SENTINTA CIVILA NR.676 din 21 Martie 2008
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2752/36/2007, reclamanţii: V.E. ş.a. prin mandatar X, au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii în solidar, la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizaţia brută lunară de încadrare, începând cu luna iunie 2004 şi până în prezent, precum şi acordarea lunară a acestui spor şi în continuare.
În motivare s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată şi modificată şi completările ulterioare „Pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar”.
S-a mai arătat că ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, printre altele, a fost abrogat şi art.47 din Legea 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor şi alte categorii de personal din sistemul justiţiei. Acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG 177/2002.
Au mai arătat reclamanţii că, OUG 177/2002 prevedea expres în art.50 că abrogă şi Legea 50/1996. În art.41 din OUG 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG 177/2002, nu şi Legea 50/1996.
Apreciază reclamanţii că, dreptul prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 este şi a rămas în vigoare, de la data apariţiei actului normativ care îl reglementează şi, pe cale de consecinţă, el trebuia acordat în continuare.
Au precizat reclamanţii că la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referinţă care rezultă din condiţiile în care magistraţii îşi desfăşoară activitatea, acestea fiind de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Condiţiile de risc şi suprasolicitare, după opinia reclamanţilor, nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au crescut cerinţele înfăptuirii actului de justiţie, calitatea actului de justiţie şi eficienţa sporită a acestuia. În situaţia existenţei unui sistem legislativ stufos şi uneori contradictoriu şi a unor condiţii de muncă neadecvate etapei actuale, s-a ajuns la creşterea celor doi factori de risc.
Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că textul de lege – art.47 din Legea nr.50/1996 – pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea s-a aflat în vigoare de la data de 01 octombrie 2000, când a fost emisă O.G. nr.83/2000 – pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, care a abrogat în mod expres acest articol.
S-a menţionat că reclamanţii susţin în mod greşit că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat odată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.177/2002 – privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, prin disp. art.50 alin.2 din acest act normativ.
La data de 16.08.2007, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor – DGFP Constanţa a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
S-a mai arătat că bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
A menţionat pârâtul că din economia textelor de lege sus citate rezultă indubitabil faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor doar întocmeşte un proiect de buget, Parlamentul fiind cel ce aprobă şi nicidecum Ministerul Finanţelor Publice.
S-a precizat că proiectul de buget se întocmeşte la propunerea ordonatorilor principali de credite. În cazul de faţă, propunerea trebuie să o facă Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ordonatorul principal de credite, conform art.70 alin.4 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată.
S-a depus la dosarul cauzei în copie, practică judiciară, cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Iaşi şi cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti.
Întrucât toţi magistraţii Tribunalului Constanţa au formulat cereri de abţinere, în şedinţa publică din data de 31.10.2007, Tribunalul Constanţa a dispus suspendarea efectuării oricăror acte de procedură până la soluţionarea cererilor de abţinere.
Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea nr.38/CM/11 decembrie 2007, a admis cererile de abţinere formulate şi a trimis dosarul la Tribunalul Tulcea spre competentă soluţionare.
La dosarul Tribunalului Tulcea au fost depuse: întâmpinarea formulată de către Consiliul Superior al Magistraturii, practică judiciară, întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor – DGFP Tulcea, precizări, cererea de intervenţie formulată de R…, decizia nr.102/16 octombrie 2007, decizia civilă nr.206/CM/27 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, sentinţa civilă nr.505/1 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi precizările formulate de către reclamanţi cu privire la disjungerea cauzei faţă de intervenienta R……
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul CSM a arătat că prin Ordonanţa nr.83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996, art.47 al legii a fost abrogat expres, dispărând astfel temeiul juridic al acordării sporului de risc şi solicitare neuropsihică.
S-a menţionat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, prin OG nr.83/2000 a fost aprobată prin lege a Parlamentului, fiind în conformitate cu normele de tehnică legislativă.
S-a precizat că pretenţiile reclamanţilor, în sensul acordării acestui spor până la zi, precum şi în viitor, apar cu atât mai nefondate, cu cât prin OG nr.8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti, intrată în vigoare la data de 3 februarie 2007, a fost abrogată Legea nr.50/1996, în integralitatea sa (art.30 litera a).
Ministerul Economiei şi Finanţelor – DGFP Tulcea, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a arătat că pentru plata eventualei obligaţii rezultată din admiterea cererii de chemare în judecată, Ministerul Public are la îndemână iniţierea unui proiect de rectificare a bugetului propriu.
S-a precizat că MEF nu întocmeşte proiectul de buget anual al Ministerului Public, nu-l aprobă, nu întocmeşte proiectul de rectificare a bugetului în eventualitatea intervenţiei unor situaţii precum eventuala obligare prin admiterea cererii de chemare în judecată.
La data de 13 martie 2008, R…. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizaţia brută lunară de încadrare, începând cu 01.01.2005 şi până în prezent, precum şi acordarea lunară a acestui spor şi în continuare, în condiţiile prevăzute de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată şi modificată privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele judecătoreşti.
În drept şi-a întemeiat cererea pe art.49 din Cod proc.civilă, art.3 din Legea nr.567/2004 şi art.47 din Legea nr.50/1996 republicată şi modificată, precum şi pe Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 10.03.2008.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituţionale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât şi dispoziţiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituţie, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.Q.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe doar în ceea ce priveşte modificarea şi completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat şi la abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art.56 – 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea şi abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Aşadar, deşi prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării şi completării legii, prin ordonanţa emisă în temeiul legii a avut loc şi abrogarea unor dispoziţii ale acesteia.
În altă ordine de idei se reţine că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Sporul de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanţi, fiind un drept de creanţă este un bun în sensul art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamanţii au fost lipsiţi de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraţilor şi personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituţie, dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale cu excepţia cazurilor în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Se reţine astfel existenţa unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 şi art.1 din Protocolul Adiţional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
Pe cale de consecinţă, urmează a obliga pârâţii Ministerul Public Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, în solidar să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 22 iunie 2004 şi până la data pronunţării hotărârii.
Având în vedere că până la executarea prezentei hotărâri va trece o perioadă de timp, instanţa urmează a obliga pârâţii la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de 50%, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, pentru perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Potrivit art.1 şi 3 din Decretul nr.167/1958 rep., precum şi conform art.283 al.1 lit.c din Legea nr.53/2003, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariaţi pot fi formulate în t5ermen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Având în vedere că reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată la data de 22.06.2007, instanţa urmează a respinge cererea privind plata acestor drepturi pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 21 iunie 2004, ca fiind prescrisă.
Întrucât pârâţii au fost obligaţi la plata actualizată cu indicele de inflaţie a acestor drepturi băneşti, urmează a respinge ca nefondat capătul de cerere privind actualizarea drepturilor băneşti şi cu dobânda legală deoarece actualizarea drepturilor băneşti şi cu dobânda legală ar duce la o îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor.
Potrivit art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În acelaşi timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2000 toate instituţiile publice din sistemul jurisdicţional românesc sunt finanţate de la bugetul de stat, aceeaşi condiţie şi posibilitate de finanţare fiind cuprinsă şi în art.118 din Legea nr.304/2004.
Pe cale de consecinţă, urmează a obliga pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele necesare efectuării plăţilor la care au fost obligaţi pârâţii prin prezenta hotărâre.
Întemeiat este şi capătul de cerere privind efectuarea menţiunilor în carnetele de muncă şi prin urmare, instanţa urmează a obliga pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor. Instanţa urmează a respinge cererea formulată împotriva C.S.M. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, având în vedere că, C.S.M. nu are atribuţii privind salarizarea reclamanţilor.
