelor de concediu pentru perioada 2004 – 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, proporţional cu timpul lucrat în cadrul celor două instituţii, respectiv la care au lucrat şi la care lucrează în prezent, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei ce se va calcula de la data naşterii dreptului şi până la achitarea integrală a debitului.
Urmează a fi obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare în vedere efectuării plăţilor sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
