Acţiune confesorie. Servitute de trecere cu piciorul. Teren aflat în coproprietate. Nechemarea în judecată a tuturor coproprietarilor fondului aservit. Respingere


Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 440 din 2 februarie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 1779 din data de 30 iunie 2011, a Judecătoriei Vişeu de Sus, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâţii O.I., C.G., V.I..

S-a dispus constituirea unei  servituţi de trecere cu piciorul şi atelajele în lungime de 51,44 m şi lăţime de 4 m peste terenul pârâtei O.I., pe aliniamentul punctelor 1-2-7-8 din raportul de expertiză şi anexa 1 la acesta, întocmite de expert S.E.M..

A fost obligat reclamantul să îi plătească pârâtei O.I. suma de 6173 lei, cu titlu de despăgubiri  globale pentru suprafaţa de 205,76 mp, afectată drumului de acces.

A fost obligată pârâta O.I. să plătească reclamantului suma de 2710 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că accesul la terenul folosit de reclamant se poate face doar cu piciorul, nefiind posibil accesul cu mijloacele auto sau căruţa, întrucât drumul este foarte îngust şi se poate rupe.

Din lucrarea de expertiză efectuată, declaraţiile martorilor audiaţi şi cercetarea la faţa locului efectuată de către instanţă, a rezultat  că varianta 1 propusă de expert este cea mai puţin împovărătoare pentru terenul fond aservit.

Astfel, această cale de acces a fost folosită atât de părinţii reclamantului şi ai pârâtei O.I., cât  şi de către reclamant până în urmă cu 2-3 ani, când pârâta nu a mai permis accesul.

Varianta II propusă de expert presupune efectuarea unor lucrări foarte costisitoare.

Prin decizia civilă nr.  1779/30 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş, apelul apelantei O.I. a fost respins ca nefondat.

În considerentele acestei decizii, se reţine că limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, cu privire  la obiect – pretenţia concretă dedusă judecăţii şi cu privire la părţi – persoanele între care există raportul juridic litigios, sunt fixate de către reclamant.

Cât priveşte latura subiectivă a procesului, în respectarea principiului disponibilităţii, instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces.

Numai părţile pot lărgi sfera subiectivă a procesului, prin formularea unei cereri de chemare în judecată a altor persoane (art. 57-59 Cod procedură civilă), chemării în garanţie (art. 60-63 Cod procedură civilă) sau arătării titularului dreptului (art. 64-66 Cod procedură civilă).

De asemenea, terţii pot solicita să participe la judecată, sub forma cererii de intervenţie voluntară (art. 49-56 Cod procedură civilă).

Prin urmare, prima instanţă nu putea să îl împrocesueze din oficiu pe soţul apelantei, Otyeş Ioan, coproprietar al terenului fond aservit.

Chemarea în judecată numai a unuia dintre soţi, care, în lipsa unui mandat expres,  nu se poate reţine  că îl reprezintă şi pe celălalt, fiind vorba despre grevarea unui imobil, situaţie în care nu operează prezumţia mandatului tacit reciproc, are drept efect inopozabilitatea hotărârii faţă de soţul care nu a fost  citat în cauză, iar nu nelegalitatea acesteia.

Erorile materiale invocate privind numele apelantei şi adresa acesteia pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere în cadrul procedurii reglementate de art. 281 Cod procedură civilă, neconstituind motive pentru admiterea apelului declarat.

Prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată a pârâţilor C.G. şi V.I., prin  dispozitivul hotărârii, în sensul admiterii acesteia, astfel încât sentinţa să fie opozabilă tuturor proprietarilor terenurilor învecinate.

Alegând varianta I propusă de expert, care afectează terenul –fond aservit, proprietatea apelantei, prima instanţă nu mai trebuia să se pronunţe expres prin dispozitivul hotărârii şi cu privire la celelalte variante propuse.

În conformitate cu dispoziţiile art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul  vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi  în proporţie  cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

De asemenea, potrivit art. 617 şi art. 618 Cod civil, „trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum” şi „trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă celui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă”.

Prin urmare, la stabilirea drumului de trecere  trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât şi pe cele ale proprietarului fondului aservit, urmând a fi aleasă calea care să producă cea mai mică daună pentru proprietarul fondului aservit.

Din concluziile lucrării de expertiză efectuate în cauză de expert Soponar Elena Mihaela a rezultat că accesul la terenul folosit de reclamant se poate realiza în prezent doar cu piciorul. Drumul de acces este foarte îngust şi pe o parte se rupe, neputând fi folosit de niciun mijloc auto sau căruţe.

Terasa  construită de reclamant  în faţa  casei  nu schimbă situaţia accesului spre terenul reclamantului. Chiar fără această construcţie, reclamantul nu ar fi avut acces cu mijloace auto sau căruţa la grajd, întrucât terenul este foarte denivelat în faţa casei sale.

Expertul a reţinut, de asemenea, că reclamantul nu poate trece nici în spatele casei cu mijloace auto sau căruţa.

Din raportul de expertiză a rezultat că pentru accesul auto sau cu căruţa către terenul reclamantului calea cea mai uşoară pentru reclamant este drumul solicitat.

Pentru folosirea acestui drum  nu trebuie făcută nicio lucrare de amenajare a terenului, ci doar deschise două porţi în gardul pârâtei.

Pe acest drum, cu o lungime de 51,44 m şi o lăţime de 4 m, reclamantul are acces la tot terenul său, la casă şi la grajd.

În ceea ce priveşte  amenajarea  unui drum auto pe actuala cale de acces cu piciorul, expertul a concluzionat că aceasta  ar presupune ca cei doi vecini, C.G. şi Vlaşin Gavrilă, să-şi retragă gardul şi să execute lucrări de consolidare a marginii drumului, iar pentru a se asigura accesul la grajd şi la terenul din spatele casei ar trebui executate lucrări de terasare, întrucât terenul din curtea reclamantului este foarte abrupt. Aceste lucrări ar putea afecta proprietatea vecinului C.G.

Chiar dacă lungimea acestui drum de acces este  mai scurtă, tribunalul apreciază că varianta aleasă de prima instanţă este cea mai puţin împovărătoare pentru terenul –fond aservit, întrucât nu necesită lucrări de amenajare.

Servitutea de trecere, fiind necontinuă şi neaparentă,  nu poate fi dobândită  prin uzucapiune, conform art. 623 Cod civil, astfel încât  nu prezintă relevanţă în cauză dacă reclamantul a folosit  sau nu până în prezent calea de acces solicitată.

Nu s-a dovedit în cauză  susţinerea apelantei privind existenţa unei livezi cu pomi pe terenul afectat de servitute.

Tribunalul a apreciat că hotărârea atacată cuprinde  motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, conform art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta O.I., solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului ei, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii, reiterând, în esenţă, motivele din apel, din care, unul vizează o problemă de nelegalitate, respectiv  nechemarea în judecată a soţului pârâtei, coproprietar al terenului asupra  căruia se solicită constituirea servituţii, restul vizând  motive de netemeinicie  ale  hotărârii, tinzând spre o reevaluare a stării de fapt  prin reaprecierea probelor administrate, în condiţiile în care acest  motiv de recurs  prevăzut de art. 304  pct. 11  Cod proc. civ., a fost abrogat încă prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, curtea punând în discuţia  părţilor această împrejurare, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Reclamantul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea  recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, considerentele  instanţei de apel privind stabilirea stării de fapt.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor  invocate, raportat la  dispoziţiile  art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., ce  constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2288/15.09.2008, pronunţată în dosarul Judecătoriei Vişeu de Sus, ataşat prezentului dosar, proprietari ai terenului asupra căruia se solicită constituirea servituţii de trecere  sunt atât  pârâta O.I., cât şi soţul acesteia, O.I., nechemat în judecată, prin această sentinţă, constatându-se în contradictoriu cu reclamantul C.C., pârât în acel dosar, că soţii O. au dobândit  în  proprietate, prin uzucapiune, acest teren.

Cele reţinute de  instanţa de apel în sensul că limitele  judecăţii sunt fixate de reclamat şi că instanţa este ţinută să se pronunţe asupra a ceea ce solicită reclamantul în cadrul procesual fixat de acesta sunt corecte, raportat la  dispoziţiile  art. 129 alin. 6  Cod proc. civ., reclamantul, în virtutea principiului disponibilităţii, judecându-se cu cine vrea.

Cu toate acestea, dacă reclamantul, prin cererea de  chemare  în judecată, nu a stabilit corect cadrul procesual, pentru că nu a chemat în judecată pe cel care ar fi avut calitate procesuală pasivă sau pe cel care ar fi trebuit să figureze ca pârât alături de acesta  în caz de coparticipare procesuală obligatorie, instanţa, în virtutea rolului activ  prevăzut de art. 129 alin. 4  Cod proc. civ., poate  şi trebuie să pună în discuţia părţilor constituirea  cadrului procesual, inclusiv  necesitatea  introducerii unor terţe persoane.

Instanţa nu poate  introduce  din oficiu alte persoane în proces, însă, în situaţia în care reclamantul nu se  conformează dispoziţiei ei raportat la constituirea cadrului procesual, ea  trebuie să respingă acţiunea pentru acest motiv, putând invoca această excepţie în orice fază a judecăţii, conform  dispoziţiilor  art. 136 Cod proc. civ..

Nu se pune doar problema opozabilităţii, respectiv inopozabilităţii hotărârii judecătoreşti faţă de o persoană care nu a fost chemată în judecată, pentru că o hotărâre judecătorească se pronunţă ca  să poată fi pusă în executare, atunci când este vorba de o acţiune  în realizare cum este acţiunea confesorie de servitute, or, în situaţia în speţă, soţul pârâtei, nechemat în judecată, se poate opune exercitării servituţii, tocmai pentru că nu a fost parte în proces.

În situaţia în care nu chemi în judecată un coproprietar, cadrul procesual  nu este  legal constituit, reclamantul neavând  posibilitatea de a formula procese distincte, în virtutea principiului disponibilităţii împotriva fiecărui proprietar, ci fiind obligat să-i cheme  în judecată pe toţi, atunci când doreşte grevarea terenului coproprietatea acestora cu un drept cum este cel de servitute.

În temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod proc.civ., raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., din aceste  considerente, curtea va admite recursul, va  modifica  hotărârea pronunţată în apel, în sensul admiterii apelului pârâtei, schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii pentru nelegala  constituire a cadrului procesual.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 şi 274 alin. 1  Cod proc.civ., reclamantul intimat  C.C. va fi obligat să-i plătească pârâtei recurente O.I. suma de 1655 lei cheltuieli de judecată, în toate instanţele, parţiale, reprezentând  onorariul avocaţial, taxa judiciară de timbru pentru apel şi recurs, cheltuielile de deplasare pentru apel, nefiind acordat  onorariul avocaţial pentru prima  instanţă, întrucât acesta nu a fost  dovedit, nedepunându-se la dosar chitanţa privind achitarea onorariului avocaţial sau contractul de asistenţă juridică, menţiunea de pe  împuternicirea avocaţială de la dosar fiind  insuficientă.