SENTINŢA CIVILĂ Nr. 434 din 21 Februarie 2008
Reclamanţii O… ş.a., au chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor să recunoască discriminarea, să calculeze şi să plătească drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate de până la 15%, începând cu data de 01.02.2006 şi până în prezent, precum şi pentru viitor, actualizate la data plăţii efective, să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, cât şi obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.
În motivare, reclamanţii au arătat că, potrivit art.unic pct.1 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, s-a prevăzut că „pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate”. Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidenţialitate de până la 15% din solda lunară.
De asemenea, au mai arătat reclamanţii că, în temeiul dispoziţiilor art.15 alin.1 din OG nr.5/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidenţialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcţionari publici prevăzută în Legea nr.444/2006, ci şi funcţionarilor publici din aparatul de lucru al guvernului, în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcţiilor subordonate ministerului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ.
Totodată, s-a precizat că, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidenţialitate de până la 15% şi membrilor plenului, precum şi a altor categorii de personal din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
S-a învederat reclamanta că, în temeiul art.30 alin.3 din OG nr.137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, personalul din aparatul Consiliului primeşte lunar un spor de confidenţialitate de 15%, calculat din salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului” tocmai în ideea unui tratament echitabil şi similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituţiilor publice ce gestionează informaţii clasificate sau confidenţialitate.
Conform art.15 alin.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, „judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidenţial, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să păstreze materialele respective în incinta instanţei sau a parchetului şi a nu permite calcularea lor decât în cadrul prevăzut de lege şi de regulament.
A mai arătat reclamanţii că, potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter.
Pentru a fi în situaţia unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social şi cultural sau în orice domenii ale vieţii publice.
În aceste condiţii au arătat reclamanţii că, pe de o parte, judecătorii militari, precum şi membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spor de confidenţialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizaţie, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD), nu beneficiază de un astfel de spor, deşi nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
Acest fapt determină incidenţa unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei şi exercitării în condiţii de egalitate, a dreptului la renunţarea pentru păstrarea confidenţialităţii unor date.
S-a precizat că, art.14 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecţie având în vedere şi această sursă, care completează Convenţia, formând un bloc de convenţionalitate şi ale căror dispoziţii mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul roman, potrivit art.11 şi 20 din Constituţia României, prevede că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute în Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
De asemenea, au mai arătat că, în temeiul art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţie, în vigoare la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea naţională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, Apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie şi nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorităţi publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate anterior.
S-a mai învederat că, în baza art.27 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare republicată, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanţă, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, sau anularea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În apărare, a depus întâmpinare Ministerul Justiţiei prin care a arătat că, reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relaţii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme ca: „exercitarea următoarelor drepturi” – art.1 alin.2, „ exercitarea drepturilor enunţate” – art.1 alin.3, „restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege” – art.2 alin.1, „comportament discriminatoriu” etc.
A mai arătat pârâtul că, în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziţii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluţiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care ţin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depăşind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000.
Pârâtul a învederat că, din examinarea tuturor dispoziţiilor legale anterior citate apare cu evidenţă faptul că sporul de confidenţialitate recunoscut diferitelor categorii de salariaţi nu este identic din punctul de vedere al activităţii desfăşurate, al modului de acordare ori cuantumului aşa încât există dificultăţi în a reţine „situaţia comparabilă” – categoriile profesionale în raport cu care reclamanţii consideră că se află într-o situaţie comparabilă – element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Pârâtul a precizat că, prin OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că, prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate (…) precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, încălcarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Astfel, a arătat pârâtul, pentru existenţa discriminării este necesară şi existenţa unui drept prevăzut de lege. În situaţia când un anumit drept nu este sau nu mai este reglementat de lege, acest drept nu există şi, pe cale de consecinţă, nu există nici discriminare.
Totodată s-a mai arătat că, potrivit art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, „Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile” este de asemenea, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A învederat pârâtul că, conţinutul concret diferit al atribuţiilor de serviciu ale magistraţilor faţă de alte categorii profesionale, precum şi sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reţinută o situaţie comparabilă între categorii profesionale distincte – magistraţi, funcţionari publici, demnitari, alţi salariaţi.
Tot în acest sens, pârâtul a arătat că, situaţiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariaţi determină soluţii diferite ale legiuitorului în ceea ce priveşte salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii, ce nu semnifică uniformitate – Deciziile Curţii Constituţionale nr.168/1998 şi nr.294/2001.
Având în vedere că în cauză au formulat cereri de abţinere judecătorii Tribunalului Constanţa, dosarul a fost trimis spre soluţionarea acestor cereri la Curtea de Apel Constanţa unde s-a format dosarul nr.2869/36/2007.
Prin Încheierea nr.3/CM/8 ian.2007, Curtea de Apel a admis cererile de abţinere şi a trimis dosarul spre soluţionare la Tribunalul Tulcea.
În şedinţa publică din 21 febr.2008, Tribunalul Tulcea, a invocat din oficiu, excepţia privind lipsa calităţii procesuale a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Examinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa constată că, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de confidenţialitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din C.muncii, între salariaţi şi angajator precum şi alte persoane juridice sau fizice care au vocaţie în temeiul legilor speciale sau de Codul de procedură civilă.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a respinge cererea îndreptată împotriva Statului Român prin Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa va reţine următoarele:
Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, prin Legea nr.444/2006, se prevede că se acordă un spor lunar de plată până la 15% din salariul de bază funcţionarilor publici cu statut special, militarilor angajaţi pe bază de contract şi personalului civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională.
Dispoziţiile art.15 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici prevăd că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, în cuantum de până la 15% din salariu, CNSAS, MAE, Ministerul Integrării Europene, Direcţiile subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul MECL.
Prin dispoziţiile art.21 din OG nr.137/2000 se stabileşte că, persoana care se consideră discriminată poate formula acţiune privind acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorităţii judecătoreşti şi stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit faţă de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor OG nr.27/2006, magistraţii beneficiază de indemnizaţie lunară şi alte sporuri.
Potrivit Legii nr.444/ 2006 sporul de confidenţialitate se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art.3, cadrelor militare în activitate, funcţionarilor publici cu statut special, militarilor angajaţi pe bază de contract şi personalului civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei centrale din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Întrucât reclamanţii nu fac parte din aceste categorii, rezultă că nu sunt îndreptăţiţi să li se acorde sporul de confidenţialitate fără a se constata existenţa unei discriminări faţă de celelalte categorii.
Faţă de aceste considerente, văzând şi Hot.CNCD nr.232/29.08.2007 şi, având în vedere că această hotărâre nu a fost atacată la instanţa de contencios administrativ, instanţa urmează a respinge acţiunea în totalitate ca nefondată.
