Lipsa motivării, contrar prevederilor art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ.


Lipsa motivării, contrar prevederilor art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ.

Dosar nr. 2282/268/2007 – decizia civilă nr. 74/R din 04.02.2009

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor (art.261 al.1, pct.5 Cod proc.civ.). În considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost ele  soluţionate.

Prin Sentinţa civilă nr. 990 din data de 30 Iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul FV împotriva intimatului SA pentru anularea formelor de executare în Dosarul de executare nr. 150/E/2007.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că contestatorul a solicitat anularea tuturor formelor de executare în dosarul de executare nr. 150/E/2007, considerând că aceste demersuri sunt nelegale. A solicitat suspendarea executării silite şi cheltuieli de judecată.

Contestatorul şi-a motivat cererea cu aceea că actele de executare  a Sentinţei civile nr. 754/2006, al Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc îi prejudiciază grav interesele, nefiind îndeplinite cu respectarea dispoziţiilor art.399 Cod pr.civ. În speţă, contestatorul a susţinut că punerea în posesie nu poate fi realizată decât în prezenţa unui expert topograf. Nefiind îndeplinită această cerinţă, opunerea lui la executare era motivată, astfel nu este justificată majorarea cheltuielilor de judecată.

Soluţionarea litigiului a fost suspendată la data de 28 ianuarie 2008 şi până la data de 16 Iunie 2008 în vederea soluţionării litigiului ce viza anularea Sentinţei civile nr.754/2006 al Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc – Titlul executoriu – în temeiul în care s-a pornit executarea.

În urma repunerii cauzei pe rol, prima instanţă a constat că titlul executoriu nu a fost modificat, astfel executarea silită poate fi continuată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond iar în subsidiar a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată. A mai solicitat şi cheltuieli de judecată.

În esenţă recurentul, a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului la pronunţarea sentinţei. Astfel fiind se poate considera că nu a intrat în cercetarea fondului. Prima instanţă nu a răspuns criticilor ce s-au formulat în ce priveşte modul în care a fost pornită şi continuată executarea silită.

Recurentul critică sentinţa judecătoriei şi pentru faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la suspendarea executării silite.

Intimatul SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică. Intimatul consideră că recurentul a formulat contestaţie la executare doar în scopul tergiversării predării imobilului ce i s-a atribuit prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Examinând sentinţa recurată sub aspectul motivelor invocate, precum  potrivit art. 304/1 Cod pr.civ., tribunalul constată că aceasta nu este motivată, făcând astfel imposibilă analiza în recurs a legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor (art.261 al.1, pct.5 Cod proc.civ.). În considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost ele  soluţionate. Neprocedând în acest mod,

De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea motivării hotărârii cu respectarea textului de lege menţionat mai sus.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va solicita Dosarul de executare urmând să se clarifice în mod exact care este actul de executare contestat. Totodată se vor avea în vedere şi celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs precum şi apărările pe care le-a invocat intimata în întâmpinare, a căror examinare, în această fază procesuală, devine inutilă în raport cu soluţia dată în temeiul textului de lege indicat mai sus.