Cont.adm.: Recurs contravenţional nemotivat în fapt şi în drept de către petiţionar. Neînfăţişarea în instanţă a recurentului. Nulitatea recursului, sub incidenţa prevederilor art. 306 alin.2 din Codul de procedură civilă


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Buzău  sub nr. X/X/2010 din 13.01.2010, petentul  E.C.  a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa  în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al  Judeţului Buzău  să se dispună anularea procesului verbal  de contravenţie seria AP nr. X/2009, în baza căruia a fost sancţionat cu 3000 lei amendă pentru  pretins comiterea contravenţiilor  prevăzute la art. 2 pct. 1 şi 2  din Legea nr. 61/1991 .

În motivarea plângerii, petentul a învederat instanţei  că nu a săvârşit contravenţiile reţinute în sarcina sa  prin procesul verbal  contestat,  întrucât la perioada de referinţă nu a fost implicat  în nici un incident.

Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 şi urm. din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr.  X/2010 pronunţată de Judecătoria Buzău  s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat  cu înscrisuri şi martori că petentul se face vinovat de  săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 61/1991 , întrucât în noaptea de 26/27 decembrie 2009, fiind constituit în grup cu : D. I., D. Gh. D., U. Gh. şi C. C. a aruncat cu pietre din stradă spre curtea Postului de Poliţie al comunei Breaza , lovind astfel geamul lateral al autoturismului Renault Megane înmatriculat sub nr. X .

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul , în termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie , fără să motiveze în fapt şi în drept cererea de recurs.

Prin decizia civilă nr. Z/2010, tribunalul a constatat nul recursul declarat de petent.

Hotărând astfel, instanţa de recurs a reţinut:

În baza probatoriului administrat,instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că  petentul se face vinovat de  săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 61/1991 , întrucât în noaptea de 26/27 decembrie 2009, fiind constituit în grup cu: D. I., D. Gh. D., U. Gh. şi C. C.  a aruncat cu pietre din stradă spre curtea Postului de Poliţie al comunei Breaza , lovind astfel geamul lateral al autoturismului Renault Megane înmatriculat sub nr. X .

Şi cum , în cauză nu operează nici un motiv de ordine publică de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate , în aplicarea art. 306  alin. 2 din Codul de procedură civilă tribunalul a  constatat nul recursul declarat .